2,464 matches
-
am tras-o lui Betty Short și i-am tras-o și lu’ mă-ta! Sunt tăticuțul tău. I-am expediat câteva lovituri scurte în plex. Picioarele lui Durkin se înmuiară, dar reuși să rămână pe scaun. I se tăie răsuflarea. Trase adânc aer în piept și își reluă bășcălia: Vă credeți deștepți, nu-i așa? Tu ești ăla rău și prietenul tău e ăla bun. Tu mă lovești, el mă salvează. Băi, caraghioșilor, nu știți că poanta asta e fumată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
plasat pe Mentone, aproape de granița dintre L.A. și Culver City - o clădire de un portocaliu deschis, flancată de clădiri identice, vopsite în verde deschis și auriu. La colț era un telefon public. L-am folosit să formez numărul lui Johnny. Răsuflare puturoasă - o măsură suplimentară de precauție, ca să mă asigur că ticălosul nu-i acasă. Douăzeci de țârâituri rămaseră fără răspuns. M-am îndreptat agale spre clădire, am găsit la parter o ușă pe a cărei fantă pentru scrisori scria „Vogel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
M-am îndreptat agale spre clădire, am găsit la parter o ușă pe a cărei fantă pentru scrisori scria „Vogel“, m-am aplecat și am învârtit o agrafă în gaura cheii, apoi am intrat. Odată ajuns înăuntru, mi-am ținut răsuflarea, așteptându-mă cumva să mă trezesc cu un câine de luptă care să-mi sară la beregată. M-am uitat la cadranul fosforescent al ceasului de la mână, mi-am zis că zece minute îmi sunt de ajuns și am mijit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
vadă nimeni. I-a plăcut de Șnițel și m-a lăsat s-o sărut fără să fac gargară cu Listerine, așa cum mă punea să fac blondina. Mi-am amintit de scobitura de pe coapsa lui Betty și mi s-a tăiat răsuflarea. — Johnny, tu ai ucis-o pe Liz? întrebă Russ. Grăsanul începu să se agite în scaun: — Nu! Nu, nu, nu, nu, nu, nu! Nu! — Șșșșșșt! Ușurel, fiule, ușurel. Când a plecat Liz? — N-am ciopârțit-o eu! — Te credem, fiule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de final, urmat imediat de distribuția unui nou episod, pe un fundal de piramide făcute dintr-o combinație de hârtie, clei și apă. Când am dat cu ochii de „Emmett Sprague, regizor-secund“, mi-am încordat pumnii și mi-am ținut răsuflarea, nerăbdător să văd dacă o să scrie unde a fost turnat filmul. Apoi urmă prologul scris și eu m-am așezat într-un scaun de lângă culoar, ca să-l urmăresc. Subiectul filmului era ceva cu Keystone Kops strămutați în perioada biblică. Acțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
puști. Nu voise decât să-și vadă fiul. Poate să-l facă să stea puțin cu el. Să-l vadă cum crește. În loc de asta, avea să se-aleagă cu un dosar penal, și probabil și cu un mandat de interdicție. Răsuflarea lui Logan se strângea În fuioare de abur alb. Se făcea din ce În ce mai frig. Încă nu se hotărâse În privința proprietarului de la garajul Broadstane. Furnizase un alibi fals: denaturase mersul justiției. Nu că ar mai fi contat acum că avea copilul. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nu reuși. Așa că-i promise să-l sune imediat ce avea vreo veste. N-avea ce altceva să mai facă. Noaptea se făcuse din răcoroasă mușcător de rece, iar o pojghiță subțire sclipea pe asfalt. Când Logan păși pe Union Street, răsuflarea Îi plutea În jur ca un nor. Era baltic. Străzile erau neobișnuit de liniștite pentru o sâmbătă seara. Logan nu prea avea chef să se-ntoarcă În apartamentul gol. Nu chiar atunci. Așa că se duse la Archibald Simpson. Barul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
valma pe jos de fiecare dată când picoarele Îi atingeau zloata. Descoperi cu greu calea spre clădirea În care dispăruse Doug, sărind peste cele câteva trepte și izbindu-se de ușa de la intrare. În hol era liniște și frig, iar răsuflarea lui Încețoșa aerul. Pete Întunecate În jurul intrarilor de beton, trimițând umbre ca de copaci de la Înălțimea șoldului și până la pământ, marcau locul unde cineva urinase repetat pe ușa vecinului. Mirosul dăinuia acid și rânced În holul Înghețat. Logan scârțâi oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pe Logan. — Domnule? — Dacă se-ngroașă gluma: ești În stare? N-am chef să cazi lat. Logan clătină din cap, simțind cum vârfurile urechilor Îi iau foc În vântul aspru. — Nu vă faceți griji pentru mine, domnule, Îi zise, iar răsuflarea Îi fu purtată de vânt Înainte să poată face un nor de abur. Mă ascund după dumneavoastră. — Mda, spuse Insch zâmbind. Doar ai grijă să nu cad pe tine. Telefonul din buzunarul inspectorului bâzâi discret. Watson și Rennie erau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
înghițea orice altă imagine... noi dispărusem aproape de tot în această lumină, chiar conturul aripilor noastre se estompa și se identifica acum cu razele care veneau dinspre ramurile ce iradiau în jurul nostru... simțeam doar prezența stelei lângă mine și-i ghiceam răsuflarea printre sclipirile frunzelor de lumină. I-am auzit chiar vocea, ajungând la mine într-o jerbă de scântei stârnite din arborele imens în dreptul căruia ne aflam și a cărui coroană se întindea cu vârful undeva unde noi nu mai reușeam
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
prin lumina incertă am început să întrezăresc conturul scării și al balustradei podului de care aproape uitasem că era acolo. În fața mea sclipea ceva ca un vârtej de raze care prindeau culori și intensitate pe măsură ce priveam mai mult. Îi simțeam răsuflarea ca o căldură ce ajungea la mine din depărtări înghețate, dezmorțindu-mi gândurile. Ai deschis ochii, mi-a spus vocea și mi s-a părut că zâmbește binevoitoare. Acum ridică-te și hai să urci scările... Asta e prea mult
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
apropia. Împăratul îi auzi pașii grăbiți; într-o fracțiune de secundă înțelese că, după atâtea comploturi dejucate, moartea i se cuibărise în casă. Nu avu timp să se întoarcă încă o dată: o lovitură în spate, o lamă înghețată, pierderea echilibrului, răsuflarea tăiată. Într-o secundă își aminti: „Așa e un pumnal înfipt în spate: o lovitură, senzația de frig, nici o durere...“, spusese în Syria, cu ani în urmă, tatăl său. Și, într-adevăr, așa era. Împăratul se întoarse; credinciosul Chereas era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
buzunar interior un al doilea mesaj. Faimosul său tată lăsă plicul oficial să cadă și-l deschise cu nerăbdare - sau, poate, cu neliniște - pe cel de-al doilea, țelul real, dar secret, al unei călătorii întreprinse în mare grabă, cu răsuflarea tăiată, în scurtele zile de decembrie, de la o mansio la alta de pe drumurile imperiale. Băiețelul văzu cum, după câteva rânduri, tatăl său ridica repede ochii și, în șoaptă, îi punea întrebări curierului, care răspundea pe același ton, stând cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
În ce anume i se supun? îl întrerupse glasul copilului, stercurându-se printre ecourile loviturilor. — Vino-ncoace, a sosit vremea să afli, îi spuse hotărât Silius, de parcă până atunci, necunoscând anumite lucruri, micuțul ar fi suferit o nedreptate. El așteptă cu răsuflarea tăiată, iar maestrul de arme puse sabia deoparte. Silius vorbi: — Știi cine era acea Julia care a murit așa? Era mama mamei tale. Băiețelul amuți. Nimeni nu vorbise vreodată în fața lui despre bătrânii din familie, iar el își imaginase că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-se de-a lungul lui; era moale, imens. Fata se opri deodată din râs și se aplecă spre el; continua s-o mângâie, iar ea îl privea cu buzele întredeschise; sfârcul se întări, îi împunse palma. El se opri, cu răsuflarea tăiată. Ea se retrase brusc și se acoperi; îl privea cu ochii senini. El se îndepărtă tulburat de barăci și, când ajunse de-acum departe, întrebă de unde erau fetele acelea. — Ăsta-i cel mai bun motiv ca să pornești un război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aperi. Cel care te lovește se pricepe la arme și știe că nu trebuie să greșească, de aceea îți aplică imediat lovitura potrivită. Durează o clipă: lama care pătrunde, senzația de frig, nici o durere - râdea el. Gajus îl privea cu răsuflarea tăiată, fiindcă știa de la Zaleucos că Julius Caesar rostise cam aceleași cuvinte pe când cina în casa prietenului său Marcus Lepidus, cu o seară înainte de a fi ucis. Insula După ce străbătură Grecia, când misiunea fu îndeplinită până pe malurile Hellespontus-ului, merseră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
capul unei dinastii, iar acelea păreau ordine de război. Germanicus le explică: — Vom călători incognito, fără să anunțăm pe nimeni dinainte și fără escortă, cu un cortegiu mic. Iar Gajus, fiul pe care Germanicus nu-l pomenise încă, așteptă cu răsuflarea tăiată ca ochii tatălui său să se oprească asupra lui. Germanicus îl privi. Ne vom îmbrăca precum grecii. Vom vorbi grecește. Un neguțător împreună cu colaboratorii și cu fiul său. Unii încuviințară, zâmbind. — Un neguțător grec nu stârnește bănuieli, confirmă Germanicus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
banchete din ultimele săptămâni ale vieții sale. Preotul își dădu seama că accentul grecesc al străinului devenise mai dur; își amintea glasurile tribunilor lui Augustus în timp ce săreau pe uscat în portul Alexandria; apoi îl privi pe Gajus, care-și ținea răsuflarea, și se gândi că, bibliotecile de papyrus-uri fiind distruse și templele fiind devastate, amintirile li se puteau încredința acum doar supraviețuitorilor. Dacă vrei cu adevărat aceasta, răspunse el, te voi însoți până unde vom putea. Într-un mic codex - unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
momente ale istoriei care îi fuseseră trecute sub tăcere. — Tu mai știi, adăugă preotul imprudent, toți știu că regina, pe când era tânără, în timpul primei invazii romane, îi dăruise un fiu și lui Julius Caesar. Gajus simți că i se taie răsuflarea; îl apucă pe Zaleucos de braț. Nu mi-ai spus niciodată, îi șopti. Preotul își continuă discursul nestânjenit: Și știi că îl numiseră Ptolemaeus Caesar, un nume pe care întregul Aegyptus l-a văzut ca pe un pact de pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mă pot adresa. În spatele lui, cineva închise ușa camerei lui Germanicus. Ofițerii așteptară, adunați în grupuri, vorbind cu glas scăzut. Gajus, după luminoasele zile egiptene, fu cuprins din nou de spaima aceea fizică ce-i strângea stomacul și-i tăia răsuflarea. Dar inconștiența celor doi frați mai mari („Ce-ar putea să-i facă tatălui nostru? El are comanda. Cine poate să-l atace, printre atâția oameni înarmați?“) îl dezorienta. Zaleucos îl sfătui părintește: — Să ieșim. Dar mama lui, Agrippina - pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încăperile tale. Tu nu știi sau nu-ți aduci aminte, dar într-o zi unul dintre ei a găsit un motiv să te urască. Și poate că de ani de zile te urăște și surâde. Copilul îl privea ținându-și răsuflarea. Tatăl lui spuse: Apoi știi ce se întâmplă? Un dușman aflat departe, care vrea să te lovească, dar n-are cum să ajungă la tine, descoperă că unul dintre cei care-ți sunt aproape și te urăsc are, poate, nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că unul dintre cei care-ți sunt aproape și te urăsc are, poate, nevoie de bani... Iată, atunci e ca și cum porțile palatului tău ar fi larg deschise și n-ar sta nimeni de pază... Băiatul tăcea. Respiră adânc, o singură răsuflare puternică, o mișcare bruscă a diafragmului. Întrebă: — Dar cum putem ști dacă aici, printre noi, este cineva care te urăște? Tatăl fu mișcat. Puse stavilă gândurilor. — Nu cred că este, răspunse. Nimeni dintre cei de aici nu mă poate acuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îndreaptă spre Roma. A doua zi, Germanicus, în palatul regal din Epidafne, murmură, surprins, că se simțea rău. Veniră de îndată medicii, care rămaseră deconcertați de febra ușoară și de spasmele gastrice; îi examinară unghiile și interiorul pleoapelor, îi mirosiră răsuflarea, îi palpară abdomenul, rupseră și arseră o șuviță din părul lui. După care se consultară din priviri, tăcuți. Dintr-odată, Agrippina își aminti de vrăjitoarea siriană care se ascundea în casa Plancinei. Dar în ziua următoare Germanicus se simți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
blândă. Era ultimul din neamul lui, dar avea ceva ce vechii dușmani nu puteau să dobândească niciodată: Viitorul. El era puiul de leu ale cărui gheare erau deocamdată fragile. Trebuia să aștepte, așa cum așteptaseră papirusul, mierlele, violetele și trandafirii. Auzea răsuflarea Timpului în liniștea grădinii. Tot sucea în minte gândul acela, care devenea tot mai limpede, așa cum o piatră șlefuită cu tocila își pierde asperitățile. După câteva zile îi auzi pe liberți spunând că Livia Augusta „se simțea rău“. Se uitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe o masă din biblioteca extrem de ordonată un codex mic, elegant, cu închizători din argint aurit. Scrisul de pe syttibos era aproape șters, poate intenționat; se zăreau doar două cuvinte: Publius Ovidius. Dădu deoparte supracoperta și simți că i se taie răsuflarea. Era o elegie intitulată Pontica, iar copia aceea îi fusese dedicată tatălui său, Germanicus. Ce anume se ascundea în spatele exilului de neînțeles al lui Ovidius, dulcele poet, al implorărilor sale inutile către Augustus, al morții sale disperate și solitare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]