4,527 matches
-
narativ devenea solid și personajele bogate și complexe, Alice descoperea, la recitire, o propoziție perfectă și pielea i se făcea de găină. Se simțea cea mai norocoasă ființă de pe pământ, era acea persoană în stare să creeze un fir de perfecțiune, o persoană care era capabilă să ia pixul în mână și să compună un șir de prieteni. Ochii îi fugeau în josul paginii, nerăbdători să mai găsească o altă propoziție perfectă, o altă nestemată, și-așa, Alice pierdea noțiunea timpului. Trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
tâmple între două vise cum să știu când trăiesc măsor nemărginirea dansului cu pas de fluture doi crini depun mărturie sub cerul vinovatei lacrimi patima sărutului răsfirarea trupului cenușă sub vulcanul inimii magmă curg râu clocotind spre împăcare în căutarea perfecțiunii felul acela de a luneca fără nici o frecare un caz ideal după care să măsor timpul fără teama sfârșitului de când locuiesc în ochii tăi până și infinitul e verde port embrioni în cutia craniană sarcini nedorite din iubiri interzise știu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
la fosta judecătorie de unde veneam, îmi pusesem, pe lângă unele ilustrate, un mic carton alb, dreptunghiular, pe care scrisesem: „Judecătorul este obligat să se supună legii, dar el trebuie să fie mai drept decât legea”. Era vorba de imposibilitatea obiectivă a perfecțiunii legilor, care nu pot și nu vor putea niciodată să se muleze pe întreaga diversitate a lumilor particulare pentru care au fost gândite cât și de obligația corelativă, nescrisă, de aplicare umanitară a acestora, adică de obligația de frontieră a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
își dădea hainele la spălat, călcat, la boiangeria „Elefant” de pe bulevardul mare, pentru ca în ziua respectivă aceeași oameni să se facă a nu-l vedea”, Mă uit la Rex: - „Tu, n-ai ajuns, îi spun, la o asemenea formă de perfecțiune. Tu latri pe cine ai de lătrat și te guduri pe lângă cel pe care-l știi că-ți vrea binele. Până la ipocrizie mai ai - sunt câteva milioane de ani de dezvoltare (căci așa se cheamă), a spiței tale, care înaintează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
răstimpul scurt al acelei primăveri, descoperisem uimiți, adu-ți aminte! - că semănăm atât de mult, că unul fără celălalt eram o ciuntire. De unde legea aceasta și mai ales pentru ce, cu care anume finalitate? Ce necesitate ascunsă împlineam fiecare în perfecțiunea universului, în succesiunea fără început și sfârșit a materiei? În ziua aceea când ai venit pe bancă lângă mine întâia dată, când ai întors capul, întâmplător, și ne-am privit în ochi, mi-ai spus abia șoptit, sugrumat de emoție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nimic, domnule președinte, v-aș fi spus dacă aș fi fost de față fără să mă vadă, ei niciodată n-au avut nevoie de acte, le puteau confecționa oricând, aveau puterea absolută; dumneavoastră nu reprezentați nimic, ei erau aberația adică perfecțiunea ce nu putea fi combătută, dumneavoastră logica plăpândă, ajunsă pentru ei ridicolă. Nu sunt obișnuiți să fie întrebați. Totuși au spus; „Veniți cu noi să dați o declarație, atâta tot”. Erau încă politicoși, vorbeau la plural; peste o oră tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
așa trece timpul, și abia la urmă, în ultima clipă, ne dăm seama că numai despre ce trebuia n-am vorbit nimic. Un băiat sau o fată dansează undeva, într-o curte apropiată, se aude ritm de castaniete, mânuite cu perfecțiune, și parcă aerul stătea nemișcat, ca un bloc transparent, anume pentru asta, domnul Pavel însuși era încântat încât exclamă înviorat: -N-am mai auzit așa ceva din tinerețe, pe estrada de la Lacul Sărat, era un negru sau un mulatru tânăr; purta un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a adus îndărăt la mânăstire, răsucindu-mi brațul ca unei hoațe de găini. Am fost azvârlită atunci într-o temniță și biciuită la sânge. Mai păstrase încă ceva urme, care nu-i răpeau totuși nimic din frumusețe, nici din blânda perfecțiune a trupului. — După două săptămâni, când m-au lăsat să ies, mă hotărâsem să-mi schimb atitudinea. Am făcut parada unei profunde remușcări și m-am arătat cucernică, supusă, insensibilă la umilințe. Îmi așteptam clipa. Ea a sosit o dată cu vizita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
binele și răul laolaltă. Nu-i așa, Babaji? La început, fructul de chikoo e necopt, spuse Sampath, dar dacă nu îl culegi și nu-l mănânci repede, se strică imediat și se face alcool. Ce voia să spună? Că vremea perfecțiunii trece, că trebuie să mănânci fructul de chikoo doar la momentul potrivit, că totul face parte din natură, că binele se face rău sau că răul nu e, de fapt, rău, pentru că face parte din natura fructului de chikoo? Oh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
chestie mare de tot în legătură cu Butch? Ai ghicit. Ai fost mai iute ca mine. Bună de gură, plină de idei, Butch e totuși o persoană cu un nivel de inteligență foarte scăzută. O tăntăloaică cu sâni mari și coadă stufoasă. Perfecțiunea, un model de blondă tâmpită: asta era marea grozăvie legată de Butch. Cineva mă fute la cap, am spus eu cu glas tare, și am simțit cum explodez. După care i-am dat drumul din nou. Am trecut repede prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
au spus în cât timp vin? — E vineri seara. Noi ne-am uitat în jos și el s-a uitat în sus. Mi-am schimbat poziția și el a tresărit. Atunci am putut observa că dinții îi erau departe de perfecțiunea specifică negrilor. Erau negri și prinși cu sârmulițe de aur. Ca negru în New York ai în mod sigur o serie de probleme, dar nu și pe cea a dinților. Ghinion. Dublu. — Dă-mi drumul, spuse el. Așa ceva ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Perfecțiunea e atinsă nu atunci când nu mai este nimic de adăugat, ci când nu mai este nimic de înlăturat.” (Antoine de Saint-Exupery - Pământ al oamenilor) Coborând spirala frumosului perfect, cunoscând lucrurile pe care le vrem înlăturate, descoperim universul in puterea complexității
Tăiat - Tăieturi înspre urât -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ramona Costea, Radu-Răzvan Cozma, Ariadna Pui, Alma-Monica Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_946]
-
în relație de coexistența, fuziune și osmoză cu umanul, sunt coordonate ale vieții, ale perceperii acesteia și ale perceperii sinelui. Astfel, cum frumosul riscă pericolul kitsch-ului, iar urâtul devine emoționant, așa cum lumina devine umbră odată cu modificarea sursei de lumină, “perfecțiunea însăși este imperfecțiune”. (Vladimir Horowitz) Urâtul nostru universal, cotidianul expus “Marii Treceri”, praful, pata, cioburile, negrul, ruptul, strâmbul, imperfectul, conjugă simfonic urâtul nostru frumos, mozaicul desăvârșit căruia îi suntem circumscriși, viața.
Tăiat - Tăieturi înspre urât -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ramona Costea, Radu-Răzvan Cozma, Ariadna Pui, Alma-Monica Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_946]
-
fusese stabilit doar după ce generații întregi de savanți-poeți au lucrat la aplicațiile Teoriei, era Dansul Spiralei. Era un exercițiu fizic bazat pe ritmuri primare, iar scopul său era să permită fiecărei ființe vii, umile și imperfecte, să aspire la acea perfecțiune fundamentală. Intrați în Dans și vă veți contopi cu Unul, cel care vă înconjoară din toate părțile. Virgil Jones se ridică în picioare. își scoase jacheta lui veche și închisă la culoare. Și pantalonii lui vechi și închiși la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
alte ființe umane erau de ajuns, ba chiar mai mult decât de ajuns, chiar și pentru un om care avea eternitatea la degetul mic. Dacă muntele Calf nu era perfect își se vedea clar că nu era Utopia), atunci ce? Perfecțiunea era un blestem, o finalitate înțepenită. El va căuta și se va îmbogăți cu vulnerabilitatea glorioasă a ființelor umane, acele creaturi murdare și buboase, dar nemaipomenite care erau. Virgil ghici întrucâtva cam ce gânduri îi treceau prin minte prietenului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
terminase.) Apoi se auzi vocea gorfului, lentă și apăsătoare. — Aceea a fost mișcarea corectă, domnule Jones. N-ar fi trebuit să-ți lași enervarea să-ți întunece judecata chiar la început. Prima mișcare a fost irosită, ceea ce te îndepărtează de perfecțiune. Totuși scorul e scor. Scorul e scor. Scorul e scor. Scorul e scor. Scorul e scor. Fraza, repetată monoton, era încărcată de amărăciunea înfrângerii. Virgil deveni brusc înțelegător și întrebă: — Maestre, dacă știai, de ce-ai mai rămas? — Nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
păr bălai ochi albaștri atât de frumoasă și atât de nedreaptă și totuși atât de frumoasă. Focul din ea putea mistui bărbatul, gheața din ea putea, să-l vindece. Nu eu eram acel bărbat. Pentru. Ea. Liv, culmea înghețată a perfecțiunii, cum m-a izgonit, cât de rău îmi pare... mea, maxima, lucru. Odată. Acum mult timp. înainte. Cei puternici nu iartă. Puținătatea celor slabi. DOUĂZECI ȘI OPT — Liv a fost soția mea, spuse Virgil, așezându-se la marginea luminișului și rezemându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Irina Cerkasova a înțepenit lângă el. Numele pe care l-a auzit ea a fost Elfrida. — Ieși afară, i-a zis ea. Vultur-în-Zbor și-a părăsit gândurile și s-a întors în lumina lumânării pentru a-și vedea proaspăt dobândita perfecțiune zăcând în ruine. — Ieși afară, a spus Irina Cerkasova. Momentul de perfecțiune își generase propria distrugere. Abia după miezul nopții Vultur-în-Zbor s-a furișat înapoi în casa familiei Gribb, dar Elfrida Gribb stătea retrasă și palidă în camera din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ea a fost Elfrida. — Ieși afară, i-a zis ea. Vultur-în-Zbor și-a părăsit gândurile și s-a întors în lumina lumânării pentru a-și vedea proaspăt dobândita perfecțiune zăcând în ruine. — Ieși afară, a spus Irina Cerkasova. Momentul de perfecțiune își generase propria distrugere. Abia după miezul nopții Vultur-în-Zbor s-a furișat înapoi în casa familiei Gribb, dar Elfrida Gribb stătea retrasă și palidă în camera din față și doar strălucirea unei singure lumânări îi amintea indianului de dormitorul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fața încă ascunsă de vălul negru, privindu-l pe sub el cu ochi pătrunzători, poate chiar batjocoritori, iar lumânările își aruncau în sus lumina lor galbenă, strălucitoare. — Privește-mi trupul, Umbră, repetă Liv, iar Vultur-în-Zbor îl privi. Liv, culmea înghețată a perfecțiunii. Virgil nu exagerase cu nimic. Ochii lui o descriau minții, ce refuza să creadă. Labele picioarelor puțin cam mari, pictate cu henna în modele complicate, ca la o mireasă indiană. Picioarele lungi, subțiri, dreptul susținându-i greutatea, stângul relaxat, astfel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
acum în întregime, cu veșmântul negru zăcându-i la picioare ca un giulgiu uitat, căci lumânările de pe podea trimiteau o mulțime de umbre calde care să flirteze cu trupul cel gol, iar haosul și mizeria camerei au fost uitate grație perfecțiunii acelei viziuni. Liv știa cum să-și arate corpul, cu suficientă îndrăzneală cât să-i sporească frumusețea, dar fără să devină ostentativă. O venus fără cap într-un muzeu de mahala. — Nu e un altar potrivit? spuse ea. El încuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de cuceritoare avea să fie acea frumusețe. Vultur-în-Zbor trebuia să se lupte cu el însuși ca să se poată uita în acei ochi fără să-și plece imediat privirea. Era frumusețea soarelui pe zăpadă, prea strălucitoare ca s-o privești. O perfecțiune orbitoare, tiranică. Maxilarul ei ferm, prelung și subțire era încleștat și împins în față, iar gura-i mare, mare, nu avea nici o urmă de zâmbet. Nasul scurt și drept era flancat de pomeții ca niște lame sau ca niște stânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dicționarul latin și-l deschid la întâmplare. Cuvintele reci mi se par, cu o muzică a lor interioară severă, lespezi de marmură albă, strălucitoare, peste morminte de înțelesuri. Mă fascinează pierderea aceasta în cuvintele dicționarului latin. Sintagme Moarte, reale în perfecțiunea construcției lor, îmi excită imaginația, îmi stârnesc amintirile, îmi fac sufletul să vibreze ca ramurile unui copac stârnit de boarea venită de peste timp. Oriunde aș deschide dicționarul, știu că voi da de tâlcuri ascunse în mine, că puterea magică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Adevărului transcendent pierdut. Pe de altă parte, ambiguitatea frumosului, “defectul” său, vine din aceea că receptarea frumosului se poate concretiza și în simpla plăcere produsă de aparența sensibilă nu oricine gustă Frumosul va fi automat transpus în lumea ideală a perfecțiunii transcendente. Imitația (mimesis) artistică nu poate reda “ideile”, adică adevărul suprem al lucrurilor, ci reproduce lucrurile naturale sau artificiale care nu sunt decât o palidă umbră a celor dintâi. Imitația este așadar o construcție dirijată de recunoașterea ordinii raționale a
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
adică adevărul suprem al lucrurilor, ci reproduce lucrurile naturale sau artificiale care nu sunt decât o palidă umbră a celor dintâi. Imitația este așadar o construcție dirijată de recunoașterea ordinii raționale a formelor, precum și a înrudirii formelor reale cu formele perfecțiunii ideale, cum se poate citi în dialogul numit Sofistul. Pentru Aristotel, artistul este un educator, dar în același timp un eliberator al omului de obsesiile și forțele răului și pasiunilor. El este autorul celebrei teorii a catharsis-ului, a purificării
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]