2,953 matches
-
spate, după ultima modă. Am aflat din discuția purtată în timpul cinei că dorește să urmeze Facultatea de Electronică și Telecomunicații, una dintre puținele facultăți ale politehnicii la care se susține concurs de admitere. Dimineața următoare, după un frugal mic dejun, musafirul meu era gata de plecare la Universitate, îmbrăcat la fel ca la sosirea în Iași. A rămas surprins când l-am întrebat de ce nu și-a pus pantaloni lungi, cămașă albă, cravată, sacou, așa cum se cade să fii îmbrăcat când
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
Îl țintuiau acum pe pictor. - Știu ce zici. Mi-am văzut soția murind. Faulques nu voia să se arate stupefiat, nici să-și dezvăluie emoțiile. Dar ceva i se citea probabil pe chip, fiindcă zărise iar gaura neagră din gura musafirului. - S-a Întâmplat la câteva zile după ce mi-ai făcut poza, a continuat acesta. Dumneata nu m-ai zărit, dar În după-amiaza aceea eram pe șoseaua care duce la Borovo Naselje. Când am auzit explozia, m-am gândit la unul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Se codise o clipă, ca și cum, șovăind Între „cadavru” și „trup”, ar fi optat pentru ultima vorbă. Era pitoresc, a hotărât Faulques, modul, Între cuviincios și Învechit, În care Își căuta cu grijă unele cuvinte, cu pauze În căutarea termenului precis. Musafirul a dus, În fine, paharul la gură, neluându-și privirile de la interlocutorul său. Amândoi au mai tăcut nițel. - Îmi pare rău, a spus Faulques. Nu-mi aminteam de dumneata. - E normal. Păreai foarte afectat. - Nu vorbesc despre Borovo Naselje, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
locul exact. Nu cu un deget, ci cu mâna deschisă; Faulques a dedus de aceea că rana fusese mare. A Încuviințat cu vagă simpatie. - Un șrapnel? - Un glonț de 12,7. - Mare baftă ai avut. Nu voia să spună că musafirul nu murise din pricina rănii, ci că fusese lovit când răniți mai puteau fi scoși din Vukovar. Când sârbii blocaseră și poteca, nimeni nu mai putuse ieși din orașul Încercuit. Și, la căderea lui, toți prizonierii mobilizabili fuseseră uciși. Inclusiv răniții
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
punctul de vedere al celui care a obținut-o s-a format În urma unei experiențe intense și că această imagine e zațul final, apogeul unui lung proces personal, profesional și artistic. - Eu aveam douăzeci și șapte de ani, a spus musafirul, netezind foaia cu palma. A spus-o pe un ton neutru, fără nostalgie și melancolie, dar Faulques nu i-a dat atenție. Vorba „artistic” Îi șovăia În memorie, trezindu-i o nemulțumire retrospectivă. În meseria noastră, spusese cândva Olvido (stând
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ușor adusă de spate, privind jur-Împrejur cu prudența unui vânător În apropierea prăzii, chiar Înainte de a se Întoarce spre el, zâmbind cu o gingășie feroce, ușor distrată și parcă absentă, cu nările dilatate și ochii sclipind, gata să plângă adrenalină. Musafirul a luat paharul de pe masă și, ținându-l ridicat o clipă, l-a pus iar În locul unde stătuse, fără să guste. — Păi, eu Îmi aduc aminte foarte bine când mi-ai făcut poza. Deși fiecare avea circumstanțele lui, a adăugat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
făcut clic și ți-ai continuat drumul, fără nici un gest ori salut. Nimic. Cred că nici nu te mai gândeai la mine, nici nu mă mai vedeai când ai dat deoparte aparatul de fotografiat. - E posibil, a acceptat Faulques, stingherit. Musafirul a arătat spre fotografie cu un gest vag. — N-am bănuit, a spus după aceea, la ce de lucruri aveam să mă gândesc În acești ani, uitându-mă la ea. Tot ce am Învățat despre mine și ceilalți. De cât
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
la un capăt, al cărei mâner se ițea printre cutii și flacoane de vopsele. A Întins o mână spre ea, iar celălalt n-a făcut nici o observație, nu s-a arătat alarmat. - Nu-i ușor să-ți răspund la Întrebare - musafirul privea, gânditor, spatula din mâna lui Faulques. După ce m-am tot gândit atâția ani, după ce mi-am planificat fiece pas și situație, chestia-i mai complexă decât pare. Dându-i neîntrerupt atenție, pictorul de război a calculat linii, unghiuri și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Poza ta. Sau, mai bine zis, poza mea. Priveau amândoi spatula pe care Faulques o ținea În mâna dreaptă. Brusc, acestuia i s-a părut ridicolă. A pus-o de unde o luase. Când a ridicat privirea, a citit În ochii musafirului o aprobare sobră. Și pictorul de război a zâmbit ușor din colțul buzelor. - Ți-a trecut prin minte și că m-aș putea apăra? Celălalt a clipit. Părea să-l deranjeze faptul că interlocutorul nu luase În considerare acest fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
deranjeze faptul că interlocutorul nu luase În considerare acest fapt. — Sigur că da, a replicat. Tuturor ni se cuvine o șansă. Și dumitale, desigur. - Ori că pot - Faulques a șovăit un moment, căci vorba i se părea absurdă - să fug? Musafirul n-a răspuns imediat. Ridicase ambele mâini, vrând parcă să-i arate că nu ascundea nimic ori că nu avea de gând să lupte pentru nimic Înainte de a se duce la raniță, pentru a scoate un album mototolit. Pe când se
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Capul Rău și auzea vuietul mării jos, pe stânci, la picioarele crăpăturii spre care se Înclinau siluetele pinilor, aidoma unor sinucigași nehotărâți În contralumina lunii galbene În descreștere. Ținea În mâini paharul cu coniac, pe care Îl umpluse iar după ce musafirul plecase fără să-și ia rămas-bun; plecarea lui părea o pauză neînsemnată, o mică amânare tehnică a chestiunii complexe din mâinile lor - Faulques Însuși recunoștea că acum era a amândurora, fără cea mai mică Îndoială. Într-un punct al convorbirii
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
jumătatea unei fraze, când tocmai descria un peisaj: un gard de sârmă ghimpată și un munte bolovănos și golaș, lipsit de vegetație, pe care gardul Îl marca precum un cadraj ironic și pervers, ca pe o poză. La vorba „poză”, musafirul se ridicase În beznă - Faulques și el sporovăiau de ceva vreme, două corpuri informe față În față, fără altă lumină decât a lunii din fereastră - și, după ce Își căutase ranița pe pipăite, se profilase În ușa deschisă, neclintit un moment
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
murdare și cutii de conserve pline cu peneluri, deși era mai probabil să nu fi fost uitare, ci ceva tot atât de deliberat ca și părăsirea acelui Eye of War, ca vai de el, care și el zăcea pe scaunul ocupat de musafir când tăifăsuiseră. Am nevoie să Înțelegi unele lucruri, spusese. Atunci am să te pot ucide, În sfârșit. Etcetera. Probabil coniacul, s-a gândit pictorul de război, cu efectul lui asupra inimii și capului, atenua senzația de irealitate. Vizita neașteptată, convorbirea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
odată cu alții, l-au bătut până l-au făcut zob, apoi i-au tras un glonț În cap și l-au arunct Într-o groapă comună. Zâmbetul, ori ce-o fi fost i se făcuse nevăzut, a observat Faulques. Ochii musafirului Îl priveau acum de parcă obiectivul adevărat era departe, Într-un loc din spatele lui. — Ostașul din fotografie, a continuat Markovic, a avut mai mult noroc decât tovarășii lui. Ori n-a avut. Lăsat la vatră din pricina rănii, s-a dus la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pozezi răutatea te Învață ceva, presupun. - De asta vrei să mă omori? Ca să răzbuni toate acelea? Pe chipul lui Markovic s-a ivit iar zâmbetul rece, aproape străin. - Efectul Fluture, a spus. Ce ironie! Un cuvânt atât de delicat. 4. Musafirul fuma, concentrat, altă țigară, ca și cum fiecare val de fum ar fi fost prețios. Faulques a recunoscut vechi gesturi de soldat ori de prizonier. Văzuse fumând mulți bărbați În multe războaie, unde adeseori tutunul era singurul tovarăș. Singura consolare. - Când bărbatul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
au trasat pe perete o cruce sârbească și vorbele: Șobolani ustași. Tăcere. Faulques a căutat zadarnic ochii interlocutorului În lumina roșietică ce-i Încadra fața. Glasul care istorisise era obiectiv și liniștit, ca și cum ar fi citit un prospect farmaceutic. Atunci, musafirul a ridicat Încet o mână, cu țigara Între degete. - Nu-ți mai spun că, deși femeia urlase Întreaga noapte, nici un vecin n-a aprins lumina, nici n-a ieșit În stradă să vadă ce se Întâmpla, a adăugat. De astă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Rezultatele lor, da. Am făcut unele. - Și unde ți-era gândul când focalizai, calculai lumina și câte altele? Faulques s-a ridicat să caute sticla. A dat de ea pe masă, alături de borcanele cu vopsele și de paharul gol al musafirului. - La obiectiv, lumină și toate celelalte. - De-aia ți-au premiat poza mea? Fiindcă nici de mine nu-ți păsa? Faulques și-a turnat două degete de coniac. A arătat cu paharul spre pictura monumentală, care Începea să se acopere
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Faulques s-a așezat din nou. - A-ți asuma lucrurile nu-i totuna cu a fi de acord ca ele să fie cum sunt, a spus. Nu explicația e sinonimul anesteziei, ci durerea. S-a Întrerupt iar. Durerea. Rostită În fața musafirului, vorba suna nepotrivit. Smulsă proprietarilor ei legitimi, de parcă Faulques n-ar fi avut dreptul s-o folosească. Dar Markovic nu părea stingherit. - Durerea, firește, a zis Înțelegător. Durerea. Iartă-mă că sciociorăsc În lucruri prea intime, dar pozele dumitale nu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
astea pe care le ții grămadă peste tot. Îți iei ideile din ele? - „Mi-e egal dacă se spune că m-am folosit de vorbe vechi.” - Sunt vorbele dumitale ori ale altcuiva? Acum Faulques a râs În gura mare, sec. Musafirul și el erau două forme printre umbre. Era un citat, a răspuns, dar era totuna. Voia să spună că acele cărți Îl ajutau să-și pună În ordine ideile; erau unelte, ca și pensulele, culorile și tot restul. În realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Cum nicicând n-o mai văzuse zâmbind. - Poate că ai dreptate, a acceptat Markovic. Dacă socotești bine, lumea nu se mai gândește la moarte. Credința că nu vom muri ne face slabi și tot mai răi. Întâia oară În fața ciudatului musafir, Faulques a simțit impulsul unui interes real. Și s-a neliniștit. Nu era un interes pentru fapte, pentru istoria bărbatului din fața lui (convențional precum toți cei pe care Îi fotografiase În decursul vieții), ci pentru omul Însuși. De la o vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și a aruncat o privire prudentă În jur, s-a dus la șopron și s-a spălat pe brațe, tors și față. S-a Întors În turn, gândindu-se să-și facă ceva de mâncare, dar era nehotărât, iar straniul musafir nu-i ieșea din minte. Se gândise la el Întreaga noapte, iar de dimineață, pe când lucra, nu se putuse opri să-i atribuie diferite locuri pe pictura murală. Indiferent de intențiile lui, Markovic făcea de drept parte din ea. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Când s-a Întors, croatul Îl privea curios. - Necazuri? - Uneori. S-au privit fără alte comentarii. Apoi, când au terminat de mâncat, Faulques a urcat să facă o cafea și a coborât cu câte o ceașcă aburindă În fiecare mână. Musafirul Își aprinsese altă țigară și privea pe pictura murală locul unde coloana fugarilor părăsea orașul În flăcări sub armele mercenarilor Îmbrăcați În fier, printre războinici medievali și soldați futuriști. - E o fisură În perete, acolo sus, a spus Markovic. - Știu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
despre soarta unei a treia persoane. Spre surprinderea lui, se simțea perfect calm. Bărbatul din fața lui avea dreptate: totul era cum trebuia să fie. Conform normelor, ori singurei norme. S-a uitat la peretele pictat, apoi s-a Întors spre musafirul lui. Markovic era foarte serios, dar nimic din el nu amenința, nici nu reacționa. Stătea În expectativă, liniștit. Cuviincios. - Înțelegi ca și mine, domnule Faulques? - Perfect. Desigur, a comentat croatul, era mai amuzant, ori mai emoționant, să omori dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
rămân de neînțeles pentru cei ce nu au cunoscut o asemenea experiență. Poetic vorbind, pragul este un interstițiu, o zonă intermediară între spațiul public și cel privat, o zonă de trecere asociată unei agreabile nedeterminări. „Intrați odată!” - simpatică invitație adresată musafirilor care zăbovesc în prag și par a nu se decide să-l treacă! „Nu vă temeți de oaspeții care s-au așezat, ci de cei rămași în picioare”, ne previne un frumos proverb rusesc, din care răzbate plăcerea nedefinită de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
timpului: punctualitatea este esențială în cultura germană, aproximativă în cultura franceză („sfertul academic”), neimportantă în culturile sud-americane (întârzieri de peste o oră la diverse întâlniri reprezintă un mod de viață). În unele culturi asiatice și din America Centrală bunele maniere impun ca musafirii să plece acasă imediat după masă, iar dacă nu fac acest lucru, transmit nonverbal semnificația că „nu au mâncat suficient”; în schimb, în culturile europene și nord-americane a pleca acasă imediat după masă transmite gazdei semnalul nonverbal că musafirul nu
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]