2,010 matches
-
cu blândețe. Maria se agită frângându-și mâinile: Da! Da! Să dorm! Să nu mă mai trezesc! Fugeam... începe ea, zbuciumată, cutremurată, să povestească coșmarul. Fugeam... Parcă aveam plumb în picioare... Și bașbuzucii veneau, veneau!... Am căzut. Erau deasupra mea! Rânjeau! Am țipat! Și m-am trezit! De frică, toată noaptea am măsurat iatacul! E cumplit, unchiule! Cumplit! Maria, de ce scormonești în tine? Dezgropi și tot dezgropi! Trecutul e mort! Și vulturul e mort! Lasă-l! Fugi! Uită-l! Războiul!... oftează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dumnezeu!! Nu mai pot!! Taci!! Maria nu-l aude, cu ochii pierduți în gol, obsedată, posedată, retrăiește aievea: ...Am îngenuncheat singură Am închis ochii. Bolboroseam "Tatăl nostru". Am plecat capul... Așteptam lovitura. O doream... Eram fericită că mor. Un negru buzat, rânjind, și-a înfipt mâna în părul meu. Și când părul s-a despletit, mi-a căutat sânii erau mici. A izbucnit într-un chiot sălbatic de bucurie! Mai bine mă ucidea... Doamne! De ce nu ți-a fost milă de mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
n-a încurcat cărarea, cândva, undeva... Bre Nichiperceo, n-ai de gând să-ți iei muiere? Nu de alta, da' ti-i mai potoli. Doar muierea să-ți mai vină de hac; să te lepezi de Satana. Muieri?... Păi, am, rânjește el. Am să dau și la alții... Muiere pentru o viață, bre! Iaca, voi să-ți fiu naș la nuntă. Mulțămesc Măriei tale, se înclină și trage spada. Păi, mireasă am, sărută el spada. Și nuntă fac curând-curând. Una de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poarta, pe ziduri, legate de metereze, atârnau funii în care, bătuți de ploaie și de vânt, se legănau spânzurate cinci hoituri, care cu limba scoasă, care fără, că le-o ciuguliseră corbii. La picioarele lor, căpetenia, înfiptă într-un par, rânjea cu gura căscată, așa cum își dăduse duhul urlând când îi înfipseseră țeapa. Buza de jos era mâncată de șobolanii ce se cățăraseră până la ea, dezvelindu-i gingiile cu niște dinți strâmbi, gălbejiți înfipți în ea. În găvanele ochilor, mișunau, colcăiau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bâiguit Papa, știam că "acel" Stephano Voywoda nu singur, ci împreună și sub conducerea regelui său Mathias, au luptat contra neamului cel spurcat, într-un război așa de mare". Ha! Ha! Ha! Mi-am găsit un rege! Să-mi trăiască! rânjește Ștefan cam strâmb. De mult n-am râs cu mai multă pohtă! Boierii, revoltați, protestează: Mârșăvie! Halal "demnitate regală"! Un înfumurat! Prea plin de ifose. Se mânjește cu sângele altuia! Îl mușcă de inimă pizma! Îți poartă zâmbrele că i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
domnia. Îi plătesc astfel o veche datorie, când m-a ajutat el pe mine. Noroc de Vlad! Cât despre Mateiaș, îi e a se război precum câinelui a linge sare; e taman în călduri din cele grozave... spune Duma și rânjește cu subînțeles. Adică? Adică, ia cuvântul Mihail, cu un zâmbet nu mai puțin rânjit, se gătește de nuntă mare și de soi cu prea frumoasa Beatrice de Aragonia, fiica regelui Neapolului. Buda e în dârdora pregătirilor de nuntă... Nuntă? murmură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a și trecut cu arme și bagaje în tabăra osmanlâilor, spune Șendrea. Valvârtej a ridicat praful șleaurilor spre Stambul, să sărute papucul Padișahului și să-i închine țara, îl înfierează el. L-au tăiat turcii ceva mai jos de buric, rânjește Mihail, fericit să-l batjocorească. O lepădătură! S-o fi făgăduit "turcește"! nu se lasă mai prejos Duma. Un trădător! Când te gândești că Măria ta l-ai ridicat în Scaun... Și cât sânge moldovenesc și muntenesc a curs pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu fii... Plătim haraci padișahului, plocoane Marelui Vizir, peșcheșuri pașalelor, bacșișuri dregătorilor, ciubuc slugilor și odoare cadânelor favorite. Și de-ar fi numai aiasta... 12 Pumnal sau otravă în țintirim Dacă... dacă se scoală din coșciug vreun strigoi și-mi rânjește cu hârca descarnată, de-mi îngheață sângele-n vine și damblagesc pe viață? Șuncile pe boier Cupcici dârdâie mărunt-mărunt, se crucește de apărătură și se trage acana, nu care cumva Doamne ferește! să calce pe vreun mormânt și să stârnească vreun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
miroase greu a ierburi și a mucegai. Și, pentru ca miezul nopții în țintirim să fie cu totul și cu totul sinistru, o cucuvaie se vaicăre pe ruinele unei bisericuțe din care n-au rămas decât zdrențele câtorva ziduri... De-ți rânjește Vodă, rămâi damblagiu și pe ceea lume, îl încredințează boier Negrilă, hlizindu-se cu dinții săi de cal. Doamne-ferește! se crucește Cupcici căutând Răsăritul, să fie mai bine primită apărătura. Alt loc mai spăimântăcios n-ați aflat? vorbește el cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu mai sunt! Și Mare Sfetnic în Sfatul Țării... Și nu mai sunt! Și-i ești cumnat doar... Îi sunt... și n-aș mai fi! De ce atuncea? Pentru că Vodă nu m-a prea avut la inima lui! M-a prigonit! rânjește Isaia întruchipare a urii. Dar credeți c-am stat cu brațele încrucișate? Mai bine tac. Spune! Spune! îl încurajează Alexa. De noi n-ai a te teme. Spui... Dar să vă ferecați gura. Și așa Vodă cată "dovada", spune și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
alifiile ești! "Cumnat", olecuță de "os domnesc" cum s-ar zice, ești! spune el ironic. De-al nostru, trup și suflet, ești! Moldova te vrea; vrea ce vrem noi, "marii boieri"! De ce nu?! De ce nu?! întreabă Negrilă ploconindu-se. Isaia rânjește dezvelindu-și dinții de cal, cedează chipurile insistențelor, dar, cu aceeași modestie, cu aceeași roșeață în obraji spune: Sunt uluit. M-ați zăpăcit... Nu m-am gândit niciodată... În fond, de ce nu? își ia seama după ce cugetă adânc și începe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o carafă pântecoasă în brațe. După el, două slujnicuțe cu catrință zoresc cu sfeșnice și lumânări aprinse, pentru înserarea ce se lasă. Haide, Negrilă, cu udătura ceea, că avem un foc mare de stins! strigă la el Ștefan și Negrilă rânjește umplând cănile goale. Suntem atât de mici... și-atât de singuri... spune Stanciu încetișor, pe gânduri. Și... și, fără Cazimir, nu știu zău... Poate... poate, găsim o cale de mijloc, îi ține isonul Vlaicu. Nu există cale de mijloc! i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și... și corăbii? Aproape trei sute corăbii, galioane au ridicat ancora din Galipoli spre Gurile Dunării. Pușcile?! Mari și mici, o sută cincizeci, pe puțin... Bine. Nu e bine, spune Gherasim încetișor, vin și cu "Monștrii lui Orban"... Și cu "Monștrii"? rânjește Ștefan. Minunat! "Monstrul lui Orban"? E... e cel cu care Mahomed a surpat zidurile Constantinopolului, lămurește Țamblac. Când se slobozea o dată, bubuia de și Catapeteasma Cerului crăpa! Treizeci de boi abia de-l urnesc... Fantastic! Ce s-o alege de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cineva tușește încetișor; ceilalți îl sâsâie cu degetul la buze. Mult n-au a aștepta. Ștefan deschide ochii... "Zâmbește? Parcă ar zâmbi. Înseamnă că e de bine. Nu... ni s-a părut numai... Cum să zâmbească?... Nu-i a zâmbire... Rânjește"... Ștefan face câțiva pași, e alt om , nu mai privește pământul... Și, când deschide gura, cuvântul lui e limpede, hotărât, răspicat, dârz: Gata cu jălania! Am hotărât! Mergem înainte! Fie ce-o fi! Pe viață și pe moarte! Dumnezeu să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și el arată spre Isaia. El, capul răutăților, pentru "înaltă trădare", să fie ridicat în țeapă la Porțile Cetății! Să iasă în întâmpinarea "Măriei sale Aron Alexandru Vodă!" Gâdea, un țigan mătăhălos, buzat, răsărit ca din pământ, cu săcurea în cumpănă, rânjește fericit și îl înșfacă de gât. Isaia, schimonosit de ură, se zbate, izbucnește într-un hohot isteric: "Salcia"!!! Ai milă!!! urlă Negrilă. Sora se prăbușește la picioarele fratelui, îl imploră cu disperare: Frățioare!!... Măria ta!! În numele Sfintei Fecioare, al maichii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
iarnă vine o primăvară? ...Mă țineam să te întreb, își amintește Daniil. Toți spun că prea te arunci cu sabia în bătălie. Nu ți-i ție frică de moarte? Frică?! Și încă ce frică! De prea multe ori mi-a rânjit, nu m-a avut încă... Moartea m-a învățat să iubesc și mai mult viața. Desigur, fugim de moarte... Orice moarte e urâtă, oricât de glorioasă ar fi ea. Nu e mare lucru să mori; mai anevoie-i să trăiești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
peșterii era o gură scundă prin care nu puteai merge decât frânt de mijloc. Pe pereții de piatră se vedeau zgârieturi ciudate, semne făcute de pirați cine știe de ce. Din loc în loc erau desenate ciolane și capete de mort care rânjeau hâd și păreau că mișcă în lumina felinarelor. De jur-împrejurul pereților zăceau sipete, baloturi, saci, covoare, arme vechi, arămării, aruncate claie peste gră madă, ca lucrurile scăpate de la foc - zăceau într-o încăpere amorțită, mustrătoare și plină de tristețe, de parcă ar
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
acest ton, se bucura în inima sa pentru încântătorul «fragment de ziar» orășenesc, care ar fi trebuit să-i demoleze castelul de admirație și să-i șteargă alura de sfințișor a acelui preoțel șmecheraș. Articolul a provocat dezbateri. Vreun oarecare rânjea aprobând, dar cea mai mare parte a veronezilor a reacționat indignată. Mulți au mers la don Calabria pentru a-și exprima părerea de rău. Persoane cu autoritate îl îndemnau să facă denunț pentru defăimare. Dar don Calabria, deși amărât, a
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
arțăgos, subliniat de ieșiri brutale. La Roma se rîdea de aceste ieșiri. Jucînd bridge cu colegul său sîrb, la puțin timp după asasinarea regelui Alexandru Obrenovici și schimbarea dinastiei, ministrul Serbiei zise cu jovialitate: "Tai regele", "Obicei național", ripostă Monts rînjind. Rusia era reprezentată de domnul Nelidov, venit de la Constantinopol unde se bucurase de o situație de vicerege, privilegiu acordat ambasadorilor Marilor Puteri, înainte de a sfîrși ca ambasador la Paris. Cu o față delicată, încadrată de favoriți subțiri, stil al II
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
cu mijloace pentru a o menține sau a o instaura. Acesta nu era cazul Turciei, iar reformele macedonene aveau ca scop mai întîi să suplinească lipsa funcționarilor turci, care pînă atunci se mulțumeau avînd rolul cel mai important să sublinieze, rînjind, ura și violențele dintre creștini, prea adesea provocate și cultivate de administrația locală, urmînd vechea rețetă austriacă "Divide et impera", dar cu prea multă nepricepere și ecouri supărătoare în lume. Noii jandarmi, în ținuta lor dichisită, imaginată, se zicea, chiar
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
exactă, în lumina evenimentelor din 1914-1918 și a insistențelor Rusiei, încoronate de succes pe lîngă aliați, de a i se recunoaște Constantinopolul și stăpînirea strîmtorilor realizarea unui vis niciodată abandonat de la Petru cel Mare încoace. Iar cînd Regele Ferdinand mărturisea, rînjind amar: "holera aceea care ne-a forțat să stăm la Ceataldja se numește în realitate "pofta rusească"", și cu siguranță că în asta consta cea mai mare parte a adevărului. Dar mai era și o epidemie de holeră a cărei
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
că nu sîntem legați de Serbia prin nici o alianță. Pe greci ar trebui să-i interpelați, căci sînt aliați militari ai sîrbilor printr-un tratat încă în vigoare!". La care, abandonînd orice rezervă și dînd pe față totul, ambasadorul ripostează rînjind: "Grecii! Păi de aproape cinci luni îi avem în buzunar! (sic!). Cît despre bulgari, mereu ne oferă sprijinul armatei lor, dar nu-l vom accepta decît dacă nu vom mai putea conta pe baionetele românești". Și, ca o concluzie: "E
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
apare intactă deasupra unei uși întredeschise, din umbra căreia se ivește figura diabolică a unui homar roz. Prin deschizătura ușii vedem un Maxim Gorki ascultând atent vorbele unui Lenin așezat cu spatele la ușă, care privește, la rândul lui, o Gala liliputană rânjind de partea cealaltă a camerei. Inexplicabilă prin mijloace logice, această lucrare ilustrează într-o manieră aproape perfectă "metoda paranoico-critică" de sistematizare a unei succesiuni de elemente delirante. Dalí reia, de fapt, printr-o serie de "asociații iraționale", "marele mit tragic
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
și Beckham în civilizata Britanie. Evoluția ulterioară îi diferențiază și depinde de educație. Și nu e vorba doar despre educația jucătorilor, ci și despre a celorlalți. Cum ar fi conducători care se fac frați de cruce sau populația locală care rînjește agitînd deștele în fața geamurilor autocarului lui Real. Această statuie ridicată în cinstea cotropitorilor e un monument convenabil, dar fals. Luăm bătăi peste bătăi nu pentru că nu putem cîștiga, ci fiindcă n avem inteligența de a învinge. Nu trebuie să ne
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
gol salonul, e gol și-n umbra casei Stau vastele fotolii și lung prind să se mire... Oglinzile-și arată cu jale infinitul Și nu mai vine nimeni... zadarnic stai la geamuri... În neagra umbră, pianul cu dinții scoși afară Rânjește ca un monstru ce-ar vrea să mă sfâșie... paharul cu ceai (cu un mic feeric care e mai mult o analiză a delicateței de ton a lichidului): Visam privind în fundul paharului de ceai Și-n sticla străvezie ca-ntr
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]