3,522 matches
-
Înghițitorul de săbii. O transgresie temporală care leagă încă o dată, într-un fel particular, cele două filme. Lucrasem de câteva ori cu Ștefan pentru Maestrul și Margareta trebuise să-l conving că are voce, că poate să cânte extrem de dificila partitură a lui Joshua ha-Nozrî (și chiar avea voce: a dovedit-o mai apoi imprimând discuri alături de Dinică sau alături de câteva partenere de duet). Ștefan îmi era aproape, ne înțelegeam fără prea multe vorbe. Toate aceste detalii și constatări m-au
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a pus în evidență prin intermediul unei excelente suite de imagini scenice. Sala, în concepția regizorului, este un posibil interlocutor, un participant nemijlocit la experiența grupului de recruți. Scena fără cortină, sala înconjurată de practicabile pe care țintele bocancilor execută infernala partitură a instrucției armate, zgomotul mântuirii armelor sunt numai câteva semne ce particularizează experiența. Stimulul urmează calea adevărată de la senzație la imagine. [...] Pentru prima dată, am văzut un grup de teatru, o echipă capabilă să funcționeze ca un fin și indispensabil
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
titular. Woyzeck-ul său este neliniștitor, iar unui ochi atent nu-i poate scăpa cât se va fi "luptat" actorul cu personajul. Biruința sa, a Actorului (cu "a" mare!) este deplină. Spiritul de rigoare și cel de finețe se împletesc armonios, partitura e parcursă cu mare exactitate psihologică și capacitate de concentrare. Interpretul joacă "strâns", cu (aparentă) economie, efectul fiind însă cel scontat: înaintea interpretării actoricești în sine, se văd ideile. Este, dacă vreți, "prețul" pe care îl plătește orice adevărat mare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Acesta este Tamburul Major rol oferit la o valoroasă interpretare de către Adrian Vișan... Ei fac parte din acel admirabil ansamblu care construiește spectacolul. [...] Contrastul cu această lume dezlănțuită irațional, în arderea "patimilor" se marchează prin prezența lui Woyzeck, a cărui partitură regizorul o dezvoltă, o amplifică prin alte două personaje: înțeleptul Nebun și Andres, posibile fațete evolutive ale spiritului "lunatic", dar și "pământean" ce sălășluiesc în personajul care trăiește de fapt mult prea rațional drama imaginată de Buchner. Din prima scenă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și exhibiționisme. Somnul plictiselii naște monstri. Personajele "își joacă" si "se joacă" cu propria existență. Rolul la care aspiră este mai mare decât forța lor și asta îi face să fie tragicomici. Neîmpliniți si neputincioși, nu pot să-și acopere partiturile. De aici burlescul, ridicolul. Gaev Valer Dellakeza e un bufon pe care bufonada îl plictisește. Într-o secvență inspirată pentru erou, el agață în vârful tocului globul pământesc dar nu stie ce să facă cu el. Neuitatul interpret al Unchiului
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pe care bufonada îl plictisește. Într-o secvență inspirată pentru erou, el agață în vârful tocului globul pământesc dar nu stie ce să facă cu el. Neuitatul interpret al Unchiului Vania, Dellakeza îsi reafirmă prin această creație remarcabilă vocația pentru partiturile cehoviene. Firs este un bufon al morții. Interpretat de Ilie Gheorghe, el e îmbrăcat în costumul lui Agamemnon (o manta roșie uzată) din Orestia lui Silviu Purcărete, un citat asimilat prin care regizorul dorește să facă legătura cu tradiția spectacolelor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în valoare siluetele burlești și tragice. Ce le lipsește este o strălucire de nuanță. Actorii sunt bine dirijaiți. Prezența lui Visarion stimulează, are meritul de a fi capacitat trupa, deși nu toți interpreții au temperamentul dramatic sau experiența necesare unor partituri de anvergura celor cehoviene. Astfel, unii siluetează cu adecvare și relief, alții întruchipează cu personalitate și stil. Performerii reprezentației sunt: Ilie Gheorghe, Sorin Leoveanu, Valer Dellakeza.. (Ludmila Patlanjoglu) 2009 LUNA VERDE Castel Film Apocalipsa altfel Pentru iubitorii, spectatorii ce gustă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
referențial, cuvântului poetic care se indică pe sine și durează, fără să precizeze o țintă anume, de vreme ce arată către ceva deschis, către "totul care trimite la tot" des invocat de Goethe. A pune un spectacol în scenă, a interpreta o partitură dramatică înseamnă pentru Alexa Visarion a interpreta conform ființei, a întrezări semnele acestei echivocități inepuizabile, pe care arta o are în comun cu însăși condiția umană. Cum își propune să interpreteze regizorul și actorul acest act de creație dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dramaturg, moda sau manierismul unor puneri în scenă. Teatrului redus la mimică și mimarea unor roluri precise, cu tehnici precise și găselniți autodevoratoare, Alexa Visarion îi opune un teatru al stărilor, al expresivității, al căutării muzicii personajului, fie aceasta o partitură simfonică sau de cânt monodie,însoțind slujba bisericească Apropierea de poezie, teatrul ca stare, teza pe care o susține și slujește Alexa Visarion, încearcă să învingă, prin zborul interpretării sau levitația ei, ce refuză o lege a gravitației interpretării, caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în schimb cum poți să ai un dialog mai puțin demonstrativ cu publicul, cu piesa. Cred că există "sunete" în fiecare spectacol și regizorul nu trebuie să facă altceva decât să le acordeze. Adevărata regie este nu să-ți impui partitura ta, ci să asculți sunetul operei și să creezi o partitură. Mi se pare complet lipsit de sens "să propui o idee de spectacol". E școlăresc. Important este universul spectacolului. În ultimul timp neputința de a ști să împlinesc ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cu publicul, cu piesa. Cred că există "sunete" în fiecare spectacol și regizorul nu trebuie să facă altceva decât să le acordeze. Adevărata regie este nu să-ți impui partitura ta, ci să asculți sunetul operei și să creezi o partitură. Mi se pare complet lipsit de sens "să propui o idee de spectacol". E școlăresc. Important este universul spectacolului. În ultimul timp neputința de a ști să împlinesc ceea ce gândesc mă duce la disperare. Încerc să finisez... să rotunjesc... Drumul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Nu știu dacă răspunsurile mele înseamnă ceva... Teatrul este întâlnirea dintre public și actori, dăruită de dramaturg și inițiată de regizor, prin expresie scenică. Există piese de teatru care suportă doar spectacolul conținut în scriitură, dar și piese care oferă partituri de spectacol nenumărate, necunoscute, surprinzătoare... Această dramaturgie scenică, vie și seducătoare, este perenă. Caragiale și Cehov sunt dramaturgii care vă sunt cei mai apropiați. Ce vă atrage la unul, ce vă atrage la celălalt? La Caragiale mă atrage opera lui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și pe ecran... Temele mele sunt mereu o aceeași temă călătoare a cărei magie mă seduce. Astfel Ziditorul, Zidirea, Ana pot să se adune într-un nou scenariu... Manole. Știi Cristina, fostul basist de la Phoenix, Josef Kappl, mi-a trimis partitura unei opere rock simfonic Meșterul Manole. Îmi place și credem amândoi că trebuie să o împlinim. Trebuie este cuvântul de osândă cu care a fost botezat omul, a spus Büchner, autorul lui Woyzeck. Interviu realizat de Cristina CORCIOVESCU 2014 Călătoria
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
întunecat al scenei, după multe ore de la sfârșitul unei reprezentații". M-a privit, a zâmbit și a zis: "Încercăm". Există un mare risc în spectacolul meu, pentru că vizualitatea reprezentației se naște și se întreține doar prin jocul actorilor, prin acea partitură de interpretare care cuprinde universul teatrului...deriziunea și magia lui, burlescul și tragicul, dureros de vital, în dezinvoltura neliniștitoare. Spectacolul nostru trebuie să caute fațetele multiple, plurifocale ale celor doi mari dramaturgi, Cehov și Shakespeare. Teatrul nu are doar un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
conflictelor, progresia acțiunii și a relațiilor dintre eroi, actualizarea unor momente/evenimente anterioare, caracterizarea personajelor etc. - Inserat în opera epică, dialogul conferă viziunii un caracter scenic (narare prin re prezentare), fiindcă discursul personajelor substituie discursul naratorului, textul devenind astfel o „partitură“ pe mai multe voci. În proza postmodernă, deconstruirea textului narativ clasic determină „suprapunerea vocilor“ (stil indirect liber/indirect înlănțuit). - Dialogismul poate apărea și în creația lirică, mai ales în lirica populară, ca formă discursivă ce aduce în primplan cele două
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
în care colaboram la revista "Teatrul" a fost unul dintre cei care au contribuit la întemnițarea marii doamne Alice Voinescu; amărăciune (ca să nu zic silă!) mi-a provocat și episodul judecării marelui Calboreanu, fiindcă a refuzat să învețe o nouă partitură a rolului său din Cetatea de foc a lui Davidoglu (cine mai pomenește azi de oportunistul Davidoglu și de dispăruții politruci ai "tribunalului" comunist!?); m-a mîhnit și episodul (pe care-l cunoșteam) pensionării nedrepte a marii comediene Maria Giurgea
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
a spectacolului), ci și în cea a... gastronomiei! Nu toți cunosc aplecarea spre bucătărie a cîntărețului și pofta sa de mîncare pantagruelică. O distinsă slujitoare a operei ieșene mi-a destăinuit, cu ani în urmă, că într-o reprezentație a partiturii verdiene era cît pe ce să fie strivită (la propriu!) de voluminosul Goangă care, căzînd peste ea (conform mizanscenei), n-a mai fost capabil să se ridice pînă cînd nu s-a tras cortina. Într-o altă seară nefericită, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
textul se ilustrează prin voința deconstrucției, prin "hibridarea" stilistică și permisivitatea accentuată a discursului, care merge spre înglobarea unor tipuri nespecifice. Temele nou apărute sugerează de la sine felul în care s-au despărțit de marile motive ale scriiturii realiste, aparținînd partiturii balzaciene și "primului modernism", reflectat de poetica obiectivității. "Asocialitatea", maladia retrospecției, eșecul, nevroza, reflexivitatea, "eul în ruptură" sînt cîteva din numeroasele repere tematice ale noului stil. Meditația romanului implică adesea expresia înfruntării cu sine, a unei conștiințe temporale singulare, o
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
despre sine, personajul reflectează neverosimil. Dar acesta este stilul romanului, prețios și voit excesiv. Armătura sa argumentativă nu justifică personajul, ci îl copleșește cu o sarcină vizionară care nu-i este pe măsură. Altfel, "fluieratul" lui Walter revine la aceeași partitură a libertății celibatare, străvezie în porecla dată de Nory lui Lică (Mierloiul). Ea se repetă în aria solemnă pe care Walter o simte invadîndu-l, la gîndul morții Lenorei ("Lenoras Tod!" în proclamarea patetică a soțului). În tiparul moștenirii palatului pe
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
spiritual al transformării nu lasă nici o umbră de îndoială. În beatitudinea unei memorii transfiguratoare, ce purifică și salvează trecutul de accidentele neconvenabile, întîlnirea lui Maxențiu cu Elena Drăgănescu se desenează glorios din perspectiva prințului. Împrejurarea marchează suplimentar, repetitiv ca o partitură muzicală, stadiul "actual" al ființei sale: "Maxențiu, dimpotrivă, fusese de îndată năpădit într-o formă poetică de trecut. Episodul fostei logodne, proiectat prin transparența lui actuală și purificat de elemente ostile, se confundă cu dulceața ce se desprindea din vecinătatea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
variantă acceptabilă a legăturii convenționale cu Salema Efraim. Aceeași convenție îl va purta pe doctorul Walter către angajamentul, cerut cu limbă de moarte de Lenora, care-i va aduce drept consoartă pe Coca-Aimée, nimeni alta decît fiica lui vitregă. În partitura moștenirilor, se remarcă natura aparte și semnificația sensibilă pentru tema romanului Concert din muzică de Bach ale episodului morții Gramatulei (Țața Gramatula). O nouă amînare ("trei luni de doliu strict") a evenimentului muzical de salon întreține continuitatea istoriei care-l
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
intertextual. Multe din soluțiile comicului caragialian vin din amestecul discursurilor "de gen". Dincolo însă de potențialul evident al rescrierii ironice, de parodia ca formă de intertextualitate, ne aflăm, cu citarea ostentativă a propriilor teme / clișee, într-o altă cheie a partiturii artistului. Anecdota Partea Poetului, în care personajul titular ajunge la porțile cerului, voind a-l întîlni pe Dumnezeu și a-i cere , ca în poveste, oarece, spune mult despre vocea "unificatoare" a operei. Sîntem în plin Caragiale, iar nu în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ca și europenii, vorbesc engleză, dar o engleză cu accent, logica. Există multe "rupturi" la nivelul limbii în acest film, fapt reperabil în existența regizorului însuși, a cărui tinerețe a fost "împărțită" între Statele Unite, Franța și Germania. Actorii care semnează partitura filmica vin, fiecare, cu experiențe deloc de neglijat. Hugh Grant, actor cu fizic de june prim a fost remarcat de James Ivory în Maurice, în rolul tânărului aristocrat Clive, distribuit apoi de Român Polanski în Lune de Fiel, alături de Peter
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
a mizat pe fascinația pe care Orientul, cu misterele și cutumele lui milenare, a provocat-o dintotdeauna. Sunt de notat, indiscutabil, culoarea și atmosfera misterioasei Indii pe care regizorul a reușit să o surprindă și să o redea, intru susținerea partiturii românului. Despre jocul actorului principal, acesta este, neîndoielnic, unul convingător, corect, matur că abordare, care respectă întru totul indicațiile regizorului, dar care se distanțează mult de personajul românesc, accentul fiind pus, în cazul primului, cum spuneam, pe calitățile fizice care
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
să surprindă și în film sau să regăsească atmosferă care l-a acaparat la lectură prin insolit, ardere, originalitate, curgere. Nu o va regăsi. Poate nici macar parțial. Este, într-adevăr, o poveste asemănătoare, bengaleza, personaje acaparante dar diferit(e): în partitura romanesca primează originalitatea, naturalul, emoția vie, netrucata, chiar dacă și aici apar tusele de senzualitate, pe când în film, din start, prin chiar alegerea unor vedete pentru rolurile titulare se oferă imaginea de spectacol. Poetica erosului, în text și în film, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]