4,012 matches
-
mână, aparent fără intenția de a-l folosi, un pistol-mitralieră scurt, și se apropie de targuí încet și cu o figură indolentă. — Ia să vedem... Cum vine asta că n-ai buletin? Toată lumea are buletin. Era un bărbat vânjos, cu mustață stufoasă și înalt de stat, cu aspectul celui ce se simte sigur pe sine, dar, brusc, se frânse în două, slobozi un urlet de durere, din cauza groaznicei lovituri pe care Gacel i-o dăduse cu patul puștii. Aproape în aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
De ce? — Trece președintele. Nu trebuia să-l vadă ca să știe că gri-gri-ul morții îl însoțea iar. De unde ieșise sau unde se ascunsese în tot acel timp, nu putea ști, dar era acolo, agățându-se de cămașa lui și râzând pe sub mustață la gândul că la un moment dat putuse nutri prosteasca speranță că era liber. Uitase de președinte. Uitase jurământul lui că o să-l omoare dacă nu-i dă înapoi familia, dar acum, când clădirea gării se înălța în fața lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Davidescu, era cel mai școlit și cel mai tânăr dintre toți, și-n rest numai unul și-unul, trecuți de prima tinerețe, veniți din locuri nu cu mult mai bune decât Școala Specială nr. 2. Bunăoară, tipul ăla solid, cu mustață căruntă pe oală, de haiduc, Octav Cerchez pe numele lui, care făcea și pe tehnoredactorul, și semna și câte trei-patru articole pe număr, lucrase cică-n construcții. Angela și Doinița, primele angajate ale revistei, ca dactilografe și promovate pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
să-l primesc În acest loc pe ilustrul Omar Khayyam din Nishapur. Nici ironic, nici afectuos nu e cadiul. Nici cea mai mică urmă de emoție. Ton neutru, voce calmă, turban În formă de lalea, sprâncene zbârlite, barbă cenușie, fără mustață, nesfârșită privire scrutătoare. Primirea este cu atât mai ambiguă cu cât Omar se afla acolo de un ceas, În picioare și cu veșmântul În zdrențe, pradă tuturor privirilor, zâmbetelor, murmurelor. După câteva clipe măsurate cu măiestrie, Abu Taher adaugă: — Omar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
este o arenă pașnică, cele cincisprezece persoane care se găsesc acolo se mulțumesc să se privească În tăcere. Malik Șah Însuși, de obicei atât de exuberant, discută pe șoptite cu cămărașul său, morfolindu-și, cum Îi stă În obicei, vârful mustății. Din când În când, le aruncă o privire celor doi adversari. Hasan stă În picioare, Într-un veșmânt negru mototolit, cu turban negru, cu barba mai scurtă decât de obicei, cu chipul brăzdat, cu ochii arzători gata să se Încrucișeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
zgomot de pași Îl trezește, soarele, aflat deja În Înaltul cerului, se strecoară printr-o despicătură a perdelei, Îl silește să-și apere ochii. Îl zărește atunci, În cadrul ușii, pe bărbatul a cărui sosire l-a tulburat. E Înalt, cu mustăți, Își atinge ușor, cu palma, cu un gest părintesc, garda săbiei. Capul Îi e Înfășurat Într-un turban de un verde strălucitor. Iar pe umeri poartă mantia scurtă a ofițerilor din Nizamiya. — Cine ești? Întreabă Khayyam, cu gura căscată. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Înșiși au renunțat să se mai apere. Când Hasan hotărăște să-ți trimită o misivă sau o lamă de pumnal, e sigur că ai să le primești, fie că porțile Îți sunt larg deschise, fie zăvorâte. Discipolul apropie scrisoarea de mustață, o adulmecă zgomotos, apoi o citește și o recitește. — Diavolul ăsta nu se Înșeală, poate, conchide el. Tot la Alamut siguranța ta ar fi cel mai bine chezășuită. La urma urmei, Hasan ți-e prietenul cel mai vechi. — Deocamdată, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
un carnețel, cuvintele pe care nu reușeam să le Înțeleg, de pildă «ghetre»1 sau «mobili»2, astfel Încât să pot, odată reîntors la hotelul meu, să-l Întreb pe eruditul portar. În cea de-a treia zi, un bărbat cu mustață căruntă veni să se așeze la masa vecină. Avea propria-i stivă de ziare, dar o abandonă numaidecât ca să mă măsoare din pricina; avea o Întrebare pe vârful buzelor. Neputând să se mai obțină, mă interpelă, cu glas răgușit, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
țin cu curaj mâna rece, ascultându-l cum Își murmură ultimele povețe. Toate acestea au fost cu totul inutile. Bunicul mă aștepta la Cherbourg. Parcă Îl văd și acum stând pe cheiul din Caligny, mai drept decât bastonul său, cu mustața parfumată, cu mersul vioi, cu jobenul parcă ridicându-se singur la trecerea doamnelor. Când ne-am așezat la masă, la Restaurantul Amiralității, m-a prins ferm de braț. „Prietene, Îmi spuse el, voit teatral, un tânăr tocmai a renăscut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
la Foyot sau la Père Lathuile, că trebuia să alergăm la Cigale, unde se producea Eugénie Buffet, la Mirliton, unde domnea Aristide Bruant, la Scala, unde Yvette Guilbert cânta Les Vierges, Le Fœtus și Le Fiacre. Eram ca doi frați, mustață albă - mustață brună, aceeași alură, aceeași pălărie, și el era cel pe care-l priveau mai Întâi femeile. La fiecare dop de șampanie care sărea, Îi pândeam gesturile, mersul, nu l-am văzut niciodată amețit. Se ridica dintr-un salt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
sau la Père Lathuile, că trebuia să alergăm la Cigale, unde se producea Eugénie Buffet, la Mirliton, unde domnea Aristide Bruant, la Scala, unde Yvette Guilbert cânta Les Vierges, Le Fœtus și Le Fiacre. Eram ca doi frați, mustață albă - mustață brună, aceeași alură, aceeași pălărie, și el era cel pe care-l priveau mai Întâi femeile. La fiecare dop de șampanie care sărea, Îi pândeam gesturile, mersul, nu l-am văzut niciodată amețit. Se ridica dintr-un salt, mergea la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
până la Kazvin și să-mi rămână În preajmă atâta vreme cât voi fi avut nevoie de serviciile sale. Vizitiul se dovedi de Îndată foarte descurcăreț, adesea chiar de neînlocuit. Nu aș fi știut să strecor câteva monede În palma acelui vameș cu mustață mândră, ca să catadicsească să lase, pentru o clipă, narghileaua său și să vină să-mi vizeze voluminosul Welseley. Tot el a fost cel care a negociat cu Administrația Drumurilor obținerea imediată a unei trăsuri cu patru cai, În timp ce funcționarul ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
instalat, așadar, la Hotel Prévost, ținut de un genevez. Dimineața, am Închiriat o iapă bătrână ca să mă duc, Într-o vizită de curtoazie foarte utilă, la legația americană, În Bulevardul Ambasadorilor. Apoi am mers la discipolul preferat al lui Djamaledin. Mustață fină, tunică lungă, albă, ținută maiestuoasă a capului, o umbră de răceală - Fazel corespundea, În totalitate, imaginii pe care mi-o alcătuise despre el exilatul din Istanbul. Aveam să devenim cei mai buni prieteni din lume. Dar cel dintâi contact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mai 1896, o viață avea să se sfârșească la amurg, o alta avea să Înceapă de atunci. Bătăi repetate și furioase În ușa mea. Sfârșesc prin a le auzi, mă Întind, tresar, alerg În picioarele goale, cu părul Încleiat, cu mustățile pleoștite, Îmbrăcat Într-o tunică largă, cumpărată În ajun. Degetelor mele fără vlagă le e greu să tragă zăvorul. Fazel Împinge ușa, mă Îmbrâncește ca s-o Închidă la loc, mă scutură de umeri. — Vino-ți În fire, Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
tocă Împodobită cu pene. În marea sală a sanctuarului, Își alege locul de rugăciune, i se Întinde la picioare un covor. Înainte de Îngenunchea, Își caută din priviri soțiile, le face semn să se așeze În ordine În spatele lui, Își netezește mustățile lungi și subțiri, albe cu reflexe albăstrui, În vreme ce mulțimea năvălește Înăuntru, credincioși și mullahi, pe care străjile se străduiesc să-i țină În frâu. Din curtea exterioară răzbat ovații. Soțiile regale Înaintează. Între ele s-a strecurat un bărbat. Înveșmântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
unei imense clădiri de culoarea șofranului. În mijlocul ei trona un uriaș stejar centenar, În jurul căruia forfoteau războinici Încinși cu două cartușiere Încrucișate. Prințesa n-a avut decât o privire de dispreț pentru acele podoabe bărbătești, care prereu o replică a mustăților groase. — Vă las pe mâini bune, după cum vedeți; vă vor proteja mai bine decât nevolnicele femei care au avut grijă de dumneavoastră până acum. — Mă Îndoiesc. Ochii mei urmăreau cu neliniște țevile de pușcă ațintindu-se În toate părțile. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
acolo, așezați pe un covor Întins Între copacii unei grădini, cam patruzeci de bărbați și femei Îmbrăcați În costume turcești, japoneze sau austriece; În centru, În prim-plan, dl Naus, atât de bine travestit Încât, cu barba sa albă și mustața căruntă, ar fi fost luat cu ușurință drept un cuvios patriarh. Comentariul lui Șirin pe spatele clișeului: „Nepedepsit pentru atâtea nelegiuiri, condamnat pentru o greșeală neînsemnată”. Cu siguranță că intenția lui Naus nu era aceea de a-și bate joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
patru. Este vorba despre o chestiune importantă și urgentă. I-am cerut șoferului meu să rămână la dispoziția dumneavoastră. XLIV La legație mă așteptau doi bărbați, cu aceeași nerăbdare stăpânită. Russel, Într-un costum gri, cu papion În ape și mustață pe oală, asemănătoare celei a lui Theodore Roosevelt, dar cu contururi mai Îngrijit trasate, și Fazel, În veșnica sa tunică albă, cu pelerină neagră și turban albastru. Bineînțeles că diplomatul a deschis discuția, Într-o franceză ezitantă, dar corectă. — Întrunirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu Înainte de șase luni, iar țarul va fi aici În două săptămâni. Și turcii? Și germanii? Și, de ce nu, japonezii? Nu-i zdrobiseră oare ei pe ruși În Manciuria? Atunci când, pe neașteptate, un tânăr deputat din Kirman sugerează, zâmbind pe sub mustață, să i se ofere tronul Persiei Mikado-ului, Fazel izbucnește: — Trebuie să fim conștienți, o dată pentru totdeauna, că nu vom putea apela nici măcar la oamenii din Isfahan! Dacă vom da o bătălie, acest lucru se va Întâmpla la Teheran, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și să-și îndrepte cravata. Când se deschidea ușa, cei doi începeau să se bâlbâie. În filmele mute era însă altfel. Charlie Chaplin ședea pe canapea cu o doamnă și o ținea, de exemplu, în brațe, când soțul ei cu mustața hazlie intra fără să bată la ușă. De altfel, bătutul la ușă n-ar fi avut nici un rost. Charlie nu l-ar fi auzit, pentru că filmul era mut. Soții știau asta și intrau fără avertisment. Urmau o mulțime de gesturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
niciodată nu e suficientă, se răzgândesc și ele, mai rău ca oamenii. Bineînțeles că vicleșugul n-a constat În a umple, a lega și a pune la afumat chestiunea, aceasta și-a avut ocolișurile ei necesare, care implică emisari cu mustață falsă și pălărie cu borurile lăsate, telegrame cifrate, dialoguri prin intermediul unor linii telefonice secrete, prin firul roșu, Întâlniri la răscruci În miez de noapte, bilețele ascunse pe sub pietre, toate cele Întâlnite mai mult sau mai puțin și În alte negocieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
doar cu niște paste și-un pahar de suc de roșii. Asta Îi Înfurie foarte tare pe leii cei răi și una dintre leoaice, care era cea mai rea și nu reușea niciodată să-și curețe sîngele de negustor de pe mustăți, chiar și atunci cînd Își freca fața de firele de iarbă, Îi spuse: Cine-oi mai fi și tu de te crezi atît de bun? De unde-ai mai apărut, leu mîncător de paste ce ești? Și, oricum, ce cauți aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
aer, pentru că se tem de el. În orașul tatălui meu oamenii merg pe jos sau cu bărcile și nici un cal adevărat nu ar intra În oraș de teama tatălui meu. — Taică-tu a fost un grifon, spuse leoaica ticăloasă lingîndu-și mustățile. Minți, spuse unul din leii răi, nu există așa un oraș. — DĂ Încoace o bucată din negustorul Ăla, spuse un alt leu foarte rău. Vita asta din tribul masai e prea proaspătĂ. — Ești un mincinos nenorocit și un copil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
rea dintre leoaice. Și cred c-o să te omor și-o să te mănÎnc cu aripi cu tot. Asta Îl Înspăimîntă foarte tare pe leul cel bun, pentru că-i vedea ochii galbeni și coada care se legăna și sîngele Închegat pe mustăți și Îi simțea respirația foarte puturoasă, pentru că ea nu se spăla niciodată pe dinți. Și mai avea și bucățele de negustor hindus rămase sub gheare. — Nu mă omorî, spuse leul cel bun. Tatăl meu este un leu nobil care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
peretele din stînga, cum intrai. Asta Îl făcea să se simtă mai sigur pe sine decît la The Index, unde erau Împrăștiate, pentru că era mai mult spațiu. În noaptea aceea era foarte frig și, cînd intră, avea țurțuri agățați de mustață și niște pojghițe mici pe gene și n-arăta prea bine. PÎnă și mirosul Îi era Înghețat, Însă asta n-a ținut prea mult - cum a Închis ușa, a și Început să se simtă. De obicei mi-era greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]