3,633 matches
-
bine de un ceas și nici urmă de somn. Poate e și prea cald în odaie. Se sculă, îmbrăcă un halat, aprinse o țigară. Trebuie să se răcorească puțin. Întunericul era acuma mai negru. În hol razele lunii se zvârcoleau neputincioase. Ajunse bâjbâind în deschizătura verandei unde erau câteva fotoliuri și mescioare. Își pipăi un jilț și se așeză încet, cum și venise, parcă i-ar fi fost teamă să nu turbure somnul celorlalți. Ședea cu spatele spre peretele care-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Nu m-am îndoit niciodată, făcu tânărul Herdelea. Numai tu te-ai îndoit de iubirea mea. ― Să nu mă mai îndoiesc? murmură Tanța. ― Nu! zise Titu, crîmpoțindu-i buzele. Când rămase singur, Titu Herdelea lăsă perdeaua și aprinse lampa. Lumina gălbuie, neputincioasă, îl readuse la realitate. În cameră mai plutea parfumul corpului ei, amețitor și misterios, precum pluteau cuvintele, gemetele și zvârcolirile ei... Își dădu seama acuma că dragostea aceasta a luat o întorsătură plină de răspunderi. Și tocmai când el a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Cred că ziarele cunosc adevărul, deși scriu minciuni, zise Grigore cu un surâs silit. Predeleanu îmi spune să-mi văd de treburi, că nu poate permite guvernul să se întindă dezordinile în toată țara. Alții însă zic că guvernul e neputincios și nu mai poate stăpâni mulțimea întărîtată... Titu Herdelea nu-i putea da nici o lămurire inedită sau măcar cu pretenție de autenticitate, nici nu voia să-i spuie simple basme auzite prin oraș. Îi făcu însă cunoștință cu Roșu care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în opoziție vom putea lucra cu mai multă libertate! zâmbi naiv tânărul. ― De opoziție să nu te bucuri, amice, pentru că e cu mari primejdii pentru noi! mormăi secretarul, apucîndu-se să-și frece nervos ochelarii, încît fără ei figura lui părea neputincioasă și mai acră. Văzuși ce armată de redactori, pararedactori și reporteri avem azi, toți mai mult sau mai puțin sinecuriști? Ei, mâine mă pot pomeni c-am rămas singur cu foarfecele astea, dacă cumva nu voi fi dat și eu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe toate. ― Altfel de oameni sunt pe acolo, mormăi un glas amărât. Nu ca noi! Acolo oamenii au și pământ și nici nu-s flămânzi și nevoiași ca pe aici! ― Apoi norocul numai de cei îndrăzneți se ține, nu de neputincioșii cu inima-n izmene! ― Numai noi parcă avem terci în loc de sînge! ― Binișor, binișor, băieți! Plutonierul Boiangiu, în uliță, cu ochii în direcția de unde trebuiau să sosească boierii (de altfel, un jandarm postat în dreptul cârciumii lui Busuioc, la încrucișarea drumurilor, avea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
groază atât de violentă, că rămase împietrită în pat, cu plapuma până sub bărbie, uitîndu-se la Ileana cu niște ochi măriți, în care tremura o lucire sticloasă. Numai într-un târziu începu să bâlbâie cu un glas străin, frânt și neputincios: ― Ce fac eu acuma, Ilenuțo?... Acuma o să mă omoare și pe mine, acuma... Fata o iubea și-i era milă de frica ei. Prinse curaj și-i explică cu însuflețire și cu vorbe pline de încredere că tatăl său s-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
figura ei îngrozită și cu atât mai ispititoare, și de haina albă, ușoară, sub care îi zărise carnea. Întinse instinctiv brațele cu mâini mari, noduroase, ca și când ar fi vrut să oprească o pornire ce nu se mai poate înăbuși, bâlbâind neputincios: ― Apoi... de ce... să nu... te... Nadina dădu să fugă spre cealaltă fereastră. O mânecă a halatului atinse o mână întinsă a lui Petre. Degetele o înșfăcară singure. ― Lasă-mă, lasă-mă!... Ajutor!... Nu! striga Nadina, zbătîndu-se să-și smulgă mâneca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înfipse degetele în părul lui, zgâlțâind cu furie. Deodată simți mâna lui grea ca un mai între pulpele ei lipite, despărțindu-le și făcând loc genunchilor lui. Aceeași mână îi pipăi o clipă pântecele cu mișcări aspre. Nadina se zvârcolea neputincioasă sub greutatea bărbatului, legănîndu-și capul pe dunga canapelei: ― Nu vreau!... Ajutor!... Ajutor! Petre își ridică atunci capul dintre sânii ei și mormăi răgușit: ― Stai binișor... Stai, că doar nu te mă... Uite-așa! Nadina avu o cutremurare dureroasă. Se mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
conduse pe Baloleanu direct la biserică. Un preot tinerel și spân, în odăjdii, aștepta în poartă, cu o față onctuoasă și îngrozită, căci, adineaori, maiorul Tănăsescu îl înjurase și-i făgăduise că-l va împușca. ― Domnule prefect, noi am fost neputincioși să împiedecăm ce... Îngână preotul cu o plecăciune umilă. ― Dă-te la o parte, banditule! sâsâi maiorul, înlăturîndu-1 cu cotul din ușă. Lângă altar, pe un catafalc improvizat, acoperit cu un giulgiu, zăcea cadavrul Nadinei. Maiorul ridică un colț, dezvăluind
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sau se târau printre ceilalți fugari, vrîstînd calea cu dâre de sânge. ― Nu fugiți, fraților!... Opriți, fraților!... Dumnezeul lor de... Petre striga cât îl ținea gura, precum a strigat de la primul moment, dar era târât și el în goana mulțimii, neputincios, ca o frunză pe un puhoi de ape ce au rupt zăgazurile. Ilie Cârlan, strângând cu mândrie pușca goală, gâfâia lângă Petre, desperat de desperarea lui. Mai departe, Nicolae Dragoș se zvârcolea să se apropie de Petre, să schimbe împreună
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Inspirația îi smulse un urlet. ― Oh, doamne, mi-e așa de rău. Rău, rău! Se ridică cu stângăcie, corpul scuturându-se spasmodic, cu mâinile agățate de masă, de parcă-i era frică să-i dea drumul. ― Aaahh! ― Ce ai? întrebă Brett, neputincios. Ce te doare? Ceva din...! Agonia, vizibilă pe fața lui Kane, opri întrebarea lui Brett. "Execul" încercă să plece de la masă și căzu pe spate. Ochii i se plimbau prin orbite și din gât țâșni un strigăt pătrunzător care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Parker care alergaseră auzind urletul, Dădură buzna în antrepozit fără să mai stea de gânduri și văzură picioarele lui Brett cum se zbăteau în gol. Ridicând ochii avură o ultimă viziune fugitivă a două tălpi înghițite de întuneric. Deasupra formei neputincioase și chinuite a inginerului, zăriră o siluetă vag umană, dar care, cu siguranță, nu era a unui om. O masă gigantică și dușmănoasă. Într-o fracțiune de secundă, o străfulgerare se oglindi în niște ochi enormi, mult prea mari pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Cianură. Ripley se foia pe scaun. ― Ți-am spus că n-am ajuns încă acolo! Ai fost amăgită de vorbele lui Ash. A afirmat că este singurul care poate să-i vină de hac bestiei. Dar e singurul deconectat și neputincios! Noi ― nu! Noi avem altă alternativă, altă variantă. Să aruncăm nava în aer! ― Asta-i alternativa ta? întrebă Lambert. Eu rămân cu capsula, dacă n-aveți nimic împotrivă. ― Nu, nu! Îți amintești ce spuneai, Lambert? Ne salvăm cu ajutorul navetei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
oameni (de semenilor lor) și marea bunătate și au scris cărți cu tratamente naturiste și alte învățături, dăruindu-le și nouă ca să beneficiem de experiența lor. Să ne alinăm durerile și să ne vindecăm suferințele și bolile, atunci când medicina oficială neputincioasă, ne lasă singuri cu durerile noastre, să le suportăm. Tratamentele naturiste sunt foarte simple, la îndemâna oricui, trebuie doar să știi ce și cum să faci, iar voința și puterea gândului îți aparține. Nu trebuie să aștepți ,,să cadă pară mălăiață
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
și ofertă - iar împricinatele s-au adaptat teribil la piața actuală ! Au recurs chiar la cîteva trucuri de eclectism post-modern ușor new age, inspirate de ici și de colo - „ritualuri spectaculoase”, cum le-au numit jurnaliștii. Dar ar fi total neputincioase dacă nu ar exista cerere, dacă toată lumea le-ar rîde pur și simplu în nas. Or, 41% dintre bucureșteni au declarat într-un sondaj de anul trecut că au fost la descîntat. 41% sînt cei care au declarat, care au
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și dincolo de „tradiționalismul țăranului român”. Sănătatea este una dintre cele mai „personalizate” și „încorporate” probleme umane, iar grija/ îngrijorarea legată de aceasta este, la rîndul ei, una cît se poate de individuală. Doar că individul român se simte mai degrabă neputincios în această privință și trăiește cu impresia dominantă că i se poate întîmpla orice, fără ca el să poată face ceva (spre deosebire de semenul său occidental, convins că poate interveni cu succes în sănătatea sa). Este posibil astfel ca această obsesie națională
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
se stîlcește, iar vocabularul se împuținează, vociferînd fără să mai rostească. Acum douăzeci de ani chiar ne-am cîștigat Libertatea Cuvîntului, dar nimeni nu a inventat încă o lege care să o poată garanta ca atare, iar Bruxelles-ul este neputincios în această privință. Partea plină a paharului este însă faptul că această Libertate se află încă la purtător și poate fi exersată de fiecare dintre noi în măsura în care își găsește un aproape deschis să practice și el aceeași Libertate. Mai mult
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
1-8). Ori Senaherib și-a dat seama că adevăratul pericol era în Babilon unde Merodah Baladan ținea în mână frâiele răzvrătirii. Ori, mai simplu, a voit să pună capăt cât mai repede unei campanii deja prea lungi. Ezechia, care asista neputincios la devastarea regatului său, a ales probabil fără ezitare soluția mai puțin dezavantajoasă - „răul mai mic” - când a văzut că cetatea Lachiș căzuse și că asirienii atacau direct. Așadar, s-a predat și a acceptat să plătească un tribut enorm
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
de frig. Cât timp am scris rândurile astea, camera mea, cavoul meu, a călătorit prin ceața neagră de-afară atât de repede, încît mi s-a făcut rău. M-am sucit și m-am răsucit în pat toată noaptea, sac neputincios de ciolane aburite de transpirație. Afară nu mai există nimic, niciodată. Oricât ai merge, în orice direcție, pîna la infinit, e numai ceața asta neagră si deasă, solidă ca smoala. Ruletistul e miza mea și-ar trebui să fie bucățica
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
despicând aerul întunecat de la șase și jumătate dimineața. Arhitectul apăsă cu disperare de mai multe ori pe discul de plexiglas, dar fără efect. Simți că înnebunește. Ieși repede din mașină, pe care-o uitase cu farurile aprinse, și se învîrti neputincios în jurul ei. După vreun minut de urlet insuportabil, pe la geamuri și balcoane începură să apară cetățeni în pijamale care-i strigau cu toții câte ceva arhitectului, dar din cauza claxonului nu se putură înțelege cu el. Tânărul ar fi vrut să intre în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
obiect oarecare. Am gândit mult în noaptea aceea, întrebîndu-mă dacă nu cumva dragostea mea prea mare pentru Maitreyi și șocul atât de aspru al despărțirii, și solitudinea n-au contribuit să mă neutralizeze sexualicește, n-au făcut din mine un neputincios sentimental și fricos; dacă nu cumva trăiesc departe de lume, pentru că nu o pot înfrunta, și m-am hotărât să renunț la dragoste și la femeie, pentru că nici una, nici alta nu mai mă pot ispiti. Am trecut ceasuri de cumplită
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
a unei ființe în care s-a investit prețuire, respect și, mai presus de acestea, dragoste. Această durere copleșitoare se întemeiază în sesizarea tranzitării prezentului spre trecut ca dinamică ireversibilă, într-un astfel de context, suferința fundamentându-se în surprinderea neputincioasă a înlocuirii chipului viu cu cel mort. Conștiința încărcată de această dramă terifiantă accede spre un alt tip al înțelegerii celor din jur în falsitatea sau sinceritatea compasiunii lor. Surprinde, o astfel de conștiință lovită profund, dialectica dintre bine și
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
știam că e legată de Ștefan într-un mod puțin nefiresc. Ai văzut și tu scenele de gelozie pe care mi le făcea de când era mică... Țin minte că odată s-a dat pe furiș, exact cum face un cățel neputincios și perfid, și am simțit o durere cumplită la deget. Mă mușcase până la sânge... De-aceea am încercat s-o ocrotesc, de-aceea m-am ferit s-o aduc în zilele acestea, deși restul familiei m-a condamnat, dar eu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
chiar el ceea ce junele bâjbâie de o oră ; cu obișnuita pătrundere sufletească a educatorului, a înțeles mai bine ca oricine ce îl frământă. — înțeleg ce voiești a întreba... Te întrebi dacă suntem supuși vremilor fără nicio speranță, dacă suntem totalmente neputincioși și pierduți sub vremi, și voința noastră (chiar colectivă de ar fi, una și indivizibilă, iar nu risipită, cum se arată), voința noastră nu contează nici cât un fir de nisip... Undeva în casă se aude țârâitul încă nefamiliar al
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
chiar cartea în mânecă, trebuiește măcar să tragi cu ochiul. În asemenea circumstanțe, nu este lipsită de rațiune și chiar ridicolă pretenția de a te dedica unei mari cercetări ? Operei absolute ! ? ! Când totul arde în flăcări și se năruie sub ochii neputincioși, cine mai are nevoie de mâzgălelile tale pretențioase ? Numai Profesorul Mironescu mai poate să creadă în așa ceva, el, care nu simte că vremea savantului de cabinet a trecut. Mai sigur că n-a fost niciodată decât o idee romantică, în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]