KorAP: Find »[drukola/base=ruină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...78 79 80 ...272 >

6,798 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918

unei represiuni în România. Cabinetul din Berlin știu să întîmpine cu abilitate intriga aceasta sfătuindu-l pe principele Carol să concedieze ministeriul Brătianu și să-și îndoiască moderația și conciliațiunea față cu Poarta. Asupra marelui expedient plănuit pentru a acoperi ruina financiară, cabinetul Brătianu a căzut atunci. Vremile de astăzi par însă mai proprii pentru încurajarea marilor espediente patriotice și nu știm dacă mai există vreun cabinet care să sfătuiască moderația și conciliațiunea. Țara, dacă ar avea libertatea de-a se

Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
bani, se folosi de starea aceasta de lucruri și, în contra oricărei reguli de economie politică, începu să emită mase atât de mari de asemenea mandate fără nici o fondațiune, încît pieri cu totul încrederea în banii cei noi și o deplină ruină financiară cuprinse toată țara. Catastrofa veni, statul dete un faliment însoțit de sărăcirea, nevoia și mizeria țării întregi; ba chiar dinastia Sung căzu. S-au mai făcut conversiuni în urmă, unele mai rele decât altele, dar destul că de atunci

Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
cade să stăm de vorbă cu oameni speciali. Pentru noi era ceva învederat că, daca un individ ce consumă mai mult decât produce se ruinează, o colectivitate politică de indivizi cată să se ruineze asemenea, făcând același lucru. Cauzele acestei ruine sânt în prima linie cheltuielele improductive ale statului. Armată, diurne și lefuri disproporționate cu munca și înțelegerea oamenilor întrebuințați, crearea unei clase de proletari ai condeiului cari direct sau indirect trăiesc din buget și o sumă de feliurite cheltuieli aduc

Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
După retragerea ei cetățenii zidesc din nou cât zidesc, dar un oraș ridicat într-o mie de ani și dărâmat într-o zi nu se poate rezidi {EminescuOpXI 466} 24. ["DECI, TRADUCÎND ACEASTĂ COMPARAȚIE... "] într-o zi. Cine e cauza ruinei? Cei ce zidesc mereu la loc, ar răspunde "Romînul"? Cei ce i-au dat foc într-o zi, zice bunul simț. D. C. A. Rosetti însuși nu desprețuiește acest rău argument. "N-am găsit lăzile pline ca să le golim noi

Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814

formei") În registrul elementelor primordiale (chtonice, astrale, acvatice), "imagini princeps, care exprimă universul și omul" (G. Bachelard)1, sau "forțe numenale" (G. Călinescu), pe care se ridică întreaga arhitectonică a gândirii eminesciene, prezența prafului și a numeroaselor sale manifestări: stânca, ruina, mușuroiul, pulberea este una dominantă. El poate fi urmărit ca un fir roșu din tablourile sociogonice ale poeziei la imaginile "decrepitudinii", a locuințelor "intrate în putrefacție", a grădinilor "reîntoarse la starea incultă"2 care, după cum arată același critic, populează proza

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
de măsură, un punctum salinas pe roata timpului, un punct de referință a umanului. El redă trama individului sub astre, efemeritatea duratei, dar și consecința faptelor sale ruinarea cetăților (historiam rerum gestarum). Căci la Eminescu motivul nu se circumscrie temei ruinelor: el n-a scris nici despre cetatea Neamțului, nici despre Târgoviște, nici despre "slava" altora 5. Privindu-le ca "semne" de descifrat, la Eminescu ruinele se transformă dintr-o temă a "locurilor sacre" într-un spațiu al crizei gnoseologice, pe

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
faptelor sale ruinarea cetăților (historiam rerum gestarum). Căci la Eminescu motivul nu se circumscrie temei ruinelor: el n-a scris nici despre cetatea Neamțului, nici despre Târgoviște, nici despre "slava" altora 5. Privindu-le ca "semne" de descifrat, la Eminescu ruinele se transformă dintr-o temă a "locurilor sacre" într-un spațiu al crizei gnoseologice, pe care civilizația, îndepărtată de clipa genezei, illo tempore (în accepția lui M. Eliade), îl traversează participând la realizarea unui simbol opus regresiunii spre elementar: mântuirea

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
clipa genezei, illo tempore (în accepția lui M. Eliade), îl traversează participând la realizarea unui simbol opus regresiunii spre elementar: mântuirea prin "zid". Eminescu opune prafului zidul: "Viața omenirei lungă luptă e cu tine, / Obeliscii în câmpie (risipă), piramidele-n ruine, / Pedici sunt ce le-a pus omul l-al tău pas înfricoșat..." (Moarte, tu îmi pari...). Istoria zidului (cetate, domă, palat, castel, muri, ruine) este subiectul predilect din panoramele sale sociogonice. Nu zidul turnului babilonian, ca semn al trufiei, ci

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
opune prafului zidul: "Viața omenirei lungă luptă e cu tine, / Obeliscii în câmpie (risipă), piramidele-n ruine, / Pedici sunt ce le-a pus omul l-al tău pas înfricoșat..." (Moarte, tu îmi pari...). Istoria zidului (cetate, domă, palat, castel, muri, ruine) este subiectul predilect din panoramele sale sociogonice. Nu zidul turnului babilonian, ca semn al trufiei, ci zidul ca rivalitate demiurgică, fapta creatoare a omului: cetatea Uruk a regelui sumerian Ghilgameș, primul om căruia i se dezvăluie condiția prafului: "Cum aș

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
fapte eroice și mai ales anxietatea în fața gândului morții, care domină toate celelalte teme prin setea nestăvilită după nemurire..."8. Câteva umbre-Enkidu par să-l fi însoțit încă din adolescență pe Eminescu: "...Ai știut tu, scumpe frate, că pământu-i o ruină? Că-i o sarcină viața? Că-i martiriu să trăiești? Ai știut tu cum că moartea e un caos de lumină, Ca la finea veciniciei te-aștept stelele cerești? De-a vieții grea enigmă ție-acuma nu-ți mai pasă

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
din trufie și trufia nu place divinității. De aceea "Domnul prăbușește casele celor mândri"19. Învățătura Vechiului Testament poate fi citită ca o expresie a mâniei împotriva a tot ce este zid și cetate. Totul trebuie să ajungă praf și ruină și dărâmătură, ca să triumfe puterea divinității. Astfel ajunge Babilonul A căzut. A căzut și Babilonul și toate chipurile cioplite ale idolilor lui stau sfărâmate la pământ")20, cetatea Damascului ("Damascul este scos din numărul cetăților și a rămas o grămadă

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
dărâmătură, ca să triumfe puterea divinității. Astfel ajunge Babilonul A căzut. A căzut și Babilonul și toate chipurile cioplite ale idolilor lui stau sfărâmate la pământ")20, cetatea Damascului ("Damascul este scos din numărul cetăților și a rămas o grămadă de ruine")21, Egiptul și Ierusalimul ("Ierusalimul va ajunge o grămadă de dărâmături și mormintele templului acestuia va fi un deal împădurit")22, Tirul ("De mulțimea cailor lui vei fi acoperit de praf și de zgomotul călăreților, al carelor și călăreților se

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
tale, când va intra el pe porțile tale, cum se intră într-o cetate sfărâmată")23. Apostolul vituperează împotriva zidului și-i arată omului labilitatea și deșertăciunile faptelor sale. Toate textele abundă de semne și mărci ale prafului: pleavă, nisip, ruine, dărâmături, cenușă: "El le amenință și ele fug departe, gonite ca pleava pe care vânturătorii o vântură în vânt și ca vârtejul de pulbere, în vreme de furtună"24; Pentru ce se trufeșește cel care este pământ și cenușă?"25

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
amenință și ele fug departe, gonite ca pleava pe care vânturătorii o vântură în vânt și ca vârtejul de pulbere, în vreme de furtună"24; Pentru ce se trufeșește cel care este pământ și cenușă?"25; "Cetatea pustiită este în ruină..."26. Chiar și verbele toate sunt verbe ale mâniei și prăbușirii: sfărâma ("Voi sfărâma zidurile Tirului"; Iezechiel), pustii ("Munții îi voi pustii..."; Ieremia), prăpădi ("Domnul prăpădește casa celor mândri"; Pildele lui Solomon), mătura ("Voi mătura praful...; Iezechiel), etc. Vechiul Testament apare

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
și viața a murit? (Palladas, 10, 82) Motivul vieții "care a murit" ni se pare cel mai apropiat de felul în care va dezvolta M. Eminescu tema deșertăciunii. Dar înainte de a deveni o temă predilectă a romanticilor, imaginile civilizațiilor în ruină au ars ochii poeților Eladei: viața este pulbere amorfă (konis); viața e goală de sens, fără țel, absurdă (alogos); viața nu e nimic decât neant (to medem) care începe și se sfârșește în nimic; oamenii sunt plăpânde instrumente (organa) dintr-

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
alogos); viața nu e nimic decât neant (to medem) care începe și se sfârșește în nimic; oamenii sunt plăpânde instrumente (organa) dintr-o materie precară (praful) însuflețită de o adiere. Petru Creția 37 face o interesantă intervenție pe această temă: "ruinele sunt, în lumea priveliștilor, singura prezență a trecutului învins și încheiat. Din trecutul artefactului rămâne, în prezent, o imagine intactă (sau chiar ameliorată), care există în fantezia mnemonică, și una avariată, care este dată în percepția relicvei: superpoziția lor, simultană

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
timpuri, dar separate prin virtuți" (De civita Dei). Ceea ce Eminescu va denumi "drum al pulberii" la Heidegger primește înțelesul de "uzură": opera se uzează dacă este "ratată". Însă la poetul român zidul e opera faptei, "gândire arhitectonică": el nu devine ruină datorită imperfecțiunii sale (de creație) ci ca material supus "terestrității ca temporalitate", ca formă "destinală", după o sintagmă a lui Vattimo.45 O "ascundere", nu în locuire, ci în sensul legilor Ecclesiastului ceea ce este a mai fost și ceea ce va

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
vreme va dăinui turnul și va dura meșteșugul său". Nu zidul prin pietrele sale, ci meșteșugul: în care e idee, scânteie divină e adevărata "rivalitate demiurgică" la M. Eminescu: Viața-omenirei lungă luptă e cu tine, / Obeliscii în risipă, piramidele-n ruine / Pedici sunt ce le-au pus omul l-al tău pas înfricoșat" (Moarte, tu îmi pari ...). "... Corpul nostru este un răvaș de drum al pulberei..." (Avatarii Faraonului Tlà) 2. Motivul cronotopului analizat de studiul nostru (munte piramidă, cetate, ruine, pulbere

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-n ruine / Pedici sunt ce le-au pus omul l-al tău pas înfricoșat" (Moarte, tu îmi pari ...). "... Corpul nostru este un răvaș de drum al pulberei..." (Avatarii Faraonului Tlà) 2. Motivul cronotopului analizat de studiul nostru (munte piramidă, cetate, ruine, pulbere) nu coboară în "halele" subpământene, unde G. Călinescu plasează imagini ținând de "necroerotică". Dar varietatea acestei "imaginații dinamice" (după o formulă a lui G. Bachelard) păstrată pe "coaja" lutului e relevabilă la orice pas: "De-al meu propriu cânt

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
apa, pământul, aerul, focul), "stihii ale lumii patru" (Strigoii), sunt intricate în firul de praf: "Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii" (Scrisoarea I). Praful nu este "ceea ce este", ci ceea ce devine pentru ca toate componentele sale (stânca, zidul, ruina) să fie parcurse: "Ceea ce e etern nu e esențial pentru om cercul activității sale, țintele sale, sunt îndreptate pur și simplu asupra formelor ... [...] ... dezvoltarea acestora, înnobilarea lor sub dictatul propriului său spirit iată misiunea lui, dacă o putem numi misiune

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
cer și pământ unde se refugiază magi sau sihaștri care pot comunica cu divinitatea. Viziunea lui Eminescu respectă această inexorabilă lege a Ecclesiastului: stânca desprinsă din trupul muntelui, pentru a deveni piramidă (mausoleu), zid de cetate, se va preface în ruină, în praf. Două versuri amare pecetluiesc și durata pietrei: În zadar le scrii în piatră și le crezi eternizate Căci eternă-i numai moartea..." (Scrisoarea I) Este un "drum al pulberii", o scară a disoluției la Eminescu care urmează acest

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
pecetluiesc și durata pietrei: În zadar le scrii în piatră și le crezi eternizate Căci eternă-i numai moartea..." (Scrisoarea I) Este un "drum al pulberii", o scară a disoluției la Eminescu care urmează acest plan inexorabil: stânca  piramida  zidul  ruina  praful Fiecărei trepte îi corespund forme specifice și un timp distinct: stânca piatra  timp imemorial/mitic muntele piramida mausoleu  timp istoric domă zidul cetate palat  timp istoric castel ruina nisipul cenușa  timpul istoric mușuroiul țărâna praful pulberea pleava  timp etern

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
zăhastrul", "călugărul bătrân"). Asemenea lui Uta-napiștim, el trăiește la margine de lume, "uitat de moarte" și a avut acces la divinitate. Magul poate fi consultat doar de regi și voievozi. În preajma lui crește mușchiul simbol al naturii agresive: Acolo prin ruini, prin stânci grămădite Era peștera neagră a zăhastrului mag Stejari prăvăliți peste râuri cumplite Și stanuri bătrâne cu mușchi coperite" (Povestea magului...) Imaginea vizează imemorialul și este des întâlnită în literatură. Iată o edificatoare chilie cioplită în munții Indiei antice

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
mușchi pe-obraz, căci anii lui nu-i chip să-i numeri Și păsările cuib își fac la el pe umeri." (Kalidasa Sakuntala) Într-o astfel de "grotă inițiatică"4 magul este "imaginea contemplativității amare": În decor de insulă și ruină, practicând orfismul de magii al desperării, sau în natura cotropită de somnoroasa jale a morții, călugărul e imaginea contemplativității amare; el, bea din acesceză și mortificare, apa mării, or se îmbată de muzica undelor somnul și visarea, noaptea integratoare desăvârșind

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
alee întreagă de sfinxi drum al vieții omenești plin de întrebări, iar la capăt răspunsul la aceste întrebări: piramida și moartea". Un alt "răspuns" oferă Eminescu în Memento mori: "Întrebările de tine, Pe-a istoriei lungi unde, se ridică ca ruine Și prin valuri de gândire mitici stânce se sulev". Piramida "răspunde" nu atât cu cadavrele îmbălsămate în galeriile ei, ci și cu "lopata de țărână" de la temelia ei. Eminescu a fost atent la această simbolistică a constructorilor de-a așeza

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]