12,546 matches
-
mai ales disponibilitatea sa de a asculta sunt indispensabile pentru ca persoane puternic traumatizate (victimele unui atac, ale unor acte teroriste sau luări de ostatici) să-și poată controla traumatismul, evitând astfel sechelele de durată. Dar afilierea în sine poate fi patologică? Ea este probabil patologică prin exces sau absență. Dacă, așa cum afirmă Memmi (1979), „nevoia de ceilalți, care începe încă din copilărie, ne însoțește de la naștere până la moarte”, înseamnă că unii nu se pot desprinde niciodată de aceste legături de dependență
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de a asculta sunt indispensabile pentru ca persoane puternic traumatizate (victimele unui atac, ale unor acte teroriste sau luări de ostatici) să-și poată controla traumatismul, evitând astfel sechelele de durată. Dar afilierea în sine poate fi patologică? Ea este probabil patologică prin exces sau absență. Dacă, așa cum afirmă Memmi (1979), „nevoia de ceilalți, care începe încă din copilărie, ne însoțește de la naștere până la moarte”, înseamnă că unii nu se pot desprinde niciodată de aceste legături de dependență. Remarcând că există adulți
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de putere”, melancolicul nu-și imaginează nimic „între momentul prezent și moartea în prezența căreia el trăiește constant”. Melancolicul nu poate spera nimic, întrucât la el se observă „o stagnare a timpului trăit”, așa cum la schizofrenici apare „sindromul timpului oprit”. Patologică este anticiparea-catastrofă a fobicilor, a ipohondrilor și a marilor anxioși, dar aici avem de-a face cu un simptom, și nu cu un mecanism de apărare. Doliul anticipat, al cărui efect protector a fost prezentat anterior (vezi p. 149), are
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
toate procesele ce vizează protejarea eului împotriva tendințelor pulsionale, refularea nefiind decât un caz particular. Semnificația pentru patologietc " Semnificația pentru patologie" Anularea retroactivă trebuie delimitată clar de regret, remușcare și dorință de ispășire care, atunci când sunt justificate, nu au nimic patologic. Freud (1926/1995) semnalează eroarea pe care ar constitui-o confuzia între anularea retroactivă, mecanism magic, și tentativele de a remedia consecințele unor acte nocive: a repara nu înseamnă a anula. Să mai adăugăm aici faptul că remușcarea se opune
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la baza unor acte defensive și repetitive având drept consecință distrugerea: suicidul, desocializarea, automutilarea, ingerarea de substanțe toxice, orgasmul foamei” (Arnoux, 1990). Mai putem vorbi oare despre niște mecanisme de apărare? Nu avem de-a face mai degrabă cu aspecte patologice? Evident, este vorba despre niște conduite cu grad pronunțat de risc, adesea foarte îngrijorătoare. Ladame (1981) remarcă totuși că una dintre caracteristicile adolescenților sinucigași este lipsa unei organizări defensive a eului, care se traduce printr-o „slăbire a eului (...). În
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
se traduce printr-o „slăbire a eului (...). În acest caz se înregistrează o incapacitate de a construi apărări stabile”. Winnicott (1962/1969) insistă asupra faptului că în privința apelor adânci și tulburi ale adolescenței, societatea trebuie să accepte anumite fenomene aparent patologice și să se ferească de a le remedia. Este extrem de dificil, dar adulții trebuie mai degrabă „să facă față (decât să încerce remedierea) unor aspecte care sunt în esență un semn de sănătate”. Bineînțeles că data apariției ascetismului la adolescent
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai frecvente decât stările opuse net diferențiate (...). În planul al doilea există mai întotdeauna manifestări reziduale, precum și o imobilizare parțială”. Este însă de la sine înțeles că, dacă aceste fenomene se intensifică și durează în timp, se poate instala o stare patologică: „De fiecare dată când prevalează o puternică tendință masochistă, există pericolul unei fixări pe această modalitate pulsională” (Blos, 1962/1967). Într-o asemenea situație, nu mai putem vorbi despre ascetismul adolescentului, întrucât acest mecanism își pierde rațiunea de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
restul economiei psihice. Iată de ce un clivaj reușit ar trebui să mențină într-un mod cât mai flexibil și cât mai apropiate cele două componente aflate față în față. Distanța stabilită ar putea fi un criteriu pentru evaluarea caracterului său patologic. Prezentat de obicei în manieră spațială (punctul de vedere topic al metapsihologiei freudiene), clivajul poate face trimitere, ca în exemplul următor, și la aspecte care țin de un clivaj temporal între două moduri de funcționare a psihicului. Pentru a ilustra
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în sine un clivaj al eului, demarcând conștientul de inconștient. Totuși, spre deosebire de refulare, clivajul poate antrena o dezintegrare a eului, pe când refularea excesivă antrenează doar formațiuni de compromis inofensive sau mai puțin periculoase, cum ar fi visul sau simptomul. Versantul patologic opune deci aceste două mecanisme de apărare care funcționează de obicei în mod integrat (Le Guen et al., 1985; Dorey, 1989). În cazul unui clivaj excesiv al obiectului, proiecția exagerată a părților bune sau rele ale mamei poate antrena o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
patologietc "Semnificația pentru patologie" Ca și refularea, contrainvestirea este un proces ce se menține în permanență activ. Putem observa că, în calitate de energie de investire, contrainvestirea prezintă anumite caracteristici ale stabilității simptomului, și chiar ale conservării acestuia atunci când atinge o dimensiune patologică. Sistemul de protecție, de obicei suplu, diversificat, se transformă astfel în blindaj - „cuirasa caracterială”, după expresia lui Reich (1933/1971) - și paralizează funcționarea psihicului, ceea ce poate antrena o „retracție a eului” (A. Freud, 1936/1993). Putem presupune că, în patologia
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în cuvinte și absent în fapt. Prin urmare, credem că este într-adevăr necesar să-i acordăm contrainvestirii locul său printre strategiile defensive. Atribuită de obicei eului unui subiect suficient de solid, contrainvestirea poate fi regăsită și în dimensiunea sa patologică, ce presupune fie absența, fie prezența sa în exces. Ținând cont de locul său în economia psihică a unui subiect, se poate orienta mai bine oricare dintre evaluările cu scop de diagnosticare sau terapeutic. Dtc "D" (De)negaretc "(De)negare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
brusc, în urma unei cenzuri parentale prea severe. S-a produs astfel un efect de blocaj, în timp ce, în mod normal, schimbarea caracterului unui copil care se socializează are loc progresiv. Corman estimează că acest caracter instantaneu este indiciul unei formațiuni reacționale patologice (1973). Isabelle a manifestat încă de la 5 ani anumite „tendințe erotice foarte accentuate, atingându-se fără nici o pudoare și mergând până la a-i cere mamei să o mângâie pe pântece. Era vioaie, dar dezordonată și murdară. La șapte ani, s-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o nevroză de caracter, în care, după Laplanche și Pontalis (1967), „conflictul defensiv nu se traduce prin formarea de simptome care pot fi clar izolate, ci prin trăsături de caracter, prin anumite moduri de comportament sau chiar printr-o organizare patologică a personalității”. În acest caz, vorbim despre o „cuirasă” sau „platoșă a eului”, destinată, în opinia lui Reich (1933/ 1971) „să îl apere împotriva amenințărilor lumii exterioare și a pulsiunilor interioare reprimate”. Itc "I" Identificaretc "Identificare" Definițietc "Definiție" Asimilarea inconștientă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pot juca singuri toate rolurile unei drame” (Freud, 1900/1967). Simptomul, „disponibilitatea somatică”, realizează inconștient capacitatea de a se proiecta într-o situație identică; el nu constă în imitarea, ci în aproprierea, în realizarea scenei sexuale. Cealaltă formă de identificare patologică atașată melancoliei (Freud, 1917b/1968) se înscrie și ea într-o problematică de posesie a obiectului. Obiectul pierdut este supus introiecției în eu, astfel încât subiectul nu mai este el însuși, ci celălalt (cel absent). Freud și apoi K. Abraham (1924
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
patologie" Identificarea cu agresorul, jonglând cu identificarea și proiecția armonios diferențiate și conjugate, este un mecanism de apărare normal atâta vreme cât eul îl utilizează pentru a negocia ostilitatea manifestată de autoritatea externă. În schimb, după A. Freud, această activitate defensivă devine patologică atunci când se înregistrează o „confuzie în sentimente” și se aplică nu relațiilor de ostilitate, ci relațiilor de iubire. Acesta poate fi cazul paranoiei, atunci când proiecția excesivă a unei dorințe față de persoana iubită se răstoarnă, devenind ură. La fel se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
grup (Anzieu, 1975), de tipul seducției, fascinației, manipulării sau persuasiunii, dar și de tipul empatiei (Le Guen et al., 1985). Pot apărea o serie de întrebări cu privire la detectarea dificilă a acestui mecanism psihic, mai ușor de observat în aspectul său patologic, dar al cărui statut ontogenetic este recunoscut în prezent ca fiind esențial. Istorictc " Istoric" Lui Ciccone și Lhopital (1991) li se datorează un istoric exhaustiv și o descriere precisă a acestui mecanism psihic. Noțiunea „identificare proiectivă” propusă de Klein (1946
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nefiind așadar sterilă (Sandler, 1985/1989). Rausch de Traubenberg și Boizou (1976) remarcă faptul că intelectualizarea „are un aspect adaptativ foarte valorizat de cultura occidentală”. Apoi, nici intelectualizarea care joacă rol de rezistență în cura psihanalitică nu poate fi considerată patologică. De fapt, rezistența este un proces obligatoriu în fiecare cură, întrucât este legată de refulare. O dată formulate aceste rezerve, trebuie să admitem, alături de A. Freud, că intelectualizarea este o apărare periculoasă (Sandler, 1985/1989), ea putând conduce la obsesie și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de rezistențe, deoarece pacienții obțin din apărarea lor un «câștig secundar» constând într-o satisfacție narcisică și se simt cu atât mai puțin îndreptățiți să renunțe la acest mod de apărare”. O intelectualizare, spune același autor, poate fi calificată drept patologică mai ales dacă se instalează mult prea devreme sau dacă se prelungește la nesfârșit. „Dacă o identificăm la copil în stare latentă, este semn rău. Acesta poate fi semnul unei personalități schizoide” (Sandler, 1980/1985). Dar dacă intelectualizarea nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai importantă cu putință a lumii exterioare, făcând din ea obiectul unor „imaginări inconștiente”. Prin acest proces de „diluare”, pacientul nevrozat tinde să atenueze din incisivitatea dorințelor neîmplinite sau imposibil de satisfăcut care îl pun în mișcare. Eul nevrozatului este patologic dilatat, în timp ce paranoicul suferă, ca să spunem așa, de o „contractare” a eului. Intuim deja interesul pe care îl suscită un astfel de mecanism, constând în absorbirea a cât mai multe dintre elementele înconjurătoare pentru a face față unei realități prea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1937/1970) interpretează această manifestare ca fiind „expresia cea mai extremă a acestui mecanism de apărare” și îi semnalează nocivitatea. În studiul său intitulat Pierderea. Tristețe și depresie, Bowlby descrie aceeași absență prelungită a unui doliu conștient la rubrica „Variante patologice” (1980/1984). Un alt exemplu, expus de Fraiberg et al. (1975/1983), într-un domeniu foarte diferit, ne permite să urmărim modul în care izolarea funcționează în ambele sale sensuri: Annie, o adolescentă rece și ostilă, ajunsă mamă la vârsta
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
creative ale subiectului”. Pe scurt, dacă, așa cum ne asigură Fenichel (1945/1953), în activitatea de gândire logică subiectul elimină mereu asociațiile afective care ar dăuna obiectivității, obsedații ar fi niște „caricaturi ale celor care gândesc normal”. Pentru ei prevalează aspectul patologic al acestei apărări, pe care toți autorii, continuându-l pe Freud, îl leagă de nevroza obsesională. Izolarea prezintă un risc: suprimat pentru moment, afectul se va manifesta în mod irațional și imprevizibil. Astfel, „omul cu lupi”, la care am semnalat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1974): „Clivajul conținutului conștiinței este consecința unui act de voință al bolnavului” (în italic în text). Cum să distingem atunci între cele două apărări? Freud estimează că a vrea să expulzezi din gânduri un eveniment neplăcut nu este un act patologic și că anumite persoane reușesc această uitare intenționată păstrându-și sănătatea mentală. La isterici însă, această „uitare” nu poate rămâne conștientă și capătă accente patologice (1894/1974). Refularea n-ar fi așadar decât „excesul considerabil de apărare normală” (1895/1965
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
estimează că a vrea să expulzezi din gânduri un eveniment neplăcut nu este un act patologic și că anumite persoane reușesc această uitare intenționată păstrându-și sănătatea mentală. La isterici însă, această „uitare” nu poate rămâne conștientă și capătă accente patologice (1894/1974). Refularea n-ar fi așadar decât „excesul considerabil de apărare normală” (1895/1965). Werman (1985) semnalează că înlăturarea, ca și alte apărări conștiente, se situează probabil la capătul acelui continuum ce pornește de la mecanismele inconștiente (de pildă, refularea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a produce suferință unei alte ființe umane lovind-o exact în același loc al frunții”. Aici apare pulsiunea opusă, transformarea pasivității (a suferi) în activitate (a provoca suferință) (în Giniewski, 1978). Cazul ce urmează este, în modul cel mai clar, patologic: Folosind amuzanta sintagmă „Hoț-criminal-traficant-escroc”, Lamagnère (1994) își descrie unul dintre pacienți, pe Jean-François, de 32 de ani, al cărui sentiment de culpabilitate este împins la extrem, dacă avem în vedere faptul că se simte vinovat fără nici cel mai mic
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pe care le-am schițat rapid și prin complexitatea datorată specificității fiecăreia, proiecția pare să ridice mai multe probleme decât rezolvă efectiv, ceea ce nu o împiedică să fie un mecanism esențial pentru înțelegerea vieții psihice individuale sau colective, normale sau patologice. Istorictc "Istoric" Vocabularul psihanalizei (Laplanche și Pontalis, 1967) prezintă toate orientările freudiene, semnalate între 1894 și 1927, în raport cu acest concept de proiecție văzut sub aspectul său defensiv. Freud (1894/1974) introduce termenul „proiecție” în legătură cu nevroza de angoasă. Această stare morbidă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]