2,502 matches
-
neîncercate de o altă minte, o idee, o stare, o viziune, o soluție a unei probleme celebre prin insolvabilitatea sau „absurditatea” sa. Am comparat uneori această „concentrare nefirească”, „maniacală”, această „extraordinară economicitate a mijloacelor”, care de fapt Îi separă de muritorii de rând de „ceilalți”, care nu sunt „altfel” decât pentru că sunt apți de această concentrare pe durată lungă - ca o rază „laser”, o vibrație ordinară de fotoni, concentrată, Însă, pe un singur punct. „Evantaiul care se Închide”. (Esteticienii germani, ca
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
astfel, ca să „curețe”, să se curețe ca să poată respira, să poată Întineri, prinde vigoare, să fie vie, Încă și Încă o dată vie. Deoarece, nu-i așa, ea este vie prin esență, din principiu, ca să zic așa, ea este, pentru noi, muritorii, icoana viului, simbolul și Zeul. Da-da, iartă-mă, am mai adăugat un zeu În panteonul atât de „exclusiv” al vostru, În establishment-ul - mai bine zis, În leadership-ul - vostru!... Dar, ce contează! Ce contează! Da, stimate, sunteți tineri, dar
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ta, tinere domn, e puțin cam... cum să spun, hai să-i zicem - naivă! Da, nu te simți jignit, știu că voi tinerii acceptați orice „injurie”, dar nu să vă facă cineva naivi! Într’ adevăr, poate că e adevărat, dintre muritori, voi sunteți poate cei mai puțin naivi, de unde și cruzimea voastră... În sfârșit, passons! Deci, dă-mi voie să te „informez” că nu numai noi doi, Eros și cu mine, cum afirmi, suntem la originea tuturor acestor „farse” rele, pocinoage
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
acesta-i și cazul cu titlul pe care l-am afișat cu o anume aroganță deasupra acestor false sau reale memorii - Sensul vieții...? Sintagma aceasta, atât de uzitată, de călătoare pe toate buzele, indiferent de starea socială sau intelectuală a muritorului, nu este cumva lipsită de sens? Dar ce paradox barbar, o sintagmă care conține cuvântul „sens” să fie văduvită, chiar ea, de ceea ce numim „sens”! Și, mai ales, noi, care dăm și găsim sens, semnificație, raționalitate, coerență, cauzalitate etc. atâtor
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și Faraonii vechiului Egipt, decât Într-o unică ipostază sacrosanctă. Teribilă tocmai prin neasemănarea ei cu tot ceea ce era natural sau comun, firesc sau previzibil unui ins oarecare. El, Șeful, Potentatul era previzibil, dar Într-o altă ordine, inaccesibilă nouă, muritorilor de rând, proiectându-l În cosmosul de gheață al Istoriei!...Ă 5 ...M-am Întors la Paris atunci, În toamna gri bucureșteană În ’88, cum spuneam, Înfricoșat, Înfrigurat, de parcă vizitasem o zonă străină, de-un exotism penibil, lăsându-i pe
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de simetria perfectă a substanței transcendente", dragostea fiind cea mai înaltă formă de reactualizare a simetriei totale, a fuziunii dintre cosmic și uman. Însă Hyperion e numai stea, pe când Cătălina numai om, femeie. Hyperion, exponent al eternității nu poate deveni muritor, Cătălina, muritoare, nu accede la nemurire. E diferența de a înțelege dragostea ca fenomen, contingentă și ca idee, transcendentă. Aș zice că Eminescu rămâne în această antinomie, nu tinde la armonia contrariilor, la o viziune simultaneistă a lumii, cum crede
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
culori universale. Poate ar fi trebuit să stăm liniștiți. Azi, oricum, soarta României este compromisă. Nu există decât două remedii pentru salvarea individului din masa compactă de indiferență și mizerie, fuga spre Occident sau participarea la jaful colectiv. A deveni muritor de foame într-un spațiu fără scrupule nu pare o alternativă. Am ajuns să admir până la urmă, decizia liderilor de la Chișinău, după atâta timp de suferință ce rost mai are solidarizarea cu o țară muribundă? Despre destinul cultural. Încercarea reîntregirii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de bucurie ascultând minunatul cântec al iubirii prin cuvinte pe jumătate șoptite și poate pentru aceasta mai frumoase, să nu se mai termine. Adevăratele mari bucurii nu se pot exprima și cred că oricât de măiastră va fi pana unui muritor, nu va putea să redea în scris marile bucurii de care sufletul omenesc este copleșit câteodată. Eram în acele momente cu impresia că aș fi amenințat să mă transform într-o pasăre și să-mi iau zborul spre zări senine
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
care mi le-au oferit și, nu în ultimul rând, dumneavoastră, foștilor elevi, care v-ați străduit să mă înțelegeți și să mă ajutați în munca plină de răspundere pe care, noi profesorii, eram chemați s-o îndeplinim. Ca fiecare muritor, am petrecut bine sărbătorile, dar, după trecerea lor, am acumulat și puțină oboseală, care încet, încet se va risipi. Te rog să transmiți doamnei respectuoase sărutări de mână, iar matale, primește o caldă strângere de mână și urări de sănătate
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
o scrisoare tot din Cârțișoara. Mi-e tare, tare dor și de ea și îmi pare atât de rău că nu am putut răspunde repetatelor 336 ei invitații în Franța. Cum nu m-aș fi dus la Paris, visul fiecărui muritor, dar problemele zilnice și mai ales necazurile financiare mă rețin încă. Mai am totuși speranțe,după ce voi vedea ce fac cu Titel care peste doi ani trebuie să dea examen de admitere la facultate și nu știu cum voi trece acest hop
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
Sarmane muritor de rând, Tu seama oare nu ți-o dai Că vei dispare-asa curând Cu toate c- azi speranțe ai ? Etern te crezi în lume când E totul veșnic trecător ? Când toți se duc pe rând, pe rând Tu vei
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93303]
-
prima linie, lucire de lanternă pătrată cu mînerul din dreapta, eleganța în serviciul nocturn al transporturilor feroviare, INTERVENȚIE ÎN TEXT Intervalele dintre călătorii constituie cea mai mare parte a călătoriei. SFÎRȘITUL INTERVENȚIEI ÎN TEXT trei secunde de staționare, o haltă, ești muritor, aceasta este o haltă, lamentația ești muritor! trei secunde, Itești, corpuri de iluminat globulare, trupuri-lumini celor care intră în ele, sibilinic vei scăpa nu vei muri! păcat de trenul gol în cea mai plăcută ambianță, Bacăul, mai înainte trecerea peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
mînerul din dreapta, eleganța în serviciul nocturn al transporturilor feroviare, INTERVENȚIE ÎN TEXT Intervalele dintre călătorii constituie cea mai mare parte a călătoriei. SFÎRȘITUL INTERVENȚIEI ÎN TEXT trei secunde de staționare, o haltă, ești muritor, aceasta este o haltă, lamentația ești muritor! trei secunde, Itești, corpuri de iluminat globulare, trupuri-lumini celor care intră în ele, sibilinic vei scăpa nu vei muri! păcat de trenul gol în cea mai plăcută ambianță, Bacăul, mai înainte trecerea peste apa Bistriței, alte brațe, povîrnișuri nodul hidroenergetic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
consideră că fatalismul (kismet), profund înrădăcinat în modul de viață al creștinilor din Balcani, este un produs al influenței islamice. Fatalismul derivă din doctrina predestinării, care afirma că totul a fost rînduit de Alah sau de Dumnezeu și că nici un muritor nu-și poate schimba destinul. Creștinii, ca și vecinii lor musulmani, acceptau ideea că ce ți-e scris în frunte ți-i pus!"9 Atît aspectele pozitive, cît și cele negative ale moștenirii otomane se vor reflecta în anii următori
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
să văd întâia oară de aproape cum arată așa o casă, iar la vârsta mea aveam douăzeci de ani ardeam de curiozitate să aflu cum funcționează această "industrie". Se înțelege că nu puteam să-mi permit să intru ca orice muritor de rând într-una din case, căci dacă eram recunoscut de cineva care ar fi povestit în public unde am fost văzut, faptul ar fi ajuns, în cele din urmă, la urechile tatălui meu, supărându-l profund. Am înțeles că
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
noaptea, la ora unsprezece jumătate, tata a ieșit plângând din dormitor și ne-a anunțat că "mama și-a restituit sufletul Creatorului". Tatăl nostru din ceruri a chemat-o să ocupe un loc într-unul din fotoliile din jurul Tronului Divin rezervate muritorilor aleși și virtuoși. Am intrat în dormitor, oprindu-mă lângă patul mamei și i-am privit fața pentru ultima oară, față imobilizată în linii destinse exprimând calmul acceptării sentinței divine. Împreună cu sora mea, Rachel, am pornit în căutarea cazărmii unde
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
unei mahalale clasice, chiar dacă unele antene parabolice sfidează locul și timpul. În ciuda chestiilor de tot felul, criticabile în totalitate, simțeam un farmec aparte, aproape fascinant, venindu-mi mereu în minte Topîrceanu, Creangă, Eminescu și mulți alții, care au strălucit printre muritorii de rînd ai acestor locuri. Dintre cei care viețuiesc prin aceste periferii, unii se ridică tăcuți la înălțimi și apoi se întorc strălucind meteoric, uimind lumea pentru o fracțiune de secundă sau de veac. Spre deosebire de gobăile care scurmă în drum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
trandafiri, creau covoare paradisiace pentru cei cu sensibilitate peste medie, ca mine. Proaspăt răcoriți cu apă binecuvîntată, multicolorii trandafiri păstrau bobițe cristaline pe gingașele lor petale. Unii dintre ei, mai sofisticați, împrăștiau generos în jurul lor arome dedicate zeilor și puținilor muritori care aveau timpul să remarce acest dar minunat. Profesorul Suceveanu, pensionar de mulți ani, era un mare degustător din plăcerile oferite de primăvară. Cu nelipsitul lui baston, moștenit de la bunicul dinspre mamă, parcurgea aleile ilustrului parc, care a devenit faimos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de căldura molatecă, profesorul făcea dese popasuri pentru a fixa scene pe retina ochilor, scene pe care lumea, în general, nu le vedea. Profesorul avusese un renume care trecuse Carpații și Dunărea în timpurile trecute. Dar ca orice glorie a muritorilor, treptat a început să moară. Puțini au mai păstrat în rafturile memoriei numele acestui bătrînel, cu ochii încă foarte vioi. Dacă cineva îl recunoștea în ipostaza aceasta de venerabil drumeț prin două secole, atunci profesorul devenea foarte comunicativ și dornic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de un orisha (zeu) inventiv și puternic. La Habana n-are pante mari și un biciclist plutește fără efort pe străzile nu prea intens circulate. Copaci, case, grădini, străduțe, rămîn în urma lui Héctor, care salută marțial în dreapta și în stînga. Muritorii de rînd nădușesc în Guagua sau Cămila, un autobuz improvizat năstrușnic: o cabină de camoin la care se atașează două cutii enorme, cu o teșitură între ele. Au roți și sînt tîrîite prin oraș. Ca o cămilă cu două cocoașe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
apoi li se cerea părerea. Aproape toți socoteau cam cît ar trebui să economisească și, mai ales, cît timp, ca să-și cumpere și ei una, second hand, evident. După ce se încurcau în socoteli, concluzionau că Olimpul este destinat zeilor și muritorii trebuie să se mulțumească cu alt destin. Dar fetele, ce credeți că făceau? Ei bine, nu vă puteți închipui cîte fete erau gata de măritiș, și dacă măritiș nu se putea, măcar o probă tot nu scăpau prilejul să încerce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dată... - Stiu că ai umblat în lung și-n lat pe aceste meleaguri și că de fiecare dată te-ai întors cu tolba plină...Așa îi stă bine unui îndrăgostit de frumos și de vechimea izvodirilor domnești sau ale altor muritori... - Prea mă ridici în slăvi, mărite Spirit...și nu merit o așa laudă... - Să lăsăm asta și să mai spunem doar că mănăstirea Golia a căzut în ruină după secularizarea averilor mănăstirești din 1863. A stat apoi închisă o perioadă
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
să arate și să dreptedză hotarul acelui loc...Căci acel loc m-am milostivit...și l-am dat danie și miluiri Svintei mănăstiri lui Danco din târgu din Iași.” - Apoi daniile către proaspăta mănăstire au început să vină și de la muritorii de rând. Printre aceștia se numără „Sandul Crupenschi fost medelnicer mare”, care, împreună cu Anița, soția lui, au dăruit mănăstirii un loc de casă. - Către „svânta mănăstire” a început să pice și câte un „pitac”, mărite Spirit. Din câte știu eu
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
soția răposatului Gh. Duca voievod, dăruiește la 31 mai 1695 un loc de casă pe Podul Vechi din Iași și o vie în Dealul Tanga. - Umblând prin atâtea zapise, am băgat de seamă, mărite Spirit, că nici vodă, nici alt muritor de rând nu dăruia, nu cumpăra sau nu vindea veo bucată de pădure. Cel mult o poiană pentru stupină sau cu stupină. De ce aceste acte nu vodbesc despre vânzări de pădure? - Dragule, trebuie să știi că la acele vremuri pădurea
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
deosebitu de matca apelor a Sfântului Spiridon s-au adus prin oalele apelor monastirei până în haznale.” - Să știi, dragule, că daniile către Spiridonie, cum era cunoscut așezământul, nu s-au sfârșit, ci au continuat. Atât din partea voievozilor, cât și a muritorilor de rând. La 5 sept.1766,Grigorie Alexandru Ghica voievod dăruiește Spiridoniei din taxele vamale venitul de pe... peștele trecut(e) peste graniță prin trecătoarea Palanca de la Trotuș. Același voievod la 15 nov. 1766 face ordine la cei care cântăresc mărfuri
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]