2,283 matches
-
muchia de piatră, aproba toate spusele unui medic venit la timp prin poarta sanatoriului de peste drum, și care vorbea despre o leziune profundă în dreptul circonvoluțiunii a treia - stânga: „În centrul lui Broca”, adăugase medicul. Ca să mă facă să înțeleg cazul, mormăi la plecare că omul care mă însoțește a suferit o lovitură forte în „centrul vorbirii”. Când iară furăm singuri, individul slăbănog se ridică, scuturându-și cu palma poalele jachetului. Strada era pustie. Afară de noi și de umbrele noastre culcate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ultimele două decenii. Ferdinand Sinidis își scoase portvizitul din buzunarul de la piept al jachetului și își numără banii. Oarecum satisfăcut, depuse pe lădița de noapte câteva bancnote, lângă nota de plată a pensiunii. ... „Oricât de distonant ți s-ar părea”, - mormăi el indispus, dar trebuie să-ți vorbesc și despre borș. Bunăoară despre borșul de sfeclă. - „Eu vreau să împart borșul”, zice Gloria, la masă, și scufundă lingura mare în castronul cu zeama roșie ca sângele. - „E borșul meu!”, răspund scuturându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Numai Chang arăta exact ca În desene și la fel arată și acum, să știți. Chang era Saint Bernard-ul uriaș al familiei, care apărea, la rândul său, din când În când În ilustrațiile lui Du Maurier. — Lui Chang Îi convine, mormăia Gerald când Îi venea rândul să asculte amintirile. Nu trebuie să meargă la școală și să Îndure batjocura celorlalți, numai pentru că cineva i-a descoperit mutra de bebe În scutece În cine știe ce număr vechi din Punch. Da, spunea Henry zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
un restaurant public? — În țara asta există o specie nouă de femei respectabile dar emancipate, care emit pretenții la unele din prerogativele tradiționale ale bărbaților. Îndrăznesc să afirm că e una dintre ele. Maupassant pufni disprețuitor. — Eu vreau o femeie, mormăi el. Nu una emancipată, doar o femeie obișnuită, atâta timp cât are un chip plăcut și un popou frumos. De când am venit la Londra am postit. Henry fu mulțumit când Îl scoase din restaurant fără să creeze un incident. I se confirmau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
povestirea lui Fenimore. Gândul Îi aduse liniște și mulțumire, și simți În sfârșit cum Îl cuprinde somnul. În clipa următoare, se trezi la bătăile În ușă ale lui Smith. — E ora opt, domnule James, se auzi chemarea Înăbușită. — Mulțumesc, Smith, mormăi el ca răspuns. Câteva secunde mai târziu, Smith intră cu o carafă aburindă În mână, pe care o puse pe lavoar. Apoi se duse la fereastră și trase draperia, lăsând să se vadă priveliștea cu acoperișuri, coșuri de fum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
oare? Că tare e hazlie Și În stil mare!“ Se auziră urale, În timp ce ușile de la galerie se deschideau și mulțimea se repezea Înăuntru. Imediat lângă intrare, un tânăr așezat pe un taburet Înalt, În spatele unei tejghele Înghesuite, le lua șilingii. Mormăind, schimbând glume și Împingându-se, suiră cele patru etaje pe scările fără mochete, până „la cucurigu“, grăbindu-se să apuce locurile cele mai bune.] Se cercetă În oglinda montată pe peretele holului, Îndreptându-și lavaliera și netezindu-și barba. Costumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sunt posesorul drepturilor de dramatizare. — A. Dar măcar o să fie o reclamă bună pentru carte, presupun. — Asta da. — Nu c-ar mai avea nevoie. Guthrie se Îndepărtă pentru a saluta un alt prieten. — Toată lumea mă crede milionar de când cu Trilby, mormăi Du Maurier. Cea mai mare parte a spectatorilor aleseră „să se dezmorțească“, la fel ca familia Du Maurier, Împrăștiindu-se la bufet și În foaier, În căutare de aperitive sau de prieteni. Câțiva Însă rămaseră pe scaune, cu capetele aplecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
oară din scenă, lăsase să se Înțeleagă că nimeni nu se va mira și nu se va supăra dacă anula dineul planificat În cinstea actorilor, dar el insistase să ducă lucrurile până la capăt. Fusese Înfiorător. Doamna Saker trimisese scuze - Alexander mormăise o explicație de neînțeles cu referire la pălărie. Câțiva alții pretextaseră câte ceva pentru a pleca mai devreme. Făcuse toate gesturile pe care le face o gazdă, Întreținuse conversația - deși nu Își amintea ce spusese - și chiar Încercase, când și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
bărbătească botezată Trilby, ca aceea pe care o poartă Dorothea Baird În primul act? — Da, zise Tom Armstrong, și se vinde ca pâinea caldă, așa mi s-a spus la Lock’s. — În carte nu apare nici o asemenea pălărie, bineînțeles, mormăi Kiki. Prezența lui Armstrong, pe care Henry nu Îl cunoștea prea bine, Împiedica orice conversație personală, intimă, situație pe care avea să o regrete profund mai târziu, căci aceasta avea să se dovedească a fi ultima dată când Își vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
vadă ce se petrece. Acesta Își găsise unchiul Într-o stare de prostrație, nedoritor și incapabil să coboare din pat, cu greu În stare să se hrănească. Stătuse lângă el, ținându-l de mână, speriat și jenat, În timp ce Henry suspina, mormăind fraze aproape neinteligibile despre lipsa de rost a vieții sale, despre absența totală a speranței și bucuriei, despre cum tânjea după sfârșitul durerii conștiinței, toate amestecate cu referiri obscure la mătușa Alice și la „Fenimore“, probabil Constance Fenimore Woolson. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
când așa. Odată, pe la mijlocul anilor ‘60, mi s-a părut că o văd în fața portalului principal al Domului din Köln, cu pălăria întoarsă, așezată în fața ei, necăjită. Cerșea. Când am intrat în vorbă, o femeie aproape lipsită de dinți a mormăit ceva în dialectul local... Iar atunci când, spre sfârșitul anilor ‘90, noi am mai vizitat o dată Gdańskul și, într-o locuință privată în mijlocul unui public restrâns, am văzut reprezentația reușită cu versiunea teatrală a povestirii mele Strigăte de cobe ca spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ciclu: Guma mea și luna, amândouă scad. Pe băncile căminului Caritas îmi pozau acum bătrâni din semiprofil și mențineau, ca la ordin, direcția privirii. O oră sau două ședeau astfel. Mulți sufereau de accese de astm. Respirația lor șuierătoare. Uneori mormăiau aiureli prin care bântuiau Primul Război Mondial, Verdun, inflația. Îi răsplăteam cu țigări, valuta mea: le dădeam câte două-trei, pe care le fumau imediat după ședință sau după un acces mai lung de tuse până când abia dacă mai aveau de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a unor astfel de materiale compozite - metal-material plastic - este practic necunoscută pe Pământ. Experții au confirmat originea extraterestră a aripii, deși este posibil ca În zece sau douăzeci de ani să ajungem să stăpânim și noi tehnologia respectivă. Harry Adams mormăi ceva și-și făcu o Însemnare În carnet. Barnes Își continuă expunerea: — În același timp, alte vehicule-robot au fost folosite pentru a plasa Încărcături seismice pe fundul oceanului. Analiza seismologică a stabilit că „anomalia“ Îngropată era metalică, goală pe dinăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
cadavrul lui Levy? — Lăsați-l acolo! Treceți Înapoi! „Dar nu se poate, Își zise el cu Încetineală. Trebuie să facem ceva cu cadavrul. Nu-I putem lăsa pur și simplu „aici” Norman, ce se Întâmplă cu tine? Întrebă Barnes. Norman mormăi ceva și simți, vag, cum Beth Îl apucă cu putere de braț, conducându-l Înapoi spre habitat. Apa se umpluse Între timp de nori de ouă albe. Alarma Îi răsună puternic În urechi. Și deodată Înțelese: era un alt tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
văzu pe Fletcher sângerând la frunte - când resimțiră al doilea impact. Norman fu azvârlit lateral, către peretele despărțitor. Se auzi un clanc metalic când se izbi cu capul de perete, simți o durere ascuțită și apoi Barnes ateriză peste el, mormăind și Înjurând. Încercând să se ridice, Barnes se sprijini cu mâna de fața lui Norman; acesta alunecă din nou pe podea și un monitor video se sparse lângă el, Împrăștiind scântei. Habitatul se legăna ca un bloc la cutremur. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
vindecarea și toți ies din mîinile mele purtînd cancerul sufletului meu încă neînfrînt“. „-Mi-e teamă că ai s-o faci în egală măsură în care mă înspăimăntă renunțarea ta.“-spune tînărul Doctor, cîndva. Ștergîndu-și sudoarea de pe frunte, Doctorul de acum mormăie scriind în fișă: „-Bătrîne, ești destul de masochist ca să te vindeci. Așa cum îți sintetizezi demonul, vei avea și sadismul să-l amputezi!“. 5 ...Că ai să ajungi fericirea și ai să rămîi acolo: dubla himeră mă face să trăiesc ulcerat într-
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și el primește biscuiți excelenți. A, bună, Michael, intră! Ia un biscuit! a zis Helen, în timp ce Michael a intrat în bucătărie șchiopătând și ținându-se foarte teatral de șale, ca și cum l-ar fi durut din cauza muncii istovitoare. —Bună seara, a mormăit el aruncându-mi o privire suspicioasă. Clar, era convins că eu îl vorbisem de rău. Nimeni n-o bănuia niciodată pe Helen, cu fața ei angelică și inocentă. Ce proști, ce proști! —Să-ți torn ceaiul? l-a întrebat mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
și fuma o grămadă de droguri, era normal să se întâmple așa. Și că denumirea corectă pentru o astfel de experiență era pierderea minților, nu decorporalizare. Deși bătălia cu Helen nu era una ușor de câștigat. —O să mă înec, a mormăit ea, pentru că vremea continua să fie câinoasă. N-o să te îneci, am asigurat-o eu întunecată, șuierând cuvintele printre dinți, vocea mea vrând să sugereze: „Dar se poate aranja“. —O să te coste, m-a anunțat ea schimbând tactica. —Cât? —Cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Concentrația de alcool din sângele meu era peste limita normalului, dar eu eram una cu universul. Și nu știu cum, dar de cele mai multe ori consideram că sunt mult prea dărâmată și relaxată ca să mă mai gândesc la curățenie. — Nu e nici o problemă, mormăiam refuzând cu gesturi grandioase orice ofertă bahică de ajutor și scuturând scrumul de țigară direct în castronul cu frișcă sau pe cămașa albă a lui James (de obicei, în punctul ăsta al serii începeam să fumez, cu toate că mă lăsasem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a răspuns Anna râzând prostește. —Ce mai faci? a întrebat-o el. Părea sincer interesat. „Las-o pe ea! Cu mine cum rămâne?“ aproape că am urlat eu. Sunt bine, a zis Anna zâmbind din nou cu timiditate. —Dumnezeule, a mormăit Helen, aruncându-i Annei o privire care spunea „ești demnă de milă“. Adam și Anna au continuat să murmure. Apoi Helen și-a întors atenția asupra mea. —Dă-te la o parte, mi-a ordonat ea încercând să mă dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Leningradului, Îi degerase așa, Întins spre mine, acuzațiile erau croșetate blînd pe o octavă superioară, de ce mama dracului nu-ți iei odată premiul ăla Întreg, să scăpăm de toate belelele astea, sau ia altu’, c-ai rămas al nimănui, a mormăit și literatul cu cîine mai lent, nu știu de ce era și el acolo, fost scriitor, fost premiant, asta ești, asta eram, am confirmat ascultîndu-mi În continuare soacra nu vezi c-a venit telefonu’, și lumina, și cîinele schelălăie de foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Sala marelui juriu era Întredeschisă. Jack se duse acolo și aruncă o privire. Șase jurați la o masă, cu fața spre boxa martorilor. Ellis Loew mitralia Întrebări, Ed Exley stătea În boxă. Nu se juca cu ochelarii, nu ezita, nu mormăia. Glasul Îi era cu o octavă sub tonalitatea normală și rămînea foarte egal. Slăbănog, nu ca polițistul standard, impunea totuși autoritate și se sincroniza perfect. Loew Îi arunca mingi perfecte la fileu. Exley știa că vor veni, dar mima surprinderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
bărbat de culoare, South Normandie, numărul 8211. Partenerul temporar al lui Jack: sergentul Cal Denton, brigada Bunco, fost gardian la Penitenciarul Statului Texas. În mașina lui Denton, spre Darktown, cu radioul zumzăind: gălăgie pe tema „Masacrul de la Nite Owl“. Denton mormăia: Leonard Bidwell era un fost boxer de categoria semimijlocie. Îl văzuse rezistînd zece reprize În fața lui Kid Gavilan. Era un negrotei dur. Jack se gîndea la biletul lui de revenire la Narco: Bobby Inge și Christine Bergeron spălaseră putina, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
septembrie anul trecut. Probabil că la data desfășurării meciului era deja afară - a pus pariul Înainte să scadă cota. Clic de oprire, clic de pornire. Patruzeci și șase de minute cu Mickey și cel puțin alți doi bărbați jucînd cărți, mormăind și trăgînd apa la budă. Banda era aproape terminată: clic de oprire, clic de pornire: nenorocitul ăla de cîine urla. Mickey: „Șase ani și zece luni petrecuți aici și să pierd eu redutabilul creier al lui Davey taman Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ceva! Kikey murmură și scoase de la gît o stea de aur. — Mitzvah. Johnny vrea să dispară tipii din pîrnaie. Tren cu deținuți. Dot adus arme. Vincennes, cu o față de nebun: — E tren, nu autobuz! Dau atacul! Davey G. știa. Asta mormăia el atunci. Exley, „trenul drăguț“ era de fapt trenul cu deținuți. Cohen a spus că În el sînt tipii care i-au atacat În Închisoare. Ed reflectă și pricepu. — DU-TE ȘI SUNĂ! Tomberon alergă afară. Ed se ridică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]