1,992 matches
-
pentru literatura noastră încurajarea manifestărilor cosmopolite ale unor critici. Redacția revistei Viața românească, precum și redacțiile altor publicații vor trebui să dea dovadă de mult mai multă vigilență în aprecierile critice, să înăbușe cu tărie orice încercare de răbufnire a concepțiilor reacționare”. Dar seria discuțiilor în jurul poeziei a avut, pare-se, doar această reluare. Oricum, presa nu mai menționează altele. ALTE VOLUME DE POEZII Să ne oprim în cele ce urmează asupra câtorva volume de poezii apărute în acest an. Stelele păcii
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
diftongi, Consoane și Despărțirea cuvintelor) sunt precedate de expunerea principiilor noii reforme ortografice, cât și de justificarea istorico-ideologică a acesteia: „Vechile ortografii ale fostei Academii Române nu s-au putut impune ca unice și obligatorii pentru toată națiunea din pricina concepției reacționare care stătea la baza Academiei. Acestei concepții reacționare i se datorește greșeala inițială a primei ortografii întocmite de Academie, etimologismul, defect de care nu s-au desbărat reformele ortografice făcute în cursul veacului al XIX-lea și al XX-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
expunerea principiilor noii reforme ortografice, cât și de justificarea istorico-ideologică a acesteia: „Vechile ortografii ale fostei Academii Române nu s-au putut impune ca unice și obligatorii pentru toată națiunea din pricina concepției reacționare care stătea la baza Academiei. Acestei concepții reacționare i se datorește greșeala inițială a primei ortografii întocmite de Academie, etimologismul, defect de care nu s-au desbărat reformele ortografice făcute în cursul veacului al XIX-lea și al XX-lea (nici ultima, cea din anul 1932). Ortografia etimologică
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Cât privește președintele comitului de întreprindere (interpretat de I. Frimu) - el nu arată rolul de conducător ce trebuie să-l aibă printre muncitori un astfel de personaj. Trebuie să spunem de asemenea că inginerul Iona Jămănaru care are o soție reacționară, un fiu asasin, o fiică șovăielnică - constitue un contrast prea puternic față de familia lui, contrast insuficient explicat. Socotim de asemenea că secretarul sau secretarul adjunct al Județenei de partid, care are o apariție scurtă și neînsemnată, este slab înfățișat, necorespunzător
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
țară, în teatrul practicat de burghezie, țăranii apăreau în costume naționale, cu floricele la pălărie și zurgălăi la opincile noi-nouțe. Atmosfera rustică» era improvizată cu ajutorul fluierului ciobănesc, al tălăngilor și al lătratului de câini din culise. Aceasta era viziunea deformată, reacționară a sămănătorismului asupra satului, foarte convenabilă scopurilor politice ale burgheziei. Având de-a face cu un text nou, exprimând o realitate nouă, direcția de scenă a știut ea însăși să câștige un nou fel de a vedea oamenii și faptele
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
fost precizată destul de clar și că nu mai e nevoie de nici un efort suplimentar din partea lor. Scriitorii care procedează astfel, refuzând eroilor pozitivi dreptul de atari preocupări și rezervându-le în exclusivitate personajelor negative, se lasă influențați de concepția mic-burgheză, reacționară, care consideră socialismul ca o egalizare absolută a tuturor oamenilor, prin transformarea lor într-o masă cenușie, prin nivelarea cerințelor la standardul cel mai jos, pe bază de asceză și renunțare la orice veleități personale spre mai bine, spre mai
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
noi.(...) După rezistența pe care o opun cei care nu doresc să aflăm ce s-a întâmplat prin țărișoara asta vreme de 50 de ani, e clar că "forțele adverse", informatorii și rețelele lor dar mai ales istoricii și arhivarii reacționari și funcționarii cointeresați care-i slugăresc aflăm că sunt mai mulți decât credeam, și încă exercită o influență sensibilă în mass-media, în politică, în afaceri, în zona gingașă a societății civile. Câțiva dintre ei s-au strecurat binișor și în
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
erau sistematic furate în numele utopiei de care ea s-a îndrăgostit. Comparând o operă din est cu una din vest, observăm schimonosirea umanului în două situații. Când estul scrie despre om, omul e o ființă impecabilă (eroul pozitiv) ori un reacționar anticomunist (eroul negativ); vestul, însă, e liber să creeze eroi veridici și imprevizibili. Estului i-a fost furată surpriza lecturii de către cenzură. Eroii comuniști trebuiau să fie oameni de rând care știau drumul drept (comunismul), sau intelectuali care deprindeau filozofia
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a dus la Revoluția Franceză, la libertate, egalitate și fraternitate. Dar s-a ivit și o altă idee: naționalismul. După războaiele napoleoniene, care au familiarizat restul Europei cu ea, Occidentul deziluzionat a aderat la romantism. Romantismul are două aspecte: cel reacționar, o deziluzie față de ideea de mai liniar a lui Napoleon. Europa a redescoperit Evul Mediu; medievala și romantica "alianță dintre tron și altar". Dar își făcea apariția și altceva: a găsi un aliat în romantism. Istoricii naționaliști, mai ales cei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
români se hotărîseră să caute o cale de revizuire a problemei Transilvaniei și Bucovinei, lăsînd la o parte Basarabia, unde așa ceva nu avea nici o perspectivă. Atunci cînd arhiducele antimaghiar Franz Ferdinand a vizitat România, dr. Aurel Popovici, un naționalist român reacționar, a fost în culmea entuziasmului. El preconizase o soluție austro-germană a problemelor României prin instituirea unei monarhii unite austro-române după urcarea pe tron a lui Franz Ferdinand, "cu sau fără rege (al României)"202. Iorga era dezgustat de ideile lui
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
francez? Citindu-i articolele, remarcai stilul său spectaculos uneori, întotdeauna violent, dar mai ales faptul că Daudet părea să fi dat un nou sens vulgarității. În 1928, un preot francez din ordinul Adormirii Maicii Domnului (ordin cunoscut pentru orientarea sa reacționară antirepublicană extremistă) și totodată istoric i-a sugerat lui Iorga să conferențieze la Văleni despre Constantinopole și despre turcii din Balcani 156. Dar semnificația acestor contacte nu trebuia exagerată. Iorga era în legătură permanentă cu istoricii și politicienii întregului spectru
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
democrații operante era existența unei clase de mijloc sau, ca unic înlocuitor, a unei țărănimi puternice, încrezătoare și posesoare de pămînt. În absența acesteia, exista iminența unor tulburări sterile, după care alternativa consta în alunecarea spre stînga sau o dictatură reacționară 43. Cu toate acestea, Argetoianu trebuia să ocupe un loc aparte. Constantin Argetoianu provenea dintr-o puternică familie de boieri din Oltenia. El ar putea constitui obiectul unui studiu de caz asupra unui despot oriental: abil, brutal, ca să nu mai
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
articole apărute și sub formă de broșură cu titlul Hungarica. Iorga le reproșa ostilitatea ireconciliabilă față de administrația română, refuzul de a accepta autodeterminarea românilor și manevrele menite să ducă la revizuirea tratatelor de pace. A pus la stîlpul infamiei caracterul reacționar al instituțiilor maghiare medievale, a atacat "cultura subgermană" a ungurilor și le-a amintit de asuprirea din trecut a românilor, încheind: "vrînd să restabilească monstruoasele și imposibilele granițe medievale (ale Ungariei), oamenii aceștia (care doresc așa ceva) nu-și dau seama
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
o încercare disperată de a opri acest proces. Ceea ce a dus la stabilirea că numai evreii erau țapii ispășitori, încercîndu-se să se facă din aceștia autorii schimbării și ai declinului. Astfel, "evreii au fost cei care au distrus "utopia lor reacționară" de pace și armonie în mediul rural!..." Toate acestea nu reprezentau sămănătorismul și naționalismul cultural al lui Iorga. Departe de a încerca să salveze privilegii de clasă încercînd să găsească țapi ispășitori, el voia să-i ajute pe țărani, să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
neînțeles... ce ne domină astăzi viața e sentimentul de stupoare și Încercarea instinctivă de a găsi o direcție. Suntem pur și simplu dezarmați de realitate”. După Înfrângerea lui Hitler, impedimentul principal În calea transformării radicale nu au fost fasciștii sau reacționarii care se aliaseră cu dictatorii și fuseseră măturați odată cu aceștia, ci guvernele În exil legitime, care așteptaseră sfârșitul războiului la Londra. Pentru acestea, organizațiile locale de rezistență nu reprezentau un posibil aliat, ci un obstacol: un tineret nechibzuit care trebuia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-o traverseze ca să atace Rusia, era un atu militar vital. La Yalta și la Potsdam, Stalin a insistat ca teritoriile dintre Rusia și Germania, dacă nu erau incluse cu totul În URSS, să fie state „fără elemente fasciste și reacționare”. Acest principiu a fost aplicat Într-o manieră controversată, ca să folosim un eufemism. Dar În 1945, americanii și britanicii nu erau dispuși să-l contrazică pe Stalin. Exista sentimentul că sovieticii Își câștigaseră dreptul de a defini securitatea națională cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
facă pe socialiști să li se alăture lor. Era o strategie comunistă clasică. Între 1918 și 1921, tactica lui Lenin a fost scindarea partidelor socialiste, coalizând facțiunile de extremă stângă În noi mișcări comuniste și denunțându-i pe ceilalți ca reacționari depășiți de mersul istoriei. Când partidele comuniste s-au trezit În minoritate În următoarele două decenii, Moscova a schimbat abordarea, iar comuniștii le-au prezentat socialiștilor (mai numeroși) perspectiva unificării stângii sub egida comunistă. După eliberare, În circumstanțele specifice Europei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
violenței. Chiar și atunci când acceptau pactul comunist, situația nu era cu mult mai bună: În România, la congresul reunit al celor două partide din februarie 1948, liderul comunist Ana Pauker i-a acuzat pe colegii foștii socialiști că slujesc guvernele reacționare prin sabotaj și „calomnii” antisovietice. După decimarea, arestarea sau absorbția principalilor adversari, rezultatele comuniștilor s-au Îmbunătățit Într-adevăr la alegerile din 1947 și după aceea - poate și pentru că practicau atacurile violente asupra adversarilor rămași, intimidarea la secțiile de votare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dacă ar fi existat un amplu sprijin popular pentru comuniștii locali, sfetnicii lor sovietici ar fi ales să joace până la capăt cartea „democratică”. Dar și În Ungaria comuniștii s-au dovedit constant nepopulari, chiar și la Budapesta. Deși etichetat drept reacționar și chiar fascist, Partidul Micilor Proprietari (echivalentul maghiar al partidelor țărănești) a obținut majoritatea absolută În alegerile naționale din noiembrie 1945. Cu sprijinul socialiștilor (al căror lider, Anna Kéthly, refuza să creadă că aliații lor comuniști s-ar Înjosi Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau neobișnuit de favorabile. Între cele două războaie, extrema dreaptă avusese un succes de care cei mai mulți preferau acum să nu-și amintească. De la Bruxelles la București, jurnalismul polemic și literatura anilor ’30 abundau În rasism, antisemitism, ultranaționalism, clericalism și spirit reacționar. Intelectualii, jurnaliștii și profesorii care În perioada interbelică și În timpul războiului Îmbrățișaseră vederi fasciste sau ultrareacționare aveau toate motivele ca, după 1945, să-și afirme zgomotos recentele afiliații progresiste sau radicale (ori să se retragă În umbră, temporar sau definitiv
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
liniștitor, pacificator, de vremuri mai simple. La baza retoricii antifasciste arborate de stânga oficială se afla o viziune duală asupra apartenenței politice: noi suntem ce nu sunt ei. Ei (fasciștii, naziștii, franchiștii, naționaliștii) sunt Dreapta, noi suntem Stânga. Ei sunt reacționari, noi suntem progresiști. Ei reprezintă Războiul, noi - Pacea. Ei sunt forțele Răului, noi suntem de partea Binelui. Cum spunea Klaus Mann la Paris În 1935: „Nu știu ce sunt fasciștii, dar eu nu sunt și mă opun”. De vreme ce oponenții antifascismului Își defineau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
păreau, În rest, execrabile. Aceste alianțe dubioase constituiau o țintă favorită a polemicii sovietice, drept pentru care era uneori dificil să-i convingi pe criticii liberali ai comunismului să se exprime În public: se temeau că vor fi luați drept reacționari. În 1948, Arthur Koestler mărturisea unui public numeros adunat la Carnegie Hall, În New York: „N-ai ce-i face, uneori oamenii au păreri corecte din motive greșite... Teama de a nu fi Într-o bună companie nu este expresia neîntinării
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Carnegie Hall, În New York: „N-ai ce-i face, uneori oamenii au păreri corecte din motive greșite... Teama de a nu fi Într-o bună companie nu este expresia neîntinării politice, ci a neîncrederii În sine”. Intelectualii cu adevărat reacționari erau rari În primul deceniu de după război. Chiar și cei care se declarau deschis de dreapta, ca francezii Jacques Laurent sau Roger Nimier, gustau mai degrabă farmecul unei cauze pierdute, afișând o nostalgie boemă pentru trecutul discreditat și arborându-și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Lordului Chamberlain din Marea Britanie, consacrat cenzurii teatrului: posturile de examinator al pieselor și examinator delegat erau relicve din 1738). Excepția majoră era, desigur, Biserica Catolică. Încă din 1870, de la primul Conciliu Vatican, Întrunit sub influența și auspiciile unui papă mărturisit reacționar, Pius al IX-lea, Biserica Catolică adoptase o viziune cuprinzătoare și absolut dogmatică a responsabilităților sale ca stâlp moral al turmei păstorite. Tocmai pentru că statul modern Îl deposeda treptat de influență politică, Vaticanul era de neclintit În exigențele lui față de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exigențele lui față de adepți. Pontificatul lung și - retrospectiv - controversat al lui Eugenio Pacelli, Pius al XII-lea (1939-1958), nu numai că a reafirmat autoritatea spirituală a Vaticanului, dar a reușit să readucă Biserica pe scena politică. Îmbrățișând deschis o politică reacționară, de la legăturile strânse cu Mussolini la entuziasmul pentru dictatorii catolici din Spania și Portugalia, papalitatea a menținut sub Pacelli o linie fermă și În politica internă a țărilor democratice. Catolicii italieni, În special, au fost lămuriți că e o impietate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]