2,966 matches
-
putut să facem relația asta să meargă. Oare chiar nu știa asta ? N-o simțea din adâncul sufletului ? Aud un zgomot și îi văd în jurul meu pe Guy și pe un grup de ziariști. Nici măcar nu știu când au apărut. — Plecați, spun cu glasul sugrumat. Lăsați-mă în pace. — Samantha, spune Guy coborând glasul, pe un ton conciliant. Știu că ești rănită. Îmi pare rău dacă te-am supărat. — Îți mai trag una. Mă șterg la ochi cu dosul mâinii. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de abordare. Ei, măcar știi că se simte bine În preajma ta. Și se poartă firesc. — Poate. Mă privește cu o ușoară Îndoială. După care mi-a zis ce-ar fi să fac și eu ceva util cît timp e el plecat ? La care eu i-am zis sigur că da - și m-am trezit că-mi pune În brațe trafaletele și trei cutii de vopsea și Îmi zice că, dacă lucrez În ritm susținut, poate reușesc chiar să termin sufrageria. — Poftim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
a dispărut complet. SÎnt lividă de furie. Pe mine. Pe Connor. Și pe toată lumea. ZECE Jack Harper pleacă astăzi. Slavă Domnului. Slavă Domnului. Fiindcă pur și simplu nu mai suportam... să-l văd. Nu trebuie decît să-mi țin capul plecat și să-l evit pînă la ora cinci, după care să fug mîncînd pămîntul, și totul o să fie foarte bine. Viața va reveni la normal și nu mă voi mai simți de parcă radarul mi-ar fi distorsionat de nu știu ce forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
lui Jack Harper În discuție, toată ziua bună ziua. După plecarea lui, fiecare dintre ei se dă drept cel mai bun prieten al lui Jack, care e de părere că ideea lor e absolut genială. În afară de mine. Eu stau cu capul plecat și nu-i menționez numele, nici măcar În treacăt. În primul rînd, fiindcă știu că, dacă aș face asta, aș deveni instantaneu roșie ca o pătlăgică sau, cine știe, aș Începe să zîmbesc tîmp. În al doilea rînd, fiindcă am sentimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
plâns! Da’ am plâns și eu, ce mai... Domnule Mihai, haideți totuși să revenim la copilul acesta. Credeți că cei de la ocrotirea copilului vă vor încredința creșterea lui? ─ Eu... Hmm... A cui ocrotire? Eu sunt sondor de meserie, mai mult plecat, acuma lucrăm la Giurgiu. Tot săpăm și nu dăm de apă ca lumea. Cam rău p-acolo, să știți. Domnule reporter, permiteți? Vă pot răspunde eu la întrebare. ─ Dumneavoastră sunteți? ─ Mihaela Carbon, licențiată în drept. Vă pot spune eu, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
p-afară, nici pă dinăuntru. Se întinse peste birou, ca și cum ar fi vrut să-l privească mai îndeaproape pe părinte. Să cerceteze de unde-i venea încăpățânarea asta. Șopti amenințător: - Așa că el e Nisip, mortul care vă trebuie. Luați-l și plecați, că se face acuși seară. Îngheață și tămâia, rebegește și degeră lumea acolo, la cimitir, bea de supărare și așteptare, se pilește și se pune pă înjurat autoritățile. Mai am și io p-ormă și alte treburi, sarcini, n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ținea la urmărire și l-a scăpat, Magda mai venea și ea cu profesorul câteodată la cerc, avusese și ea necazuri de pă urma lui Tomnea, mai să intre pe viață la specialiștii de la Wintris, că avea și secție de plecați, a și stat Magda la nervoși o vreme, ce încurcătură a fost când am dat de ea în garsonieră, foc de geloasă, că ce am cu persoana, adică cu maiorul Goncea, că o urmăresc până și la regulat, zicea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mare la ea, cum le făcea, cu ce le făcea, dar te scăpa, a râs o vreme Magda, da de atâta râs când să iasă de la Wintris nu i-a mai dat drumul, a băgat-o și în secția de plecații cu sorcova în Baltă, tot la Wintris, zicea Macatist că Goncea a vrut s-o țină acolo să-i treacă râsul, a ținut-o și nu m-am mai interesat de ea. Vroiam însă copil și când a fost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de până la urmă când se întoarce la ăl de-a scornit-o chiar și ăla crede că așa a fost, numai că el n-a știut dintâi cum devine cazu, era și o poveste că Goncea și cu Macatist fusese plecați afară, în Franța, în Germania, sau în altă parte, e posibil, că în nebuneala aia putea pleca cine vroia, de vroiam puteam pleca și eu acum la Egipt, dar singură ce să mă fac, că nu mai era Păstrămaț să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și pe el ca pe Mesia venit de peste mări. - Am avut atunci - își reluă Magda destăinuirea -, tot așa, dintr-o dată, senzația că se revarsă peste mine un timp pe care chiar că nu-l mai pot stăpâni. Cât te știam plecat, dispărut, fusese așa, ca o poveste închisă. Coerentă. Avea logica ei. Îl aveam pe Iacob. Chiar dacă s-a prăpădit, îmi rămăsese certitudinea prezenței lui adevărate, palpabile, lângă mine. Tot timpul acela continua. Acum... Atunci rămăsesem singură, parcă plecase timpul tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pierduse contururile. Părea doar un petec de negreală în sângeriul pogărât peste apă. - Nu știu ce este în noi, continuă el. Parcă mereu ne e teamă de ceva. Ne ascundem în noi, trăim mereu chirciți. Chiar și acum, tot feriți, cu ochii plecați, vinovați, de parcă noi am duce toate păcatele Lumii. Și în fond... Nu ducem decât fiecare povara câte unei minciuni. Nu știm cum să scăpam de ea. Sau nu vrem să ne mărturisim. Ciudata asta frică ne chircește și ne amăgește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dormea. Doar când dădu în lături perdeaua de la intrare îi putu vedea, stând pe vine la umbra copacului, lângă hamac. Kano, cel cu picioarele diforme, cel cu imensa sarbacană, îl privea în față. Ea, aproape o copilă, stătea cu capul plecat, privind în jos. Amândoi erau goi, tot atât de goi cum veniseră pe lume, cu excepția unei fâșii roșii în jurul taliei, fâșie care servea să-i țină în sus penisul bărbatului și ca simplă podoabă pentru femeie. Trecu sub soarele puternic al dimineții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fi putut odihni vreo două zile în casa acestui domn cumsecade... se întoarse spre el. Îmi pare rău pentru cele întâmplate. Dacă vin yubani-i, încercați să-i liniștiți. Suntem bine înarmați, dar nu vreau belele. Mă înțelegeți? — Foarte clar. Dacă plecați, nu vor fi probleme. O să-i liniștesc pe yubani. Ar fi mai bine... Cristo pornise motorul la a treia încercare și Lucas se ștergea de sânge cu o batistă, ghemuit ca un câine bătut pe locul lui din ambarcațiune. Rafalo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și nici nu vreau să discut...i-o tăie inginerul. Ordinele mele sunt să construiesc o șosea până la izvoarele râului Yubani, și asta voi face - făcu o pauză. Ce mesaj e ăla pe care-l aveți pentru noi? — Dacă nu plecați, va fi război. — Război? Așa...? Nici una, nici două...? — La ce altceva vă așteptați? Rupeți un Tratat, le invadați pământurile... — Încercăm să ajungem la un acord. Avem puteri depline ca să începem tratativele. Dacă șoseaua îi deranjează pe yubani, suntem autorizați să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Piei. Zâmbi când și-o aminti pe fată. O revăzu cu cearșaful ei îmbibat, cu părul ud, gura deschisă pe jumătate și cu ochii strălucitori. O văzu și în ziua sosirii ei, stând ca o maimuță, cu picioarele desfăcute, capul plecat și cu o înfățișare mai mult de animal de grădină zoologică decât de ființă omenească. Se schimbase mult în puțin timp! Se schimbase, sau era doar un cearșaf vechi ceea ce o făcea să pară schimbată? Nu învățase nici un cuvânt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
prindea să se profileze în spatele lui, dincolo de munții înalți. Coborî spre port, simțind că activitatea revenea la Santa Cruz. Începură să circule primele autobuze, cu luminile încă aprinse, și oameni somnoroși își făcură apariția la colț de stradă - cu capul plecat și aduși de spate - tremurând de frig, prost dispuși că au trebuit să părăsească patul. Își amintea acea senzație de amărăciune și neputință, de frig, somn și mânie, blestemând cu anticipație următoarele zece ore, ore de efort, de deprimare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
trecând cam la doi metri deasupra apelor lagunei. — A spus c-o să fie acolo, În partea unde-i plaja aia mică, cea din capătul dinspre Arsenale al podului. Mâine la miezul nopții. Brunetti și Vianello schimbară o privire pe deasupra capului plecat al băiatului și Vianello rosti pe muțește cuvântul „Hollywood“. — Și cu cine vrea să se Întâlnească acolo? Cu cineva important. A spus că din cauza asta n-a venit sâmbătă, nu doar pentru un sergent. Vianello, se părea, luă asta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ochi umezi. Hugo a observat că majoritatea colegilor plecaseră. Nimeni n-ar fi știut. Hugo a făcut o pauză, după care a clătinat din cap fără prea multă tragere de inimă. —De ce nu? Charlie l-a presat. —Soția ta e plecată. I-a aruncat un zâmbet timid. Hugo a dat din cap. Deși știa că Charlie nu era soluția problemelor lui și ale Amandei. Poate că insulele Maldive erau. Mai fuseseră și altă dată. Ușa de la Sosirile de pe Heathrow s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
bărbia ofensată. —Aștept taxiul. Amanda s-a oprit din mers. —Ce? —Taxiul? a repetat ca un ecou Hugo. Vă duceți undeva, soră Harris? — Părăsesc acest stabiliment, domnule Fine. —Stați puțin, stați puțin, a sărit Hugo ridicând panicat ambele mâini. De ce plecați, soră Harris? Asistenta Harris și-a întors ochii fierți și ofensați în direcția lui. — Aș prefera să nu spun, domnule Fine. Oricum, nu în fața doamnei Fine. —De ce nu puteți să spuneți în fața mea? a întrebat Amanda. Hugo s-a înroșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fata? —Patru luni. La fel ca al meu. Al meu e băiețel. Îl cheamă, ăăă, Theo. Ochii lui Alice au alunecat către mormanul de cărți de lângă Hugo. — M-am apucat de studiu, a mărturisit Hugo spăsit. Soția mea e, ăăă, plecată momentan. Eu am rămas la cârmă și, sincer să fiu, nu mă descurc prea bine. Fir-ar al dracului! De ce naiba pomenise de Amanda? Fața lui Alice s-a crispat. —Trebuie să plec, a spus ea tăios. —Și eu. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu era în stare să formuleze nici o întrebare. Felul încrezător în care trata cu femeile și pentru care nu făcea nici un efort dispăruse. Hugo se întreba ce dracu’ se întâmplase cu el. Și totuși, asta era unica lui șansă. Odată plecată, n-avea s-o mai vadă niciodată pe Alice. Hugo s-a ridicat, ținând mâinile depărtate, într-un gest implorator, pe blatul mesei de un albastru țipător. Nu pleca. Te rog. Aș vrea... ăăă... aș vrea să te întreb ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
docile și adorabile. Că seamănă, mai curând, cu niște animale sălbatice. Punct în care, Amanda și-a pierdut abrupt și complet interesul. — Așa că a acceptat primul post care i s-a oferit și acum, sincer să fiu, e mai mult plecată, a încheiat Hugo. Alice n-a spus nimic. Nu-și dădea seama de ce era surprinsă, dar era. I se părea incredibil că Amanda Hardwick era o mamă egoistă, pe care nu te puteai baza deloc. Exact așa cum era și ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să găsească un post pentru care să fie calificat și care să-i permită să aibă grijă de copil în fiecare dupăamiază? Hugo descoperise că o mare parte din meseria de părinte însemna să-ți ții gura închisă și capul plecat. Și mintea focalizată pe problemele urgente, nu pe orgoliul rănit. Atunci i-a sunat mobilul. Ducându-l la ureche, și-a dat seama că făcuse o greșeală atunci când crezuse că dimineața aceea nu putea să fie mai neagră decât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu dispreț se înfurie, dar că nimeni nu e mai furios decât o femeie tratată cu dispreț căreia i se mai spune și să se ducă la psiholog. Nu mai are nici un rost să te întreb dacă Amanda e tot plecată, nu? Hugo vedea în ochii Laurei flacăra răzbunării. Sentimentul lui de teamă a devenit și mai acut. Capitolul 25tc " Capitolul 25" Amanda a închis ochii și și-a întins brațele pe marmura călduță. Apoi și-a mișcat degetele de la picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
scena în care sicriul era coborât în pământul clisos, însă reveni repede în... realitate și se concentră asupra alaiului mortuar. În urma dricului - de o parte și de alta, dar și deasupra, erau prinse coroane de flori -, mergând încet, cu capetele plecate și cu privirile înfipte în pământ, se aflau personajele care-i bântuiseră viața ultimelor zeci de ore: Agentul Imobiliar, Omul cu Tatuaj (avea fața zdrobită și venea direct - asta era senzația - de pe platourile de filmare ale unei pelicule în care
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]