3,530 matches
-
zise ea strălucind. Lui Kitty nu-i surâdea deloc ideea de-a se găti pentru o petrecere pretențioasă, la care veneau o mulțime de snobi. — Draga mea țigancă, arăți uluitor, o să-l vrăjești pe Charlie În seara asta, zise Kitty optimistă. Doar că eu nu am chef să merg nicăieri. Du-te și distrează-te, eu rămân aici. Nu te prosti! Mai târziu o să mai fie o petrecere, la hotelul Viceroy. Viceroy, un nume care Îi reținu atenția. Prietenul lui Kitty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și observă o cutie de Prozac. O deschise, era aproape goală. — De când iei Prozac? — Aaa... de vreo zece ani, cam de când aveam vârsta ta. — Cât iei? — Patruzeci de miligrame pe zi. Poate de aceea alegea Desert Rose interpretările cele mai optimiste pentru nepăsarea lui Charlie. E cam mult, nu? Întrebă Kitty, Îngrijorată. — Mă rog, am Început cu mai puțin, dar pe măsură ce trece timpul trebuie să mărești doza, se obișnuiește organismul cu el. — Adică ești deprimată de zece ani? Nu trece cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mă bucur că diagnosticul a fost greșit. Într-un fel, mă simt în convalescență ca după o boală adevărată și deși au trecut trei luni de-atunci, timp în care am sperat să-mi revin, văd că nu sunt semne optimiste. 22 decembrie În timp ce stau cu nasul vârât între paginile caietului - excelent alibi ca să fiu lăsat în pace - trag cu coada ochiului la Augusta. Își privește mereu ceasul. Probabil, nu știe cum să-mi explice de ce pleacă de-acasă. Sunt curios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Doctorul B. mi-a vorbit azi despre „terapia de grotă”. Mi-a înșirat cu entuziasm binefacerile aerului de salină și m-a întrebat ce cred. I-am răspuns cu o frază pe care am citit-o undeva: „Bolnavii sunt totdeauna optimiști. Poate că optimismul însuși este o boală”. A râs. 15 februarie Știu ce-mi lipsește. Să zic și eu: „Puțin îmi pasă dacă”. Mă gândesc prea mult la lucrurile de care mă tem. Sau poate am nevoie să fiu legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Încălzite de martiniuri, strălucesc, aruncînd o lumină aurie care se reflectă În inelul din nasul obișnuitei barului, În chelia lui Zamyatin, În sticla de gin din mîna barmaniței care plutește pe deasupra paharelor de martini. Wakefield se străduiește să nu devină optimist. Optimismul i-ar putea duce de rîpă Întreaga carieră. Frumoasa barmaniță, pe numele ei Mitch, face casa, pregătindu-se să iasă din tură. Se cocoață În poala lui Zamyatin. Ca la un semn, cele două turiste Își dau paharele peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ridicat În picioare și ar fi strigat și și-ar fi arătat simțămintele. Dacă poate scoate la iveală veacul al optsprezecelea dintr-un matematician sfios, n-ar trebui să aibă nici un fel de problemă să-i ridice pe niște americani optimiști de la finele-veacului al-douăzecilea pe culmile confuziei - Înainte de a-i prăvăli pe stînci, evident. Banii suferă o transformare atunci cînd cineva are mai mulți decît este strict necesar. Atunci cînd sînt mai mulți decît necesarul pentru modul „strictă supraviețiure“, banii pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
la „Deschis“, Wakefield simte că se Întoarce din morți. Aroma cafelei Îl face să vrea să plîngă de bucurie. CÎnd fata Începe să frigă șunca pentru ouăle lui, ajunge la extaz. Diana Vreeland a decretat aroma șuncii prăjite „cel mai optimist miros de pe lume“, iar Wakefield este Întru totul de acord. În timp ce Wakefield Își savurează ochiurile cu șuncă, bucătăreasa lui adolescentină stă la o altă masă În fața unui laptop deschis, verificîndu-și temele cu o colegă, cu mobilul la ureche. Wakefield nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Îl vede pe Zamyatin și i se plînge de zgomot, pragmaticul său prieten nu Îi arată nici un fel de Înțelegere. Economia duduie, se construiește și se renovează peste tot. Acesta e progresul, tovarășe! De ce ar trebui să Înceteze acest zgomot optimist, doar pentru că tu vrei pace și liniște? E adevărat, sunetul bormașinilor și ciocanelor pneumatice este tot atît de omniprezent În America precum mulțimile aliniate la rînd În fața restaurantelor noi, vineri seara. Dar Wakefield are senzația că proiectul din vecini este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o clădire de lemn În doar o lună, iar a le ucide este aproape imposibil: trebuie să Închizi casele În niște corturi de plastic timp de zece zile, pînă cînd gazul otrăvitor penetrează În fiecare crăpătură. Specialistul nu este deloc optimist. Insectele colectate pînă În prezent se află În studiu la Biroul pentru Termite al municipalității. Caracteristica particulară a acestei termite este că nu poate fi detectată pe suprafața lemnului; Îl roade dinăuntru pînă cînd grinda sau scîndura devine un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
doamna Westcott. Fran fu emoționată, fără să vrea, de mândria din glasul lui Laurence. Îi pria rolul de logodnic. Se îmblânzise cumva și câteva din ridurile de stres dispăruseră de pe fața lui frumoasă, dându-i un aer mai tânăr, mai optimist. Își închipuia că așa trebuie să fi arătat la începutul carierei, înainte de a i se fi pus pe umeri povara tristeții atâtor oameni și de-a fi cunoscut sentimentul inevitabil al eșecului, din cauză că nu le putuse dărui tuturor copilul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
suferit îngrozitor dar timpul vindecă toate rănile? Carrie avusese întotdeauna talentul să ignore orice aspect neplăcut, chiar și atunci - sau poate mai ales atunci - când o privea pe ea. La început asta o făcuse o companie fermecătoare. Întotdeauna veselă, întotdeauna optimistă. Până când își dăduse seama că singura fericire care conta pentru ea era propria ei fericire. — Sunt bine, răspunse Jack scurt, evitându-i privirea. Combinația extraordinară de frumusețe și vulnerabilitate proprie lui Carrie, calități la care putea recurge la comandă, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
politic („Anticipări“) publicat de același Vinea în revista Cronica a lui Tudor Arghezi și Gala Galaction (Cronica, anul I, nr. 3, 26 februarie 1915) este vizibil contaminat de optimismul „viitorist”, vizionar și utopic al lui Marinetti & Co, în care elogiul optimist, viril al progresului industrial cade ca o piatră tombală peste pasivitatea „poetică” a unui Orient tradiționalist și efeminat, idealizat sentimental și exotic de Pierre Loti: „Și se mai aud glasuri sentimentale, poate vreun cititor întîrziat al lui Pierre Loti, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a artei de a interveni activ în noua realitate - fusese pregătit de cubismul pictural. O afirmare mai riguroasă a principiilor sale (dincolo de stîngăciile în exprimare) găsim în articolul „Constructivism și arhitectură“: „Constructivismul este arta «abstractă» care, crescută dintr-un simț optimist (al) vieții, purifică arta de orice urme de romantism, fiind expresia cea mai violentă a dorului de construcție al vremii noastre”. Atitudinea favorabilă față de futurism e considerată depășită, „mașinismul zilelor noastre” fiind denunțat ca un - horrribile dictu - „nou romantism”. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1923 - una dintre piesele de rezistență ale autorului (semnată „camuflat” Ivan Aniew) -, apare cu mențiunea: „trad. Ion Vinea”. La fel și schița „Talionul“ (în Contimporanul, nr. 20. Umbra Revoluției mondiale bîntuie aceste proze, însă atitudinea auctorială - departe de a fi optimistă - indică un individualism sceptic și retractil: „Vino. Uită manifestele de înfrățire și îndemnul să te cufunzi în viața veacului. Am să-ți arăt cît sîntem de singuri și cum crește restriștea din noi./ În zări, iată, se ivesc besnele”. Oarecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o definiție precisă și clară a postulatelor de avantgardă (...) o noutate pentru societatea poloneză. Am pus în primul plan al preocupărilor programului nostru indivizibilitatea problemelor de artă și a problemelor sociale. Ne-am manifestat pentru stînga radicală, în mișcarea socială”. Optimist, finalul articolului indică o victorie a spiritului nou în Polonia: „1) Încă depe vremea formismului, actualii membrii (sic!) ai grupării Block erau în opoziție, acuzîndu-i pe ceilalți de moderație. În 1923, din inițiativa Terezei Zaernower și Mieczyslav Szczuka s’a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vremii”, apreciat și de Meyerhold) și Chaplin („vagabondul sentimental prin excelență”). Ambii eroi moderni „luptă” și „corectează viața”, refuză sentimentalismul și visează la o schimbare (în sens poetic) a vieții utilitariste americane. Autorul face o distincție tranșantă între romantismul „activist”, „optimist”, „progresist” al american way of life și cel „feminin”, epuizat al culturii europene: „Activismul și optimismul care se degajează din efortul artistic al lui Douglas sînt rezultate ale unei vieți în care civilizația și progresul contează în primul rînd. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care au însoțit receptarea lui Urmuz sînt bine cunoscute. Unele dintre ele vizează spiritul avangardist în genere. În perioada dogmatică a anilor ’50, Călinescu va respinge atît scrierile lui Urmuz, cît și pe cele ale „transfugului” Eugen Ionescu, de pe poziții „optimiste”, realist-socialiste și - totodată - în numele clasicismului. Dar nu era oare jidanovismul o formă mutantă de clasicism, ideologic proletarizată? Într-o „temă” apărută în revista Teatrul din aprilie 1970 („G. Călinescu și teatrul «abstracționist»”, reluată în Teme I, Ed. Cartea Românească, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trecutului”, recuperarea clasicilor interbelici devine sarcină de plan, realizată cu respectarea specificității/autonomiei esteticului, dar în acord cu „comandamentele” ideologice oficiale. Sîntem într-o perioadă de vogă europeană a literaturii absurdului, iar referința la aceasta devine inevitabilă. În spiritul „sănătos”, optimist al „umanismului socialist” și al criticii „antiburgheze”, Mihail Diaconescu recuperează comicul „pozitiv” și „critic” al lui Urmuz, delimitîndu-se de „mizantropia” unor „antiumaniști” precum Ionescu sau Beckett: „din păcate, procedeele lui Urmuz au ajuns să servească scopuri opuse celor pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Monografia Urmuz a lui Nicolae Balotă (1970) poate fi considerată - pe acest fundal - ca o recuperare polemică. Volumul Lupta cu absurdul, care include și o parte a monografiei despre Urmuz, sugerează — prin titlu și prefață — o replică autohtonă „umanistă” și „optimistă” la absurdul produs de „alienarea capitalistă” occidentală. Monografia sintetizează datele biografice disponibile în acel moment, schițează o analiză a receptării și propune un set de interpretări din perspectivă tematică, filozofică, mitocritică, psihanalitică, estetică ș.a.m.d. Ele au introdus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Un element determinant în reconsiderarea poststalinistă a lui Urmuz va fi însă chiar voga internațională a literaturii „absurdului”, care va stimula inclusiv recuperarea timidă a teatrului ionescian. O recuperare perversă, întrucît autorul „Fuchsiadei” urma să pună în umbră - ca precursor „optimist” și „constructiv”, victimă a societății burgheze - absurdul alienant din piesele dramaturgului franco-român (un absurd înțeles ca produs al Occidentului putred, dezumanizant, lipsit de ideal etc.). Valoarea sculpturii lui Brâncuși (elogiată deopotrivă de avangardiștii de la Contimporanul, Integral, unu și de spiritualiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de gheață care Îmi strînge inima. Vreți să spuneți leziuni cerebrale? Doctorul Își Întoarce privirea. Cred că e prea devreme ca să ne dăm cu părerea. Există mai multe efecte, dar tomografia ne va da informații mai precise. Scenariul cel mai optimist ar fi ca sîngele să fie resorbit În corp pe cale naturală. — Și așa se va face bine? Dan s-a făcut iarăși alb ca o coală de hîrtie. Medicul Încuviințează din cap. — Da, se va face bine. — Și cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ușurată. Ușurarea vine din faptul că, brusc, zăresc o luminiță la capătul tunelului, că doctorul acesta, care pînă acum a fost atît de serios și de precaut, găsește nimerit să facă o glumă, ceea ce Înseamnă că e Încrezător, sau măcar optimist, În legătură cu rezultatele. — Dar asta e bine, nu? Întreb. Asta Înseamnă că se va face bine? — E o veste excelentă, răspunde el, dar trebuie să mai facem niște analize. În ziua În care plecăm, ziua În care lui Tom i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Împotriva prostituției și a comerțului cu carne vie, pentru tutela drepturilor embrionului și a recunoașterii juridice a fătului. 46,7% pâlpâia sub chipul onorabilului avocat Fioravanti. Adică el Însuși, chiar dacă nu se recunoștea cu nimic În acel om surâzător și optimist, făcut să arate cu cel puțin zece ani mai tânăr - În parte, pentru că fotografia fusese făcută cu zece ani mai devreme, În parte pentru că fusese retușată și prelucrată la computer. — Ce Înseamnă asta? aproape că urlă către secretarul său, nemișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
iasă pe mare. Cu părul lui sârmos și pulovărul marinăresc, avea un aspect tineresc. Își privi dinții, Îngălbeniți și din păcate destul de strâmbi, ca nu cumva să fi rămas Între ei vreo urmă de mic dejun, apoi surâse. Fii mereu optimist. Ține minte, visele sunt singura marfă care nu se depreciază niciodată. Șeful escortei era rezemat de portbagajul Lanciei - și fuma, cufundat În gânduri. Dar când personalitatea sa ieși dintre hortensii, Antonio se desprinse brusc de lângă mașină, se asigură că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cinci colțuri și din cauza unor amărâte de gloanțe puse Într-un plic. Se Întoarse spre el - ochișorii lui minusculi pendulau În spatele lentilelor pătrate, iar nasul extrem de lung sfida penumbra automobilului. — Am nevoie de o cafea, Buonocore, răspunse Elio. Fii mereu optimist. O fi fost o Întâmplare. Poate că, Într-adevăr, aveau o ședință. Nu te lăsa descurajat. Nu acum, când mai ai Încă nouă zile până la alegeri, acum când trebuie să fii tare. Batalioane ale muncii/ batalioane de credință/ victoria e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]