2,429 matches
-
un pas către compartimentul central al ordinatorului. Peste umăr le reaminti de existența motanului: ― Să se ocupe cineva de el. Ripley scoase o formă gălbuie, fleșcăită, dintr-unul din congelatoare. Ea-i zise lui Dallas, supărată: ― Nu fiți atât de nepăsători. Nu este o piesă de echipament. Jones este un membru al echipajului, ca fiecare dintre noi. Alăturând gestul vorbelor ei, îmbrățișă cu dragoste animalul. ― Mai mult decât unii, în orice caz, zise Dallas urmărindu-i din ochi pe Brett și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de puternică. ― Mi-am dat și eu cu părerea. ― Pare foarte adânc. Nu ne-ar mai rămâne decât să străpungem un perete ori ieșim să căutăm altă cale de acces. (Se uită la Kane.) Iată mărea ta șansă. "Execul" părea nepăsător. ― Dacă vreți, îmi place. Și dacă sunt în toane bune, vă spun și despre diamante. ― Ce diamante? ― Pe care o să le găsesc răspândite din belșug în vechi lăzi ciudate pe-acolo jos, zise arătând negura abisală. Lambert îl ajută să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
blindată a infirmeriei glisă tăcută în urma lor. Cele două siluete se îndepărtară în direcția pasarele, lăsându-l pe Kane în grija "autodocului", și pe acesta în grija lui Ash. 8 Cafeaua le desfătă stomacul, nu creierul. În jurul lor, Nostromo funcționa, nepăsător la soarta Străinului al cărui corp neînsuflețit se odihnea într-un borcan. Prin pasarelă pluteau mirosuri familiare. Dallas recunoscu unele dintre ele, caracteristice anumitor membri ai echipajului. Departe de a bănui pe cineva, amușină de două ori în semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
această creatură urgent. Adio, Străine! Drum bun spre Arcturus. Adio coșmar! Bună ziua, Pământ și salubritate! Își aduse brusc aminte de comentariul negativ al lui Lambert. ― Vom urma sfatul său, pentru că de astă dată s-ar putea să aibă dreptate. Nostromo. nepăsător față de activitatea frenetică a unora dintre pasageri, indiferent la așteptarea resemnată a celorlalți. Își vedea de cursa amețitoare spre Pământ la o viteză superluminică. Brett ceruse mai multe ore pentru a termina instalarea plaselor și a tuburilor electrificate, dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
să moară la primul răspuns adevărat. El se va sinucide Învins de soluția enigmei. Este, de fapt, Întrebarea Însăși, care moare numai prin răspuns. Socot că totul e bine, va murmura Oedip amintindu-și toate acestea. În schimb, pentru sfinxul nepăsător de la piramide nu există „bine” și „rău”. Nu există nici adevăr și minciună. Există numai nisipul și surîsul care Îl ignoră. Timpul care zboară iremediabil și ideea pe care o va nota Eugenio d'Ors În legătură cu tablourile lui Rafael: Atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nu vrea nici măcar să sfîșie. Iar ochii goi fixează permanent un punct din afara noastră, oricum ne-am așeza. Grecii au Înțeles că un sfinx care pune Întrebări e mult mai plin de speranță. Căci nu ne e dat să trecem nepăsători prin nisipul din propriile clepsidre. Și, poate, acesta e lucrul cel mai important. Surîsul acela absurd, fardat de nisip ne va aminti cel mult că fiecare pas e ireversibil ; În urma noastră nu sînt alte urme decît cele pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ce-am greșit și să nu mă ascund ca o șopîrlă În iarbă. N-am decăzut Într-atît, incit să nu-mi mai fie silă de tot ce mi-a. dezvăluit bătrînul Tiresias; și cîtă murdărie Încape sub cerul albastru și nepăsător unde zeii se joacă de-a destinul... și cîtă frumusețe de care mîinile mele nu se mai pot apropia... Mă acoperă un mîl tulbure și poate undeva sub el vor Încolți semințele liniștii, ca să mă pot gîndi În voie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
invoca argumentele lui Ulise: Am călătorit mult. Acum sînt obosit și nu mai vreau altceva decît un loc stabil unde să mă odihnesc... Tezeu trăiește torențial, cufundîndu-se pătimaș În evenimente, ca să le părăsească apoi fără scrupule inutile. Iese din labirint nepăsător ca acel tînăr care la Florența traversa Într-o zi strada În dreptul catedralei Santa Maria del Fiore fredonînd Sono contento di morire. Dar soluția găsită de greci prin firul Ariadnei Îmi amintește (ridic ochii și văd țărmul toropit de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
sa adevărată e să umble ca și cum ar fi și acolo invulnerabil. De abia din acest moment Începe eroismul său; după ce vom afla că vitejia triumfă asupra părții din el care Îl va omorî Acum, Ahile nu mai e o statuie nepăsătoare, ci un om viu care Își dă seama că participarea sa la frumusețea lumii nu e posibilă fără să știe că Într-o zi o va pierde. O astfel de rană ar fi salvat și sfinxul egiptean de la indiferența sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
jos, la poalele acestui Olimp personal, pînă ne-am văzut despărțiți pentru totdeauna de propria noastră copilărie al cărei miracol rămîne unica mitologie adevărată. Nevoia de mituri e, poate, și această nostalgie. În ea se limpezește imaginea copilăriei noastre, alergînd nepăsătoare și neștiutoare spre poalele Olimpului, grăbită să-și sacrifice puritatea În schimbul descoperirii că nu există nimic definitiv și că trebuie să ne Îmbătăm ca Dionysos de lucruri cîtă vreme sînt În jurul nostru neatinse Încă de remușcarea paradisului pierdut. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de moarte, dar ne poate face mai buni. Seamănă cu muntele meu De abia cînd s-a rostogolit stînca am Înțeles totul. Am revenit În vale, m-am Încordat din nou, dar ceva se schimbase În mine. Nu mai eram nepăsătorul de mai Înainte. Și nici trufașul care avea tot Corintul la picioarele lui. Acum eram un om cu stînca sa. Singur eu și destinul pe tot muntele. Și eu trebuia să hotărăsc dacă voi sui sau nu. CÎnd mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
voie să uit, să mă asemăn cu stînca. Mă revăd furînd focul din cer și simt din nou mîndria ce mi-a umplut inima atunci. Vulturul care vine să-și mînjească ghearele În sîngele meu mă ajută să simt limpede. Nepăsător, aș fi altul. Rănile mele s-ar cicatriza și treptat pielea mea ar deveni cenușie. Nu m-ar mai durea nimic și nu mi-aș mai aminti nimic. Aș simți numai soarele Încălzindu-mă ca pe o șopîrlă ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de pămînt arid, În fața mării, și discutau despre fericire. În carnea ta, zeiță, palpită toată această sete de fericire, toate speranțele și temerile trupului Întins pe nisip, lîngă marea Înflorind În lumină. Tu nu spui: iată cît de frumoși și nepăsători sînt zeii! Trupul tău repetă mereu: Iată de cîtă frumusețe și de cîtă dragoste este În stare omul! Și dacă omul este măsura tuturor lucrurilor, cum ziceau grecii, atunci nicăieri nu voi simți mai limpede ca acum că este și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
prăfuindu-i obrazul... (...CÎt de tînăr eram cînd am plecat să urmăresc Himera! Mi se părea că goana mea pe urmele ei n-avea să sfîrșească niciodată și voi goni astfel, cu părul În vînt, cu ochii strălucitori, tînăr și nepăsător, pînă la sfîrșitul lumii. La ce mi-a folosit această trufie? Memoria mea plină de sînge și de tinerețe, de eroism și de greșeli mă Înconjoară acum din toate părțile În deșertul acesta prin care trec plin de nisip, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
fără trecut, arzînd ca o flacără. Am crezut că umplîndu-mi palmele cu nisip Îi voi renaște În mine pe zei; adică nepăsarea lor, pentru că de acest cura) am nevoie. Uitînd cuvîntul „suferință” nu Înseamnă Însă că voi reuși să devin nepăsător... Am cel puțin dreptul să zic că nu zeii m-au părăsit pe mine, ci eu i-am izgonit. Cum am ucis Himera... Mereu Îmi aduc aminte de ea. CÎnd sînt treaz, toată noaptea numai la asta mă gîndesc.) Înaintînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
După cum nici cel care a mutilat sfinxul la piramide n-a făcut-o, cred, dintr-o pornire vulgară de distrugere. (SÎnt convins că sculptorul acestui leu divin a insistat asupra buzelor lui grosolane ca Leonardo În fața Giocondei. Dintr-o inimă nepăsătoare nu putea țîșni ironia acestui surîs.) Noaptea, vîntul șuierînd și lovind de arțari ploaia, un țipăt de pasăre, apoi un foșnet de aripi, toate mă trimit la Eschil. Eriniile memoriei fidele le numește el. Dacă vreau să Înțeleg cît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ascultătorul nu reacționă. Parcă somnola. Nu, nu somnola. — Am impresia că avem un musafir, se auzi șoapta doctorului. Pe alee înainta o doamnă scundă, zveltă, într-un taior cafeniu. Un mers apăsat, bocănit. Sora o recunoscuse, desigur, imediat, dar reluă, nepăsătoare, lectura. „Incredibil, dar lucrurile așa s-au petrecut. În plină zi, sub ochii unui întreg cartier și...“ Medicul se ridicase deja. Își aranjase ochelarii pe nas, să nu i se vadă ochiul lipsă, zâmbea, zâmbea și tânăra doamnă, își strângeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
creștere, ochelari. Costum cacao, cravată cafea, față albă, de lapte. Parcă nu purtai ochelari... îngână, zăpăcită. Ștefan Olaru, inginerul. Sef de promoție. Ambițiosul care luase, prin efort și îndârjire, locul întâi, cuvenit altuia, celui care era însă prea boem și nepăsător. Deci, Ștefan, zis Fănică... trăise cu Laura, mititica pentru care își tot trăgeau pumni amatorii, apoi, scurt, cu Nora, apoi se însurase, surprinzător, cu Salomeea, fecioara uscată, căreia i-a turnat rapid doi miopi rotofei, apoi o părăsise, pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
țiuitul acela lung al aripilor metalice, văzduhul, clopoțeii balamucului, sunând deșteptarea. Da, e dimineață, geamurile tremură sub zgomotul întețit al zilei noi. Tolea aflase de la amicul și vecinul său Gafton că s-ar reduce personalul în multe întreprinderi. A ridicat, nepăsător, din umeri. A auzit, apoi, că ar fi vorba de patruzeci la sută din efectivul funcționăresc. A zâmbit și a dat drumul tranzistorului aflat pe pupitrul colegei Gina: Monte Carlo, postul preferat. Apoi, cineva aduse zvonul că tovarășul director cutare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-și mai intercepta gândurile. O statuie carbonizată, cuvintele muriseră. Un mic grup de personaje, o mică istorie fierbând în cazanele mult încinse ale Istoriei, în ciorba măcelului planetar? Tacâm pentru liceanul Anatol Dominic Vancea Voinov, timidul captiv al hazardului. Fluiera, nepăsător, deasupra ghidonului strălucitor al bicicletei, când fusese brusc izbit de momâia neagră și bleagă a hazardului. Vinovăția, adolescentul și-o tot sucise și înnodase, până la acel bum năprasnic. Acum două săptămâni...apoi gonise, orbit, pe străzi și pe dealuri, ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
plictiselile. Iată-i pe toți: figurația pestriță a marii farse. Bărbați, femei, copii, soldați, preoți, vagabonzi, țărani, prostituate, miniștri, ciocli, ingineri, poeți, măști și înlocuitori, marea armată mută a învinșilor, relicvele ultime ale normalității, sub trăsnetul destinului, incapabili să rămână nepăsători, refuzând sănătatea și nepăsarea și normalitatea. Vin trec grăbiți pe lângă el, mereu grăbiți, cu privirile în pământ, copii obosiți. Sfidătoare după-amiază de primăvară. Străzile pline, zâmbetele copilărești ale pacienților pe care i-a întâlnit acolo, în sălile de așteptare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dar după aceea? Ar trebui să înțeleagă realitatea, concretul. Adică, relativul. Profeții agățați de ideal devin, devin... știți ce vreau să spun. Unde e diavolul? În călugării ăștia încăpățânați, fixați pe o obsesie? Sau în reversul lor, mulțimea adaptabilă, glumeții nepăsători? — Nu știu. Nu-s teolog, nici psiholog, nici ideolog. Sunt olog, ologul ologilor, stimată patrulă. Lasă-mă să dorm, să dorm și să tac. — Înlocuiește și tovarășul Ianuli pe cineva? Mitul, iluzia, utopia? Sau misterul, conspirația? Ce dracu’ înlocuiește legenda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de bara scării de urcare, simte umărul, transpirația, oboseala semenilor, adevărată conectare. La Mihai Bravul ia alt tramvai, numărul 5. Vagon gol, dom’ Dominic capsează biletul, îl împăturește, cum cere regula, bilet dus-întors. Dar când coboară din tramvai îl aruncă, nepăsător. Traversează strada, ia autobuzul până la fabrica de pâine. Coboară din autobuz, se întoarce vreo sută de metri, ajunge în fața magazinului SCAMPOLO. Magazinul e închis: Inventar. Străduța cotește la dreapta. Blocul vechi, cenușiu. Etajul doi. Bâjbâie, cauta comutator, apasă. Se aprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
excesivă vitalitate. Suise picioarele, americănește, pe fotoliul din stânga, dar doamna Venera nu observa nimic. — Totul s-a răsturnat odată cu bicicleta aia, nu? — Da, da, înțeleg, se auzi, răspicat, glasul profesorului, care-și balansa vesel picioarele deasupra fotoliului. Profesorul detectiv bălăbănea nepăsător picioarele. Acum, era și el palid. Iar Tavi găsise o poziție comodă, lângă fereastră, privind departe, în zarea invizibilă. Venera nu le acorda nici o atenție, părea singură, singură cu partenerul absent. — Sunt plecați, Tavi și cu Tori. Taube, zisă Tori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nenorocită cu pui vineți, decapitați, despre care pretindeai că sunt portocale. Ți l-am spus și l-am repetat, dar n-ai fost atent, deși pari atent la toate. Nu ești, de fapt. Nici nu poți fi, nu ești destul de nepăsător. Nu ești nepăsător, nu poți fi atent. Lumea vă crede foarte deștepți, domnule Vancea. De aici, poate, și frustrările, ura. Dar vă lipsește nepăsarea. Nu e semn de mare deșteptăciune, crede-mă. Nu e mare brânză să tot alergi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]