2,149 matches
-
și nici tulbura”. Acesta era frumosul George Bryan Brummell. Eu, care-i consacru aceste rânduri, l-am văzut pe când era bătrân și i-am recunoscut expresia din cei mai străluciți ani ai săi; căci expresia aceasta nu stă la cheremul ridurilor, iar un bărbat distins mai ales prin fizionomie se degradează mult mai puțin decât ceilalți. De altfel, Înfățișarea Îi era susținută, ba chiar sporită prin spirit. Nu degeaba Îl Învăluia o rază divină. Ar fi oare drept să Îi negăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
tinerețe. El Își dobândește reputația mai târziu, când oboselile studiului, lupta vieții și chinurile pasiunilor i-au alterat fizionomia, lăsând În urmă doar o mască obosită, veștedă, pe care fiecare durere și-a pus drept stigmat o pată sau un rid. Această ultimă imagine, ce Își are și ea frumusețea ei, este, În general, aceea de care ne amintim. La fel de frumos a fost și Alfred de Musset când era foarte tânăr. Cu părul lui blond, ai fi zis că-i Însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
De ce mă strângi atât de tare la pieptul tău probabil fleșcăit? Nu vezi că bâțâim, că ai un Parkinson incipient, că tremuri din toate încheieturile? Că suntem bătrâni iar vocea îți este ezitantă? Ai riduri subțiri întinse pe toată fața, te-ai creponat, ai slăbit, însă... ciudat! Ești la fel de frumoasă ca atunci. În ochii tăi blânzi văd marea, văd nesfârșitul. Gura ta nu-i stafidită în canioane scurte, concentrice și cosmetice. Memoria îți este intactă
Iubiri proscrise by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83732_a_85057]
-
învățat nimic cu adevărat important despre viață decât dezgolind inimile prinților și pe ale femeilor. Solia noastră a intrat așadar în sala Ambasadorilor unde Boabdil trona la locul lui obișnuit, înconjurat de doi soldați înarmați și de câțiva sfetnici. Avea riduri extraordinar de adânci pentru un bărbat de treizeci de ani, barba cenușie și pleoapele veștede; în fața lui, un enorm brasero din aramă cizelată ascundea vederii celorlalți picioarele și pieptul sultanului. Era la sfârșit de moharram, care corespundea în anul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cea mai în vârstă de acolo. Se uită la pantalonii negri, jacheta Ann Taylor și cămașa Agnes B care îi alcătuiau îmbrăcămintea: erau bune pentru serviciu, dându-i eleganța necesară întâlnirii cu diplomați și miniștri. Dar aici păreau monotone. Și ridurile acelea din jurul ochilor sau cutele acelea care apăreau când zâmbea... —E acolo. Uri arătă spre un bărbat care stătea deoparte și privea ringul de dans, cu mâna pe gâtul unei sticle de bere, dând din cap în ritmul muzicii. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și prietenia rimau În mintea mea ca Bin Laden cu castraveți. - Dacă ați fi puțin mai relaxat și n-ați aștepta tot timpul să vă cadă În cap o bombă atomică sau o cărămidă refractară, ați putea evita și câteva riduri, și câteva coșmaruri inutile. Părerea mea... - Doamnă Anderson, dumneavoastră vă aflați aici din voință proprie? - Firește, ca toți ceilalți... - Ca aproape toți, ca să fim mai exacți. Eu, de exemplu, am ajuns aici În urma unei răpiri, dacă vă spune ceva cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
profund pentru că Îmi amintea de petrecerile de copii unde o fetiță grațioasă care mă vrăjise se Întâmpla să se Înțepe la deget sau să se lovească la genunchi, transformându-se brusc Într-un spiriduș rău cu față purpurie, plină de riduri și zbierând ca din gură de șarpe. Altădată plecau Într-o călătorie cu bicicleta și erau capturați de canibali; călătorii noștri, nebănuind nimic, Își domoleau setea la un iaz Înconjurat de palmieri, când deodată răsunau tam-tamuri. Privind peste umăr trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
baie Îmbibat cu apă și Îngreunat de nisip. Acesta cădea bâldâbâc pe scândurile de pe jos și Încă tremurând pășeai În afară, călcând pe dungile lui albăstrui difuze. Cabina mirosea a lemn de pin. Servitorul, un cocoșat cu fața brăzdată de riduri, Îți aducea un lighean cu apă clocotită În care Îți Înmuiai picioarele. De la el am aflat și am păstrat de atunci informația Într-o celulă de sticlă a memoriei mele, că În limba bască „fluturelui“ i se spune misericoletea - sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
femeilor, în gura mare, nepăsătoare la clientela din prăvălie. Am văzut vânzătoarele de aici îmbătrânind, odată cu mine, fetișcanele din studenția mea cum se lasă cotropite de vârste, devenind, an de an, anotimp de anotimp, femei împlinite, cu păr alb, cu riduri, cu suferințe și toate celelalte. Intram adeseori în prăvălie nu atât pentru a cumpăra o chiflă, o pâine, o merdenea sau o sticlă de votcă. Intram mai mult spre a-mi adeveri, ca într-o oglindă animată, că anii trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prima privire ți se pare imatură, insuficient pregătită pentru viață, îți vine s-o mângâi pe creștet, s-o întrebi cum se simte păpușa bolnavă și în același timp îți dau lacrimile pentru că nu te poți împiedica să-i vezi ridurile și părul alb. Ai impresia că apetiturile nu i-au evoluat. Le păstrează undeva, într-o cofetărie sau într-o cutie cu jucării. Cristescu zâmbi. Mai încolo, o femeie plivea buruienile de pe un mormânt. ― Acum câteva luni, reluă, locuia într-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să știe dacă trebuie să ia umbrela" gândi Melania Lupu. Scoase motanul din poșetă și-i șopti la ureche: ― Drum bun, Mirciulică! Din spate, Azimioară vedea profilul maiorului. Tâmpla căruntă, nasul subțire, încovoiat și cu pielea mult întinsă pe os, ridul adânc care se oprea în colțul gurii. Bărbia puternică dispăruse în fular... Vorbi fără să se uite la locotenent. ― Sper să ajungem cu cel puțin o jumătate de oră înaintea lor. Ne vom ascunde în pădurice. Pentru orice eventualitate, locotenentul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mișc nici moartă de-aici! ― St! făcu Panaitescu. Umblă cineva la ușă. Matei își privi ceasul. ― 6, 30. Pe unde i-or fi sticlit ochii amicului Vîlcu? Ușa se deschise încet și apăru un bărbat înalt, cu figura obosită. Două riduri adânci, săpate în jurul gurii proeminente, buzele subțiri îi dădeau un aer agresiv, în bizar contrast cu blândețea ochilor. Purta un palton elegant. Gulerul și căciulița de biber prinseseră în gerul de afară o strălucire metalică. Ridică surprins sprîncenele: ― Sînteți matinali
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
uită la Melania Lupii: Oare se simte în încurcătură?" Femeia se chircise. Își pierduse sprinteneala și părea jignită până în adâncul sufletului. Îl impresionă trupul cu umerii înguști, brațele subțiri lipsite de putere. Părea neajutorată, vulnerabilă, o fetiță colilie și cu riduri care n-a învățat încă să-și poarte de grijă. Pe comodă era așezată o păpușă veche, foarte frumoasă. Cristescu încercă un imbold ciudat. Să pună păpușa în poala Melaniei Lupu, s-o mângâie pe buclele albe. ― Nu vreți o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mare, n-ar lipsi cu ce să umplem de substanțiale descrieri o pagină sau două, profitând în același timp de pauza generoasă pentru a respira adânc înainte de a înfrunta dezastrele care vin. Mult mai important ni se pare să observăm ridurile de îngrijorare care s-au săpat pe fruntea primarului, poate se gândește că a vorbit prea mult, că a dat ministrului de interne impresia, dacă nu certitudinea, că s-a raliat cu trupele inamicului și că, prin această imprudență, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
au pus în libertate, Nu puteau face altceva, Așa e, domnule primar, într-adevăr nu puteau face altceva, Spuneți-i secretarei mele să mă anunțe când e mașina la ușă, Da, domnule. Primarul se rezemă de spătarul scaunului, așteptând, cu ridurile de pe frunte adâncite din nou. Contrar prezicerilor celor rău prevestitori, nu se întâmplaseră în aceste zile nici mai multe furturi, nici mai multe violuri, nici mai multe asasinate decât înainte. Părea că, în cele din urmă, siguranța orașului nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
aceea, acest primar nu are nevoie să meargă deghizat cu barbă și mustăți, figura pe care o are în locul unde stau de obicei figurile îi aparține, este cea dintotdeauna, doar puțin mai îngrijorată ca de obicei, așa cum se observă după ridurile de pe frunte. Unii îl recunosc, dar sunt puțini cei care îl salută. Nu trebuie să se creadă însă că indiferenți sau ostili sunt numai aceia care au votat de la bun început în alb și, ca urmare, ar vedea în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
respectase instrucțiunile pe care le primise de la el, cele exprese, dar mai ales cele subînțelese, în cele din urmă, la fel de clare ca și celelalte, dar îl surprindea, asta da, seninătatea chipului pe care-l vedea în oglindă, un chip de unde ridurile păreau să fi dispărut, un chip unde ochii deveniseră limpezi și luminoși, chipul unui om de cincizeci și șase de ani, de profesie comisar de poliție, care tocmai trecuse prin proba de foc și ieșise din ea ca dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Mersi, dar eu nu iau pastile, am insistat. —Draga mea, nu fi jenată. Toată lumea la New York e drogată 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, șopti Marci, trăgându-mă Într-un colț mai Întunecat. Nu Botox-ul le netezește ridurile dintre sprâncene, ci medicația antidepresivă. — Vii sus? ciripi vocea lui Phoebe din spatele nostru. Avem masa de la fereastră... Ignorând-o pe Phoebe, am luat-o la picior pe ieșirea pentru caz de incendiu și apoi În jos, pe scări. În secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
să fiți chiar dumneavoastră pictoriță. Și așa mi-a venit ideea să vă întreb. M.F.P. a zâmbit. N-aș fi putut spune dacă pentru că nu mă credea sau pentru că o amuza întrebarea mea străvezie, dar, în timp ce îi studiam chipul remarcând ridurile de la colțurile ochilor și ale gurii, mi-am dat seama că era un picuț mai coaptă decât crezusem inițial. Ar fi putut avea treizeci și patru sau treizeci și cinci de ani - nu că asta ar fi avut vreo importanță sau că i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
neapărat rezultatul. Vitalitatea artistului stă și în candoarea neconsumată încă. Arta ar putea combate obezitatea cerebrală. De singurătate te poate scăpa numai o mare pasiune. Scriu ca să-l găsesc pe cel ascuns în mine. Creatorul de artă pune sub lupă ridurile timpului său. Drumurile spre absolut străbat : credința, iubirea și arta. Singura democrație capabilă de autoreglare pare a fi cea din SUA. Generozitatea este “viciul” oamenilor superiori. Misterul potențează frumusețea. Exacerbarea ideii de învingători i-a propulsat pe americani pe creasta
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
poate transforma în obraz. Întotdeauna vârstnicii au mâncat coji, fiind convinși că miezul este rezervat generațiilor următoare. Maeștrii produc, de regulă, discipoli, nu personalități. Se pare că nici proiectul lumii nu poate fi ameliorat din mers. De foarte aproape vezi ridurile, nu chipul. În clipele lui răvășite, orice om se simte filozof. Suntem intoleranți și vindicativi, nu justițiari. Parvenitul scapă de sărăcie, dar rămâne cu mentalitatea de slugă. Cu lira lor dezacordată, poeții minori nu reușesc să cânte. Dar fac un
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
regretele. Și proiectele. Întors târziu în satul natal, cazi în genunchi la căpătâiul fiecărei amintiri. Elementara obligație a prezentului e să se mai uite, din când în când, înapoi și înainte. Conștiința transformă memoria în insomnii. Când deliciile vieții prind riduri, devin amintiri. Cu trecerea anilor, ajungi să crezi că tinerețea nu a fost decât o frivolitate. Cărămizile timpului sunt mai ales oftaturi. Nu-i judeca pe înaintași după canonul vremurilor tale. Cine risipește clipa nu prețuiește nici eternitatea. Numai nisipul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
provizoratul nostru. De multe ori, timpul e ca oglinda. Nu păstrează nici un chip. Pentru om, timpul se măsoară de la pierderea Paradisului. Popoarele subdezvoltate nu reușesc să imprime timpului o viteză adecvată. Vine o vreme când fardul nu mai poate învinge ridurile. Sacrificiul poate fi o promisiune că ceva esențial din ființa ta va supraviețui. La vârsta a treia, cunoști toate răspunsurile, dar nimeni nu te mai întreabă nimic. Igrasia vieții poate proveni din ratarea copilăriei. Pentru că ne este frică de trecut
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nimeni. Haz de necaz înseamnă umor de subzistență. Zâmbetul ar putea zdruncina angoasele din temelii. Glumele noi se asortează de minune cu șampania veche. În unele epoci, râsul este o instituție artificial menținută în viață. Și în artă umorul amână ridurile. Umorul poate fi concepție de viață. Ori terapeutică de supraviețuire. Inteligența se relaxează prin râs. Umorul destinde frunți și deschide căi. Insuportabilă este viața smântânită de umor. În compania oamenilor veseli, orice samar devine suportabil. Ironia cenzurează sentimentalismul și vestejește
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nimeni. Haz de necaz înseamnă umor de subzistență. Zâmbetul ar putea zdruncina angoasele din temelii. Glumele noi se asortează de minune cu șampania veche. În unele epoci, râsul este o instituție artificial menținută în viață. Și în artă umorul amână ridurile. Fără acces la zâmbet, gândirea se zaharisește. O anecdotă potrivită frăgezește expunerea. Timpul este cel mai mare umorist. El știe să râdă de toți și de toate. REFERINȚE CRITICE V. Ghica este unul dintre puținii care ilustrează la noi specia
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]