2,083 matches
-
aproape de marginea parcului Battersea. Ne-am oprit și am ciulit urechile. Se auzea zgomotul obișnuit al traficului și de departe, sunetele unei petreceri care abia începea să se încingă, la câteva străzi distanță. Dar nu se mai auzeau pași. Am răsuflat ușurați Și Fiona mi-a dat drumul la mână, ca și cum abia atunci și-ar fi dat seama că o strângea de zece minute. Cred că am scăpat de el, spuse ea. — Dacă a fost cineva. — A fost. Știu eu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
alaltăieri. De aceea suntem aici, îți amintești? Am venit să auzim citirea testamentului lui. Tabitha se încruntă. — Ba nu, cred că te înșeli, draga mea. Sunt sigură că era Morty. Dar recunosc că nu arăta prea bine - era foarte obosit, răsufla greu și dacă stau să mă gândesc, avea sânge peste tot pe haine - dar nu era mort. Chiar deloc. Nu ca Henry sau Mark sau ca Thomas. Zâmbi când rosti ultimul cuvânt și clătină din cap cu tandrețe. Asta numesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ieșit, se duc spre mașina Angelei, se duc, intră, trântesc portierele, Angela pornește motorul, pornește din prima, slavă Domnului! S-au dus. Mihai Mihai își face o cruce largă; i se pare că s-a făcut tot numai ureche. Acum răsuflă ușurat. S-au dus, ale naibii! îi spune Iuliei. ─ Doamne-ajută! îi răspunde Iulia. Acum ce facem? Tu cântă acolo mai departe până vine curentul, că nu mai ține pana mult. Eu dau o fugă până la policlinică, mi-o dat ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
împreună cu Iulia pe Știrbei Vodă pe lângă Casa Radio. Te ia cu fiori când treci prin fața ei, nu-i așa? Iulia dă din cap în semn că da. Cei doi nu mai zic nimic până pe Berzei. Uf, bine c-am trecut, răsuflă Iulia ușurată. Mi-e frică de clădirea asta, mai ales noaptea, mă duce cu gândul la castelul vrăjitoarei Xayide în pădurea de orhidee blestemate. ─ Cine? Într-o poveste pe care o citeam când eram mică, era un castel, îi zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
chem eu paza să ieși mata la aer oleacă... Și asistenta trântește la loc ușa cabinetului. Doi zdrahoni în uniforme negre urcă scările de la capul holului și în scurt timp bolnavul recalcitrant, flancat de cei doi, le coboară. Ceilalți pacienți răsuflă ușurați. Numai unul dintre ei, un lungan rulat ca un trabuc într-un trenci soios, purtând niște ochelari imenși în rame negre de baga, rostește moale, aproape în șoaptă: Avea dreptate omu’, stă-ăm aici de două ore... Și se pornește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o să se descurce ea să vină și singură cu copiii, să sperăm. Dar acum, aruncând priviri piezișe către ușa autobuzului, tot mai asaltată, se îndoiește că a fost într-adevăr o idee bună. Cum va coborî? Soarele a răsărit, lumea răsuflă ușurată, bună, rea cum o fi, e totuși o nouă zi. Până pe la zece, zece jumătate, o promisiune chiar. Și-apoi autobuzul s-a mai și golit după ce a trecut de centru, nu mai sunt acum decât puțini călători. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
curând un exercițiu de imaginație. * * * Cam astfel de aspecte, observații și comentarii citesc în caietele lui P.H.L. Poate că unora ar putea părea, să zic, cam desuete reflecțiile sexagenarului autor. Eu aș spune că doar unele expresii par un pic „răsuflate”. Esența lucrurilor este, în mare, aceeași, indiferent de „epoca istorică” în care se plasează cuplul. Prejudecățile (învechite sau mai noi), ca și ideile recente, de situare într-un context „modern”, nu schimbă caracterul profund al relației „bărbat-femeie” (sau femeie-bărbat, ca să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
din spatele dulapului. — Ieși, dragă? — M-aș duce să fac o plimbare. Dacă-l vezi cumva pe Nick, dragă, te-aș ruga să-l trimiți până la mine. Doctorul ieși pe verandă. Ușa batantă se trânti În urma lui. O auzi pe soție răsuflând zgomotos când ușa se trânti. — Iartă-mă, Îi zise prin fereastra cu storurile trase. — Nu-i nimic, dragă. Ieși pe poartă În zăpușeala de afară, apoi o luă pe cărarea care ducea la pădurea de brazi. În pădure era răcoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
plăcea, așa că ne-nțelegeam bine. Și de Hogan Îi plăcea. Dar după o vreme, Soldier Bartlett Începu să-l calce pe nervi. Într-un loc de antrenament un glumeț devine cu timpul de nesuportat, mai ales când Încep să-i răsufle poantele. Soldier se lua mereu de Jack, râdea de el Întruna. Nu era foarte haios și poantele nu-i prea ieșeau, și până la urmă a Început să-l enerveze pe Jack. Făce tot felul de glume, ca de exemplu atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să ne ajuți, omule? Cum? Am să folosesc cuțitul din dotare. De s-a toci, oi cere altul. Măi, că multe îți mai umblă prin tărtăcuță! Să ne hodinim oleacă și om face-o și pe asta. După ce au mai răsuflat, Trestie a dat semnalul de plecare: La drum, fraților, că prea mult bine strică. Unu... doi... trei... și! S-au opintit în hamuri, iar Toaibă a înfipt cuțitul în lutul cărării și a tras, sprijinindu-se în el ca într-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și-a dat seama că trenul și trupa de pe șosea erau mitraliate de avioane inamice. Cu mare greu s-a lungit pe podea, privind în jur. Unul din cei întinși pe jos avea țeasta străpunsă de un glonț. Nu mai răsufla. Doar o dungă de sânge șiroia ca o panglică pe fruntea nefericitului. Un altul, gemând, își strângea umărul din care șiroia sângele printre degete picătură cu picătură. „Apoi aici îi mai rău ca <acoloă. Aici nici nu te poți apăra
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
rămasă acolo cine știe prin ce minune. „Dacă ajung la ea până n-o început să curgă ploaia, mi-o pus Dumnezeu mâna-n cap. De nu...” Odată cu primii stropi de ploaie, a ajuns la glugă, dar abia mai putea răsufla de atâta trudă și durere. Și-a scos mantaua și stârnind șoarecii și-a făcut un fel de colibă în care a intrat cât a putut de repede... „Oare cât are de gând să țină ploaia asta? Da’ chiar dacă se
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a pornit după rus, în timp ce cu mâna făcea semne de dojană către Maranda. Din așternutul lui, Toaibă auzea toată discuția și inima îi bătea cu putere ca pe vremea când se găsea în spatele inamicului. Când Maranda a intrat în casă răsuflând din străfundul rărunchilor, Toaibă a luat-o în primire: Vezi? Nu ai ochiul format ca să nu-ți scape cel mai mic amănunt. Noroc de moș Hadarag, că altfel ne duceam pe copcă. Pe lângă că îți lua calul, cine știe ce mai pățeam
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
el, se împiedecă gata să se dea peste 108 cap, dar nu se oprește... Galopează ca scăpat din ghearele unui monstru”... Toaibă s-a cutremurat și-a trecut dosul palmei plină de cenușă peste ochi, pentru a alunga vedenia... A răsuflat adânc. O întrebare l-a străfulgerat însă: „Unde s-a dus bietul animal? Oare s-a oprit undeva sau a alergat până a căzut fără vlagă și zace într-un șanț”... Cu acest gând ca o povară s-a ridicat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
știi tu că acolo în blidar stă o sticlă tocmai de pe când erai acasă. Dacă a mai fi ceva de capul lui. Rachiul nu se strică dacă șade mai multă vreme. Numai să aibă un dop bun, că altfel se răsuflă. Așa o fi cum spui tu, Toadere. Să aibă un dop bun - a răspuns Maranda, cu licărire de zâmbet pe chipul trist... În zilele următoare, Toaibă s a învârtit prin curte ca un leu în cușcă. Vedea neputința de a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pe la alte dugheni, umplându-și traista cu de toate... Drumul spre casă i s-a părut mai greu de astă dată. Când a intrat în sat, lămpile erau aprinse de multă vreme. Ajuns acasă, s-a așezat pe laiță, să răsufle. Apoi a început să deșarte traista: Uite aici am luat pâine, să ai pentru toată săptămâna. Apoi ți-am luat ce îți place ție... Aha! Cofeturi! Și ți-am mai adus ceva, că doar mâine-poimâine vine Crăciunul. Ce mi-ai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
o rămas grea... Ce vrei să spui tu cu vorbele astea? Doar nu cumva... Păi ce să spun? Spun doar că am rămas grea! Toaibă a făcut ochii mari, nevenindu-i să creadă ce a auzit. Simțea că trebuie să răsufle adânc, că altfel se înăbușă. „Uite că Dochița o avut dreptate. De unde o știut ea asta?” - i-a fulgerat prin minte, în timp ce a desfăcut larg brațele și a cuprins-o pe Maranda gata s-o sufoce, în vreme ce șoptea în neștire
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
creastă și scut, și când simți că plasa se sprijină pe aceste obiecte, anume concepute pentru a reduce cât mai mult frecarea, te lași în jos și fandezi în direcția opusă celei din care vine plasa. Ai înțeles? întrebă Proculus răsuflând mai repede ca de obicei. Valerius încuviință fără prea multă convingere. — Aceste două acțiuni îți vor îngădui să eviți cu ușurință plasa. Dar trebuie să fii atent, pentru că dacă nu ai o poziție de apărare corectă și nu ții picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu spatele. — Să fie atacat Capitolium-ul? repetă, uitându-se țintă la împărat. Dar e un sacrilegiu! — Dă ordin să i se dea foc. Ațâță poporul, făgăduindu-i bani, donații și scutiri de taxe. — Ai jurat că vei abdica! Allius Cerpicus răsufla greu. Asemenea jurăminte nu pot fi încălcate. Ai jurat în templul lui Apollo! Ai spus că-mi ești credincios. Dacă e așa, dă-mi ascultare. Aș înfăptui eu însumi sacrilegiul, dacă poruncești să se dea foc Capitolium-ului. — Du-te. Poruncește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la rădăcina frasinului sacru, cu chipul nevinovat, palid și tunica îmbibată de sânge. Văzu apoi trupul lui Salix în arenă, și trupurile tuturor gladiatorilor sacrificați de Vitellius, și pe toți cei uciși în războiul civil. „Acum“, își zise furios Valerius. Răsufla greu, din cauza emoției. Își sprijini vârful sabiei de gâtul lui Vitellius. Împăratul tresări și închise ochii. — Acum. Glasul lui Valerius răsună puternic, hotărât. Împlântă lama în gâtul lui Vitellius și o scoase repede. Pe când Vitellius se prăbușea, norii se risipiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spre Bruxelles, ne-am transmis mici semnale de recunoaștere, ce-au devenit tot mai insistente, ne-am organizat În grup spontan de apărare etnică și-n cele din urmă am ocupat prin năvălire un Întreg compartiment din trenul spre Nrnberg, răsuflînd ușurați. Eram Între noi. La Nrnberg am luat un al treilea tren, cu destinația Kln. Compartimentul părea desprins din visul unui ceferist Înclinat spre poezie, trenul mergea extrem de repede, complet silențios, nemții construiesc șinele după alt sistem, glasul roților nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un alt ritm în acea înaintare. Am vrut s-o duc în brațe, dar s-a împotrivit și s-a culcat ea singură, sărutîndu-mi perna. Numai o clipă am văzut-o întinsă ca un bronz viu pe cearceaful alb, tresărind, răsuflând și chemîndu-mă. În clipa următoare închideam ferestrele cu oblonul de lemn, și încăperea noastră se topi în întunerec. Am simțit-o lângă mine, strîngîndu-se toată, parcă ar fi încercat să se ascundă, sa se uite. Nu mai era sete trupească
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
femeie scânci ușor, câțiva izbucniră în râs, și un bărbat gros, aproape pleșuv, deși tânăr, începu să întrebe și să apese repede pe diferite butoane: 8,10,11,14,15. Mai strigă o dată "15!", apoi întoarse capul spre ușă și răsuflă adânc. La etajul 15 ultimii doi pasageri ieșiră. Adrian voi să-i urmeze, dar ușa se închise și ascensorul își continuă urcușul. Pe ecranul electric numerele se aprindeau și se stingeau parcă tot mai repede: 16,17,18,19... Apoi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
păreau că se îndreaptă toate femeile, și să traverseze apoi coridorul care conducea la anexă. Adrian porni, cu pasul repede, dar, trecând pe lângă scaunele ispititor aranjate în jurul unei măsuțe, se răzgândi și se lăsă să cadă într-unul din fotolii. Răsuflă adânc, parcă cuprins deodată de o blândă oboseală, apoi închise ochii. Dar lumina aceea artificială, deși nu părea puternică, pătrundea și prin pleoape, silindu-l să rămână treaz, și după câteva clipe deschise ochii. În fotoliu din fața lui, un bătrân
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
piciorul, smulgea buruiana din rădăcini, clătinând puternic porumbul, și-l năpădea pulberea, îl loveau în față fluturi mărunți de noapte. După vreun sfert de ceas, se auzi fluierat și se opri. Privi în dreapta și în stânga lui, dar nu desluși nimic. Răsuflă adânc, apoi își lăsă capul pe spate și regăsi cerul. Se acoperise cu stele și începuse să se limpezească. Răsuflă rar, adânc, așteptând. Apoi auzi din nou fluieratul și, de foarte aproape, din stânga lui, glasul lui Iliescu: - O luăm din
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]