2,327 matches
-
flotelor aliate urmau să „folosească toate mijloacele [...] pentru obținerea unui armistițiu imediat” și să organizeze escadre care să împiedice sosirea în Grecia a oricăror întăriri ale turcilor sau egiptenilor. Folosirea forței urma să fie ultima soluției, în cazul în care otomanii ar fi încercat spargerea blocadei navale. Pentru orice caz care nu fusese prevăzut în instrucțiuni, amiralii urmau să acționeze funcție de situația întâlnită. Aceste instrucțiuni au fost trimise amiralilor pe 26 iulie. Canning nu a apucat să vadă rezultatele tratatului al
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
alianțe diplomatice pentru zădărnicirea planurilor rușilor. Guvernul britanic propunea astfel celui francez negocieri pentru rezolvarea punctelor rămase în suspensie în tratatul de la Londra: granițele Greciei, volumul tributului anual și al compensațiilor pe care grecii urmau să le plătească pentru proprietățile otomanilor și modalitățile în care sultanul urma să intervină în politica interna a Greciei autonome, al cărei suveran continua să fie. Dudley a propus ca la aceste negocieri să fie invitat și guvernul grec. Primele rude de negocieri, la care au
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
este făcut din pietre mari, groase, mai mari decât la oricare clădiri văzute din antichiate în Roma sau în alte țări” În 1517, Imperiul Otoman sub Selim I-ul a cucerit Ierusalimul de la mameluci care l-au avut din 1250. Otomanii au avut o atitudine binevoitoare față de evrei, primindu-i pe refugiații evrei care au fost expulzați din Spania de Ferdinand al II-lea de Aragon și Isabela I a Castiliei în 1492. Sultanul Soliman I Magnificul a fost atât de
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
din 1527 de raidurile Imperiului Musulman Somalez al lui Adel, Negus Claudius a câștigat bătălia cu sprijin portughez, în 1543. Claudius și succesorii săi subliniau independența creștinismului etiopian, iezuiților li se permiteau să desfășoare activități misionare din 1557. În 1555, otomanii organizează provincia Habes. Convertirea la catolicism de către Negus Za Dengel în 1607 și de Negus Susneus în 1622 a condus la răscoale sângeroase, pana cand Negus Fasilidas a alungat toți catolicii. În timpul domniei lui Iassus I, la începutul sec. XVIII
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
mici regate până în 1855 când un băștinaș din Amhara, Theodor ÎI, s-a urcat pe tron și s-a căsătorit cu fiica unui rege precedent. În timpul dominației otomane, coasta Algeriei, Libiei și Tunisiei erau disputate pe parcursul secolului XVI. Spaniolii și otomanii au concurat pentru supremația militară și comercială din Mediterana. Pirații, berberii, corsarii au reprezentat o amenințare permanentă fiind neloiali și prădau orașele de pe coasta. Cei mai cunoscuți au fost cei doi frați Khayr ad-Din ce conducea atacuri asupra galoanelor spaniole
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
ad-Din ce conducea atacuri asupra galoanelor spaniole, determinându-l pe Carol Quintul să atace principalele centre din nordul Africii, asediind Algerul și ocupând Tunisul în 1535. Pe termen lung, supremația de iure asupra părții estice a Maghrebului era deținută de otomani, aceștia cucerind Cirenaica în 1521, Tripolitana în 1551, Algeria în 1556 și Tunisia în 1574. În 1587-1671, Algeria era administrată de un pasă, guvernator turc, pana cand ienicerii locali au preluat puterea, fiind oficial dependenți de sultan. Dominația lor s-
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
Portugaliei care a asediat Marrakechul în 1515. În 1524, dinastia Saadita s-a răsculat în sudul Marocului, iar în 1554, a fost detronat ultimul suveran Wattasid. Fondatorul dinastiei saadite, Mohammed al-Mahdi, a pretins titlul de sultan, a încheiat alianță cu otomanii și s-a declarat descendent al profetului Mahomed-șerif-și calif al islamului. În 1578, la Ksar el-Kebir, Ahmad al-Mansur a zdrobit invadatorii portughezi conduși de regele Sebastian și s-a situat în fruntea unei guvernări puternice, țara prosperând. Aplicând politică "makhzan
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
și guvernarea de la Marrakech până în 1659. Șerifii dinastiei Saadite au fost succedați de dinastia Alaoulita, care a domnit până în prezent în Maroc. Primul suveran alaoulit, Moulay ar-Rashid, s-a instalat că suveran în 1666 la Fes, și în colaborare cu otomanii, în 1669 a cucerit Marrakech-ul, în final a supus întregul Maroc. În 1672 a fost succedat de fiul său, Ismail aș-Samin, principala personalitate a Maghrebului din secolul XVIII. Abil, curajos și brutal, a înfrânt rezistență șeicilor locali și a confreriilor
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
20 octombrie 1827), în care imperiul s-a confruntat cu o serie de eșecuri economice și politice majore. Imperiul Otoman a fost afectat direct de imperialismul Imperiului Rus. Politica acestei epoci a fost dominată de problemele economice și revoltele naționale. Otomanii au încercat să reducă diferențele care îi despărțeau de lumea occidentală prin punerea în practică a o serie de reforme politice și administrative. Această perioadă a fost urmată de cea a destrămării imperiului (24 iulie 1908 - 30 octombrie 1918). După
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
care contraveneau firmanului sunt contrare voinței lui Alah și ordinelor imperiale. Haraciul, impozitul pe cap de locuitor, deși avea o valoare moderată și îi scutea pe plătitori de serviciul militar, devenise un mijloc tiranic și grosolan de îmbogățire a colectorilor otomani de taxe. Firmanul din 1834 a abolit modul tradițional de colectarea a texelor. În conformitate cu noua reglementare, era formată o comisie din "kadı", guvernatorul musulman, și "ayan", șeful municipal al raialelor din fiecare provincie. Au fost efectuate numeroase îmbunătățiri financiare. O
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
Imperiul Otoman a dus la prăbușirea sistemului milleturilor otomane. Pentru ca să putem înțelegem ce s-a întâplat în această perioadă de declin trebuie să înțelegem că ideea de „națiune” era diferită în Imperiul Otoman față de ceea ce înțelegem noi, datorită faptului că otomanii bazau conceptul pe religie și nu pe apartenență etnică. Războiul Crimeii a fost un conflict în care a fost implicate Imperiul Rus pe de-o parte și o alianță formată din Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Regatul Sardiniei
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
de realizare a dezideratelor Imperiului Rus de recuperare a teritoriilor pierdute în timpul Războiului din Crimeea, de confirmare ca putere în regiunea Mării Negre și de câștigare a prestigiului internațional prin sprijinirea mișcărilor de eliberare națională din Balcani. Ca urmare a înfrângerii otomanilor în război, principatele României, Serbiei și Muntenegrului, care erau de facto state suverane de ceva vreme, și-au proclamat în mod oficial independența față de Imperiul Otoman. După aproape 500 de ani de dominație otomană, (1396-1878), statalitatea bulgară a fost restabilită
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
Noul principat cuprindea tot teritoriul dintre Dunăre, Munții Balcani și Marea Neagră (cu excepția Dobrogii de nord, care a intrat în componența României), inclusiv regiunea orașului Sofia, care a devenit noua capitală a țării. Congresul de la Berlin a consfințit pierderile teritoriale ale otomanilor, permițând Austro-Ungariei să ocupe Bosnia și Herțegovina, Regatului Unit să preia controlul insulei Cipru, iar Imperiului Rus să încorporeze sudul Basarabiei și regiunea Kars.
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
interesele militare, strategice și comerciale din regiune. Imperiul Rus era primul interesat în acapararea cât mai multor teritorii al căror control ar fi fost pierdut de turci. Pe de altă parte, Austro-Ungaria și Regatul Unit erau interesate în păstrarea puterii otomanilor, pentru apărarea intereselor lor în regiune. „Chestiunea Orientală” a încetat să mai existe la sfârșitul primei conflagrații mondiale, care a avut printre altele ca efect dezmembrarea Imperiului Otoman. Chestiunea Orientală a apărut odată ce puterea Imperiului Otoman a intrat în declin
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
din Imperiul Otoman, dat fiind faptul că era cea mai mare putere ortodoxă. Faptul că cea mai importantă patriarhie ortodoxă, cea a Constantinopolului era sub stăpânirea otomană, oferea rușilor un motiv în plus pentru acțiunile lor militare și politice împotriva otomanilor. Austria era puterea care se opunea cel mai puternic intereselor rușilor în Imperiul Otoman. În ciuda faptului că habsburgii fuseseră cei mai mari inamici ai otomanilor în trecut, Austria considera că amenințarea turcilor la Dunăre era mai puțin importantă decât cea
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
stăpânirea otomană, oferea rușilor un motiv în plus pentru acțiunile lor militare și politice împotriva otomanilor. Austria era puterea care se opunea cel mai puternic intereselor rușilor în Imperiul Otoman. În ciuda faptului că habsburgii fuseseră cei mai mari inamici ai otomanilor în trecut, Austria considera că amenințarea turcilor la Dunăre era mai puțin importantă decât cea a rușilor. Austria se temea de asemenea că dezintegrarea Imperiului Otoman ar fi dus la crearea mai multor state naționale, ceea ce ar fi dus la
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
asigure lui Napoleon sprijinul Rusiei în războiul cu Regatul Unit. În schimb, Rusia avea permisiunea să ocupe Moldova și Muntenia. În cazul în care sultanul s-ar fi opus ocupării acestor teritorii, Franța și Rusia urmau să îi atace pe otomani, iar posesiunile turcilor din Europa urmau să fie împărțite între cei doi aliați. Acest aranjament era o amenințare nu doar la adresa Imperiului Otoman, ci și la adresa Regatului Unit, Austriei și Prusiei, care erau aproape lipsite de capacitatea de reacție împotriva
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
marilor puteri în 1815, reprezentanții învingătorilor au negociat un nou aranjament european la Congresul de la Viena. În timpul acestor negocieri nu s-a reușit să se ia niciun fel de decizie în legătură cu soarta Imperiului Otoman. Neabordarea acestei probleme, ca și neinvitarea otomanilor să participe la Sfânta Alianță a fost interpretat de observatori ca o indicație a faptului că puterile europene considerau Chestiunea Orientală drept un subiect de politică internă a Rusiei, care nu putea să intereseze pe niciunul dintre aliați. Revoluția Sârbă
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
se referă la revoluția națională și socială din 1804 - 1815, în timpul căreia sârbii au reușit să se emancipeze de sub dominația otomană și să fondeze un stat național suveran. După 1815, a urmat o perioadă de negocieri intense între sârbi și otomani, care a culminat cu fondarea Serbiei moderne . Dacă prima fază a revoluției (1804-1815) a fost în fapt un război de independență, cea de-a doua fază (1815-1833) a dus la recunoașterea oficială a suveranității Serbiei de către Înalta Poartă. În perioada
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
viața culturală în Europa Occidentală a asigurat de asemenea un sprijin important pentru ideea unei Grecii independente. Franța s-a declarat de partea elenilor, dar Austria, încă îngrijorată de expansiunea politică și teritorială a Rusiei, s-a plasat de partea otomanilor. Sultanul Mahmud al II-lea s-a declarat scandalizat de-a dreptul scandalizat de intervenția Marilor Puteri și a proclamat Rusia ca inamic al islamului. Ca urmare, sultanul a închis Dardanelele pentru ruși și a denunțat Convenția de la Akkerman. Imperiul
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
declarat scandalizat de-a dreptul scandalizat de intervenția Marilor Puteri și a proclamat Rusia ca inamic al islamului. Ca urmare, sultanul a închis Dardanelele pentru ruși și a denunțat Convenția de la Akkerman. Imperiul Rus a răspuns în 1828 declarând război otomanilor. Austria a încercat în zadar să formeze o alianță anti-rusă, dar toate tentativele sale au fost sortite eșecului. În timpul acestui nou război, rușii au câștigat relativ rapid un important avantaj asupra otomanilor. Cu toate acestea, rușii au devenit rapid conștienți
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Imperiul Rus a răspuns în 1828 declarând război otomanilor. Austria a încercat în zadar să formeze o alianță anti-rusă, dar toate tentativele sale au fost sortite eșecului. În timpul acestui nou război, rușii au câștigat relativ rapid un important avantaj asupra otomanilor. Cu toate acestea, rușii au devenit rapid conștienți că nu pot continua războiul prin care urmăreau distrugerea Imperiului Otoman, deoarece Austria amenința să se implice în lupte de partea turcilor, iar Regatul Unit începea să aibă o atitudine tot mai
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
pună în dificultate forțele armate otomane. Împăratul Rusiei, urmând politica subordonare a sultanului, i-a propus acestuia din urmă să semneze o alianță. Cei doi monarhi au negociat în 1833 Tratatul de la Hünkâr İskelesi, prin care Rusia a reușit subordonarea otomanilor intereselor țariste. Imperiul Rus și-a asumat răspunderea protejării Imperiului Otoman împotriva atacurilor externe. În schimb, sultanul a fost de acord să închidă strâmtorile Bosfor și Dardanele pentru navele militare ori de câte ori Rusia era în stare de război. Această prevedere a
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
încheierea rebeliunii egiptene începute în 1831, slăbitul Imperiu Otoman nu a mai fost dependent în totalitate de Rusia. Imperiul Otoman nu era un stat pe de-a întregul independent, fiind nevoit să se bazeze pe intervențiile marilor puteri pentru supraviețuire. Otomanii au încercat să revitalizeze imperiul prin reforme interne, dar declinul nu a putut fi oprit. De pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Imperiul Otoman a devenit „Bolnavul Europei”, iar disoluția sa a început să pară inevitabilă. După ce marile puteri au găsit
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
a hotărât să-și trimită trupele să înăbușe revoluția din Austria, presupunând că bunăvoința dovedită față de Casa de Habsburg o va face pe aceasta să fie recunoscătoare și să nu se mai opună ocupării de către Rusia a posesiunilor europene ale otomanilor. După înăbușirea revoluției din Austria, un atac austro-rus împotriva Imperiului Otoman părea iminent. Împărații austriac și rus au cerut sultanului să extrădeze rebelii austrieci care obținuseră azil în Imperiul Otoman, dar au fost refuzați. Austria și Rusia și-a retras
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]