18,995 matches
-
de box-office. Nu aș putea califica acest film drept de artă cu inima împăcată, deși a luat César-ul în '89. Nu mi se pare suficient de elaborat și există incongruențe. Dar e o raritate dintr-un punct de vedere. Mulți regizori fac lungmetraje pe care le numesc "personale" și care sunt eșecuri tocmai din această cauză. Pe când Besson ia o poveste personală - dacă nu mă înșeală memoria, părinții lui erau scafandri, el practica acest sport și dorea să devină biolog marin
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
discrepanțele, dar mi s-au părut neglijabile. Cu toate că a fost acuzat că e "banal", "prostuț", "naiv" etc. Există însă și un anume avantaj la un scenariu atât de transparent. Personajele sunt însă bine delimitate și probabil, cu puțin ajutor din partea regizorului, actorii au priceput ce au de jucat. Și joacă mai mult, transmit mai mult, prin limbajul corporal decât prin cuvinte. O excepție: rolul lui Jean Reno (personaj dictatorial cu fratele mai mic dar blând ca un mielușel cu mama a
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
tragică. Motivele pentru care n-am sesizat defectele scriptului au devenit clare cu timpul. 1. Calitatea vizuală a filmului. Să detaliez: majoritatea cadrelor au adâncime, iar camera parcă înoată înăuntrul lor. E la fel de meditativă și avidă de nuanțe ca și regizorul. Sondează timid peisajele marine (care-ți iau respirația) la fel ca pe personaje. La care se adaugă un filtru de culoare albastră, de o subtilitate rar întâlnită. Montajul e numai bine dozat din punctul de vedere al vitezei. Ceea ce bănuiesc
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
al peliculei, cinematografia lui Carlo Varini și montajul joacă un rol crucial. Halucinația lui Jacques, care are senzația că marea îl invadează prin tavan (sesizați abundența de conotații), e climaxul emoțional al filmului. Vorbesc de o secvență sensibilă, pentru că mulți regizori au înghițit eternele reproșuri ale criticilor pentru că inserau astfel de momente într-un mod gratuit. Or, tocmai acest lucru nu se întâmplă în lungmetrajul lui Besson. }i se pare firească o astfel de halucinație, iar modul în care e filmată
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
doar la conexiunea dintre cele două tipuri de critici sau la ecranizările unor romane, ci și la modul în care cele două arte trăiesc una după urma celeilalte. Se fac filme despre scriitori mai des decât se scrie ficțiune despre regizori. Există literatură bună care poate îngropa un film dacă acesta tratează materialul într-un mod ortodox și literatură bună care poate stimula o producție originală. Pentru ultima situația nu mă pot gândi la un exemplu mai bun decât Cărțile lui
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
creierului. Mare, mare dezamăgire cu atât mai mult cu cât vine de la Peter Weir, autorul lui Truman Show, film în care jongla admirabil cu stereotipurile. Al doilea lungmetraj pe care l-aș lua în colimator este În căutarea lui Forrester. Regizorul este Gus Van Sant, scenaristul, Mike Rich. Forrester (Sean Connery) interpretează o celebritate literară uitată: a scris o carte bună cu mult timp în urmă, iar în prezent trăiește ca un hermit. Jamal (debutantul pe peliculă Rob Brown) este un
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
Privit din unghiul ăsta, filmul e mai riscant decât teatrul. Acolo, ai un spectacol prost, publicul te-a taxat, și știi ce vei face data următoare, poți reface. La filmări, ai doar câțiva spectatori în jurul tău, cel mai important fiind regizorul și dacă el vede lucrurile într-un anumit fel, ești obligat să joci în acel fel. Ce iau de la film, nu pot lua de la teatru și viceversa. Dacă le unești, poți să faci un actor măcar informat, dacă nu bun
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
rol bun. Cred însă că un scenariu prost poate ucide un personaj. A.O: E vreo diferență între modul cum joci în lungmetraje și în scurtmetraje? Se pune mai multă presiune în cazul primelor? A.V: Depinde de subiect, de regizor, de atât de multe. Uneori povestea e atât de bună încât nu e nici o presiune pe nimeni. Regizorii pot să-ți ușureze mult munca... A.O: Cu ce regizor ți s-a întâmplat asta? A.V: Cu Mitulescu și Olteanu
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
modul cum joci în lungmetraje și în scurtmetraje? Se pune mai multă presiune în cazul primelor? A.V: Depinde de subiect, de regizor, de atât de multe. Uneori povestea e atât de bună încât nu e nici o presiune pe nimeni. Regizorii pot să-ți ușureze mult munca... A.O: Cu ce regizor ți s-a întâmplat asta? A.V: Cu Mitulescu și Olteanu. A.O: Cum privești rolul tău din Milionari de week-end? A.V: Nu îmi prea place să vorbesc
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
multă presiune în cazul primelor? A.V: Depinde de subiect, de regizor, de atât de multe. Uneori povestea e atât de bună încât nu e nici o presiune pe nimeni. Regizorii pot să-ți ușureze mult munca... A.O: Cu ce regizor ți s-a întâmplat asta? A.V: Cu Mitulescu și Olteanu. A.O: Cum privești rolul tău din Milionari de week-end? A.V: Nu îmi prea place să vorbesc despre acest film. E un eșec, regizorul a făcut mult prea
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
A.O: Cu ce regizor ți s-a întâmplat asta? A.V: Cu Mitulescu și Olteanu. A.O: Cum privești rolul tău din Milionari de week-end? A.V: Nu îmi prea place să vorbesc despre acest film. E un eșec, regizorul a făcut mult prea multe concesii, era mult mai interesat să termine filmul decât să-l lase să se nască. Iar rolul...ei, fără discuție, e cel mai slab rol din cariera mea. Nu că n-aș fi făcut și
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
la o probă pentru Orient Express. M-am întâlnit cu el, dar eram prea tânăr, nu cred că m-aș potrivi genului lui, nici n-am timp de pierdut. Eu sunt prea cinstit, de asta am și probleme cu anumiți regizori. Se stabilește o comunicare, vezi oamenii profunzi, vezi dacă poți colabora cu ei sau nu. Nici până acum n-am văzut filmul lui Nicolaescu. A.O: Pe ce criterii îți alegi rolurile? A.V: Se întâmplă ceva foarte ciudat. Până
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
la dispoziția - am rezerve să spun "cinefilului", așa că mă mulțumesc cu - consumatorului de filme autohton. Dar întâi trebuie să fac o structurare cronologică a ciclului. La început a fost Alien pur și simplu, o combinație de SF, horror și thriller. Regizorul era Ridley Scott. Apoi, în 1986, extratereștrii s-au multiplicat, apărând Aliens, în regia lui James Cameron, viitorul părinte al Titanicului. Ciclul s-a rafinat odată cu următoarele pelicule, cea din 1992 fiind realizată de David Fincher (Fight Club, Seven), în timp ce
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
se situează prea departe de acest statut. Într-un interviu cu Jeunet care se găsește pe ediția specială a DVD-ului, acesta spune că varianta filmului nu este un "director's cut" (se lansează pe piață un film, iar apoi regizorul, nemulțumit de varianta finală, oferă propria sa versiune), pentru că aceasta era cea pe care o puteai vedea pe marile ecrane în 1997. Cu alte cuvinte, a avut suficientă libertate de creație. Și asta se vede: introduce numeroase inovații la nivelul
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
oferă propria sa versiune), pentru că aceasta era cea pe care o puteai vedea pe marile ecrane în 1997. Cu alte cuvinte, a avut suficientă libertate de creație. Și asta se vede: introduce numeroase inovații la nivelul scenariului, inovații la care regizorii anteriori n-ar fi îndrăznit să spere. Scenaristul (dar și regizorul) Joss Whedon transplantează o problemă care a preocupat analiștii rasismului în contextul relației extraterestru - uman: contaminarea rasei/speciei. La finalul filmului anterior, Ripley omora toți alienii, în afară de "puiul" care
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
puteai vedea pe marile ecrane în 1997. Cu alte cuvinte, a avut suficientă libertate de creație. Și asta se vede: introduce numeroase inovații la nivelul scenariului, inovații la care regizorii anteriori n-ar fi îndrăznit să spere. Scenaristul (dar și regizorul) Joss Whedon transplantează o problemă care a preocupat analiștii rasismului în contextul relației extraterestru - uman: contaminarea rasei/speciei. La finalul filmului anterior, Ripley omora toți alienii, în afară de "puiul" care avea să irumpă din cutia ei toracică. Se sinucide, pentru a
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
recunoaște părintele natural, ci doar pe cel cultural. Din cauza acestor încurcături, Ripley ajunge în situația de a trebui să-și anihileze propriul copil. Până acum, extraterestrul și omul se aflau în relații conflictuale. Se punea exclusiv problema "care pe care". Regizorul alege să revitalizeze groaza produsă de monstru nu prin modurile spectaculoase în care acesta își exercită forța. În schimb, produce o dramă psihanalitică, în care amestecă ciocnirea de forțe cu relații familiale, în care ceva atât de firesc și de
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
seară de seară, de el însuși. Atît de sigur pe sine, de puternic, de cuceritor pe scenă, atît de singur, de bîntuit, de temător în culise, în cabină, acasă. Piesa lui Cehov Cîntecul de lebădă este luată de Horațiu Mălăele - regizor și protagonist - drept pretext pentru o mărturisire foarte personală, în fond. Vasili Vasilici Svetlovidov sînt eu! poate să sune confesiunea lui Horațiu Mălăele. Fără suprapuneri, neapărat, cu similitudini, lucrate dincolo de piesă, sugerate, cu accente și tușe recognoscibile, cu ipostaze, cel
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
-i artă, unde-i talent, nu-i nici bătrînețe, nici singurătate, nici boală! Pînă și moartea-i ceva relativ...! În toate drumurile mele infinit de multe și infinit de lungi cu trenul port cu mine imagini din spectacole, întîlniri cu regizori, cu actori, cu prieteni, cu artiști, senzații, văd și revăd scene întregi, costume, lumini. Confesiunea lui Horațiu Mălăele este risipită în toate acestea. Delicat și nobil. Pentru că Svetlovidov este, de fapt, unul din însoțitorii mei. în teatru și pe calea
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
cea mai sintetică dintre arte, pentru cea care solicită cele mai multe simțuri. Or, a-l reduce la cele două straturi pe care le menționam înseamnă a simplifica această artă, a o privi strict - mă hazardez - prin lentila spectatorului de teatru, unde regizorul poate continuă să fie demiurgul din culise. Fără a vrea să diminuez importanța regiei de film, aș vrea să atrag atenția asupra unui detaliu: când s-a acordat Oscarul pentru cel mai bun film, nu regizorul, ci producătorii au fost
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]
-
spectatorului de teatru, unde regizorul poate continuă să fie demiurgul din culise. Fără a vrea să diminuez importanța regiei de film, aș vrea să atrag atenția asupra unui detaliu: când s-a acordat Oscarul pentru cel mai bun film, nu regizorul, ci producătorii au fost chemați să primească premiul, iar Clint Eastwood s-a scuzat pentru prezența lui pe scenă! Cu alte cuvinte, în lumea filmului, noul demiurg e producătorul, nu regizorul. Cred că Michel Foucault ar fi zâmbit în fața acestei
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]
-
a acordat Oscarul pentru cel mai bun film, nu regizorul, ci producătorii au fost chemați să primească premiul, iar Clint Eastwood s-a scuzat pentru prezența lui pe scenă! Cu alte cuvinte, în lumea filmului, noul demiurg e producătorul, nu regizorul. Cred că Michel Foucault ar fi zâmbit în fața acestei inovații: puterea îi aparține celui care desemnează limitele "terestre" ale viziunii artistice (a regizorului). Oricum, există un raport de dependență între mai mult de două straturi, între mizanscenă (care include prestația
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]
-
scuzat pentru prezența lui pe scenă! Cu alte cuvinte, în lumea filmului, noul demiurg e producătorul, nu regizorul. Cred că Michel Foucault ar fi zâmbit în fața acestei inovații: puterea îi aparține celui care desemnează limitele "terestre" ale viziunii artistice (a regizorului). Oricum, există un raport de dependență între mai mult de două straturi, între mizanscenă (care include prestația actorilor), cinematografie, sunet și montaj, care determină calitatea unui film. Ca să fiu și mai clară, aș relua analogia cu poezia din cronica precedentă
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]
-
Film și cu tot pomelnicul de nominalizări al peliculei, așa ceva nu se iartă. Vorbesc de "sutură", un cuvânt complicat care definește o realitate relativ simplă (pentru criticul de film care își dă cu părerea, nu și ușor de realizat pentru regizori): "L-ai pus pe personajul X pe ecran, acum spune-mi de ce trebuie să-mi pese de el". Cu toate că, ne informează Leonardo DiCaprio, Scorsese empatizează incredibil cu personajul său, această atitudine nu e vizibilă pe ecran. începutul filmului promitea altceva
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]
-
Hughes. Or, în acest caz, sau îi amplifici aura de mister (vezi Cetățeanul Kane, cu care Aviatorul a fost deja comparat) sau îl elucidezi. Scorsese pare indecis și tot lungmetrajul este o pendulare între aceste două alternative. Sau poate că regizorul a fost atât de subtil încât nimeni nu s-a prins de intenția lui de a demistifica faima acestui personaj care e portretizat ca destul de găunos. Oricum, lipsa de substanță a personajului e evidentă. DiCaprio joacă un rol aproape de protagonistul
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]