2,101 matches
-
șantanele de la oraș, de unde rămăsese cu nervii zdruncinați, stomacul ruinat și cu amintirea unor stupide refrene de cuplete: Holera este datoare să te ducă mai curând, să te ia la sub țioară și să-și facă apoi vânt, apoi vânt... Nenorocitului de notar, deși tânăr Încă și de felul lui fecior de țăran pricăjit din acest sat, nu-i mai mergeau sculele. Venea la ceasul prânzului la mine În odaie ca să mă vadă mâncând din tocana cu ceapă multă pregătită țărănește
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a-și câștiga Într-alt fel traiul, cum nici prin vreun béguin sexual al femeii, cât prin necesitatea cruntă a acestor femei, cu conștiința lor veșnic clătinată și timorată, de a se rezema cât de cât pe umerii unui bărbat, nenorocit sau ticălos de bărbat, Într-o legătură care depășește sfertul lor de ceas profesional, de zi și de noapte, destinat tuturor bărbaților. Auzeam mai demult pe cucoanele noastre de la Iași sporovăind Între ele: „Să ai acolo un lemn și să
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
bot până îi podidește sângele pe nas și chiar să-i scuipe pe obraz ori pe ochelari, da, da, să le arunce o ditamai flegmă pe lentilele ochelarilor, asta îl umplea de plăcere, mama dracului să-i ia pe toți nenorociții ăștia, care se dăduseră pe vremuri mari, ie-te că se-ntorsese roata, iar acum ajunseseră la mâna lui, se târau în genunchi în fața lui, îi pupau mâna, dacă voia, le viola fetele, dacă voia, se instala în casele lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pe-ăia până îl durea pe el brațul în care ținea bastonul de cauciuc. Descoperea, inventa tot soiul de pedepse (și aici Novăceanu îl seconda cu talent, amândoi se distrau de minune în felul acesta) pe care să le aplice nenorociților ce le căzuseră în labă: îi sileau pe ăștia să-și înghită urina sau le smulgeau unghiile ori firele de păr. Dacă, din întâmplare, era o perioadă de acalmie și îi lipseau anchetații, suferea cumplit, se plictisea, nu-și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Luați-l, bă, și băgați-l la balamuc, dacă vreți să n-ajungeți voi acolo, bulău vă mănâncă! s-a răstit el către Gârmoci și Fanache, care ședeau în poziție de drepți, mai mult morți decât vii, gândindu-se că nenorocitul de cizmar le aruncase în aer tot eșafodajul cu migală ridicat de ei. Astfel a fost internat domnul Tomiță la sanatoriul de boli mintale din comuna Valea Mare, de lângă orașul Serenite - era un loc în care, dacă nimereai, și sănătos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cinic. Cu vocea lui de om care, după opt ani de Canal și de Aiud, nu mai avea nici un motiv să se enerveze și să se precipite, Radu a răspuns: „Am fost condamnat pentru suspiciunea de a fi împușcat un nenorocit de bolșevic. De fapt, chiar l-am împușcat. Și nu unul, ci mai mulți. Dacă nu-mi dați nota maximă, o să vă ucid“. Profesorii de socialism științific mai aveau o problemă. Știind că nu-i iubea nimeni, erau răzbunători. Radu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
doar ca să-și bată joc de unii și de alții, trăgea la sorți pe cine să-l umple de rahat și pe cine să-l acopere - nemeritat, bineînțeles - cu elogii. Erau băieți bogați și cinici, care se jucau de-a nenorocitul provincialilor. Șerban i-a ghicit din prima zi, și-a dat seama, de cum au început să-i comenteze fragmentul de roman, că vorbeau despre cu totul altceva decât despre textul lui, că sorții îl desemnaseră în seara aceea drept provincialul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
plâns, iar la unsprezece noaptea, când deputatul se întoarce acasă de la partid, îl ia la rost: „Mă, tu n-ai mândria ta? Păi, să-mi zică mie oricine vacă, îl mănânc de viu! Trebuia să-i spui în față: «Bă, nenorocitule, pe cine faci tu bou și vită încălțată, că-ți mut falca din loc!!!»“ „În primul rând - o informează bărbatul cu același glas potolit cu care își adoarme adversarii și colegii la Cameră -, nu mi-a zis deloc vită încălțată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
că aveam o înfățișare convingătoare, în pijama, ciufulit, cu o privire cruntă și cu un topor în mână. S-au potolit jumătate de ceas, după care, marcați de dialectica alcoolului, mi-au făcut în necaz, dând brusc stația la maximum. Nenorociții aveau și un câine cât un vițel, pe care îl lăsau în acasă singur toată ziua și, uneori, și nopțile. Era un câine urlător. Lătra și urla continuu, sacadat, de parc-ar fi fost programat. În holul scării, noaptea, lătratul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
la întâmplare, pe una din străzile marelui oraș. În drumul lui dădu peste o biserică. Împins de o putere nevăzută el intră înlăuntru. Biserica era plină de lume. Toată lumea era îngenunchiată și se ruga în fața unei statui a Preasfintei Fecioare. Nenorocitul simțea cum conștiința începe să licărească din nou în sufletul său. Văzu că un preot se îndreaptă către scaunul de spovadă, dar nu avea de gând să se spovăduiască, ci voia numai ca să-și deschidă inima și să-și verse
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și chiar asasinați din cauza împotrivirii la dezlănțuirea instinctelor de rapacitate ale conaționalilor, că ei au înaintat protestele cele mai viguroase până la curtea orgoliosului Carol al V-lea, că au folosit toate posibilitățile de care dispuneau pentru a veni în ajutorul nenorociților băștinași și a sclavilor aduși din Africa. În discursul pe care Papa Ioan Paul al II-lea l-a ținut în luna octombrie la San Domingo a recunoscut și regretat imens crimele săvârșite atunci, dar a respins ferm acuza adusă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
o dată lipsa mea de valoare și de calitate... Nu reproșam nimănui nimic, îmi reproșam totul mie însumi și, cu toate acestea, o indignare surdă se ridica în mine împotriva tuturor celorlalți, o dorință de singurătate și de claustrare... „Sunt un nenorocit, lăsați-mă prin urmare în pace! Toți, toți!“ îmi ziceam. și singurătatea mea - reală ori dorită numai - mă făcea să mă cutremur de disperare. 21 februarie 1953 Eu sunt acela care stă la margine între două lumi... 23 februarie 1953
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
altele într-o chinuitoare așteptare, care, mai mult ca sigur, nu avea să mă ducă la nimic. Unele după altele treceau zilele vacanței mele, dar mai cu seamă ale lui Mihai, iar noi rămâneam legați de București din pricina examenului acestuia nenorocit! și într-o bună zi m-am hotărât să forțez mâna Destinului... M-am dus la agenție și am cumpărat pentru a doua zi dupăa miază două bilete pentru Câmpulung-Muscel, stația de pornire în aceas tă a doua periegeză a
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
leșinată era împinsă cu o forță demențială și târâtă pe mozaicul spălat de ea cu puțin timp în urmă, în niște urlete asurzitoare. Ce se întâmplă aici? Ce faci domnule? Tovarășe director, am prins-o furând. Uitați-vă aici! Măi nenorocitule, femeia aceasta este angajata spitalului nostru. Are dreptul, ca noi toți, să-și ducă porția de mâncare acasă, la copii. Ai înțeles? Bagă la cap ce ți-am spus. Ești liber! Să trăiți! A plecat nemulțumit, bombănind că fapta lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
celelalte nevoi. Și cum toate în viață au un sfârșit, s-a isprăvit și cu prăpădenia asta de crivăț, care, în ticăloșia lui arhicunoscută, n-a plecat cu mâna goală ci, a luat cu sine câțiva nevoiași perpetui, sărăntoci și nenorociți care mai mult se chinuiau decât trăiau, făcând degeaba umbră pământului și pentru care moartea a fost o binefacere, neavând nici de unele, nici de altele și, după cum s-a putut constata, nemaiavând în final nici zile... Prin urmare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
greu disimulată, împotriva hahalerei de Adam străbunicul meu făcându-mă să caut degrab-o scurtătură și să-i aplic o corecție corporală binemeritată pentru impardonabilul act de vandalism comis, subtilizând și înfulecând, cu o inconștiență condamnabilă de patruped asin, din nenorocitul ăla de fruct cu regim TABU. Ce? Nu putea să se abțină naibii și să rumege un măr pădureț? Totul ar fi fost O.K., iar noi acum ne-am fi lăfăit, bine mersi, ca niște baroni locali în splendida
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Băăă!!! Nu v-am zis eu că Dumnezeu a murit? Uite, bă! N-ați dat voi peste mine? Nu v-am zis că eu voi fi Dumnezeul vostru? Ai?? Zi, mă?! Dracul v-a luat, păpușilor! V-arăt eu vouă, nenorociților. Pui de viperă! O să dansați pe sârmă, bobocilor! Ne uitam la el încremeniți, neștiind ce se va întâmpla cu noi, ce are de gând să ne facă. Cum adică "să dansăm pe sârmă"? Atenție! Comanda la mine! Direcția postul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
moment, până în clipa când vârful cuțitului a pătruns adânc și dureros în globul ocular scoțându-l brutal de la locul lui? Dar tu Doamne, ce făceai în timpul ăsta? De ce-ai permis așa ceva? N-ai văzut și n-ai simțit durerea nenorociților care se zvârcoleau și implorau ajutorul Tău??! O, Doamne, dar nici nu te-ai atins de el. De ce nu i-ai scos și lui ochii? Măcar unul singur? Ce bun ești, Doamne, cu cine nu trebuie, cu criminalii și cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
scara socială și al indiferenței criminale a unui Dumnezeu inventat de omul cavernelor și plasat într-un loc nedefinit al spațiului ceresc, pus acolo să vegheze ca un mameluc la îndeplinirea destinului speciei omenești. Nu mai socotim că fiecare dintre nenorociții ăștia subnutriți, amărâți și costelivi de-i bătea vântul avea cu el fie un sac gol în nădejdea că-l va umple cu boabe de păpușoi să le aducă acasă celor care nu mai găseau niciun fir de urzică moartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a trăit pe la 1850 în marele bordel de lux numit orașul București. O combinație unică de umor balcanic, românesc și evreiesc, dulce amar la sfârșit. Câteva dintre ele: "Viața e lungă dacă e plină. Nu vorbi de fericirea ta unui nenorocit. Cel mai ușor lucru este de a fi sărac și a critica pe un altul. Poziția schimbă amiciția". Și ultima, antologică prin simplitatea ei: "Nu vă încredeți niciodată în visuri și femei". Al dracului Mitică! Pasaj adăugat ulterior: am pierdut
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
în ceața deasă, în care șoferii se năpustesc pe autostrăzi cu viteze de 120 km la oră. Dar și box-ul de fier sau cuțitul de parașutist cu zimți, cu care interlopii din Arad specializați în alba-neagra îi jefuiesc pe nenorociții care pleacă să muncească în Occident și se duc să-și golească burta plină de bere ieftină în toaletele mizere de pe traseu. Inclusiv cele de la granița dintre Ungaria și Austria, punctul de maximă dezvoltare spre Vest a acestor gunoaie umane
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
a schimbat a se vedea notă următoare. Patronul restaurantului este un elvețian alemanic, din Zürich. Dintre toți cei pe care i-am cunoscut până acum, este de departe cel mai zgârcit și ticălos. Dacă Zaharia Stancu punea în romane botnițe nenorociților de țărani care adunau via boierului, patronul meu din acest moment a pus "botnițe electromagnetice" pe toate sticlele de vin, bere și răcoritoare din restaurant. Sistemul este identic cu acela din magazinele de băuturi de lux, un fel de capușon
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
memoria, o boieroaică, mama unui mare pilot... R.P. Horia Agarici, supranumit „salvatorul Constanței“, aviatorul care a doborât trei bombardiere sovietice... A.R. ...exact ...doamna Agarici, care, sfidând autoritățile și patrulele nemțești, venea în numele Crucii Roșii la gară, le dădea apă nenorociților din trenuri și-i stropea cu un furtun. Bombardamentele, în fricoșătoarele sirene și alergarea în adăposturi, bufniturile bombelor care cădeau peste oraș, întunericul pricinuit de camuflaje, Radio Londra, ascultat în mare secret, pe întuneric, cu toate ușile ferecate. Teama, teama
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
sau stupide, mi se păreau toți trei, plus șoferul Goskino, filmul cel mai amuzant, dându-mi o bună dispoziție și un sentiment patriotic rezonabil; de câteva ori mi-a venit ideea să-l întreb pe ungurul căruia îi fixam ceafa: „Nenorocitule, știi că sunt din generația Budapesta?”. Mă simțeam în formă - Moscova, constatam, era și ea în soare - cu cât le eram mai indiferent, cu atât deveneam mai senin. La poarta Uniunii, șoferul coborî și intră într-o gheretă discretă, pe
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
am scos limba și am pipăit-o - nu, nu era umflată, dar nici eu nu mai eram senin și bine dispus. Pe drumul de întoarcere la hotel, într-o tăcere care nu mă alarma, i-am spus pe mutește ungurului: „Nenorocitule, n-am intrat în Praga, dar nici în partid - pentru tine, din cauza ta! Am avut nevastă care vorbea ungurește și-mi plăcea cum sună limba ta, akasszuk fel gyerekek!, am fost acuzat în ’56 că sunt în legătură cu Cercul Petöfi, îl
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]