KorAP: Find »[drukola/base=murmura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...78 79 80 ...188 >

4,695 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

flăcării, hârtia acoperită cu scrisul acela copilăresc deveni castanie, apoi se mistui pâlpâind ca aripile unei molii. Chiar și după ce șterse în acest fel izvorul mâniei sale, sufletul tot nu i se liniști. Împreunându-și mâinile și îngenunchind pentru rugăciune, murmură: „O, Doamne, Tu știi care dintre mine și iezuiți îți este mai de folos în această țară. Fă-mă, Doamne, o stâncă pentru nefericiții Tăi credincioși japonezi. Așa cum ai numit pe unul dintre ucenicii Tăi stâncă.” Însă misionarul nu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
vor veni pe domeniile Stăpânului mulți preoți din Nueva España. Voi încă nu știți nimic, dar eu sunt încredințat că Stăpânul va încuviința. „În curând mă voi întoarce aici cu o mulțime de preoți pentru mine și pentru omul acesta”, murmură misionarul în sinea lui. „Și atunci, peste acești preoți mă vor numi episcop pe mine.” Mângâind stâlpul ușii cu o mână, omul asculta cuvintele misionarului și mai trist decât adineauri. Lumânarea se micșorase, dar flacăra ei se aprinse și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
a pământ la fel ca toți țăranii îl însoțise pe samurai, învățându-l mereu câte ceva, pe când erau copii sau pe când coseau iarba împreună ori tăiau lemne pentru iarnă. — Tot nu pricep de ce am fost eu ales ca trimis al Stăpânului, murmură samuraiul în timp ce dezmierda botul unui cal care scosese capul afară. Vorbi mai mult pentru sine decât pentru Yozō. Nu știu nici cât de grea o să fie călătoria, nici către ce fel de țară ne ducem. De aceea... mi-ar prinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
țările lumii. Nishi, să furi lucrurile făcute de străini fără să iei seama la înverșunarea lor înseamnă doar să te iei după ei ca o maimuță. Dar să nu uiți că înverșunarea lor este o otravă pentru noi! Dar mie, murmură Nishi încurcat, senior Velasco mi se pare om blând... Velasco se arată blând ca să-și ascundă înverșunarea. Mie mi se pare că și credința sa creștină este o încercare de a-și înfrâna poftele. Când îl văd plimbându-se de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
se legene și mai aprig, iar încărcătura începu până și ea să-și schimbe locul puțin câte puțin. Pesemne că în cabina cea mare năvălise apa, căci negustorii se retrăgeau din calea ei țipând. Din loc în loc se auzeau rugăciuni murmurate către Zeul Dragon de către cei care se încleștau cu mâinile de funiile ce legau încărcătura. De fiecare dată când vasul se clătina, solii se prindeau de funia de salvare ca să nu se prăvălească. Întunericul din cabină se adânci. Din cabina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
rămăsese în vale fără a putea să se desprindă de trupul gol al soției sale. „Trebuie să mă duc”, repeta el întruna. Însă Riku se strânse la pieptul său asudată toată și își lipi fața de a lui. „Degeaba pleci”, murmură ea gâfâind, „tot n-o să primim înapoi pământurile din Kurokawa.” El se retrase de lângă Riku și o întrebă speriat: „Știe și unchiul?” O văzu încuviințând și se ridică uluit. În acel moment se trezi. Se murdărise. Dintr-un colț al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
sale și răspunsurile mai marelui. Ce ați învățat voi de la acei padres care vin pe aici? Da, padre. Să citim și să scriem. Și să vorbim în limba spaniolă. Cu ochii în pământ, mai marele satului răspundea ca și cum ar fi murmurat cuvinte învățate pe de rost. Am mai învățat și să semănăm semințe, să îngrijim ogorul, să tăbăcim pielea. Vă bucurați cu toții că ați învățat aceste lucruri? Da, padre. Undeva în sat se auzi cântând un cocoș. Niște copii despuiați se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
săi. Se frecă la ochi cu degetele, apoi se uită dus pe gânduri la florile ca niște limbi de foc și ascultă clipocitul fântânii. „De aici din Nueva España... până în țara îndepărtată a Spaniei. Poate că am să mă duc”, murmură el aducându-și aminte de chipul soției sale, Riku. „Nu am altă cale decât să dau crezare cuvintelor seniorului Shiraishi.” Dar nu era vorba numai despre asta. Simțea în adâncul inimii o împotrivire față de atotștiutorul Matsuki. De asemenea, voia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
cu ochii lor în câmpurile sălbatice pe drumul de la Acapulco la Mexico și de la Mexico la Puebla. Pe la răscrucile acelor sate părăsite, năpădite de buruieni și îngropate sub nisip doar vântul mai șuiera cu jale. Dar așa e în luptă, murmură samuraiul. Așa se întâmplă în orice țară învinsă în război. Nu vorbesc despre război, zise omul schimonosindu-se la chip. Numai că acei padres care au venit aici mai târziu au uitat de multele suferințe ale indienilor... Nu, n-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
îl întrebă Velasco, însă omul continua să horcâie printre buzele întredeschise. Ochii îi erau și ei deschiși, dar se uita în gol, de parcă un văl subțire îi acoperea privirea. Moartea cobora asemeni înserării peste trupul tânărului indian. Habeas requiem aeternam, murmură Velasco, ținându-l pe tânăr de mâna murdară de sânge și de noroi. În clipa aceea, nu mai era un misionar mistuit de ambiția de a creștina Japonia, ci un simplu preot care veghează într-un cătun la căpătâiul unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
În minte îi răsăriră nenumărate fețe de japonezi. Cu zâmbetele lor firave, îl batjocoreau pe Velasco. Chipurile lor semănau bine cu statuile lui Budha pe care le văzuse în firida întunecată a unui templu din Kyoto. Cu toții într-un glas murmurau: „Japonia nu e bucuroasă de venirea preoților creștini. Japonia nu e bucuroasă să ridice biserici. Japonia poate trăi și fără Iisus. Japonia...” „Îți dau voie să te duci!” auzi deodată o voce în urechi. „Te-am trimis ca pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
eu trebuie să apar în fața adunării pentru dezbateri. Din această adunare fac parte fețe bisericești de rang înalt care vor judeca dacă ceea ce spun eu este adevărat sau dacă aceia care mă ponegresc au dreptate. Aici Velasco se opri. Apoi murmură ca pentru sine: — Trebuie... să înving. Solii rămaseră nemișcați de parcă ar fi fost împietriți. — Cei care mă ponegresc... spun că în toată Japonia credința creștină a fost oprită și pesemne că or să spună că și scrisorile prin care Stăpânul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
La fel făcuse și samuraiul. Dacă vorbele seniorului Shiraishi și ale seniorului Ishida erau adevărate, atunci se putea ca pământurile de la Kurokawa să fie înapoiate familiei Hasekura ca răsplată pentru călătoria asta grea. Dacă n-o să-mi primesc pământurile înapoi, murmură Tanaka parcă plângând, am să-mi pierd onoarea în fața înaintașilor mei și în fața familiei mele. N-o să mai pot da ochii cu ei. Nu-mi plac creștinii. Însă ca să-mi primesc domeniul înapoi... sunt în stare să mănânc și noroi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
să apună. Aveau un sentiment nespus de ciudat la gândul că înaintea lor niște compatrioți de-ai lor merseseră pe acest povârniș și priviseră și ei aceste case străine colorate în trandafiriu de lumina amurgului. Niște copii de paisprezece-cincisprezece ani...! murmură Tanaka. Gândindu-se la călătoria lor lungă și istovitoare de până atunci, nu numai el, ci și ceilalți doi japonezi găseau greu de crezut că niște tineri făcuseră o asemenea călătorie. Și după aceea, copiii japonezi, îl întrebă Nishi pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
pădurice. Când înfigeau topoarele în trunchiul copacilor, pocnetul lor ascuțit se răspândea în crângul liniștit în care frunzele abia începeau să cadă. Kanzaburō și fratele său mai mic culegeau ciuperci în păduricea aceea. — De-acum mai avem de îndurat puțin, murmură samuraiul aruncându-și privirea către fereastra aburită din pricina ploii. Dacă ne ducem la bun sfârșit însărcinarea aici, în capitală... după aceea nu ne mai rămâne decât să ne întoarcem în valea noastră. Cu mâinile pe genunchi, Yozō încuviință. — Dar asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ușii trecea un canal cu apă stătută. Firește că la mănăstirea din Manila în loc de șoareci și gândaci, în copacii din grădină ciripeau păsărele și nici n-aș fi fost nevoit să mănânc pește stricat și orez rânced. — Sunt misionar, am murmurat zâmbind. Poate că m-am născut să fiu misionar. Menirea mea nu este să spun rugăciuni într-o mănăstire liniștită și frumoasă, ci să propovăduiesc învățăturile Domnului în ținuturi unde creștinii sunt prigoniți. Unchiul strânse din umeri și scoase un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
lepăda de credință, atunci aproape toți sătenii se depărtau de biserică. Și, uimitor lucru, chipurile lor arătau de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici sufletul nu-i mustra că-L lepădaseră pe Domnul? — Ori de câte ori mă uitam pe hartă înainte, murmură părintele Valente cu ochii închiși, forma Japoniei mă ducea cu gândul la o șopârlă. Dar după aceea mi-am dat seama că nu numai Japonia, ci și japonezii înșiși prin firea lor, seamănă cu niște șopârle. Noi, misionarii, am fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
stradă batistele de hârtie pe care le aruncau japonezii după ce-și suflau nasul. La început japonezii râdeau de asemenea lucruri, dar încet-încet începură să fie stânjeniți de privirile și întrebările lor obraznice. S-o fi isprăvit înfruntarea lui Velasco? murmură Tanaka parcă pentru sine, în timp ce-și scotea încălțările din piele, ude de ploaie. Samuraiul, Nishi și însoțitorii lor își cumpăraseră din Sevilia ghete de piele la fel ca cele ale lui Tanaka. Cred că nu. — Mă îngrijorează. Samuraiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ochii cu ai mei după ce ei au sperat neîncetat atâta amar de vreme că ne vom primi înapoi domeniile de altădată. Samuraiul era și el în aceeași situație. Își îndreptă privirea către ploaia care se scurgea pe fereastră. — Ascultă, Hasekura, murmură Tanaka grav, mă gândesc să mă fac și eu creștin o dată cu Nishi. Nu-mi plac creștinii. Dar după cum stau lucrurile acum... altă cale nu e. Eu m-am gândit așa: în luptă se mai întâmplă să îți pleci capul în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
va avea urmări și asupra înaintării Spaniei în Orient... Dezbaterea continuă multă vreme. Afară se lăsase deja întunericul. Frânți de oboseală, episcopii își înghițeau căscăturile și își mișcau umerii. Velasco își simțea și el tot trupul istovit. Închise ochii și murmură în gând ultimele cuvinte rostite de Hristos când Și-a dat duhul: „Tată, facă-se voia Ta. Lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. În mâinile Tale încredințez duhul Meu.” Coborând scara jilavă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
cu blândețe la stăpânul său. — Și eu, zise el cu un glas abia auzit, o să mă fac creștin... În timp ce episcopii chibzuiau asupra hotărârii într-o încăpere separată, Velasco se așeză pe un scaun tare, de lemn din camera de așteptare murmurând întruna: „Oh, Doamne, facă-se voia Ta.” „Oh, Doamne, facă-se voia Ta. Dacă nu-Ți vei întoarce fața de la Japonia și dacă Te-ai răstignit pe cruce și pentru Japonia, atunci facă-se voia Ta. Japonia. Japonia cea vicleană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
apoi nesfârșite rugăciuni în limba latină din care ei nu înțelegeau o iotă. Samuraiul țintuia cu privirea crucea uriașă din spatele altarului pe care era răstignit omul acela sfrijit. „Să știi că eu... n-am de gând să mă închin ție”, murmură cu părere de rău samuraiul clipind din ochi. „Nici măcar nu înțeleg de ce te venerează străinii. Ei spun că ai murit luând asupra ta păcatele omenirii, dar eu nu cred că viața noastră s-a mai ușurat din pricina asta. Știu bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de a ne târî afară din mocirla păcatului și ne-a dat speranța că vom putea învinge moartea. Tocmai de aceea, Iisus este Regele care ne cârmuiește pe noi.” Ajuns în acest punct, Velasco și-a coborât vocea și a murmurat în șoaptă ca să le câștige inimile: Vreți să trăiți în lumea asta resemnați cu gândul că sunteți condamnați la o veșnică reîncarnare sau vreți să trăiți cu speranța că veți ajunge în Raiul încărcat de bogate răsplăți? Credeți că binefacerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
închinați în fața pâinii și a Sfântului Potir pe care vi le va înfățișa episcopul. Biserica era învăluită într-o liniște adâncă. Episcopul le înfățișă niște bucăți mici și subțiri de pâine albă pe care le ținea cu amândouă mâinile și murmură o rugăciune. Călugării și credincioșii îngenuncheară cu toții plecându-și capetele adânc. Solii nu înțelegeau nimic din toate acestea, dar își dădeau seama că era un moment solemn pentru ei. „Este doar de fațadă”, își zise iarăși samuraiul în sinea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
sereno. CAPITOLUL VIII Pe masă licărea o lumânare. Flacăra pâlpâitoare arunca umbre înfricoșate pe chipul sleit de oboseală al lui Velasco. Încrederea sa obișnuită îi dispăruse cu totul din priviri făcând loc mâhnirii adânci a celui înfrânt în bătălie. „Speranțele...” murmură Velasco abătut, „ni s-au risipit.” Vlăguiți și ei de puteri, cei trei soli se uitau la flacăra lumânării ce se zbătea ca și cum și-ar fi dat ultima suflare. Se zbuciuma întocmai ca o molie ce se stinge după ce și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]