KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...78 79 80 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809

constată că totul este OK. Mașina zburdă veselă, muzica este bună și Simion bate darabana în volan. Deodată își aduce aminte unde merge. Doamne, iartă-mă, săracul tata! Închide muzica și se scufundă în trecut. Lacrimi adevărate se preling pe obrazul său și gînduri noi îi zbuciumă sufletul. Nu trebuia să-l pun să-mi dea icoana aceea. De data asta lacrimile curg mai ușor și mai abundent. Pe măsură ce remușcările deveneau mai intense, Simion face judecăți noi, judecăți care îl prezintă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
oamenii par amuzați. Ce repede ați învățat lecția, dom' Juncu, intervine un hîtru. Puteți promite mai încolo, oamenilor care nu vă cunosc, dar tocmai nouă ne vindeți gogoși? Nu vă gîndiți că ne vom întîlni mereu și vă vom bate obrazul? Cum să ne întîlnim? intervine Toma. Se mută la viloi dacă... Enervat puțin, Juncu nu se poate abține. Ieri ai schimbat uleiul la rablă și l-ai turnat la canal, se adresează malițios lui Toma. Rablă, auzi la el! Deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
de un cot, cotcodăcea pe culoarele spitalului. Fata nimic, nimic. A chemat-o la el în birou. Unde locuiți? În gazdă. Pune bani de apartament. Se face un bloc în Codrescu. Fata rîde puțin și face și o gropiță în obraz. De unde, tovarășe director? Ei, lasă, mă preocup eu, dacă vrei... Nu vreau. Am timp. Eu totuși insist. Mîine o să rezolv eu totul. Margareta a început să plîngă. Evident că fără lacrimi. Directorul o strînge de după umeri, o pupă (părintește), o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
era fiul lui... hă, hă! De aici a început hora influențelor și banilor. Treceam prin satul Pîrlita cînd procesiunea îl conducea pe ultimul drum pe un pîrlit pe care l-am cunoscut, ucis de... O lacrimă își face drum spre obraz. Termino! mă răstesc la ea. Pentru un pîrlit... Totuși, n-am putut s-o opresc, nici pe ea nici pe suratele ei. CUPRINS CAPITOLUL I Blitzuri 5 Viața așa cum este 7 Demon și înger 10 Plimbări liniștite 13 Prost, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

căzută topor deasupra unui braț de vreascuri putrede; ochii descompuși în orbite cenușă cu ceva urme de cer rânced pe fundul fântânilor; fruntea despicată a secetă Carul Mare a tras brazdă adâncă până și-a rupt spițele într-un gând; obrajii scrijeliți de vânt piatra de moară macină bobul de grâu în intenția plugarului, piatra de om ține evidența desfrunzirilor în grădina lui Dumnezeu; buzele înțelenite în nerostire maci roșii pe calea ferată adulmecând depărtările; mâinile, da, mâinile două smerite semne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de întrebare. Era timpul când retorica era o interogație a sinelui: Ce-i mai umilitor, Doamne, decât să lași pe cineva să-ți roadă sufletul, să-l molfăie și să-l scuipe prin closetele publice, la masa bogaților sau în obrazul sfinților? Ce-i mai trist decât să îngădui viermelui să te lepede părticele printre cearșafuri, prin săli de așteptare, în gări din care doar se pleacă, în pântecele șotronului, în uterul locomotivelor, în sângele șinelor de cale ferată? Ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de mame adoptive în pielea goală, la lumina blițului aparatului foto: La dracu cu toate sclifoselile! Să le fută el pe toate, Eva este numai a mea. Cu Eva își finaliza visele. Șatena avea ochi verzi, păr cârlionțat, buze cărnoase, obraji rumeni, gene lungi, sprâncene arcuite, pleoape proaspete, gât de lebădă, piept de mironosiță, umeri de martiră, mijloc de sirenă, fund de marmură, abdomen de câmpie, picioare de căprioară, degete de salcie, degete... Parcă zâmbea, parcă vorbea, parcă citea, parcă legăna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Dumnezeu, după ziua a șaptea, a spart matrița. Fierbințeala trupului, respirația, pulsul, atingerea ei, în fiecare dimineață când deschidea fereastră dinspre grădină, dinspre câmpie, dinspre cer. Eva era blândă. Avea zâmbetul mamei sale și sânii, și ochii, și buzele, și obrajii ei: Gustul laptelui este un contur alb, lichid, ce se deșiră an cu an, zi cu zi. Sânii tăi, Mamă, cresc în mine, în cruce, în icoană; buzele tale lasă dâră de pământ în fotografie, cărnoase, mușcate, crăpate, descompuse; o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lui Dumnezeu. Limbricii târgului și-au recâștigat dreptul suprem de parazit într-o pagină de istorie. Revoluție! Sub acea vestimentație sărăcăcioasă se ascundea un copil scund: părul creț, capul plecat, umerii lăsați, palmele mărunte, privirea tristă, buzele cărnoase, mereu uscate, obrajii alungiți, tot mai alungiți. Un copil parcă coborât dintr-un Renoir, pentru a face echilibristică pe o balustradă de pod deasupra Senei. (Intenția spărgea cercuri concentrice.) Nostalgia adâncului sfredelea cerul. Gândurile încețoșau oglinda, țăndări de apă pe un cadran de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
doi oameni la egală distanță, cum îți încape sub pleoapă un om și o fiară? Doamne, înlătură-mă ca pe o bârnă din ochii tăi! La 15 ani, Petru își trăia moartea ca pe o intimitate desăvârșită. Un pumn în obraz, altul în plex, altul în tâmpla dreaptă și în oglindă a coborât ceață, s-a stârnit furtună, s-au rupt catarge. De sub nuci, frunzele, ca niște veverițe zburătoare, urcau în cer; din cerul plopilor, nori de puf înecăcios acoperea seninul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de pe acoperiș potop de sânge. Lumina câteva fante vineții, violete, verzui și iarăși întuneric. A încercat să găsească un sprijin, mozaicul i-a fugit de sub picioare, a căzut din nou, și-a spart și cealaltă tâmplă, sângele i-a acoperit obrazul. Lumina, o dâră roșie, pulsa spaimă în fiecare strop: Dacă gustul morții este sărat, cum poate fi inima? Plutește într-o ocnă lichidă ghemotocul de carne, plutește precum trupul înecatului adus la țărm, fără mine. Inima nu se domolește nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de complicitate. Pe soclu, moartea este solemnă; mai sus de trunchiul copacilor, se moare ca în cer. Copii, ce este scris pe bustul Veronicăi Micle? Da, bravo! 10! L-a iubit mult, a iubit-o, era frumoasă, avea părul blond, obrajii catifelați, ochii... și profa, babă trecută de 60 (a douăsprezecea mireasă astrală a poetului) a scos din poșetă un ciob de oglindă: obrajii căzuți, ochii spălăciți, buze vineții, bucle tip Ludovic al XVI-lea... A iubit-o copii! În parcul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Veronicăi Micle? Da, bravo! 10! L-a iubit mult, a iubit-o, era frumoasă, avea părul blond, obrajii catifelați, ochii... și profa, babă trecută de 60 (a douăsprezecea mireasă astrală a poetului) a scos din poșetă un ciob de oglindă: obrajii căzuți, ochii spălăciți, buze vineții, bucle tip Ludovic al XVI-lea... A iubit-o copii! În parcul Copou, toamna, elevii de la internat adunau frunze uscate; Petru și Genia îngrijeau spațiul dintre între două statui; frunzele putrede împrospătau memoria cimitirelor. Toamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
necunoscută, întregeau îmbrățișările, picioarele albastre pe aleile parcului, sfinții și-au scuturat așternutul. Era îngerul primei zile, abia pe seară Dumnezeu s-a gândit să facă pământul. El, un copil uscățiv, mărunt, ochi căprui, păr negru, creț, sprâncene stufoase, împreunate, obraji ciupiți de vărsatul vântului, buze uscate a secetă, a nisip, a lespede smulsă din trupul fântânilor. Două semne de exclamare, mâinile căzute pe lângă corp. Semnele nu pot ascunde emoția, oricâtă fermitate încape într-o linie și un punct. Semnele sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cauți în cel care nu te găsești, cel care nu te găsești în cel care nu te recunoști. Insalubră, Doamne, este această suburbie a gândurilor gândite cu plapuma trasă peste icoană. Se simțea rău, o durea capul, amețea, făcea febră, obrajii împrumutau nuanțele șuvițelor de păr, păpădie coaptă era primăvara. Ce-i cu tine, domnișoară? Alo! Cu tine vorbesc. Uite cum se uită la mine! Ce-i cu fața asta de îndrăgostită? Te-a pălit astenia, te descompui, fetițo, te descompui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
vișiniu, albastru, rezemat de zidul magaziei, respira greoi, tremura, făcea bale la gură. Bătrânul ținea o cârpă albă la nas de parcă încerca să-și oprească o hemoragie. Gâfâia sacadat și tot mai alert prin acea cârpă. Ochi injectați, frunte șifonată, obraji stafidiți, gură schimonosită, maxilar desfăcut, penis vânăt. Cuminte, fetița mea, cuminte, nu-ți fac nimic, hai, uite ce are bunicu aici. Ai mai văzut așa ceva? Îți dau o sută, dacă pui mânuța... îți dau două, hai, nu-ți fie rușine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lași să-ți pup puța, îți dau patru sute... Uite, ține cinci și lasă-mă să te fut puțin. Stropii de transpirație erau ca niște beșici pe fața buhăită de excitare, pe fruntea șifonată ascunsă după o pereche de chiloți, pe obrajii fleșcăiți ca niște mere putrede, pe buzele lăbărțate a animal în călduri. S-a îndepărtat puțin, s-a apropiat din nou, iar s-a îndepărtat îi era frică. A stins becul, l-a aprins, și-a scos penisul ca pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ziceți poeta, saltă-i foile! Prea stă bot în bot cu Aristotel, Dumnezeii mamei lor de intelectuali. Petru se întorcea în fermă pe la 18, lua pătura și se culca în vie, după cazane. Dimineața soarele se strecura printre frunze pe obrajii plini de rouă: un sărut pe obrazul stâng, mama, un sărut pe obrazul drept, Genia. Mama îmbrățișa ca o icoană și avea buzele proaspete, câmpie în luna aprilie sărutul ei. Tanti Didina avea maxilarul ca o menghină și mâinile strângeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
bot în bot cu Aristotel, Dumnezeii mamei lor de intelectuali. Petru se întorcea în fermă pe la 18, lua pătura și se culca în vie, după cazane. Dimineața soarele se strecura printre frunze pe obrajii plini de rouă: un sărut pe obrazul stâng, mama, un sărut pe obrazul drept, Genia. Mama îmbrățișa ca o icoană și avea buzele proaspete, câmpie în luna aprilie sărutul ei. Tanti Didina avea maxilarul ca o menghină și mâinile strângeau în jurul inimii. M-a lăsat tat-tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mamei lor de intelectuali. Petru se întorcea în fermă pe la 18, lua pătura și se culca în vie, după cazane. Dimineața soarele se strecura printre frunze pe obrajii plini de rouă: un sărut pe obrazul stâng, mama, un sărut pe obrazul drept, Genia. Mama îmbrățișa ca o icoană și avea buzele proaspete, câmpie în luna aprilie sărutul ei. Tanti Didina avea maxilarul ca o menghină și mâinile strângeau în jurul inimii. M-a lăsat tat-tu să fac crupe, deschide magazia și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
24 de vise identice (pe loc repaus), 24 de morți suprapuse, alungite două câte două într-o firească ordine de bătaie. Noapte. Ferestre, munți, turnuri, umbre rupte din zid, brumă scuturată de pe limba clopotului, felinare clipocind hepatic printre frunze. Fereastră. Obraji, frunte, buze. Lacrimile adânceau tranșee în sticlă, geamul îmbătrânea cu fiecare atingere. Fereastra, singura descompunere pe verticală a concretului. Bă, aici eu mi-s stăpânul! Futu-vă muma-n cur de răcari! Apeviști ați vrut, apeviști vă fac, balaurilor, program

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
neluminată a oglinzii; pentru a trece dincolo, trebuia doar să deschidă o ușă. Transparența rupea zăvoarele. La 4 dimineața, luna ploua lumină pe frunzele teiului, milioane de licurici împodobeau clorofila, apoi, prin fereastră, ca o proiecție generoasă a cerului pe obrajii lui Petru, pistrui de lumină. Pulbere de lună printre cearșafuri. Bunico, este adevărat că nu toate stelele tulbură apa fântânilor? Adevărat, puiul bunicii, sunt stele ce umplu izvoarele de lumină. Șterge-ți ochii de licurici, nu plânge! Nefericirea se descompune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
din naștere. Privește blonda: pe umărul drept, îngerul i-a desenat o frunză de pătrunjel. Suedeza nu este epilată, flocii sunt precum grâul copt într-o dimineață cu rouă. Unguroaica are curul ca pâinea rumenă, îți vine să muști din obrajii lui Dumnezeu, dar nu știi câtă blasfemie încape într-o foame de viață. Vezi ce crac are negresa? Parcă-i o iapă pur sânge ruptă din hamul Carului Mare. Ce buze are franțuzoaica, mulaj de argint peste trupul sfinților! Doamne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ce mers în ciuda pulii! Ăstea vor futute, bă, iar tu, pulă bleagă, belești ochii la o oglindă stearpă, fără țâțe, fără pizdă, fără cur! Despre ce adevăr îmi vorbești? Uită-te cimitirul, cel mai ușor se minte cu lacrimi pe obraz! Privește: îndoliata nu reușește să convingă, încă nu e momentul potrivit pentru leșin, o va face de trei ori: în poarta casei, la biserică, pe marginea gropii. Privește-o cum trage cu ochii la prohabul dascălului, ăsteia nu-i scoți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
dracu, vrei să dezgheți? Cu niște imagini sterpe, cu niște filmulețe lascive, pline de excremente gastrice, cu niște comparații de căcat? Petru își ieșise din fire, ochii tulburi, îi tremurau buzele, mâinile gesticulau a îndepărtare, vorbea cu toate degetele, cu obrajii, cu fruntea, cu tâmpla. Picioarele, doi trunchi de copac în care toporul a uitat să mai hodine. Calmează-te, copile, calmează-te, te rog! Să-i lăsăm pe ei. Trăiești în lume, tu ai realitatea ta, lumea are realitatea ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]