2,252 matches
-
Stănescu. În felul acesta, T. reușește să își atingă scopul propus: nu doar o exegeză, ci și o poetică a receptării operei lui Ion Barbu în evoluția liricii românești. SCRIERI: Poetica lui Ion Barbu, Craiova, 1978. Repere bibliografice: Cristian Livescu, „Poetica lui Ion Barbu”, CRC, 1978, 11; Nicolae Iliescu, „Poetica lui Ion Barbu”, AFT, 1979, 2; Tia Șerbănescu, Un studiu critic despre Ion Barbu, RMB, 1979, 10 701; Șerban Cioculescu, Ambiguitățile poeticii lui Ion Barbu, RL, 1979, 9, 10; Laurențiu Ulici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290139_a_291468]
-
scopul propus: nu doar o exegeză, ci și o poetică a receptării operei lui Ion Barbu în evoluția liricii românești. SCRIERI: Poetica lui Ion Barbu, Craiova, 1978. Repere bibliografice: Cristian Livescu, „Poetica lui Ion Barbu”, CRC, 1978, 11; Nicolae Iliescu, „Poetica lui Ion Barbu”, AFT, 1979, 2; Tia Șerbănescu, Un studiu critic despre Ion Barbu, RMB, 1979, 10 701; Șerban Cioculescu, Ambiguitățile poeticii lui Ion Barbu, RL, 1979, 9, 10; Laurențiu Ulici, Critici și eseiști, RL, 1979, 20; Eugen Negrici, „Poetica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290139_a_291468]
-
Poetica lui Ion Barbu”, AFT, 1979, 2; Tia Șerbănescu, Un studiu critic despre Ion Barbu, RMB, 1979, 10 701; Șerban Cioculescu, Ambiguitățile poeticii lui Ion Barbu, RL, 1979, 9, 10; Laurențiu Ulici, Critici și eseiști, RL, 1979, 20; Eugen Negrici, „Poetica lui Ion Barbu”, R, 1979, 5; Nicolae Manolescu, Patul lui Procust, RL, 1979, 25; Piru, Debuturi, 44-47; Popa, Clasici, 157-159; Marin Mincu, Opera literară a lui Ion Barbu, București, 1990, 343-352; Firan, Profiluri, II, 289-290. D. Gr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290139_a_291468]
-
09 Reproducerea (parțială sau totală) a prezentei cărți, fără acordul Editurii, constituie infracțiune și se pedepsește în conformitate cu Legea nr. 8/1996. Printed în ROMÂNIA REMUS BEJAN Gândul din gând Edgar Poe și Ion Barbu INSTITUTUL EUROPEAN 2016 Cuvinte-cheie: literatura comparată, poetica, cosmologie, creație, intuiție Cuprins Preliminării / 11 Universul că un poem / 17 O coborâre în maelström / 31 Furor poeticus: inspirație, geniu / 67 Poezie și cunoaștere / 81 Omenesc, mult prea omenesc / 115 Invitație la călătorie / 155 Încheiere / 191 Bibliografie / 197 Indice de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cu teoreticienii "lirismului absolut" (Stéphane Mallarmé, Paul Valéry, sau Henri Brémond), cu care are legături directe și vădite afinități. Descoperim, la poetul român, o viziune asupra poiesis-ului împărtășită și de alții, ce unește reflecția să asupra artei cu o practică poetica specifică, în funcție de care Ion Barbu își dezvoltă proprii tropi cosmologici și estetici. Obscuritatea "Veghii lui Roderick Usher" are, se pare, ceva din misterul spectral al luminii. Uneori, suprapunerea unor anumite lungimi de unda luminoasă generează, mai curând, umbră și întuneric
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
poetice, crezându-se că ea construiește eroii din bucăți împrumutate din stanga ori din dreapta, așa cum se coase haină lui Arlechin. Din așa ceva nu va ieși nimic viu. Viața nu se recompune. Pur și simplu, ea se lasă să fie privită. Imaginația poetica nu poate să fie decât o viziune mai completă a realității [s.n.]. Dacă personajele pe care le creează poetul ne dau impresia de viață, asta se întâmplă pentru că ele sunt chiar poetul, poetul multiplicat, poetul aprofundându-se într-un efort
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
sub specie creationis. Meditația barbiana din "Veghea lui Roderick Usher" nu are alt obiect decât spectacolul nașterii operei de artă. Poetul român sondează, așadar, atent enigmele izvoarelor acesteia, după modelul ilustrului sau precursor, care a construit, în Eureka, o adevărată poetica a aventurilor intelectului. " Valea domeniului Usher"20, evocata, într-un crochiu, la începutului parafrazei barbiene - "Modùl unei seri eventuale, acel parantetic zenit, vagant, la ierni, destipăritul soare, formase valea edificiului Usher"21 - circumscrie spațiul imaginar al invenției artistice, ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
nerepetate Fizici"). Toate sunt, deci, signa ("silabe", "alfabet 58") ale unei realități mai înalte, spirituale, oglinzi, prin care se dezvăluie, criptic, mecanismele ascunse ale universului și, prin asemănare, ale procesului de creație literară. Ideea din urmă se regăsește și în poetica lui Edgar Poe. Inspirat de Schlegel, în recenzia la romanțul Undine: A Miniature Românce, de Baron de la Motte Fouqué, publicată în ediția din septembrie 1839, Burton's Gentleman's Magazine, în analiza imaginației, pe care o face cu acest prilej
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
poate "supraconștiința bergsoniana", ori, chiar cenzură interioară caracteristică artistului de geniu ("maestru astarteic și rar") - , întrerupe ("sculptează o pauză așa de pustiita") impromptu-ul ("dezordonată improvizație") plin de patos, a lui Roderick Usher, nemulțumit, pare-se, de soluția (ori metodă) poetica propusă: Dar Monos, axa unipolara în singur cer intelectual, sculpta o pauză așa de pustiita dezordonatei improvizații a unui maestru astarteic și rar, încât fâlfâitor, apodictic un duh se aminti din sustrageri, înmânând în sfârșit amanetarea de suflet, replică din
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
mâinile înflorite de la Cană. Mâini de olar sau pamfletar întuneca lucrul mântuit 3. Improvizația a lui Roderick Usher, ilustrează, până la un punct, poezia de inspirație, al cărui model suprem rămâne aiodos-ul homeric. Ion Barbu însuși vedea în actul de creație poetica un arc peste timp, o reîntoarcere la "faptul poetic inițial: cunună înflorita și Lira"4, prin care, înțelege o anumita "atitudine rapsodica"5. Însă aiodos-ul antic apare adesea posedat de un furor poeticus și, inspirat de muze, glasul lui este
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
din sine, părăsit de judecată [s.n.]. Cât își păstrează judecată, nici un om nu are putere să creeze poezie sau să dea glas, în vers, unei preziceri. Așadar, dat fiind că nu prin puterea unui meșteșug spun ei, în creația lor poetica, atâtea lucruri frumoase despre faptele de care se ocupă, ci printr-un hâr divin, fiecare dintre ei este în măsură să creeze poezie frumoasă numai în genul în care i-a dat Muză avânt: unul ditiramb, altul encomii, altul versuri
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
le controla și le dă, în tradiție kantiana, măsura adevărată 17. Zicerea lui este sacra și dezvăluie adevăruri supreme. Totuși, entuziasmul nestăvilit al inspirației, al imaginației poetice creatoare, pare să spună tot Barbu, urmând îndeaproape pe Edgar Poe18, transformă opera poetica în expresia inconștiență a unei gândiri care depășește autorul ei, iar acesta din urmă, devine, astfel, un simplu vehicul al ideii, se preschimba, cum ar spune autorul "Corbului" în "didacticism". Poezia nu ar mai fi, în acest caz, frumusețe pură
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
care poetul american ajunge aproape de comprehensiunea orfica a lumii - "prin glasul meu am dat viața acestei stele neobișnuite" - "I spoke it [this wild star] into birth"1 - dar, mai ales, în "Revelația mesmerică", Edgar Poe sugerează că înțelegerea "angelica", i.e., poetica, cea în care omul, trecut prin metamorfoza morții și bucurându-se de viață eternă, devine autocunoscător, nu este revelație instantanee - "[n]ot even here [Aidenn] is knowledge thing of intuition" [nici chiar aici [în Aidenn] cunoașterea nu este intuiție]2
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
natura esentiala a lucrurilor, dar o artă adevărată ar trebui să se ridice deasupra lumii materiale, care ne înconjoară. Deși poiesis-ul este nestatornic, spune Platon prin vocea lui Socrate, totuși trebuie să îi recunoaștem caracterul seducător, dar periculos. Întrucât modalitatea poetica de cunoaștere a veridicului depinde de natură înșelătoare a impresiilor senzoriale ale lumii care ne înconjoară și de puterile metaforice ale limbii, Platon, evidențiind ignoranța lui Homer față de unele dintre adevărurile despre care vorbește în eposul sau, ridiculizează o întreagă
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
derivă și scopul moral al artei 15. Ecouri ale acestei concepții reverberează clar în estetismul moral poesc, conform căruia artă este apreciată pentru că trezește în Om ideea armoniei și ordinii, acționând, astfel, drept corectiv asupra viciilor 16, dar și în poetica barbiana: "Lirismul rezidă în altă funcție. În întărirea unei moralități eterne [s.n.]"17. Deși privit cu suspiciune și supus cenzurii, poiesis-ul rămâne totuși o parte esențială a educație cetățenilor, pentru ca, observă Platon, procesul prin care cunoaștem adevăruri mai înalte, începe
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
printr-o măiastra improvizație. Rezonând cu mișcarea din străfundurile sufletului, tonul lamentației se transformă, aproape imperceptibil, în imn - "marele accent poesc" - în glorificare adusă Creației și cunoașterii extatice pe care o presupune, asemănătoare experienței mistice, cu care actul de creație poetica este uneori asemănat 35, si la care, într-un fel, participă, prin acel "cântec încăpător precum / Foșnirea mătăsoasa a marilor cu sare, / Ori laudă grădinii de îngeri, cănd răsare / Din coasta bărbăteasca, al Evei trunchi de fum"36... ("Timbru") În
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
amețește Inima, sau de adevărul, care satisface Rațiunea. În legătură cu pasiunea, vai! tendința ei este să coboare, nu să înalte Sufletul. Iubirea, dimpotrivă - Iubirea - adevărată, divină Iubire - erosul Uranian deosebit de cel Venusian [s.n.] - este fără îndoială cea mai pură și mai poetica dintre teme [s.n.]81. Poezia pură, vizionara ("știință [cunoaștere] comunicată"), comentează Barbu în secvență următoare din "Veghea lui Roderick Usher", condiționează felul în care lumea ni se înfățișează, obiectele ei imaginare transcend timpul și generează, la rândul lor, noi percepții
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
imaginare transcend timpul și generează, la rândul lor, noi percepții. Comprehensiunea, pe care ne-o propune poezia, este "nupțiala", adică unificatoare, integratoare, idee pe care o regăsim, încă din 1920, în "Opera de artă că integrare", text ce propune o poetica cu totul nouă pentru literatură noastră 82. Ideea este centrală și pentru conceptul de poezie dezvoltat de Edgar Poe, dar, autorul american pare să o reducă doar la calitatea emoției generate și la retorica necesară producerii ei, părere lansată, mai
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
totul este în limitele plauzibilului, ale realului [s.n.]5. În schimb, depășirea datului material al experienței obișnuite rămâne însă o condiție sine qua non a poeticii barbiene. Din această cauză, autorul "Jocului secund" respinge, pentru a da un exemplu, formula poetica argheziana, - de care "ființă tremurătoare a artei, marea linie, marea intensitate"6 trebuie să se țină cât mai departe - , si pe care o caracterizează drept "[p]oezie tristă de însăși tristețea materiei, aruncată din orbitele stelelor comunicatoare ocolește sori negri
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
un "sistem de gandire" (poetic), pornind de la câteva adevăruri, cu o cuprindere mai largă (așa cum procedase în Eureka): Aici, însă, vom riscă o judecată personală, contrară opiniei admise. Manifestele lui Poe n-au nimic a face cu poezia pură: operațiunea poetica autonomă nici nu e măcar definită. Căci procedeele de atelier pe care le divulgă - oricât de interesante ar fi ele - șanț, mai ales, privitoare la versificație. Cât despre domeniul destinat acestei operațiuni, e departe de a fi pur. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Tiparelor. Zenitul sagitar al cerurilor noastre le menține, departe, prin coruperi (în duhul factice și translat al lacului comentator)30. (italice în original) În "Filozofia compoziției", Poe afirmă că moartea unei femei tinere și frumoase reprezintă cea mai bună tema poetica 31. Totuși, observă Claude Richard, "tentația conștientă a lui Poe a fost de a ajunge la această coincidență ritmica a pulsațiilor conștiinței singulare și a universului, înaintea morții [s.n.], de a nu utiliza forță morții asupra cunoașterii [...]"32. În schimb
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Évolution créatrice" (1907). "Dialogul lui Monos și Una" (1841), la care enunțul "Șoptiri de la Monos, la Una!" (italice în originial)45, din "Veghe", face aluzie directă, în continuarea, pare să fie, în viziunea barbiana, unul din textele esențiale pentru "revoluția poetica" inițiată de scriitorul american. În forma unui colocviu celest, între doi iubiți postumi, Monos și Una - ale căror nume exprimă reîntoarcerea la unitatea primordială, unul din conceptele cheie ale proiecției cosmologice din Eureka, Monos îi povestește Unei despre procesele morții
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
absolut". Ea trebuia, si a și fost depășită, de experimentele poetice ce i-au urmat - Baudelaire, Mallarmé, Rimbaud, Valéry. De aici, si prosopopeea prin care Barbu invită interlocutorul sau imaginar să rupă "lanțurile", care îl mai leagă de o metodă poetica, devenită, între timp, desueta: Știe-te, singur Ochi, prin toată această spiritualitate a vederii, prin tot gândul cufundat și geometric la care te-am strigat!57. (italice în original) Printr-un fel de grație acordată lui de natură - prin percepția
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Poe apropie imaginația poetica, de cea științifică, în Eureka. Prima are puterea de a proiecta și extinde datele experienței printr-o cunoaștere conjecturala a necunoscutului. Cea de a doua, pe baza continuității și regularității proceselor, extinde analogiile deschise de imaginația poetica. Însă poetul american face o clară distincție între "adevărurile științifice" și "adevărul unic ce participa la înțelegerea structurii cosmosului"95. "Cunoașterea științifică" (subiect al unei satire virulente, în secțiunea "Letter Corked în a Bottle", din Eureka), la care se ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
aici e singura proferare a iadului, acceptată vreodată sub ceruri, cuvantul complet 5. (italice în original) DISCOVERY Ceea ce pune în evidență, în aceste rânduri, Ion Barbu este tocmai dimensiune metafizica a artei, idee pe care o regăsim și în doctrina poetica a lui Edgar Poe. "Problema filozofica, cea științifică, cea estetică", observă, cu justețe, Edward H. Davidson, "sunt părți ale unei vizuini organice, ele se sprijină reciproc"6. Problemă artei și artistului, așa cum o pune autorul american, este menită să evite
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]