2,311 matches
-
fix la mâna lui Vlad, ușor tremurândă. Dar nu i-a zis nimic, se uita numai la el insistent, cu obrazul palid sub boare de pudră trandafirie, până în clipa în care el și-a întors spre ea privirile-i albastre, nedumerit, a ridicat din umeri și s-a așezat la fel de drept în fotoliu. Răbdătoare, Rodica Dumitrescu l-a privit o clipă, apoi s-a trântit pe canapeaua din fața fotoliului-balansoar, lăsându-ne pe spate, după ce își trecuse mâinile prin părul bogat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
clipă, apoi s-a trântit pe canapeaua din fața fotoliului-balansoar, lăsându-ne pe spate, după ce își trecuse mâinile prin părul bogat și negru, făcând să zăngăne lănțugul atârnat de gât. Se uita la Vlad Dumitrescu, apoi la noi toți, pe rând, nedumerită, nici măcar luându-ne de martori, ci numai nedumerită, apoi iarăși la Vlad Dumitrescu. „Foarte bine“, spunea deodată cu o voce care nu mai era a ei, ca un cristal spart, „foarte bine, hai să uităm de ce-am zis eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fotoliului-balansoar, lăsându-ne pe spate, după ce își trecuse mâinile prin părul bogat și negru, făcând să zăngăne lănțugul atârnat de gât. Se uita la Vlad Dumitrescu, apoi la noi toți, pe rând, nedumerită, nici măcar luându-ne de martori, ci numai nedumerită, apoi iarăși la Vlad Dumitrescu. „Foarte bine“, spunea deodată cu o voce care nu mai era a ei, ca un cristal spart, „foarte bine, hai să uităm de ce-am zis eu și de ce trebuie să facem și să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
departe, un pomelnic întreg știut pe dinafară de ani întregi. „Nel mezzo del camin di nostra vita...“, zicea Cemeilă turnându-și un alt mescal și străduindu-se să asculte Carmina burana. „Ce vrei să zici cu chestia asta?“, se arăta nedumerită Manuela Ștefan, ca și cum ar fi bănuit infame aluzii la vârstă, ca de obicei. „Ce spui doahmnă?“, se întorcea Cemeilă spre ea, accentuând întrebarea printr-o ușoară ridicare a ramei ochelarilor lui subțiri. „Uite, cum zice cântul ăsta, In taberna quando
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că sunt aici“, apoi coborându-și fruntea pe umărul lui, „și că mi-e bine. Strânge-mă tare în brațe. Strânge-mă și dă-le naibii de cărți, că n-o să trăiești o veșnicie“, „Ce vrei să spui?“, se arătă nedumerit, „Exact ce-ai auzit, știu eu bine c-ai auzit: n-o să trăim o veșnicie“, lipindu-și fruntea și buzele de gâtul lui cald, învăluindu-l în acel parfum amețitor de viorele sau alte flori proaspete de primăvară, și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ta e semn de bărbăție, eu nu sunt de acord.“ „Da?“ „Cred că ar fi în stare să ți-o spună și personal. O să treacă curând pe la mine. Rămâi până atunci.“ „Bine, să vedem ce vrea...“ Se uita la el nedumerită. „Nu cumva...“, dar n-a mai terminat ce voia să spună. „Treaba ta, nu mă privește.“ Andrei ridica din umeri. Mai târziu o însoțea pe Luchi acasă. Fascinat de debitul ei verbal, de aroganța și prostia ei. Nici măcar n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
chef, a săltat zăvorul, ușa s-a deschis cu zgomot și în încăpere a năvălit un bărbat între două vârste, gâfâind, de parcă ar fi alergat până atunci, aducând cu el un val de aer rece. S-a oprit câteva clipe nedumerit, cu brațele suspendate în dreptul umerilor, clipind des, l-a privit pe Andrei Vlădescu, a întors capul spre femeia blondă, măsurând-o de sus până jos, și-a mângâiat cu o mână barba nerasă. „Ehei, Patricia dragă, vasăzică așa“, a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
într-un buzunar al pantalonilor, aplecându-se pe o parte, privindu-i cu ochii mijiți, apoi în celălalt buzunar, scoate un pumn de mărunțiș și câteva țigări turtite pe care le răspândește pe masă uitându-se la ele atent și nedumerit. Apoi avu o sclipire, își afundă mâna în buzunarul de la spate și aruncă pe masă un ghemotoc de bancnote de toate felurile, împăturite și soioase. „Avem bani“, rânji. „Bani să facem tot ce vrem cu ei. Chiar și să plătim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în când câte o privire spre celelalte fețe din jurul mesei: Dorothy își înfundă gura cu mâncare; logodnicul ei cu față de oaie stă morocănos lângă ea; ochii calculați, de șobolan ai lui Mark au aceeași privire vigilentă și neliniștită; blânda și nedumerita Mildred îi spune o anecdotă sfielnică lui Thomas, care ascultă cu indiferența glacială a unui bancher aflat pe punctul de a retrage un împrumut unui mărunt om de afaceri. Și, desigur, mai e acolo și Tabitha, care stă la masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fost cea mai lungă. Fiona râse, nevenindu-i să creadă. — Dar n-am apucat să vorbim mare lucru. — Totuși așa este. Râse din nou. — Dar e caraghios. Ai trăit pe o insulă pustie sau ce? — Nu. Aici. Clătină din cap nedumerită. — Cum a fost posibil? Nu știu; pur și simplu n-am avut chef. N-a fost o decizie conștientă sau ceva de genul ăsta, pur și simplu nu s-a ivit ocazia. O să te mire cât de ușor este. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
văzut asta. Punctul culminant al săptămânii a fost magnificul discurs al lui Joseph. A spus că nu există „cale de mijloc“ și că singurul consens posibil trebuie să aibă la bază economia de piață. Câțiva delegați s-au arătat cam nedumeriți, dar or să vadă ei peste câțiva ani câtă dreptate a avut. E doar începutul. Presimt. De ce a durat atât ca să ajungem aici? 18 noiembrie 1977 Partidul m-a ținut pe loc și m-a făcut să regresez timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
stern pistruiat, acoperit cu o peliculă subțire de transpirație, deși mie mi se părea că temperatura scăzuse mult în seara aceea. — Michael! exclamă ea. — Am fost foarte antipatic în ultimele săptămâni, am îngăimat. Am venit să-mi cer scuze. Păru nedumerită, desigur, dar a reușit să treacă peste acest moment. — Nu e nevoie. Sunt anumite lucruri - probabil că sunt anumite lucruri pe care ar trebui să le afli despre mine, am spus. Aș vrea să ți le spun. Asta e minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-se ușor. Mă bucur că ați revenit după atâta vreme. Mama dumneavoastră e bine? Am rămas fără grai un timp după ce el a dispărut, incapabil s-o privesc pe Fiona în ochii care râdeau, deși gura ei păstra o expresie nedumerită. Apoi am recunoscut: — Da, într-adevăr, am venit o dată aici cu mama. Ne-am certat îngrozitor și... nu, n-am chef să vorbesc despre asta. Credeam că ăsta e rostul acestei seri, spuse ea. Să-mi spui tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să te reclam la poliție pentru ceea ce te-am prins că faci. Îl îngrijeam, atâta tot. — Dumnezeule! Dar ai făcut ce te-am rugat eu să faci? Ai vorbit cu bucătăreasa în legătură cu masa de vineri seara? Ea îi întoarse privirea, nedumerit. — Care masă de vineri seara? — Masa pe care o dăm pentru Thomas și Henry și oamenii de la Nutrilite. Dorothy purta de obicei cu ea un bici de călărie: acum și-l plesni exasperată de coapse. Nici măcar nu-ți aduci aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spus eu conștient de roșeața furiei care începea să-mi congestioneze obrajii. Vreți o bomboană de tuse? — Nu, mulțumesc, nu e nevoie. S-a întors la carte fără a mai rosti vreo vorbă și eu m-am cufundat din nou, nedumerit, în tăcere, abia venindu-mi să cred cât de dificilă se dovedea a fi abordarea ei. Situația nu mai era doar jenantă, era de-a dreptul stupidă. Singura alternativă care-mi rămânea era să spun: — De fapt, chiar am încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de pe fix, atâta pot să spun. Dispăru în bucătărie cu farfuriile și cu resturile excelentei parmigiana preparate de Phoebe. În timp ce ieșea, l-am mai auzit bombănind: Familia Winshaw deci! E tare! Joan îl urmări cu privirea, făcând ochii mari, total nedumerită. — Nu înțeleg ce-a vrut să spună. Ce-i cu familia Winshaw? Se întoarse spre mine ca s-o luminez, dar reacția lui Graham mă făcuse să mă refugiez într-o tăcere dușmănoasă. Știi despre ce vorbea? o întrebă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mult de câteva ore înainte, ne ducea la supermarketul local să cumpărăm câteva pachete de mâncare congelată pentru masa de seară. În timp ce își făcea cumpărăturile, coboram din mașină și hoinăream pe High Street, aproape pustie - într-adevăr, singura stradă comercială -, nedumerit să constat că n-aș fi conceput o metropolă mai aglomerată sau mai animată. M-am uitat la filiala Woolworth unde îmi cheltuiam banii de buzunar economisiți multă vreme pe discuri; la chioșcul de ziare, unde puteai să cumperi - deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
e rapidă cum m-aș fi așteptat. Am făcut o bucată de drum până aici și am avut și un urcuș. Mi s-a părut că merge greu. — Ciudat. Fiona îngenunche și începu să examineze roata din spate. Eu priveam nedumerit. — Crezi că dacă așa avea șapte viteze n-aș avea nici o problemă? Ea se uită cu mai multă atenție la un ciorchine de zimți și la îndreptarul de lanț teribil de descurajanți din centrul roții. Știi, s-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cunoscut lanț de fast food. Se chema Nantucket Fried Chicken. Cred că eu am primit cafeaua, spuse doctor Gillam, după ce sorbi din ceașca ei de hârtie. Am schimbat băuturile. — Nu, ăsta ar putea fi ceaiul, am spus eu, gustându-l nedumerit. Dar n-am mai schimbat băuturile. N-avea rost. Ați trecut printr-un calvar ieri-noapte, începu ea după câteva momente de gândire. Ca să spunem adevărul, este inacceptabil să treceți prin așa ceva. Dar din păcate nu-mi pot cere scuze, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
părea că făcea avionul să fie vulnerabil la foc, mai ales dacă rezervoarele cu combustibil erau distruse. Desigur, domnul Farrington nu pilotase niciodată unul, dar... Ochii i se plimbară sticlind prin cameră, apoi se întoarseră spre Michael cu o privire nedumerită. — Iartă-mă, dragă, dar ce spuneam? — Fotografia. — A, da. Fotografia. Am păstrat-o, după cum mă rugase, deși din păcate ea nu-mi dădea posibilitata de a te găsi, pentru că el uitase să-mi spună numele tău. Poate că nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
scos-o la imprimantă ca să știu cam la ce să mă aștept, pentru că au Început deja să vină cadourile. E În mod clar una dintre obligațiile noastre de serviciu cele mai plăcute - să deschidem cadourile care vin pentru ea. Eram nedumerită. — Noi deschidem cadourile care vin pentru ea? Dar de ce nu și le deschide ea? am Întrebat eu. — Ai Înnebunit? Nouăzeci la sută dintre chestiile care se trimit nici n-o să-i placă Mirandei. Unele sunt de-a dreptul insultătoare, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
n-a apucat să bage de seamă că plecase. — Sstuart și cu mine tocmai ssuntem pe cale ssă ne cunoaștem mai bine, nu-i așa, Sstu? S-a Întors spre locul ocupat de el o clipă mai devreme și a părut nedumerită. — Stuart a trebuit să plece, Lil. Hai s-o luăm din loc. I-am tras haina verde spălăcit peste pulover și am ridicat-o În picioare, iar ea s-a clătinat nesigură până și-a recăpătat echilibrul. Afară, aerul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
anume? — Ei bine, tocmai am primit un telefon - plec la Paris pentru o săptămână! Am rostit fraza cu exuberanța cu care aș fi comunicat unui cuplu infertil că urma să aibă gemeni. — Pleci... unde? a Întrebat Lily, cu o expresie nedumerită și distrată pe față, fără a părea foarte interesată. — Pleci... de ce? a Întrebat Alex În aceeași clipă, cu expresia la fel de Încântată pe care ar fi avut‑o dacă l‑aș fi anunțat că am sifilis. — Emily tocmai a aflat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
După ce-o luă la mare, L-a luat și ea la... băi. Surprins la vecina de la trei Cum cel înșelat era Înarmat cu un topor, S-a decis, pe loc, să ia Prima lecție de zbor!... Proaspăt căsătorit și nedumerit Când e ora de amor, Soața-mi spune-abia șoptit: „Hai mai repede, că mor!” Iar pe urmă: “Te-ai grăbit!” Mărturisirea unei oltence fierbinți Surâzând privi văzduhul Și-mi expuse cum stă cazul: Sunt olteni săraci cu duhul, Și olteni
IOAN TODERA?CU by IOAN TODERA?CU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83934_a_85259]
-
Addison Pope Draga mea D Sunt atât de În urmă cu treaba În dimineața asta că nu pot scrie mult. În nici un caz nu contramandez prânzul. De ce o scuză femeiască adevărată e mai puțin acceptabilă decât o scuză bărbătească falsă? Nedumerită, K8. De la: Debra Richardson Către: Kate Reddy Pentru că nu vor să li se reamintească faptul că ai o viață personală, deșteapto. Pe vineri. D xx Am hotărât să nu-l abordez direct pe Rod Task În legătură cu problema plecării de la serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]