6,418 matches
-
pentru înțelegerea artei noi, un punct de reper și de plecare specific național” („Noua expoziție a lui Marcel Iancu“, în Facla, 8 decembrie 1923). Autorul va opune „falsei tradiții” culte (de import recent) autenticitatea tradiției populare locale, pe care o revendică drept substrat „legitimator” al avangardismului autohton: „Pictura fără subiect și literatura fără subiect nu sînt, însă, lipsite de legături cu arta și poezia noastră populară. O plimbare pe cheiul Dîmboviței printre scoarțele țărănești e mai persuasivă decît orice argumentație. Poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că „La Bruxelles se deschide în curînd expoziția colaboratorului și prietenului nostru P. Floquet. Expoziția se anunță ca o explozie”. Colaborator și prieten al revistei lui Vinea și Iancu este și Sidney Hunt. O semnalare a revistei londoneze Ray îl revendică pe avangardistul englez ca pe blazon al Contimporanului: „unica revistă de artă nouă din Londra. Anglia conservatoare pînă mai eri trece prin criza dezvoltărei sale. Sidney Hunt, colaboratorul nostru, este și un excelent redactor și organizator”. O notă strecurată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
separate, filtru pentru prepararea unei ideologii de bază, a unei atmosfere și unui stil al epocei, și apoi precipitînd artistul - cow-boy pe un cal sălbatic într-o cîmpie fără orizonturi - nu pot decît striga EVVIVA INTEGRAL!”. „Integralismul” revistei și-l revendică - prin M.H. Maxy - pe pictorul Arthur Segal, stabilit în Elveția, despre care discipolul său afirma într-un articol că „Țara care l’a svîrlit spre tărîmuri concave îi păstrează încă pînze din influența gingașului Grigorescu. E tot ce se cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ideea europeană (martie 1927), Tudor Vianu nota: „...în lumea germană de după război, aristocratul reapare și năzuiește să ocupe acel centru ideal, de la care direcțiile emană și în care stilul cultural al epocii se regăsește”, acțiunea lui încetînd să se mai revendice (doar) de la radicalismul de dreapta al unor reacționari precum Joseph de Maistre sau contele Gobineau: „Propagandistul confederației spirituale a Europei, Karl Anton von Rohan, paneuropenistul Coudenhove-Kalergi, pacifistul Fritz von Unruch, ecumenicul Hermann von Keyserling sînt mai degrabă oameni înzestrați cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
continua... Chiar dacă n-ar fi dubioasă flagranta atitudine a Contimporanului, mișcarea pe care ar voi s-o reprezinte, constructivismul, și în care s-a fixat de la apariția lui, e cu totul străină de vederile actuale ale lui unu, care își revendică o conduită cu totul ruptă de realitate, cu totul în afara utilitarismului constructivist, rezolvat în arhitectură, și care clatină în havuzele visului apele unor viziuni desfăcute de orice probleme și continuități situate dincolo de poem și de semitrezie”. Delimitarea lui Voronca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
afirmația potrivit căreia libertatea anarhică a avangardiștilor de la unu și 75 HP (dar, evident, nu numai...) se asociază cu intransigența dogmatică și cu un „colectivism”/anonimat al expresiei: „Tirania anarhicilor este cea mai sălbatică încătușare a libertății, deși aceasta e revendicată violent. Fiecare adept nou se simte fericit dacă activează în sensul și vederile maeștrilor”. O bizar de favorabilă propoziție despre Sașa Pană, animatorul de la unu („o inteligență acidă, ce-și difuzează activitatea în conducerea revistei, în articole redacționale, în schițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al pictorului Corneliu Mihăilescu din Integral (nr. 4, I, 1925) sau exprimarea „admirabilă” a concepției artistice brâncușiene de către Ion Minulescu într’un articol - „C. Brâncuși” - apărut tot în Integral (nr. 2, I, aprilie 1925). De altfel, însăși discutarea „cazului” Brâncuși - „revendicat drept stegar” de către „extremiștii noștri în artele plastice” ca dl Corneliu Mihăilescu, M.H. Maxy, Victor Brauner, Marcel Iancu - indică o vizibilă schimbare de atitudine, stimulată probabil de recunoașterea mondială a artistului și de originea sa nealogenă: „La noi, artistul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
imagini expresive. Căci iată atîtea altele (...) al căror efect este de anihilare, și nicidecum de potențare” (ibid.). Deschis printr-o fină ironie la adresa lui E. Lovinescu („Dl Ilarie Voronca este dintre poeții pe cari dl Lovinescu și-i poate cu succes revendica pentru contribuția modernistă a Sburătorului), comentariul rezervat despre Colomba este echilibrat „strategic” prin cuplajul cu cel despre Ulise, volum apărut în 1928 la aceeași editură pariziană. Atît Perpessicius, cît și - mai tîrziu - G. Călinescu și Șerban Cioculescu văd în acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în relație cu o nobilă, prestigioasă tradiție vizionară. Micul elogiu al lui Voronca la adresa lui Eminescu - prezent într-un eseu liric inclus în A doua lumină - are, pentru Perpessicius, o semnificație asemănătoare: „Tradiția însă, pe care d-sa socoate să o revendice pentru poezia nouă - efortul poetului contimporan de abstractizare a elementelor înconjurătoare, de surprindere în imagini - se obîrșește - ce admirabilă tradiție! - din seva eminesciană. E la mijloc mai mult semnul unei mari iubiri, al unui cult, și aceasta cinstește pe dl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tipologic, oarecum ca în cazul balzacianismului, proustianismului sau gidismului...) Dar modelul urmuzian va fi asimilat, cu timpul, și de autori mai puțin sau deloc avangardiști. Arghezi din Cimitirul Buna-Vestire și Tablete din Țara de Kuty. Eugéne Ionesco și l-a revendicat drept precursor, alături de I.L. Caragiale și Jonathan X. Uranus. Afinități tipologice au fost identificate în portretistica „balzaciană” a prozatorului G. Călinescu. „Urmuzianismul” va fi, apoi, valorificat estetic în proza metaficțională și post-călinesciană a Școlii de la Tîrgoviște (Radu Petrescu, Mircea Horia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Manolescu și Marin Mincu - un adevărat proces de paternitate teoretică! - privește categoria căreia i se subsumează autorul Paginilor bizare. Într-o notă de subsol reprodusă în Eseu despre textul poetic, II (Ed. Cartea Românească, București, 1986, p. 269), Mincu își revendică paternitatea și precursoratul încadrării lui Urmuz în paradigma „textualizantă”: „Urmuz este un autor de Text. Această afirmație a noastră din Eseul despre textualizarea poetică, I (Ed. Cartea Românească, București, 1981) este preluată tacit de N. Manolescu în Arca lui Noe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cât să trăiască fără să fie siliți să muncească; de obicei a treia parte. Altfel, le lăsau să viețuiască după propriile obiceiuri, îngăduindu-le să facă întocmai ce-și doreau cu lucrurile rămase. Regii înșiși nu țineau dinadins să-și revendice dominația asupra pământurilor și asupra popoarelor, mulțumindu-se să se afle în fruntea longobarzilor. Dar cine cunoaște bine această stirpe, modestă ca număr, dar însemnată ca vitejie, știe cât de mult prețuiau frumusețea în natură și în lucrarea omului. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
găsească mamei mele loc de odihnă veșnică într-un mormânt demn.“ - Îmi voi ține cuvântul, Rotari. Am văzut depeșa venită de la Cividale. Grasulf e pe moarte, iar Ago, fiul cel mare al lui Rodoald di Benevento, împlinind vârsta cuvenită, își revendică ducatul în numele tatălui său. Unchiul său Grimoald, care acum guvernează la Benevento, a trimis o petiție în acest sens. De îndată ce Grasulf își va da duhul, îmi voi îndeplini făgăduința. După ce am dus la bun sfârșit și acest din urmă mandat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
viața plină de griji a unei persoane mature. Adolescent fiind, nu înțelegi totuși că încă nu ai mintea unei persoane trecute prin viață. Adolescentul nu numai că dorește să fie adult, dar se și vede și se comportă ca atare, revendicând drepturile acestuia. Toți psihologii care s-au ocupat de studiul adolescenței au considerat că aceasta este vârsta contestatară, contestația rezultând din respingerea unor modele, motiv pentru care a fost numită o etapă în care domină ,,criza de originalitate juvenilă”. Adolescentul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tinerețea noastră care a trecut. Dar sunt gata. Iar fiii noștri de-abia așteaptă să plece de aici. Bilha pomenea astfel de ceva ce nu se spunea, de fapt. Nu era loc pentru atâția fii în Haran, unde dealurile erau revendicate de generații întregi. Nu era pământ disponibil pentru toți în țara mamelor lor. Dacă familia nu pleca împreună, femeile aveau să asiste cu inima frântă la lupta dintre fiii lor sau la răspândirea lor care încotro. Suflarea Zilpei devenea grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Ioachim, de la „Sfinții Constantin și Elena“. Îi telefonase părintele Ioachim să vină să-l pună în legătură cu o cucoană din parohia sa. Vroia aceea să vândă niște pământ, via și hectarele dinspre pădure ale răposatului Lazarovici, bătrânul, tatăl arhitectului Stelian. Le revendicaseră fetele bătrânului, că arhitectul murise. Primiseră ceva din moștenirea aceea și acum se apucaseră să vândă. Vindea și Valentina, nevasta arhitectului. Părintele Ioachim nu era acasă. Plecase de dimineață la casa ce și-o făcea chiar lângă fosta pușcărie, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
trei de procente valoarea rămasă. Altfel spus, s-a furat unu virgulă optzeci și trei de Românii, ceea ce este de domeniul absurdului. Au furat până și ținuturile înstrăinate și încă nerealipite, Basarabia, Bucovina și Cadrilaterul. Hai, fără Cadrilater, să nu revendicăm mai multe, din exces de zel patriotic. Aici e paradoxul românesc. Se fură aproape două Românii și totuși țara mai este pe hartă, a intrat în NATO și acum gâfâie să fie primită în Europa. Vă dați seama ce magnifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lume. Ei erau intimi cu alde Lahovari, Polizu, Capșa, Blarenberg. Nume de mare respect la istorie...Poate ați auzit de ei. Îi mai dă acuma pă la televizor, c-au venit copiii sau nepoții sau cine o mai fi să revendice toate alea ale lor. Maestrul Pârțângău le știe mai bine, că are și el cauze de-astea pe rol. Îi făcu semn oficiantului să vină mai aproape de orificiul ghișeului. Îi șopti, conspirativ: - P-ormă, nu spui că ai lui s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de ctitor al Bibliotecii. El cumpărase clădirea de la nepoata farmacistului Edelstein, stabilită în Maroc, după ce o ajutase să reintre în posesia clădirii. Pusese gratuit casa la dispoziția celor de la cultură pentru mutarea Bibliotecii, după ce vechiul sediu, palatul Kir Ioanidis, fusese revendicat de moștenitorii acestuia, cu o procură semnată chiar de Kir. Acest Ioanidis era fratele acelui Chiru despre care circulau fel și fel de legende, dar pe care nimeni nu-l mai văzuse de la încheierea colectivizării și de când se făcuse barajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
s-au concentrat asupra dealului, unde sperau să construiască o fortăreață. Planul s-a dovedit ambițios și nechibzuit. Pe măsură ce un grup construia fortificația, de obicei la adăpostul întunericului, celelalte trei formau o alianță temporară și atacau. Imediat ce unul din învingători revendica înălțimea, povestea reîncepea. Nimeni nu s-a gândit să consolideze alianțele, după cum nimeni nu s-a gândit că o armată controlând cheiul ar controla în consecință și locul de descărcare a cherestelei, adusă cu vasul de la exploatarea Ruth Stone. Acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
modalităților de a concepe viața și societatea a condus la relativismul valorilor umane. De asemenea, prin accentuarea exagerată a „vârstei tinere”, s-au lăsat în umbră vârsta adultă și cea a bătrâneții. Individualismul hedonist pune în relief primatul subiectului care revendică libertatea și capacitatea de a decide în orice experiență, definindu-se ca homo ludens sau homo sentimentalis, care concepe cuplul și familia ca locul unde se respiră ambientul de valorificare a sentimentului și a afectului. De asemenea, în acest context
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
lovit? Dacă cineva crede că lucrurile stau tocmai așa, nu are nici un rost să citească mai departe. Însă cine crede că, împreună, avem o misiune, probabil că a intuit care este intenția Autorului. Nu ne putem permite să pierdem timpul revendicând «roluri» și tradiții actualmente lipsite de sens. Putem folosi timpul mai cu folos: întrucât suntem depozitarii unei forme de viață creștine pe care nimeni nu a putut să o reducă la tăcere, însă care riscă să se automutileze și să
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
plictisită Otilia, lasă-mă acuma.Nu mi-a lăsat, și nici nu știu c-ar fi făcut vreun testament. Mie nu-mi trebuie absolut nimic. - Pianul e al tău, în orice caz, își dădu în petic Stănică,trebuie să-l revendici. - Lasă-mă, te rog. - Te las, te las, respect marile dureri! Întors, Stănică găsi pe Aglae distribuind banii din săculeț în grupuri. - Mamă-soacră, te conjur, sunt lefter, avansează-mi și mie câțiva sutari, sunt lefter! și puse mâna pe un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ÎNLESNI O PARTE DIN ÎNTÎMPLĂRILE VIITOAREI CĂRȚI Ani de zile, începînd din studenție, am fost obsedat de Curcubeul gravitației, romanul lui Thomas Pynchon. Mi se părea că un asemenea text reprezintă un examen de maturitate pentru oricine încearcă să se revendice, fie chiar și polemic, de la post-modernism. M-am gândit mult timp cum ar fi dacă s-ar scrie și la noi o astfel de carte. Eram, desigur, forțat, iar modelul, lesne recognoscibil, devine la un moment dat tiranic. Cu Maestrul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mâinile tehnocrației. Or, atuul cel mai important al partidelor istorice era revendicarea puterii politice prin contestarea tehnocrației pe motive anticomuniste, fapt incompatibil cu principiul consensului. Din acest motiv, partidele istorice au ales calea rupturii: s-au constituit în partide politice, revendicând puterea politică nu pe baza unui program clar de schimbare și a unei competențe de realizare a lui, ci pe o legitimitate abstractă. Respingerea tehnocrației nu s-a făcut prin opunerea unor soluții de schimbare suficient de elaborate, ci prin
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]