3,041 matches
-
oamenii de la care a luat lucrurile și s-a dus repede să-mi cumpere bucățica aia de pâine și cu lapte, ca să mă hrănească... — Din cauza bolii nu puteați mânca nimic? — Nu, nu, doar apa aia fiartă. Apoi, ce să spun, orășelul a fost bombardat de două ori: o dată de ruși, o dată de nemți. Pe acolo treceau des armate, că era o localitate care lega Vinița de Moghilău, și au fost nimeriți oameni - nu mulți, dar ne-a Înfricoșat. Îmi aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Îl aruncau din mersul trenului. Erau niște lucruri demonstrate, nu povestite... În această perioadă, Înainte de deportare, au Încercat neevreii să-i ajute pe evrei? Nu pot să spun că În această perioadă am simțit o prigoană directă. Locuiam Într-un orășel izolat, Închis, nu veneam În contact cu organele oficiale, directe, și atunci nu se punea problema ca un vecin să te salveze - aceasta doar În momentul când s-a dat decretul de evacuare și lumea s-a trezit că În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
care nu pot să-l uit ține de un caz din vara lui 1943, când am fost dat afară din ștrand - un ștrand foarte frumos din Reghin. Vreau să vă spun că Reghinul se numea atunci Reghinul Săsesc. Era un orășel unde conviețuiau români, sași, maghiari și evrei, dar marea majoritate erau sași. Sași și români, dar erau cam tot atâția români și maghiari. Într-o zi de duminică erau și câțiva Hitlerjugend, care ne-au scos afară din ștrand - eram
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
deja coloana era de câte unu, eu eram În față, iar tata În spatele meu. Când am ajuns În fața ofițerului, m-a Întrebat: „Câți ani ai?”, În limba germană - noi toți știam limba germană, pentru că, v-am spus, provenim dintr-un orășel unde erau și sași, și români, și unguri; știam toate cele trei limbi. Eu n-am răspuns, n-am spus câți ani am și tata, din spatele meu, a spus „17”. Auzind că am 17 ani, s-a uitat la mine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
din partea asta, nu erau din Transilvania. Și atunci ei au crezut că poți fugi prin anumite locuri. Dar dacă nici măcar nu vorbeai limba poloneză, unde să fugi, n-aveai unde să fugi. Nici nu puteai să te ascunzi Într-un orășel ca Reghin. Într-un oraș mai mare, cum e Clujul, s-au mai ascuns câteva persoane și la Budapesta, și mai mulți s-au ascuns, cu acte false, și așa mai departe. Dar la Reghin nu. Când s-a format
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am știut ce s-a Întâmplat, că soldații germani care ne-au dus până acolo s-au Întors și noi am intrat pe o poartă a lagărului și am fost duși aici, la Terezin. Era tot un lagăr, dar un orășel, o garnizoană din timpul Mariei Tereza, așa că erau cazărmi mari și acolo am fost plasați. Aici n-am lucrat, dar n-am stat mult timp, că era la sfârșitul lui aprilie și În luna mai deja era sfârșitul războiului. Și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am Înțeles ce Însemna „Tu poți să fugi Încă” - adică, ulterior am aflat, că mai este În puteri, că poate Încă să lucreze. Deci am ajuns În Auschwitz. De fapt Auschwitzul era Împărțit În două. Auschwitzul era localitatea veche, un orășel polonez, și acolo era Într-o parte Auschwitz, iar În cealaltă parte, care Încă nici nu era amenajată, era Birkenau. Și noi am ajuns În Birkenau, unde erau barăci mari-mari - de fapt erau barăci pentru cai. Nu se poate explica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Într-o fabrică de ață. Era ceva foarte frumos, dar foarte greu de lucrat, că nu aveam condiții, lucram la niște mașini mari și aveam niște exeme pe mână... Era groaznic. Dar frontul se apropia de această localitate. Era un orășel ceh, un orășel mic, și aproape toți locuitorii lucrau În aceste fabrici. Pe urmă s-a oprit munca la fabrică și lumea s-a dus să facă șanțuri antitanc. Am lucrat la sapă, făceam antitancuri, fără nici un rost, că În timpul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de ață. Era ceva foarte frumos, dar foarte greu de lucrat, că nu aveam condiții, lucram la niște mașini mari și aveam niște exeme pe mână... Era groaznic. Dar frontul se apropia de această localitate. Era un orășel ceh, un orășel mic, și aproape toți locuitorii lucrau În aceste fabrici. Pe urmă s-a oprit munca la fabrică și lumea s-a dus să facă șanțuri antitanc. Am lucrat la sapă, făceam antitancuri, fără nici un rost, că În timpul acela, când murise
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
rost: te uitai la stânga, nu era voie, te-au bătut... Fel de fel de chinuri fizice care, firește, dăunau și moral. Dar soarta mea s-a Îmbunătățit, pentru că nu m-au purtat pe jos: aici am fost eliberată, În acest orășel, deci nu m-au dus cu forța În altă parte. Că alții mergeau pe jos - cum se apropia frontul, Îi scoteau din lagărul respectiv și-i duceau spre vest, că rușii veneau dinspre est, și nemții Îi duceau pe deținuți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mișc, mă ajuta să cobor până la podea și de acolo mergeam În patru labe. Asta a durat patru zile și la un moment dat nu am mai putut merge deloc. A fost chemată salvarea Crucii Roșii, am fost dus În orășelul SS-ului, unde era și spital, și cinematograf, și club... Era un centru de recreare a SS-iștilor. Acolo Crucea Roșie instalase un spital. În subsol m-au băgat Într-o cadă și fetele germane m-au spălat, m-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
austrieci sau unguri, așa cum se Întâmplă de obicei cu orice asimilat, care, prin atitudine, vrea să „dovedească”... După pierderea războiului, de bună seamă, a fost deblocat - a devenit, cum s-ar zice, militar șomer. Nu mai avea ce căuta În orășelul fostei sale garnizoane și s-a gândit să se mute În Ardeal, unde trăiau o mare parte din rudele sale. A găsit o casă potrivită la Turda și s-a mutat acolo. Nu știu la ce s-a gândit, cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Să știți că atunci când e vorba de jefuit, masele sunt foarte ușor de manipulat. Iar acest lucru e valabil și pentru România. Și soldații au jefuit când a fost posibil. Poate ați auzit de cazuri din Polonia unde, Într-un orășel, s-a spus că nemții au omorât și până la urmă s-a dovedit că polonezii au făcut treaba aceasta. Nu au existat bunuri de schimb. Doar că omul renunță la mâncare ca să fumeze o țigară În plus. Oamenii nu mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fost, cum spuneau nemții, un Musterlager, un lagăr modern. Era un lagăr În care nemții au adus, În anii ’40, Crucea Roșie, să arate că „Uite, nu e așa de rău, noi nu ne purtăm urât cu ei”. În acel orășel, În lagărul unde eram... de fapt, era o clădire unde, la parter, era scris „Banca”, alta unde scria „Restaurant”, adică era un fel de „Sat Potemkin”, dacă vreți, totul aranjat. Dar noi nu am beneficiat nici de bancă, nici de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
s-a tras. Vagonul a avut găuri. Mai important este că paza germană s-a dezorganizat În timpul bombardamentului și probabil că au fugit și s-au ascuns. Atunci, Împreună cu prietenul meu și cu Încă vreo câțiva, ne-am dus În orășel, la Luneburg, și am reușit să facem rost de mâncare. Și acum țin minte că am făcut rost de cartofi și un bidon de grăsime, și așa am mâncat cartofi cu untură. Asta Înseamnă supraviețuirea. Ca la animale: animalul toată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
trăit toată perioada războiului În București, și o soră a mamei care, trăind În Bucovina, fiind căsătorită cu un bucovinean, a fost În Transnistria, la Șargorod, și se Întorsese la sfârșitul lui 1944 din Transnistria și locuia la Vama, un orășel lângă Câmpulung Moldovenesc. Am aflat că există aceste trei persoane mai apropiate. De la Oradea am ajuns la Cluj, iar de acolo am plecat spre Dej, unde locuia cumnatul meu. La el am stat câteva zile. Nu aveam ce căuta acolo
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Am rămas numai noi singure și atunci au coborât americanii și am fost eliberată În Mehranee... Dar nu a fost așa de simplu, pentru că pe noi ne-au băgat și În lagărul rusesc. Am fost eliberată la Mehranee, Într-un orășel, și apoi ne-au dus Într-un sătuc, parcă Saxenburg se chema - nu jur, dar parcă așa se chema - unde am fost repartizați la familii. Voi nu? ADLER: Pe noi ne-au dus direct Într-un lagăr, Într-o cazarmă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
vagoane cu tutun brut răsturnate În gări. Nu totdeauna. Mai respirai puțin. Mai vedeai altă lume, că nu te puteau ține cu ochii Închiși În gări. Vedeai și oameni care urcau În trenuri, mergeau... Respirai. De acolo, mergeam În niște orășele apropiate la cărat moloz și cărămizi. Le sortam. Și veneau alții, care le duceau pentru refacerea orașelor. Iar mai vedeai un cartof, ceva.... - V-ați Întâlnit cu populația civilă? - Nu mă Întâlneam cu ei, dar Îi vedeam. Nu puteai, că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mamei Îl chema Felt - adică „blană”, În limba germană. Era de meserie funcționar, tipul funcționarului foarte conștiincios și cu mânecuțe. Avea și ceva studii. Bacalaureatul, pe vremea aia, era un lucru foarte mare. Și el Îl avea. Studiase Într-un orășel din Austria. Când l-am apucat, de când Încep eu să-l țin minte, era directorul reprezentanței unei mari societăți germane de navigație... Și acum mai am În sufragerie un barometru gigant cu cea mai importantă navă a societății, și vreau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
are și tată, și bunic deținuți la Dachau, să nu Întind vorba. Am aflat că dintre celelalte transporturi, unele au rămas acolo, altele au mers În Sud, În loc să meargă către Vest, dar, În orice caz, noi am ajuns Într-un orășel, am uitat cum se cheamă, de unde trenul nu mai mergea, pentru că, spuneau ei, rușii au ocupat Innsbruckul În Austria și au Întrerupt curentul electric și nu mai aveau curent. Iar trenuri cu aburi nu mai găseau. Mă rog, am stat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
strădui ca lucrarea să se termine, pentru a le restitui în timpul promis. Vă voi ține la curent cu deciziile Comisiei Județene de evaluare a operelor de artă. Vă doresc multă sănătate și o plăcută revedere, fie la București, fie în orășelul copilăriei Dv. - la Fălticeni. Cu alese sentimente, Eugen Dimitriu 2 Suceava, 17 iunie 1973 Mult Stimate Domnule Pienescu, Azi am reușit să obțin fotocopiile și să le însemn pe fiecare ce reprezintă. Caut să fiu prompt în respectarea ultimului termen
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
citit cu bucurie în ziarul județean „Zori Noi”, că tinerii din Fălticeni au lucrat la reamenajarea „Dumbrăvii Minunate”. E un început bun, pe care l-aș dori continuat cu alte realizări. Ce lucruri minunate s-ar putea face în acest orășel! Să ne gândim numai la glorioasa Uliță a Rădășenilor, pe unde au trecut I. Creangă, M. Sadoveanu, Șt. Șoldănescu, Teodor Ștefanelli, Aurel Băeșu, Ion Irimescu (temporar), Jules Cazaban ș.a. Faima locurilor s-ar răspândi repede și s-ar răsfrânge implicit
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
uitat. 224 În ce privește Centenarul de la „Nicu Gane”, mă bucur că aveți o confirmare oficială. E data cea mai convenabilă. Începuturile de toamnă fălticeneană sunt de obicei frumoase. Va fi un prilej de revedere a locurilor în care ați trăit (acest orășel al guelfilor și gibelinilor!) și pe care le ați sfințit cu omenia și cu vigoarea talentului Dv. creator. Cei pe care nu i-a vizitat încă Thanatos și nu sunt țintuiți la pat, vor evoca de bună seamă cu regret
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
convenabil. Le-am adus la „Galerie”, pentru a îmbogăți Fondul documentar, care este tot mai mult consultat de cercetători. Nu se rușinează să vină la noi nici cercetători de la Filiala Academiei din Iași, ceea ce nu-i puțin lucru pentru un orășel, care într-o bună zi va deveni un mic Weimar. Cred în această împlinire! La 27 octombrie am fost vizitați de Dl. I. Șerb277 și Antofi (de la secția de folclor a Radioteleviziunii Române) și încă doi musafiri. Impresiile au fost
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
a Fălticenilor. Dorința noastră este să nu scăpăm din vedere achiziționarea de noi documente și, până acum, am avut mult noroc! Cu două elemente de bază - pricepere și perseverență, sperăm să adăugăm noi comori, la cea deja existentă. Avem un orășel înnecat în livezi care își dezvăluie frumusețea mai ales primăvara. Însăși natura din aceste locuri pare să fi stimulat creația artistică. Ne-ar face mare plăcere să participați la inaugurarea Muzeului. Vă voi anunța din timp, când va avea loc
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]