2,941 matches
-
radicali sau la cei accesibili prin stimulente selective. Una dintre presupozițiile pe care le voi utiliza în acest capitol ia în calcul raționalitatea partidelor (a competitorilor electorali), indiferent de scopul final pe care și-l propun. În acest context, prin raționalitatea comportamentului politic al participanților la competiția politică înțeleg adoptarea acelor strategii care conduc spre atingerea scopului propus prin utilizarea celor mai eficiente mijloace din punctul de vedere al costurilor. Astfel, având în vedere faptul că pentru a putea influența procesul
Teorii şi modele ale competiţiei politice. In: Competenţa politică în România by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1566]
-
gândirea realistă. Și pentru unii, și pentru ceilalți, statul este unitatea fundamentală de analiză, iar puterea actorilor este un element luat în calcul, chiar dacă i se acordă o importanță diferită în cele două abordări. O altă asemănare constă în presupunerea raționalității actorilor, considerându-se că fiecare participant la sistemul internațional anarhic își adecvează mijloacele la scopuri, primul obiectiv al oricărui stat fiind asigurarea propriei securități, în înțelesul tradițional al acesteia. Ambele paradigme vor postula astfel că statele sunt practic obligate să
Securitatea colectivă. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1521]
-
tradițional al acesteia. Ambele paradigme vor postula astfel că statele sunt practic obligate să identifice mijloacele cele mai potrivite pentru a putea supraviețui. În ceea ce privește asigurarea securității internaționale, se poate spune că disputa dintre liberali și realiști a început de la problema raționalității mijloacelor de care dispune politicul. Apărută în urma primei conflagrații mondiale, la care s-a ajuns prin logica balanței de putere, securitatea colectivă a fost văzută ca soluție a reglementării amenințărilor internaționale. Pentru cei abia ieșiți din Marele Război, enormele pierderi
Securitatea colectivă. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1521]
-
230). Cei doi gânditori sesizează, odată în plus, ceea ce au observat și alții, precum Kant, anume că o cunoaștere a lumii este mai curând o construcție a spiritului, logosului nostru (înțeles atât ca rațiune cât și ca discurs sau ca „raționalitate discursivă”) decât o reflectare mimetică, fidelă a realității, că noi nu putem prinde decât „fenomenul”, „lucrul în sine” scăpându-ne întotdeauna. În acest sens se va întreba Nietzsche de unde vine acest „instinct al adevărului”? Când, de fapt, dominant este „instinctul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
gândire. De fapt „cele două aspecte, cognitivul și expresivul, coexistă, numai că, în știință, metafora este preponderent cognitivă, iar în artă precumpănitor expresivă.” (idem:119). Metafora reprezintă, în această paradigmă un „mod non-definițional de fixare a referinței”, definindu-se ca „raționalitate imaginativă” (idem:122-123). Departe de a fi doar un simplu „ornament retoric”, metafora funcționează ca instrument de cunoaștere, ea apărând pentru a compensa carențele de „denumire”, lacune ale unui tip de limbaj în criză de termeni pentru noi aspecte ale
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
adevărate.” (Searle, 2000:159). Popper va impune „ideea de grade de verosimilitudine” sau ideea „gradului mai mare (sau mai mic) de concordanță cu adevărul sau de asemănare și similaritate mai mare (sau mai mică) cu adevărul.” (K. R. Popper, Adevăr, raționalitate și cunoaștere, în Logica științei, ediție îngrijită de Gh. Enescu și C. Popa, 1970:128). Autorul va preciza că „un anumit grad de verosimilitudine nu dă naștere nici unei logici cu mai multe valori, adică nu dă naștere vreunui sistem logic
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
vehiculate discursiv. Verificaționiștii, sau justificaționiștii, pozitiviști, care „cer să acceptăm o părere numai dacă ea poate fi justificată prin date pozitive...dovedită ca adevărată sau, cel puțin, ca foarte probabilă...verificată sau confirmată în mod probabilist.” (K. R. Popper, Adevăr, raționalitate și cunoaștere, în Logica științei, ediție îngrijită de Gh. Enescu și C. Popa, 1970:121). Falsificaționiștii, negativiști, care consideră că „nu putem găsi temeiuri pozitive care să justifice convingerea că o teorie e adevărată” (idem:121), dar că putem găsi
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
distincția anticilor între episteme (știință) și opinie (părere), care ținea de domeniul cunoașterii. Tot în sfera cunoașterii va rămâne distincția și la Kant pentru care convingerile sunt rezultatul considerării a ceva ca adevărat în baza unor principii sau temeiuri ale raționalității umane iar persuasiunea este efectul considerării a ceva ca adevărat în baza unor principii sau temeiuri ale subiectivității (sensibilități, activități) umane. Trecerea distincției din domeniul cunoașterii în domeniul discursivității, limbajului este justificată prin faptul că prin discursivitate putem înțelege caracterul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
dimensiunea primă - pur rațională sau cognafectivă - vizată în auditoriu. Convigerea, ca act argumentativ, pune în joc, în special, argumente bazate pe fapte, și exemple precum și o serie de operații logice (inferențe, raționamente, deducții, inducții, implicații, disjuncții), așadar mecanisme de ordinul raționalității și vizează în special dimensiunea rațională a interlocutorului. Ea tinde spre extrema raționalității: demonstrația cu idealul de deductibilitate, însă fiind sortită domeniului verosimilului și probabilului nu-și poate depăși condiția, depășire care de fapt ar anula-o devenind demonstrație. Argumentele
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
pune în joc, în special, argumente bazate pe fapte, și exemple precum și o serie de operații logice (inferențe, raționamente, deducții, inducții, implicații, disjuncții), așadar mecanisme de ordinul raționalității și vizează în special dimensiunea rațională a interlocutorului. Ea tinde spre extrema raționalității: demonstrația cu idealul de deductibilitate, însă fiind sortită domeniului verosimilului și probabilului nu-și poate depăși condiția, depășire care de fapt ar anula-o devenind demonstrație. Argumentele și operațiile puse în scenă de convingere sunt mai degrabă constrângătoare decât seducătoare
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
care e justificat acel rezultat. Persuadarea ca act argumentativ aruncă în lupta discursivă, mai degrabă, argumente bazate pe analogie și operații retorico-estetice sau stilistice (de ordonare, de “ornare” și altele), mecanisme ce țin, mai curând, de sensibilitatea subiectivă decât de raționalitate, vizând în special dimensiunea emoțională a interlocutorului. Argumentele și operațiile vehiculate de persuadare sunt seducătoare și sugestive nu constrângătoare, tinzând spre cealaltă extremă, cea irațională, a seducției prin cuvinte, care de cele mai multe ori ia forma “persuasiunii clandestine” sau manipulării prin
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
aserțiuni. “Problema delicată” este că “orice intervenție discursivă performativă este și persuasivă și convingătoare în același timp. Numai această întrepătrundere poate asigura creșterea performanței unei intervenții discursive”, dar “cine poate spune cu exactitate unde se termină mecanismele ce țin de raționalitate în obținerea unui rezultat discursiv și unde încep acelea care trec dincolo de raționalitate?” (Sălăvăstru, 1996:205). 4.3.3. Limba de lemn ca stratagemă manipulatorie Se vorbește tot mai mult de faptul că trăim într-o “era a comunicării” iar
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
convingătoare în același timp. Numai această întrepătrundere poate asigura creșterea performanței unei intervenții discursive”, dar “cine poate spune cu exactitate unde se termină mecanismele ce țin de raționalitate în obținerea unui rezultat discursiv și unde încep acelea care trec dincolo de raționalitate?” (Sălăvăstru, 1996:205). 4.3.3. Limba de lemn ca stratagemă manipulatorie Se vorbește tot mai mult de faptul că trăim într-o “era a comunicării” iar “forța puterii” nu mai stă în “puterea forței” (fizice) ci în “puterea cuvintelor
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Nordului despre iraționalitatea, primitivismul, dependența, neajutorarea, lipsa de civilizație și caracterul natural, atavic al popoarelor din Sud (în special popoarele africane), în mod similar cu percepțiile imaginarului colectiv, de-a lungul secolelor și până astăzi, despre femei, prin opoziție cu raționalitatea, civilizația, spiritualitatea și caracterul independent, autonom, al prototipului uman masculin. Feminismul teoriei critice este o altă teorie importantă în studiile feministe contemporane ale Relațiilor Internaționale care poate fi încadrată etapei genului ca element constitutiv. Fiind un curent mai recent (anii
Feminismul în Relațiile Internaționale. In: RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1516]
-
acel moment: s-a creat arma care putea produce, direct și efectiv, anihilarea umană; ea putea, practic, să șteargă un stat și populația lui de pe fața pământului arma absolută, cum o numea Bernard Brodie. Acest lucru a condus la anihilarea raționalității războiului (în sensul statuat de Carl von Clausewitz), fie că este vorba despre un conflict între un stat ce posedă arma nucleară și un stat care nu o posedă, fie că este vorba despre un conflict între două puteri nucleare
Război şi securitate nucleară. In: RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1529]
-
în care sunt priviți și interpretați partenerii din comunitate atât în discursul public al elitelor, cât și de către oamenii obișnuiți. Comunitatea de securitate în raport cu celelalte instituții Dintre toate instituțiile securității internaționale, comunitatea de securitate face cel mai puțin apel la raționalitatea actorilor. În fiecare dintre cele două abordări ale acestei instituții prezentate mai sus, explicația fundamentală pentru constituirea sa nu stă în modul în care un stat își identifică interesele și le negociază cu alte entități politice, ci într-un sentiment
Comunități de securitate. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1524]
-
idealiști ce apelează la tiparul gândirii liberale a secolului al XIX-lea. Într-o formulare elegantă, formalizarea Relațiilor Internaționale ca disciplină autonomă este într-adevăr dominată de structura mentală a paradigmei liberale de secol al XIX lea, accentuând credința în raționalitate, egalitate, libertate, proprietate și, mai ales, încrederea în posibilitatea progresului uman (Knutsen, 1999). Mai mult, spre deosebire de etapele ulterioare în care disciplina se află sub dominația metodologiilor științifice ale științelor sociale, debutul Relațiilor Internaționale este marcat de influența investigației istorice și
IDEALISMUL UTOPIC. In: RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
datorită existenței unei autorități supreme însărcinate cu implementarea legislației, în vreme ce persistența politicii de putere caracteristice sferei internaționale se datorează absenței unei autorități suverane la scară globală: astfel, în domeniul Relațiilor Internaționale, pacea derivă nu atât din exploatarea principiilor internaționalismului liberal (raționalitate, justiție/drept, organizații internaționale și securitate colectivă), cât din respectarea principiilor perene ale balanței de putere. Împotriva acestei poziții, avocații principiilor liberale se opun separării necesare între regulile și normele interacțiunii din sfera politicii interne și cele din politica internațională
IDEALISMUL UTOPIC. In: RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
pe o serie de asumpții ale realismului structural care suferă însă unele modificări: statele sunt principalii actori în politica mondială, însă organizațiile interguvernamentale și actorii nestatali joacă roluri mai importante decât sunt dispuși să accepte realiștii; actorii sunt caracterizați de raționalitate, în sensul că tind să se comporte în așa fel încât să-și maximizeze beneficiile pe ansamblul unei game de obiective, ordonate consistent din punct de vedere logic; raționalitatea actorului nu presupune că el dispune de informație perfectă, că ia
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
importante decât sunt dispuși să accepte realiștii; actorii sunt caracterizați de raționalitate, în sensul că tind să se comporte în așa fel încât să-și maximizeze beneficiile pe ansamblul unei game de obiective, ordonate consistent din punct de vedere logic; raționalitatea actorului nu presupune că el dispune de informație perfectă, că ia în considerare toate alternativele posibile sau că preferințele sale rămân neschimbate; puterea și influența rămân centrale în definirea intereselor statelor, însă de aici nu decurge că statele caută întotdeauna
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
de caracteristici ale sistemului politic românesc care sunt adesea neglijate, acceptate tacit, dar prea puțin tratate ca esențiale pentru înțelegerea proceselor politice din România. În primul capitol, Șerban Cerkez aduce în discuție problema incertitudinii în participarea la vot. Conform modelului raționalității instrumentale, scopurile sunt considerate ca date, iar actorii trebuie să identifice și să utilizeze cele mai bune mijloace pentru atingerea acelor scopuri. Atunci când analizăm competiția politică apare însă problema determinării scopului pe care îl au participanții la competiția electorală. Cele mai multe
INTRODUCERE. In: Competenţa politică în România by Adrian Miroiu, Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1565]
-
forțe din Parlament. Un exemplu în acest sens, discutat în capitolul 1, se referă la importanța fenomenului migrației pentru menținerea la putere a guvernelor din perioada 2009-2012 (nivelul migrației electorale a fost în această perioadă de aproximativ 15%). Dezbaterile privind raționalitatea comportamentului de vot atât în ceea ce îi privește pe competitorii electorali, cât și în ceea ce îi privește pe votanți continuă în capitolul 2, în care Andra-Maria Roescu analizează cele mai cunoscute modele de competiție și le testează funcționarea în mediul
INTRODUCERE. In: Competenţa politică în România by Adrian Miroiu, Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1565]
-
la nivel economic, aceasta rațiune n-o are decat piața liberă, prin mecanismele sale bine stabilite, într-un cadru liber concurențial în care prețul să reflecte exact situația existentă la un moment dat, piața este cea mai elocventă exemplificare a raționalității. Se știe exact care sunt regulile, modul de reacție al fiecăruia poate fi prevăzut, principiile după care se acționează sunt aceleași pentru toți: principiul hedonistic și interesul individual. Nimic mai simplu și totodata nimic mai eficient, totul desfășurându-se conform
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
a structurilor de conducere, caracterizată prin utilitate, o utilitate care servește și legitimării unor politici care păreau, după criteriile de până atunci, imorale. În același timp însă, umaniștii reiterează etica politică tradițională prin impulsionarea morală a ideilor reformatoare, a căror raționalitate remarcabilă a fost demonstrată teoretic pentru prima dată, împreună cu radicalitatea proiectelor utopice, de Dialectica Iluminismului. Cel de-al treilea impuls a venit din partea Reformei, mai puțin însă motivat de teologie ci de necesitatea practică de a apăra noua credință în fața
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
John Locke descrie , în Eseu cu privire la înțelegerea umană, libertatea ca acționând sub influența sinelui, iar în Tratat despre guvernare, definește libertatea ca nefiind supusă voinței arbitrare, nesigure, inconstante și necunoscute a unei alte persoane. Spinoza spunea că libertatea e perfecta raționalitate, Leibniz o definea ca spontaneitatea inteligenței, Kant o considera autonomie, iar Hegel o vedea ca acceptarea necesității, dar cel mai interesant punct de vedere este exprimat de Benedetto Croce, ”expansiune permanentă a vieții”. Expresia Eu sunt liber să..., poate avea
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]