4,526 matches
-
mă! exclamă Carol nervos și își făcu trei cruci mari și solemne, înălțându-și privirea spre tavanul înnegrit și pătat de muște al cârciumii. Sau crezi că funcția ta de gardian îți permite să intri, cu bocancii tăi plini de noroi, până și în visele celui pe care îl supraveghezi?... Acum îmi aduc aminte! Erai și tu acolo. Duceai florile Feliciei și le înmânai pajilor. Și parcă și Nikolai era. Ce căutai în visul meu? Mă spionezi? Inchizitorule! Liniștește-te odată
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nu simte”, însă probabil îmi este dat să beau cupa amară a acestei transformări până la capăt. Dezumanizarea se produce în sufletul meu și de aceea în clipele mele de liniște și meditație aud clopotele a ceea ce s-a pierdut în noroiul vremurilor ce le trăim acum. Încep să pierd la modul acut sentimentul de milă pentru aproapele meu. Mila, în acest fel devine un concept destul de abstract ca să poată fi măsurabil, cuantificabil, după cum le place unora să spună, și deci
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
urât și atât de păgubos pentru sănătatea și pentru punga omului. De Dumnezeu încă mai înjur dar se pare că El este binevoitor în continuare cu mine fiindcă de sus vede al naibii de clar că pe pământul acesta de tină și noroi, cum ar spune poetul, sunt foarte multe lucruri demne de înjurat, începând de la Președintele României, guvernul și toate pușlamalele cocoțate în capul nostru. După atâta vreme, că totuși trei ani nu sunt chiar un fleac, îmi amintesc precis fiecare moment
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
era de ordin psihologic. Românii or fi dus-o mai greu pe timpul lui Ceaușescu, dar devenise un popor demn, orgolios cu un ascuțit simț național și nu ai fi putut să-i înfrângi decât după ce tăvăleai bine prin rahat și noroi aceste sentimente care stăteau în calea dizolvării ființei naționale ale României. Odată distrus sufletul, corpul omenesc nu devine decât un hoit bun de reciclat în orice, cum ar fi de exemplu, sclav prin Europa la cules de fructe. Undeva în
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
dar a avut spre pieirea noastră și părțile lui extrem de proaste dintre care se detașează net aceea că a crescut la sânul său precum un părinte grijuliu și iubitor liota de spurcăciuni de azi care împroașcă zilnic și constant cu noroi și rahat această țară și așa destul de amărâtă, viperele care cu veninul lor au ucis orice urmă de demnitate națională în acest popor, care nu mai are mult până să ajungă în stadiul de vite numai bune de pus la
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
state în care cuvintele lui Paul Valéry sunt încă valabile. Numai la noi, e ca la noi... La orizont „Pax americana” Nu vi se pare că prea multă liniște a fost în ultima vreme pe globul acesta de tină și noroi, cum ar spune la modul inspirat poetul? Nici tu vreo invazie, bineînțeles americană, fiindcă alții nu au voie de la mister ONU (cel, sau cea care are în gestiune rezoluțiile ce se lasă cu avioane, bombe și rachete de croazieră americane
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
către femeie și o salută, căutând să-și păstreze fermitatea glasului: — Trebuie să ne ierți, Malaberga, că am dat buzna așa. Afară zeii s-au mâniat: e un vânt teribil, toarnă cu găleata, iar cărările sunt acum niște râuri de noroi. Tuși din nou, stânjenit. — în sfârșit, nu era cu putință să mergem mai departe - și nicidecum cu caii. Prietenul meu a văzut casa de pe cărăruia de sus, a crezut-o părăsită și s-a gândit că e bine să coboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cinci războinici experimentați care să-l ajute să se orienteze în zona aceea necunoscută lui. Vânătoarea începu imediat, iar hunul fu primul care găsi urme: pete de sânge pe frunzele arbuștilor de la capătul unei cărări prăfuite și adâncituri imprimate în noroi de copitele unui cal. Porniră hotărâți pe cărare, dar descoperiră repede că se bifurca; doi dintre burgunzi o luară la stânga, însă fără prea multă convingere, întrucât drumul se dovedi foarte abrupt și, cel puțin pe porțiunea de început, părea prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
accent ciudat. Ținând de mâner un pumnal lung, adăugă: — Avea asta într-o cizmă. Sebastianus cântări arma în mână, apoi îl măsură pe bărbat cu o privire rapidă, luând seama la barba sa neîngrijită, la hainele sfâșiate și pline de noroi, la privirea temătoare, lăsată în jos. — N-ați mai găsit și pe altul? întrebă. Căpetenia turma-ei scutură din cap. Nu, Prefectule. Wolfhram, constatând că micul cortegiu întârzia să se urnească, ieșise din poartă și ajunsese lângă roman împreună cu câțiva dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sa. Chilperic făcu un pas înainte ca să-și îmbrățișeze vechiul prieten: — Ei, Sebastianus! îți amintești de mine, sper! — Bineînțeles! Nu te-ai schimbat mult, adevărat. — Tu, în schimb, da. Când te-am văzut ultima dată, aveai tunica murdară toată de noroi, alergai cu picioarele goale în iarbă și un bătrân institutor te urmărea furibund, agitând o joardă. Azi văd că porți altfel de veșminte. — Cursus honorum, prietene! îți amintești de câte ori ne-am încăierat? — Chiar. Ultima dată ți-am turtit nasul, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se întâmplă așa, e din cauza păcatelor voastre. Cu pași înceți, începu să treacă pe dinaintea ascultătorilor săi adunați în cerc, privindu-i în față pe fiecare în parte. Nici unul nu reuși să-i susțină privirea. — V-ați tăvălit până ieri prin noroiul viciilor voastre, ați petrecut, ați furat, v-ați dedat la plăceri, ați omorât, ați blestemat și cine știe câți dintre voi nu aduceau încă în ascuns sacrificii idolilor păgâni sau demonilor din păduri ori din ape! Orbi în fața adevărului, siguri că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se înălțau, abrupți, de jur împrejur. Mulți dintre burgunzii ce scăpaseră în luptă se amestecaseră, probabil, cu localnicii fugari din vale, alții căutau, cu siguranță, să ajungă la Noviodunum; trupurile tovarășilor lor mai puțin norocoși zăceau risipite cu sutele prin noroiul vadului sau prin desișurile dimprejur; altele se mai aflau, totuși, pe ulițele acelui sătuc amărât. Victoria, cu toate acestea, nu o obținuseră fără să plătească un preț și în seara aceea aveau să fie multe focuri aprinse care să încredințeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stăteau caii. înaintea lui, dușmanul fugea spre desișul neguros, dar de jur împrejur locul era presărat cu morți și răniți. în ecourile incendiului, privirea sa reuși să pătrundă înăuntrul îngrăditurii și să constate efectul cel mai important al incursiunii: în noroiul podelei agonizau, cu nechezaturi înfiorătoare și răgușite, pe puțin douăzeci de cai. Alții, îngroziți, rătăceau înnebuniți prin tabăra devastată, șchiopătând, lovind cu copitele și izbind pe oricine li se ivea înainte; iar alții zăceau morți ori muribunzi printre corturile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ignorase multe zile la rând, iar acum o jignise iremediabil cu manierele lui necioplite de soldat și cu aroganța rangului său, pe care acum și-o regăsise. Se purtase prostește și... Din spatele său, un pas iute și aproape alergând prin noroiul uscat, apoi o mână ce se așeză pe brațul său, trăgându-l îndărăt. întorcându-se, o găsi în fața lui, cu chipul foarte aproape de al său, cu o expresie blândă și în același timp hotărâtă în ochii strălucitori după plâns. Brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
țâșnea de pe o mică stâncă aflată la cincizeci de pași de ei însemna de-a dreptul să te hazardezi: era, în realitate, o înjghebare mizeră, desfăcută toată din încheieturi, ce fusese alcătuită din trestii și ramuri mici, legate laolaltă cu noroi uscat. Oprindu-și calul, Metronius întrebă: — Și vrei să spui că în noaptea asta dormim aici? Divicone încuviință: — E destul de comodă, nu chiar atât de urâtă pe cât se vede de aici. Eu am dormit în ea de multe ori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
primitiv, dacă nu ar fi avut brățări de argint bătute cu rubine și pandantivul de aur - cu siguranță, rodul unor precedente furtișaguri - ce îi atârna la gât. Purta o bluză soioasă de in, fără mâneci, și pantaloni mulați, îmbibați de noroi și pătați de sânge - sângele Flaviei, gândi ea cu scârbă - strânși pe picior cu șireturile sandalelor. în grădină, Hippolita îl văzuse privind-o ironic, auzise râsul său batjocoritor, însă acum atitudinea sa părea a fi cu totul alta: își apăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mârâiau în jurul ei, pentru o bucățică de coastă de miel pe jumătate crudă, pe care în mod evident le-o aruncase un războinic. îmbrăcată doar într-o tunică de in soioasă și zdrențuită, micuța avea picioarele goale, iar crustele de noroi și murdărie păreau să acopere fiecare părticică ce se putea vedea din trupul său, chiar și fața înconjurată de o claie de păr răvășit, negru ca pana corbului. Era nu prea înaltă și foarte slabă și se vedea limpede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apoi, scoțând din foc un tăciune arzător, îl agită energic pe dinaintea botului celuilalt; acela o luă și el imediat la fugă, însă nu prea departe, căci, cu un șuierat rapid, implacabil, securea unui războinic îl ajunse și în țintui în noroi după câțiva pași. Rezervele se împuținau, iar pentru cină un câine mergea de minune. Tovarășul său, mai iute de picior ori poate doar mai norocos, izbuti, în schimb, să se facă nevăzut în întuneric, printre mărăcinii ce înconjurau satul. Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luni cenușii, șterse din memorie, când am atins o perioadă de totipotența. Ascultă, asta este povestea mea, dovada mea: M-am născut în 1896, am ajuns infirmieră în primul război și un obuz exploziv mi-a smuls brațul. Probabil că noroiul m-a salvat de o hemoragie mortală. Am stat neîngrijită zile întregi; bagă bine de seamă: nu se cunoaște nici un caz ca cine-va să fi devenit totipotent fără să fi fost supus unei asemenea presiuni intense. Un organism căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
mă! exclamă Carol nervos și își făcu trei cruci mari și solemne, înălțându-și privirea spre tavanul înnegrit și pătat de muște al cârciumii. Sau crezi că funcția ta de gardian îți permite să intri, cu bocancii tăi plini de noroi, până și în visele celui pe care îl supraveghezi?... Acum îmi aduc aminte! Erai și tu acolo. Duceai florile Feliciei și le înmânai pajilor. Și parcă și Nikolai era. Ce căutai în visul meu? Mă spionezi? Inchizitorule! Liniștește-te odată
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
zice-se, e foarte rară, ci toate mizeriile care decurg din concentrarea, din durata mai lungă sau mai scurtă a sentimentelor bărbătești pentru o singură femeie. Și nu este sentiment care, jignit, să scoată la iveală din fundul sufletului atâta noroi ca amorul, acest "egoisme a deux" care, în realitate e sentimentul cel mai egoist și încă, din nefericire, cel mai complicat, atât de complicat, încît stârnește în om durerea vanității, a sentimentului care provoacă chinurile cele mai mari. Un "nefericit
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Mulțumit cu puțin, ca să poată suporta viața... Indulgent cu alții, sever cu el însuși. Inspiratorul tuturor endemonologiilor amabil pesimiste. Neînțelese de proști și de porci, care traduc "plăcerea" lui subtilă și detașată în plăcerea lor trivială și-l stropesc cu noroiul indignării lor ipocrite. Sunt interesante aerele aristocratice pe care și le ia în micile stațiuni "balneare" și "climaterice" toată lumea asta, și mai cu seamă femeile. Neavând nici o ocupație și lipsind aici clasa de sus care să-i comprime și să
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
gălbuie, rară, și găurită de doi ochi mici, verzi, pătrunzători, care râdeau parcă necontenit singuri, fără participarea feței, cu o pălărie cât o roată de trăsură, cu o manta imensă și cu ciorapii roși peste pantalonii bogați în urme de noroi și de oleiul diverselor conserve. Ne-am simțit cu toții ca niște cunoscuți vechi. Satirul era dezghețat, onctuos, curtezan în stil și maniere "48", plin de umor și de spirit, mai puțin reușit din cauza unei note de pedanterie. Originalul personaj a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
apa-n piuă, pomenind ba de câine, ba de fostul ei bărbat. În fine, tot Împleticindu-se și boscorodind ba despre una, ba despre alta, oaspetele se retrăsese Încet-Încet În tindă și, fără să-și mai scoată cizmele murdare de noroi, se Întinsese pe laviță și adormise cu fața În sus. „La noi se doarme cu fața-n jos, murmurase el prin somn, dar aici eu vreau să Încerc și altă poziție, Înțelegi?“ „Mă doare undeva că te culci cu aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
câteva zile la rând, opținând chiar aprobare de angajare. Dar, făcând o mică investigație, În legătură cu munca centralizată unde urma să fie tot timpul pe șantier, acolo unde nu se deosebeau cu nimic tehnicienii față de muncitori și unde praful, mai ales noroaiele făceu corp comun cu Îmbrăcămintea lor, respinse alternativa. Întrucât munca la această Cooperativâ nu era centralizată, având puncte de lucru răspândite pe tot cuprinsul Capitalei, putând avea timp liber la dispoziție după buna lui plăcere, se decise să pornească la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]