3,550 matches
-
mai ales ar fi știut cum să tacă în fața acestui înțelept locuind un trup devenit inutil și imobil. Împinse cu putere poarta de lemn, cu inima strânsă de frica vreunei schimbări. Dar toate păreau a fi la locul lor.. Numai poteca dispăruse, cotropită de vegetația vorace. Se lăsă înghițit de labirintul umed și vegetal. Era unul din locurile acelea suspendate în timp, pe care îl recunoști vag, fără să-l mai fi văzut, ca și cum ai mai fi fost acolo în timpul vreunui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lumina Vei simți cât de frumos, Dulce-i când te-oi săruta... Chipul tău străluminează Și cuprins de vraja lunii Te va ține mereu trează Nu-ți pese ce-or zice unii! VRAJA CODRULUI Vântul prin codru mă poartă, Urc poteci și serpentine, Vraja codrului mă-mbată, Clocotesc, mi- e cald, mi-e bine! Când spre codru mă îndrept Mă simt ca un prunc la piept, Codrul râde și suspină Pentru că nu-i sunt străină. Și când merg în țări străine
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
cineva?" se întrebă el, trezindu-se în fața unui maidan de un verde bolnav, invadat de brusturi enormi, mai înalți ca el. Pâlniile frunzelor, de mărimea umbrelei, aveau ceva agresiv și carnivor. Șovăi. Se lăsă totuși înghițit de ele, urmând o potecă lată de o palmă. Nu deslușea nimic în față sau în părți. Se simți strecurându-se prin labirintul rafturilor pline și înalte până în tavan ale arhivei Curții de Casație, în care-și petrecuse 47 de ani de viață. Un acces
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
înalte până în tavan ale arhivei Curții de Casație, în care-și petrecuse 47 de ani de viață. Un acces de claustrofobie începu să-i tulbure mintea, când se opri în fața unui zid înalt și orb, de culoarea leșiei. În continuarea potecii, dar vertical, pornea o scară de incendiu cu trepte lipsă și semicercuri de sârmă care te împiedicau să cazi pe spate. Urcă anevoie prin trupul de omidă al scării, oprindu-se des. Jos imaginea se schimbă. Verdele deveni cenușiu, iar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mai ales ar fi știut cum să tacă în fața acestui înțelept locuind un trup devenit inutil și imobil. Împinse cu putere poarta de lemn, cu inima strânsă de frica vreunei schimbări. Dar toate păreau a fi la locul lor.. Numai poteca dispăruse, cotropită de vegetația vorace. Se lăsă înghițit de labirintul umed și vegetal. Era unul din locurile acelea suspendate în timp, pe care îl recunoști vag, fără să-l mai fi văzut, ca și cum ai mai fi fost acolo în timpul vreunui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vântului la vreme de seară. Poveștile pe care i le citea tatăl ei În serile lungi de iarnă Mașa le cunoștea și acum pe dinafară. Când tatăl ei se apuca de citit, de treburile gospodărești se ocupa Fevronia: ea deszăpezea poteca până la fântână, tăia lemne și dădea tain la animale, iar Nicanor citea, hohotind ca un nebun. Babulea stătea și ea ciuntită pe cuptor, ascultându-l ca vrăjită și bodogănind din timp În timp: „S-au Înmulțit buchile ca păduchile.Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de arestați, o ninsoare abudentă Înămețise străzile făcând dificilă circulația auto și mai cu seamă a pietonilor nevoiți să circule la muncă ori după alte interese. În aceeași situație se afla și curtea penetenciarului Rahova unde Liberii făcuseră unele anemice poteci pentru a se putea circula dela o secție la alta. Penetenciarul Rahova, nu dispunea de mijloacele tehnice de-a curăța curtea Închisorii de zăpadă, aceasta era depozitată alături de firavele drumuri de acces, unde va sta până ce Soarele se va milostivi
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
toate direcțiile făcând imposibilă orice mișcare În curtea Închisorii. În aceste vitrege condiții, arestații, pentru a nu se face șirul prea lung, fură așezați În linie pe rânduri de patru, urmând ca cei din mijlocul coloanei să poată merge pe poteca deja existentă În timp ce restul...! În această situație, cortegiul arestaților nu mai putea mărșălui În linie păstrând cadența impusă, unii fiind nevoiți să escaladeze până la genunchi troienele de zăpadă laterală care deja pe alocuri făcuse o suficientă grosime de ghiață. Unii
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
care trenurile de mare viteză, pentru a economisi spațiul și a fi operativ, parcarea trenurilor se orânduia supra etajată...! Toate comunitățile din provincia americană puteau fi numite pe drept o „Uriașă grădină”. Locuințele nu aveau garduri de proteție, drumurile și potecile de acces În locuință și imprejurimi erau asfaltate În timp ce perimetrul clădirei era ornamentat cu iarbă verde și flori din toate nuanțele și mai ales culorile...! Fără excepție apsolut toate construcțiile de locuințe avea instalate grupuri sanitare iar Încălzirea era alimentată
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
A apărut un bărbat cu un câine și s-a uitat la ei curios. Sheba s-a răzgândit. Nu era nimic rău într-o plimbare. Connolly se purta așa de rațional, totul era aproape bine. Când au apucat-o pe potecă, Connolly a promis că „n-o să încerce nimic“. Sper și eu, a zis Sheba amuzată de observația lui. Dar imediat cum a zis asta, i-a trecut prin minte că poate el chiar va încerca ceva. Poate, s-a gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
ca fiecare membru al personalului să cumpere cel puțin două amintiri de hârtie la un preț mult umflat. Vineri se nimerise să fie o zi cu cerul alb și ploaie rece și se auzeau mormăieli nemulțumite din partea profesorilor în timp ce coborau poteca înspre colțul lui Pabblem. Lua-o-ar naiba de treabă, zicea Bill Rumer, primind murmure de aprobare din partea prietenilor din jur. — Of, Doamne, cât e de plictisitor, scâncea și Elaine Clifford un pic mai târziu, în timp ce-și fixa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
panicat și a încercat să ne țină pe toți în vărful dealului, până când se risipea lumea. Dar se făcuse extrem de frig deja și toată lumea era nerăbdătoare să ajungă acasă, așa că a fost depășit de situație. Am coborât dealul pe o potecă dispre nord fără prea multă bătaie de cap, dar când am ajuns pe platou acolo unde oamenii voiau s-o ia în două direcții opuse, ambuteiajul era mult mai rău. — Unde e mama, a zis Polly la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
2012 catrene de dragoste în genunchi de ceară caldă și-n fierturile de crin ochiul meu ades se scaldă ca în râul cristalin. și mă mir de frumusețea curbelor de șolduri reci când le-ating cu ochiul tainic pe nostalgice poteci. treci ca o idee-n toamnă care lasă-n urmă iz de arome pământene ambalate-n roz-birbriz. ochiul meu se pierde-n vise și în forme diafane cu imaginile-nchise, pot să-ți scriu două romane. pasul tău e înălțare
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
timp are neliniști care alertează bătăile inimii iar pulsul pulsul zvâcnește în tâmplă doar roua dimineții și lumina răsfirată a soarelui îți mai învăluie cu un surâs chipul atunci simți susurul izvorului din tine cum se revarsă în cuvinte pe poteca asta nouă pe care pășești un gând care purifică lutul din care ești plămădit în această ploaie a vieții care te răsfață cu un curcubeu adunat în priviri transparent de limpezi când ai puterea să te privești în ochi fără
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
se schimbă pe neașteptate: un drum drept, alb, ce părea că se Întinde pînă la limitele nemărginite ale unui cer de un alb lăptos. Am apreciat din ochi că ar avea o lățime de vreo zece metri. Între drum și poteci, de ambele părți, se Întindea cîte o brazdă de iarbă veștejită, Împrejmuită de un gărduleț pînă la genunchi. Totul În jurul meu mi se părea extrem de ciudat, poate și pentru că iarba nu se veștejise uniform. Mă simțeam, pur și simplu, victima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
trandafir mov, mare, superb. Ți-l trimit. M On 26 Oct. 99 at 14:32, Mircea Miclea wrote: Mircea: Istoria Oare de ce să scriem despre noi, Mihaela? Îți zic eu că nu merită. Omul e o suflare de vânt pe potecă. Azi este, mâine nu mai este, așa că eu cred că nu merită să-mi acord mare importanță. Mai bine scriem despre istoria pe care o trăim sau despre orașele noastre. Căci noi știm că iubirile sau dramele noastre nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
prieteniei la Fortul Roșu. Vizita mergea bine, discuțiile erau rodnice, documentele se negociau cu calm și înțelegere. Fortul Roșu era pe atunci o suprafață largă înconjurată de ziduri înalte, mobilată cu bănci lungi, printre care, pe mijloc, se așternea o potecă de circa doi metri lățime. În față, se afla o tribună înaltă, acoperită, în care au luat loc conducătorii Indiei și României. Băncile erau ocupate în întregime. Pe partea dreaptă, în față, erau membri ai Delegației române (eu ocupam primul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
o gârneață subțire se clătina încet; foșneau un timp foile galbene ale anilor trecuți. Pe la amiază începu un glas de corn să adie din poiană în poiană. Bătaia copoilor răspunse răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră și voci omenești. Și pe poteci, din lumină, intrară, cercetând cu ochii desișurile, doi oameni. Unul era „boierul“: se cunoștea după îmbrăcămintea de postav verde, după pălărioara cu pană de gaiță, după pușca curată și lucitoare, fără cucoașe. Era un bărbat tânăr încă, cu fața plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
coastele prin piele. Vasile ridică mâna și se plecă asupra ei. Frișca se lipi la pământ schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. —De-acu să mergem, cucoane Grigoriță, zise pădurarul îndepărtându-se. O apucăm tot înainte... Ș-apoi la poteca aceea a lor, nu se poate să nu dăm peste capre... Le-am văzut și ieri... Porniră, călcând înăbușit, cu cizmele cu turetci lungi, pe potecă umedă. Cânii umblau liniștiți îndărăt, în lanțuguri. Iaca, aici, la marginea asta, am pușcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mergem, cucoane Grigoriță, zise pădurarul îndepărtându-se. O apucăm tot înainte... Ș-apoi la poteca aceea a lor, nu se poate să nu dăm peste capre... Le-am văzut și ieri... Porniră, călcând înăbușit, cu cizmele cu turetci lungi, pe potecă umedă. Cânii umblau liniștiți îndărăt, în lanțuguri. Iaca, aici, la marginea asta, am pușcat cei doi lupi anul trecut, zise Vasile. Chiar aici? întrebă cuconu Grigoriță. — Chiar aici! Aici, doi. Da’ peste alții am dat eu în alte părți... De cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Rar glas de corn tremura departe și răzbătea până la mine înăbușit, trist, ca din fundul pământului. Treceam printre fagi uriași încărcați de jâr. Eram întovărășit uneori de Voinea. Tăceam și eu, tăcea și el, și ne strecuram printre tufișuri, pe poteca umedă, înecată în bogăția de verdeață. Când dădeam la margine, creștea lumina și se auzeau spre câșlărie tălăngile vacilor boierești. Sunau lin cu sunete felurite, unele joase și altele tot mai subțiri, o scară de sunete dulci, care picurau domol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în minte lămurirea lucrului. Ce căuta pe aici boierul? Iar Voinea de ce se repede așa de des pân’ acasă? Trebuie să fie ceva la mijloc. În amurg, după ce conteni picurarea depărtată a clopotelor în poieni, după ce așteptarăm zadarnic găinuși la poteca Hoțului, ne întorceam, eu și Voinea, cu puștile în spate. Și cum mă necăjea gândul de peste zi, întrebai pe pădurar: —Azi n-ai fost pe la câșlărie, Voineo? Nu, da’ ce-i? Te-a căutat boierul. —Care? cel tânăr? cuconu Enacache
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gândeam cu milă la nevasta lui Voinea, la suferința ei vădită; mă gândeam cu mirare la vorbele-i întrerupte, la povestea ei cu Ileana lui Ion Macovei și simțiri nelămurite, amestecate cu bănuieli vechi, îmi nelinișteau sufletul. Voinea venea pe potecă. Venea întunecat. Îl zării tocmai când începeau a cânta tălăngile vacilor boierești, în poieni și tocmai când din urmă, pe drumul pe care venisem eu, se arătă și boierul Enacache pe calu-i iute, cu cânele-i mare roș care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
semnele mari și îndesate ale labelor ursului. Le urmărise un timp; după ce înțelesese că ocoleau îndărăt, le lăsase, hotărând în sine să le caute a doua zi, căci acuma avea a cerceta locul anumit al pătulului. După ce ieșise iar în potecă și călcase cu luare-aminte neclintită jumătate de ceas, se mai opri un răstimp ca să numere înstelările proaspete ale haitei de lupi. Erau opt indivizi: îi cunoștea. Sosiseră după viscolul neașteptat de la 9 a lunii. Acum ocoleau sălașurile ciutelor; de bună-samă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cele din urmă zări ale zilei care mai nălucesc în înalt. Altădată, la acel ceas, ar fi putut încă vedea împrejurimile. Acuma s-au cufundat cele curate și ies deasupra cele negre. Dacă nu bagă de samă, poate să rătăcească poteca. Culi Ursake se trezi mormăind ca ursul. Se tulburau într-însul veninurile supărării. Îl înghimpau întâmplările de ieri și de azi. Nu-i plăceau vorbele ce schimbase cu soții săi. Nu-i plăcea întâmplarea cu acel drac de urs - căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]