1,971 matches
-
Nicolae Bârna, „Vacanța cu lebăda”, RL, 1985, 51; Liviu Grăsoiu, Despre frică, spaimă, teroare..., LCF, 1996, 45; Carol Isac, Un jurnal din anii fricii. Viața de zi cu zi în România ceaușistă, „Orient Expres” (Tel Aviv), 1997, 106; Liviu Grăsoiu, Postume, LCF, 2000, 2; Marina Spalas, Cruciada copiilor în viziunea lui Titel Constantinescu, „Radio România”, 2000, 169. Il.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286379_a_287708]
-
individual) nu sunt chei cu care se deschid ușile operei. Eliot însuși a explicat crearea acestor noțiuni ca definiții de moment ale unor opțiuni literare ale poetului Eliot, care-și făcuse din critică un atelier pregătitor al creației. În volumul postum Critica criticului, apărut în 1965, Eliot se disociază de adepții fervenți, care-l citează fără a specifica în ce an a fost scris eseul în chestiune. El cere imperios sa fie eliberat de povara propriilor lui invenții din critica literară
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
bilețele trimise de un elev neatent, iar în O poveste plicticoasă sunt demontate abil scenariile basmelor, în timp ce Recapitulare este articulată în jurul unui fel de lingvistică absurdă, limba inventată permițând unui elev memorarea rapidă a lecțiilor. De interes documentar este volumul postum Carnete de editor. Interviuri. Addenda (2000), un jurnal al omului public S., unde sunt descrise „peisajul” și stratagemele editoriale al anilor ’70-’80 din secolul trecut, cunoscute în chip direct. De o atenție deosebită se bucură cazul Ion Lăncrănjan, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289473_a_290802]
-
publicului său un spectacol în care exotismul introduce la nivel spațial o distanță creată, în celelalte piese ale sale, prin îndepărtarea în timp. Reacțiile spectatorilor nu s-au schimbat deloc astăzi. Ne amintim de scandalul stârnit în Franța de reprezentarea postumă a ultimei piese a lui Bernard-Marie Koltès, Roberto Zucco. Koltès se inspiră în ea dintr-un fapt divers care de-abia stârnise comentariile presei, omorurile perverse ale unui criminal fără Dumnezeu, Succo, căruia de-abia dacă-i schimbă numele. Piesa
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
estetică și a dramelor sale. În 1781, chiar în anul morții, adaugă o a doua prefață la traducerile sale din opera teatrală. Singurele lucrări ale lui Diderot pe care nu le-a cunoscut sunt, cum este și normal, scrierile sale postume, Saloanele (Salons) și Paradoxul despre comediant (Paradoxe sur le comédien). Dacă Lessing a lucrat mult asupra operei lui Diderot, acesta îl cunoaște în schimb prost pe Lessing. Pare să se fi interesat mai ales de Miss Sara Sampson, piesă din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
narațiunile ulterioare aflăm că acesta dorește să dobândească puterea regală și că după ce Îl ucide pe Osiris, Îi taie trupul În bucăți și Îl Împrăștie În tot Egiptul. Soția sa, Isis, Îi recuperează cadavrul, Îl reconstituie și obține un fiu postum, pe Horusxe "Horus", care va moști legitim tronul. De acum Încolo, Osiris nu va mai aparține acestei lumi, ci se va regenera În lumea de dincolo. Horus este nepotul care trebuie să-l alunge de pe tron pe unchiul uzurpator pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În aceste texte diverse modalități de a fi și de a se manifesta ale divinităților. În perspectiva funerară care Îi condiționează pe toți, o importanță aparte au divinitățile solare și cele din grupul osiric. Celor dintâi le este Încredințat destinul postum al regelui, care trebuie să urce la cer ca stea sau ca membru, cu diferite funcții, al echipajului bărcii În care, după credința egipteană, soarele traversează cerul. Dar, deși se subliniază În mai multe rânduri că destinul ultim al regelui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
are Îndatorirea rituală, pe care mitul i-o atribuie lui Horusxe "Horus", de a se Îngriji de nevoile Încă pământești ale celui care a părăsit pământul, adică de a-i aduce ofranda, În toate formele ei, de la funeralii la Îngrijirea postumă. Simpla continuare a cultului strămoșilor transpare, chiar În cuvinte, dincolo de formulele În care, În această colecție, fiul se Îndreaptă spre tată, la fel ca Horus spre Osirisxe "Osiris", pentru a-i aduce ofranda și pentru a-l rechema la viață
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a conștiinței, iar roadele acesteia se pot vedea În afirmarea unei concepții care acum se consolidează - credința Într-o judecată care va avea loc după moarte. După cum o indică inscripțiile din epoca piramidelor puse pentru a proteja mormintele, un tribunal postum Îl va judeca pe cel care profanează un mormânt sau un mort; acesta Îl așteaptă „dincolo” pentru a-l trimite la judecată. Deja În Textele Piramidelor, suveranul, Într-o formă sau alta, trebuie cercetat de un tribunal. Astfel: Nu există
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
intime Între oameni și zeul care Îi cuprinde În sine la finalul vieții lor pământene: numele oficial al celor morți va fi „Osiris... al lui ...”, și va avea ca atribut specific „glasul drept”, fiind astfel recunoscut ca nevinovat de tribunalul postum despre atotcunoașterea căruia vorbește Învățătura către Merikara. Ultimul punct la care ajung aceste inovații, care cuprind cu totul modul de a trăi religia, vor fi misteriile osirice care vor răspândi cultul egiptean În tot bazinul mediteranean, În epoca greacă, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
iar Orientul de Ortodoxie și de Asia. Cealaltă lucrare a sa, Bizanț după Bizanț era versiunea română, întocmită de doamna Liliana Pippidi-Iorga după originalul Byzance après Byzance (București, 1933), constituie o extindere logică a școlii sale filosofice: prezența și continuitatea "postumă" (după căderea Bizanțului) a ideilor și instituțiilor bizantine din Principatele Române erau continuitatea Imperiului Roman. Trecutul româno-bizantin era deci perpetuat de către Principatele Române, acestea reușind să păstreze valorile romano-bizantine (adică europene) în timpul îndelungatei dominații otomane. Iorga a încercat să explice
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și vă rog să primiți salutările mele prietenești, (semnat) Dr. Angelescu"36 Scrisoarea aceasta a fost găsită ciuruită de gloanțe asupra trupului neînsuflețit al lui Iorga. Găurile de gloanțe care au sfîșiat hîrtia, deteriorînd textul, constituie într-o măsură mărturia postumă a sărăciei și incoruptibilității lui, calități rar întîlnite în atmosfera de corupție atotcuprinzătoare a înaltei societăți bucureștene care îi întorcea acum spatele "Dascălului națiunii". Familia Iorga locuia acum în mica lor vilă de la Sinaia. Dar, pe la sfîrșitul ultimei săptămîni a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
multe studii asupra lui Mircea Eliade și multe traduceri din opera lui; autorul îi este îndatorat acestuia pentru multitudinea de informații despre conflictele dintre Iorga și Eliade 223 Ibidem. Mircea Eliade declara în cel de al doilea volum de memorii (postume) că nu "pierduse contactul" cu generația colegilor săi de facultate. Călăuzit de misticismul și de căutările sale întru găsirea răspunsurilor, el s-a alăturat Legiunii la îndemnul mentorului său, Nae Ionescu, în anii '30. Au fost amîndoi arestați în timpul Dictaturii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
suntem amenințați mai mult ca oricând. Trăim zile amare! Să nu ne lăsăm copleșiți. Cu tunete de foc și dangăt de clopot, chemare divină, să înfruntăm dușmanii, otravă murdară, și să privim încrezători albastrul zorilor și zilelor de mâine. Căința postumă înseamnă abur și pieire. SUNTEM DEZRĂDĂCINAȚI „Spune legenda că a fost o țară, Cu holde de-aur și cer fermecat, Cu freamăt de codru și cântec de ape, Cu sfinte troițe la uliți de sat. Erau cosânzene cu bucle de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
117-244; Zaciu, Lancea, 129-145; Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii, București, 1982, 79-80; Petre Pandrea, Atitudini și controverse, îngr. și pref. Gh. Epure, București, 1982, 547-548; Felea, Prezența, 140-145; Maftei, Personalități, V, 67-70; Ierunca, Subiect, 31-36; Z. Ornea, Scrieri postume ale lui G. M. Cantacuzino, RL, 1993, 22; Mihai Zamfir, La Bruyère în Moldova, RL, 1994, 10; Dicț. scriit. rom., I, 437-440; Zaciu, Departe, 39-42; Constantin Ciopraga, Polivalentul G. M. Cantacuzino, VR, 1999, 10-11; Faifer, Pluta, 57-61; Constantin Ciopraga, Un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
o femeie șezând și un geniu înaripat. Viziunea cu toate detaliile împrumutate e originală și dramatică, deși e vorba mai mult de o fixare a unor combinații întrezărite 244". Prezența personajelor auxiliare indică atât un reglaj simbolic al unei existențe postume, ordinea unei alte dimensiuni, cât și o detașare a pictorului de propria sa emoție, care a prezidat la nașterea tabloului. Prin intermediul femeii într-o ipostază mariologică și a geniului înaripat, moartea se lasă contemplată, este o anticameră a eternității, unde
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dezastru delectabil relevă caracterul androgin al metamorfozelor eminesciene ale lui Hyperion, expresie a unei naturi duale. Această dualitate a operei eminesciene o teoretiza și Ion Negoițescu într-un eseu fundamental, Poezia lui Mihai Eminescu, unde criticul distingea între antume și postume ca două dimensiuni ale imaginarului eminescian: una neptunică, de suprafață, ușor idilizată, romanțată, și una plutonică, vizionară, febricitată, grandioasă, sumbră, proiectând cosmogonii și stingeri universale. Ele corespund, până la un punct, celor două tipuri de romantism pe care le identifică Virgil
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
diferite. În primul, Salomeea ține pe o tavă capul sfântului Ioan cu o garnitură de flori, gestul recomandând extazul dansatoarei care-și expune triumfătoare trofeul. Florile reprezintă fie o imagine eufemizată a sângelui, fie, într-un registru ironic, laurii, omagiul postum adus sfântului, fie ilustrează pentru Salomeea caracterul de artefact estetic pe care-l reprezintă trofeul decorat astfel. Și în acest caz, în personajul Salomeei putem recunoaște modelul utilizat pentru portretele cu țigănci, care scot în evidență transportul erotic similar isteriei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
semnificația acestei locuiri spectrale, acela de a organiza asemeni esteților decadenți casa precum o scenă de teatru, unde tablourile îndeplinesc rolul personajelor, iar regizorul rămâne întotdeauna discret în spatele cortinei. "Prin urmare, Moreau a trăit mulți ani în edificiul comemorării sale postume și în teatralizarea întregii sale opere în curs de împlinire, într-o anumită privință, într-un spațiu care reprezenta literalmente o prelungire a corpului și spiritului său"571. Trecerea de la o locuință la alta are semnificația unei schimbări de temperament
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
uman al instituției școlii, crearea sinelui național a dobândit prioritate în fața modelării sinelui creștin. Anul 1870 poate fi luat ca simbolizând momentul decisiv de cotitură spre etno-naționalismul herderian cu accente de exclusivism. În acest an îi apare, la Iași, volumul postum al lui Simion Bărnuțiu, Pedagogi'a, un adevărat tratat de specialitate, prin care profesorul ardelean refugiat în Moldova intenționa să întemeieze cadrul și să traseze direcțiile învățământului național. Principiul fundamental care trebuie să călăuzească procesul educativ este amorul pentru patrie
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
acești intelectuali rezidă în lupta lor culturală în numele ideii naționale. Istoriografia comunistă destramă acest panteon național, instalând în locul său panteonul proletar. Figurile incluse în acesta sunt încarnări umane ale idealului socialist urmărit de mișcarea muncitorească. Personajele dominante ale panteonului proletar postum sunt Nicolae Petrovici Zubcu Codreanu (1850-1879), fondator al luptei revoluționare; Ion C. Frimu, martir al cauzei sindicaliste, mort ca urmare a "maltratărilor suferite și a tifosului exantematic pe care-l contractase" la închisoarea Văcărești (Roller, 1952, p. 474); Ștefan Gheorghiu
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]