KorAP: Find »[drukola/base=palmă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...78 79 80 ...835 >

20,853 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

contează câți oameni mor, căci nimic nu se schimbă. Nash are în față o farfurie de carton goală, în care nu au mai rămas decât niște ghemotoace de hârtie cerată și niște dâre galbene de salată de cartofi; răsucește în palme un șervețel, din care face o funie lungă și groasă și, privindu-mă peste lumânare, zice: — În după-amiaza asta l-am cules pe tipul de la tine din bloc. Ne-au luat-o înainte gândacii de bucătărie și pisicile tipului, zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
alamă. Și Mona își înfige amândouă mâinile în codițele roșii și negre și-și apasă creștetul capului. — Ăla e altarul! zice. Arată cu degetul spre paharul gol și zice: Ai băut ofranda mea pentru Zeiță! Helen înfige paharul gol în palma Monei și zice: Păi ce-ar fi să-i mai aduci o ofrandă Zeiței, dar dublă? Suntem în apartamentul Monei, unde toate mobilele sunt mutate într-un mic patio din spatele unui glasvand culisant, acoperite cu o folie groasă de plastic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
adus paste de la Chez Chef. Femeia cu ochelari își dă jos saboții, ștergându-i pe talpă de covorașul din fața ușii. Se uită la Helen și la mine și zice: — Ai musafiri, Coacăză. Și Mona se lovește peste tâmplă cu încheietura palmei și zice: — Asta eu sunt. Ăsta e numele meu de vrăjitoare, adică. Coacăză. Vrabie, zice, ți-l prezint pe domnul Streator. Și Vrabie dă din cap. Și Mona zice: — Și șefa mea... — Șinșila, zice Helen. Cuptorul cu microunde începe să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
spune că-l cheamă Arici. În legătură cu Arici, detaliile ar fi că-i tremură pielea care-i atârnă pe brațe, pe piept și pe fund. Părul pubian îi seamănă izbitor cu cele două fire crețe care mi-au rămas lipite în palmă după ce am dat mâna. Mâna lui Helen se retrage în manșetă; se duce la consolă, ia o portocală de pe altar și începe s-o curețe de coajă. Sosește un bărbat pe nume Bursuc, cu un papagal adevărat pe umăr. Sosește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
blestem pe care-l știi matale este: „Mie să mi-o aduceți bine pătrunsă“. Și mă opresc din numărătoare. Iute ca un spasm muscular, încordându-mi mușchii în el, mă opintesc zdravăn și-l împing pe puști cât colo, cu palmele răsunându-mi pe pielea lui goală; toată lumea a amuțit și se uită, iar blestemul îmi răsună în gând. Și am ucis din nou. L-am ucis pe prietenul Monei. Pe fiul lui Helen. Stridie mai stă o clipă, privindu-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
păturii și dezvelește un câine mort. O grămadă cârlionțată de blană maronie, cam la fel ca grămada mea de blană. Dom’ sergent scoate încărcătorul din pistol; e plin de gloanțe. Bagă încărcătorul la loc. Bătrânul se lasă în jos, cu palmele lipite de asfaltul fierbinte, în timp ce mașinile și camioanele vâjâie în ambele sensuri, și-și freacă obrazul de mormanul de blană maronie. Se ridică și se uită în lungul autostrăzii, în amândouă părțile. Se întoarce în cabina camionetei și-și aprinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o să fie lupta dintre Coca-Cola și Pepsi, zice Stridie. Dăm peste cap lumea întreagă cu fiecare greșeală prostească pe care o facem. Privind pe geam, Stridie scoate o brichetă de plastic din săculețul de mărgele. Scutură bricheta, lovind-o în palmă. O pană roz din carte. O duc la nas și-mi închipui că părul Monei are același miros. Răsucind pana între degete, îl întreb pe Stridie, care vorbește acum la telefon - a sunat la ziar -, ce face de fapt. Stridie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
șervet de bucătărie. E încălțată cu niște mocasini bărbătești de culoare maro, fără șosete. Un șorț imprimat cu puișori galbeni o acoperă în față de sus până jos, iar pe dedesubt poartă o rochie ieftină. Își dă la o parte cu palma niște șuvițe care-i atârnă pe frunte. Puișorii țin în cioc tacâmuri - polonice și linguri. Femeia se uită la noi prin ușa ruginită din plasă metalică și ne întreabă: Da, vă rog? Helen își întoarce privirea spre mine. Se uită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ochiului și apoi îl trage rapid de-acolo, cu o urdoare lipită de el. Își șterge urdoarea pe blugi și zice: — Unde ne oprim să mâncăm? Îi spun Monei să-și pună centura. Helen aprinde farurile. Își răsfiră degetele, cu palma larg deschisă pe volan, își privește inelele și zice: — Nici după ce o să găsim Cartea umbrelor, și o să devenim conducătorii atotputernici ai întregii lumi, și o să dobândim nemurirea, și o să stăpânim totul pe această planetă, și o să fim iubiți de toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
centimetru cu centimetru, lipit de temelia casei, ascuns. Și, dintr-odată, iute cât ai clipi, în timp de respir printre degete, mă podidește și pe mine plânsul. Suspin violent, de parcă aș voma. Mă doare burta. Am dinții adânc înfipți în palmă și îmi bușesc mucii pe mâini. Bărbatul își trage nasul, tare și bolborosind. Plouă mai tare, și apa mi se strecoară în pantofi pe la șireturi. Țin bucățile poemului în mână; am putere de viață și de moarte. Pur și simplu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
laptele într-un restaurant liniștit de lângă plajă, în luna de miere. Soarele a pătruns prin draperiile albastre, albăstrindu-i pielea. Albăstrindu-i buzele. Genele îi stăteau coborâte pe obraji. Gura îi zâmbea ușor. Încă adormit, i-am luat ceafa în palmă, i-am aplecat capul pe spate și am sărutat-o. Își ținea gâtul și umerii așa de lejer și relaxat... În timp ce-i sărutam buzele calde și relaxate, i-am ridicat cămașa de noapte în jurul taliei. Picioarele i s-au desfăcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
se-nvârte-n cap, și legătura telefonică se întrerupe. L-am ucis pe mântuitorul meu. Pe detectivul Ben Danton. Iată cât de mult m-am îndepărtat de restul omenirii. Distrugere constructivă. Stridie își scutură bricheta de plastic, lovind-o de palmă. Apoi i-o dă lui Helen și se uită la ea cum scoate o pagină împăturită din poșetă. Dă foc paginii 27 și o ține deasupra rigolei. În timp ce Mona citește din broșură, Helen apropie pagina aprinsă de marginea ei. Pozele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
lui Helen se ridică de la sângele lui Stridie către sturzii care se învârt deasupra noastră; cad unul câte unul. Penele negre scânteiază în irizații albastre. Ochii lor negri nu mai sunt decât niște mărgele împietrite. Stridie își ține fața în palmele pline de sânge. Helen privește în adâncul cerului, iar trupurile negre și lucioase șuieră în cădere și se rostogolesc în jurul nostru pe ciment, unul câte unul. Distrugere constructivă. Capitolul 31 Când am ieșit din oraș cale de mai bine de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ochi, iar, când își așază din nou mâna pe volan, degetul mănușii este de un maroniu mai închis la culoare. Umed. La bine și la greu. Cu bune și cu rele. Asta e viața ei. Mona își acoperă fața cu palmele și începe să suspine. Dau drumul la radio, în timp ce număr: 1, 2, 3... Capitolul 32 Orașul figurează pe hartă ca Stone River. Stone River, Nebraska. Dar, când ajungem acolo, dom’ sergent și cu mine, pe indicatorul de la intrarea în localitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zic nimic. Helen se întoarce spre mine și zice. — N-are rost. Hai să mergem. Scoate cheile mașinii și mi le dă. Eu și Helen ne întoarcem și pornim. Dar, uitându-mă înapoi, o văd pe Mona cum râde în palme. Râde. Mona se oprește din râs când mă uit la ea, dar zâmbetul nu i se șterge de pe față. Și îi spun să-și șteargă imediat rânjetul ăla de pe față. Ce mama dracului are de se rânjește așa? o întreb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pentru cea de-a doua aniversare a lui Katrin. Totul trebuia să fie perfect. O dovadă a talentului și inteligenței noastre. O capodoperă care să ne supraviețuiască. Portocalele și benzina, mirosul lipiciului, se amestecă cu mirosul de rahat. Degetele și palmele mele au o crustă de ferestre, portaluri și aparate de aer condiționat, închegate în lipiciul uscat. Pe cămașă mi s-au lipit uși turnante, scări rulante și copaci, și dau radioul mai tare. Atâta muncă, iubire și chin și atâta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zic. Și Helen zice: — Mă bucur. Trusa ei cosmetică e azvârlită pe jos. Printre cioburile colorate sunt lănțișoare încâlcite și montůri de aur și de platină. Helen zice: — Am încercat să le sparg pe alea mai mari - și tușește în palmă. Pe restul am încercat să le mestec, zice, și tușește până când palma i se umple de sânge și așchii albe. Lângă trusa de cosmetice e o sticlă de sodă caustică, într-o băltoacă verzuie. Dinții-i sunt niște cioturi sparte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
jos. Printre cioburile colorate sunt lănțișoare încâlcite și montůri de aur și de platină. Helen zice: — Am încercat să le sparg pe alea mai mari - și tușește în palmă. Pe restul am încercat să le mestec, zice, și tușește până când palma i se umple de sânge și așchii albe. Lângă trusa de cosmetice e o sticlă de sodă caustică, într-o băltoacă verzuie. Dinții-i sunt niște cioturi sparte și însângerate; în gură i se cască niște hăuri. Își lipește fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

contabilul-șef, a ajuns la timp, iar acum, grăbit să se întoarcă, bombăne întruna, mai ales că afișele, făcute sul, ies cam mult din geantă, incomodîndu-l. Drum bun, Lazăre, și să-mi spui că ai fetiță! rîde tipograful, ștergîndu-și îndelung palmele cu o cîrpă. Lazăr îi aruncă o privire tăioasă: Visez casa plină de mașini teleghidate, rachete, tractoare... ...cuie, ciocane, cuțit furat din sertar, mobila ciopîrțită rîde tipograful. Să mai vii să-ți spun... Cînd, după doi băieți, am avut o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
incomodați, de ce nu vreți să înțelegeți?! Ce-i în coș? Tonul aspru al șoferului și, mai ales, întrebarea o sperie pe bătrînă, care se retrage, merge la burta mașinii, bagă coșul într-o margine, face un gest de mîngîiere cu palma pe sub broboadă murmurînd ceva, după care se întoarce să urce. O familie cu doi gemeni, fiecare cu cîte un copil în brațe, avansează cu greu printre rîndurile de scaune. Iulian Barbu s-a oprit lîngă femeia cu guler alb, lăsîndu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
familie cu doi gemeni, fiecare cu cîte un copil în brațe, avansează cu greu printre rîndurile de scaune. Iulian Barbu s-a oprit lîngă femeia cu guler alb, lăsîndu-și cureaua servietei să-i lunece de pe umăr pînă o prinde în palmă. Absentă, femeia îl simte, trage cu coada ochiului să se convingă, scapără un surîs nervos în colțul gurii, hotărîndu-se să ridice privirea, să-l întrebe ce vrea, ori să-l poftească să nu mai stea ca un stîlp lîngă umărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
care ține evidența realizării investiției, stă de vorbă cu o femeie încotoșmănată într-un palton negru, cu gulerul ridicat, cu fața acoperită pînă sub ochi de fular. Tovarășul Vlad, tovarășa Brîndușa Roman face tehniciana prezentările, indicîndu-i pe cei doi cu palma desfăcută. Nu mai întind mîna că-s gripată foc murmură Brîndușa Roman, aruncînd o privire spre Vlad, observîndu-l cum își ridică încet palma. Privirea tînărului, surprinsă o clipă de gestul frînt al palmei ridicate, face o mișcare rotundă, bruscă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
sub ochi de fular. Tovarășul Vlad, tovarășa Brîndușa Roman face tehniciana prezentările, indicîndu-i pe cei doi cu palma desfăcută. Nu mai întind mîna că-s gripată foc murmură Brîndușa Roman, aruncînd o privire spre Vlad, observîndu-l cum își ridică încet palma. Privirea tînărului, surprinsă o clipă de gestul frînt al palmei ridicate, face o mișcare rotundă, bruscă și tăioasă, retezînd-o pe femeie în două, asemeni coasei ce învăluie brazda de iarbă: Deci tu ești frumoasa doamnă Brîndușa..." "Obraznicule!" scapără privirea Brîndușei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
tehniciana prezentările, indicîndu-i pe cei doi cu palma desfăcută. Nu mai întind mîna că-s gripată foc murmură Brîndușa Roman, aruncînd o privire spre Vlad, observîndu-l cum își ridică încet palma. Privirea tînărului, surprinsă o clipă de gestul frînt al palmei ridicate, face o mișcare rotundă, bruscă și tăioasă, retezînd-o pe femeie în două, asemeni coasei ce învăluie brazda de iarbă: Deci tu ești frumoasa doamnă Brîndușa..." "Obraznicule!" scapără privirea Brîndușei. Am înțeles de la tovarășa tehniciană că dumneata conduci montajul rezervoarelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
actorul. Dumneavoastră nu vreți? întreabă pe vecină. Femeia nici nu-l bagă în seamă. Doar nodul care i se pune în gît trădează nervii gata să se reverse, opriți la timp, cu greu. Fantastic!! exclamă înăbușit actorul, lovind cu dosul palmei pagina de revistă, concentrîndu-se asupra lecturii, simțind cum, alături, femeia tresare. Absent, aproape să adoarmă, arhitectul își rotește mereu bastonul ca pe un titirez. Se-ntețește arată țăranca spre fereastră, desfăcîndu-și larg sumanul, în interiorul căruia se vede blana deasă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]