3,819 matches
-
țin împreună ca izvorâte din același eu, din aceeași voință, din aceeași certitudine; laolaltă, ele alcătuiesc ansamblul unei vieți. Până atunci altceva și alții au hotărât pentru mine. Până să ajung să mă hotărăsc și astfel să fiu eu, nu sânt decât conturul trasat din afara mea, sânt ceea ce s-a făcut din mine, desenul unei alte mâini, al unei alte voințe, care a hotărât fără să mă întrebe. În schimb, hotărârea luată în numele certitudinii pe care o dețin este limita pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
desenul unei alte mâini, al unei alte voințe, care a hotărât fără să mă întrebe. În schimb, hotărârea luată în numele certitudinii pe care o dețin este limita pe care mi-o dau din interior și în virtutea ei mă nasc și sânt cel care sânt Dar dețin această certitudine? Spațiul acela nedisimulat, în care orice contur și orice detaliu apar în deplina claritate pe care le-o conferă lumina hotărârii, nu există de fapt niciodată. Orice hotărâre se naște în penumbra șovăielii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care sânt de făcut. Dar la acest "ceva" nu am acces, nu îl cunosc; în incapacitatea mea de a detecta caracterul său optim, el îmi scapă, se ascunde. Inventarul lucrurilor care sânt de făcut există: știu că de făcut nu sânt decât aceste două sau mai multe lucruri. Dar pe care dintre ele este bine să-l fac? Nehotărârea este incapacitatea de a acționa într-un câmp finit de posibilități; ea nu e o dezorientare generală a cunoașterii. Ea nu e
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
refuzul de a o utiliza în direcția creării unui destin, fie de neputința de a-l obține. Ele sânt deci fie așezări voite sub limita interioară, fie comportamente inadecvate față de secvența "de depășit-de atins". Ca și destinul, maladiile de destin sânt răspunsuri posibile ale libertății la trăirea anticipată a morții în viață; dar, spre deosebire de destin, ele trebuie definite ca rezolvare negativă a dialogului dintre finitudine și libertate. * Rezultă de aici că situările spontane sub limita interioară nu sânt echivalente cu o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
destin, ele trebuie definite ca rezolvare negativă a dialogului dintre finitudine și libertate. * Rezultă de aici că situările spontane sub limita interioară nu sânt echivalente cu o maladie de destin, așa după cum hărnicia oarbă a depășirii nu creează un destin. Sânt semnificativi din punct de vedere uman, deci din punctul de vedere al ființelor conștiente finite confruntate cu propria lor finitudine, numai agenții destinului și ai maladiilor de destin. Sânt egale în fața morții, și deci nesemnificative din punctul de vedere al
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în destin sau într-o maladie de destin. Gradul de libertate al unei comunități depinde de capitalul de destin sau de maladii de destin acumulat în istoria ei prin raport cu viața celor care vin și trec. * Din perspectiva finitudinii sânt deopotrivă de justificate destinul și maladiile de destin, împlinirea actului și refuzul sau ratarea lui, neodihna și indolența. Câtă vreme nu există un sens prescris al vieții finite, din iminența sfârșitului se pot trage concluzii contradictorii și egal întemeiate. Dacă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
admițând că ar exista un judecător care ar decide cândva cine a avut dreptate. * Orice manifestare a libertății se soldează cu clintirea existenței din perimetrul limitelor interioare, și astfel cu o transfigurare a ei. Dacă destinul și maladiile de destin sânt situări echidistante față de idealul libertății, înseamnă că o existență poate fi în aceeași măsură transfigurată prin proporțiile reușitei sau prin cele ale eșecului. Spre deosebire de transfigurarea existenței prin eșec, transfigurarea prin reușită devine exemplară, iradiază asupra "celorlalți" și intră în depozitul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
interesează decât în măsura în care ele sânt condiționate de gradul de perseverare în proiect. Deoarece scuza eșecului și ne-meritul reușitei sânt forme de recunoaștere ale contingentului în universul rațional al proiectului, ele nu fac parte din economia destinului. În schimb, pentru că sânt forme de recunoaștere ale libertății în universul irațional și contingent al omului, participă la o teorie a destinului ne-scuza eșecului și meritul reușitei. Rezultă de aici că destinul este restul de libertate al fiecărei vieți. Proiectat pe fundalul unei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
destinul nu mai apare ca pură faptă a libertății, ci ca figură coerentă a "puterii de viață" care transformă viețile umane în simplu prilej. Dacă natura sau spiritul infinit nu cunosc odihna, atunci destinul, libertatea și secvența "de depășit-de atins" sânt simple parafraze ale dinamicii universale care se satisface în mod suprem în lumea omului. Ca agent al destinului și ca pacient al propriei sale libertăți, omul nu face decât să se supună acestui impetus dirijat. Zbuciumul care însoțește parcurgerea secvențelor
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ceva. Dar în vreme ce leneșul rămâne indiferent față de această prejudecată și nu vrea să-și dovedească și să dovedească nimic, ratatul o preia și o face a lui. Și tocmai însușirea acestei prejudecăți nu-i dă pace. Amândoi, leneș și ratat, sânt condamnați de către ceilalți, dar numai ratatul preia, o dată cu prejudecata lumii, și condamnarea ei. Nedepășirea limitei interioare e însoțită în cazul lui de o mustrare permanentă - a lui și a celorlalți. A celorlalți: căci promisiunea (care va rămâne neîmplinită) a fost
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un crez, de o idee de care am apucat cândva să mă îndrăgostesc. "Proiectul" este în fond pariul meu existențial, miza pe care o azvârl înaintea mea și din care îmi fac reper și îndreptar de conduită. Or, câți oameni sânt apoi dispuși să recunoască faptul simplu că matca în care și-au așezat viața sau o parte a ei n-a fost cea bună? Că proiectul care le-a reglementat viața a fost greșit și că datorită lui viața lor
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
iar prostul, un rătăcitor îndrăgostit de rătăcirea lui. Pentru că este o eroare consacrată afectiv, bazată pe iubirea mea de mine, prostia se sustrage criticii permanente a intelectului și tocmai de aceea ea devine și rămâne prostie. Opțiunea mea, demersul meu sânt eronate, dar, pentru că sânt ale mele, ele sânt din capul locului investite afectiv și acceptate ca atare. Eu nu mă recunosc decât în mine și în tot ce îmi aparține și deci (și cu atât mai mult) în pretențiile mele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Proiectul meu este acceptat numai în măsura în care se acomodează la marele Proiect. Cine refuză - moare, este exterminat. Prostia ca încremenire în proiect este, pentru prima oară în istorie, garantată statal. Comunismul este societatea care garantează prostia ca încremenire în proiect. Garanțiile sânt instituționale: există o instituție care veghează prostia și care sancționează orice abatere de la încremenirea în proiect: poliția politică. Există instituția propagandistului de partid care este agentul prostiei ca încremenire în proiect; prostia se învață, este predată, ea cuprinde masele. Învățământul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
al "celorlalți") cu lucrul, în care caz "lucru" înseamnă tocmai ceea ce este diferit de mine și de ceilalți. "Lucru" este deopotrivă marea, copacul, animalul, nisipul, pasărea sau râul; "lucru" este, apoi, scaunul, automobilul, creionul, casa, agrafa. "Lucruri" sânt toate câte sânt diferite de mine și de ceilalți, indiferent dacă ele au fost făcute ori nu de mine sau de ceilalți. Și totuși, felul în care hotărăsc în privința lor este diferit în funcție de faptul că noi sau nu noi le-am produs. De
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
am făcut ia forma numirii. Numind lucrurile, le-am făcut să intre în raza proiectului meu și să devină elemente oricând utilizabile în acest proiect. Întrucât numirea este o preluare în proiect, ea este o formă a puterii. "Cei puternici sânt cei care dau nume." A da nume lucrurilor pe care nu noi le-am făcut nu înseamnă, desigur, a le înființa, ci a le consfinți și recunoaște ființa ca ființă distinctă. Numele izolează lucrul în ființa lui, îl de-limitează
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu știu față de cine răspund. Și eu răspund chiar prin ființa mea. Căci ființa mea depinde de a lor, și astfel de ocrotirea ei. Pentru că nu mă pot dispensa de ființa lor și deci de ocrotirea ei, eu, cel puternic, sânt totodată slab. Cel puternic depinde de cel slab și este de aceea - slab. Întrucât nu pot exista fără preluarea în proiect a "ceva", acest ceva mă obligă la grijă și ocrotire față de el. Eu stăpânesc "întreg pămîntul", dar în așa
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
slăbiciunii mele devine vizibilă. În raportul cu lucrul făcut de mine puterea și singurătatea mea se potențează reciproc și sfârșesc în nimicirea mea. A HOTĂRI IN PRIVINȚA CUIVA Devenirea în spațiul libertății. Momentul paideic În ultimă instanță, maladiile de destin sânt disfuncții ale libertății în sfera posibilului, bazate pe o proastă cunoaștere de sine. Atât ratatul cât și bovaricul nu știau de ce anume nu sânt în stare. A fi liber înseamnă în fond a fi sigur de tine, de posibilitățile tale
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
proasta lui așezare în orizontul posibilului. Adaptarea proiectului la condițiile mele de posibilitate și ale lumii în care trăiesc reprezintă produsul unei formări; ea implică dobândirea unei culturi a proiectului. Și așa cum destinul este apoteoza culturii proiectului, maladiile de destin sânt tot atâtea carențe ale ei. Educarea cunoașterii de sine în vederea secvenței de depășit-de atins, educarea libertății deci, nu este însă o faptă a singurătății. Ea se face prin preluarea celuilalt în sfera libertății mele în vederea eliberării lui. Această preluare este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
supușii, comandanții și oștile, maeștrii și discipolii sânt dependenți unii de alții nu numai în sensul că ei nu pot, fără ceilalți, să fie ceea ce sânt (căci altminteri la fel s-ar petrece lucrurile cu călăul și victima sa); ei sânt dependenți - și se iubesc - în numele libertății și al eliberării lor. Puterea celui puternic trebuie să fi fost deci recunoscută ca stadiu al libertății sale. Recunoașterea puterii, în virtutea căreia ea se poate apoi exersa, este prestigiul. Prestigiul este indicele libertății dovedite
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Extensia puterii este deci o extensie în sfera libertății. "Puterea supremă" nu poate s-o aibă decât "cel mai liber", iar "cel mai supus" nu poate fi decât "cel mai însetat de libertate". "Cel mai puternic" și "cel mai supus" sânt astfel cel mai aproape unul de altul. Așa cum cel mai puternic se știe cel mai liber, cel mai supus se recunoaște drept cel mai neliber, și astfel drept cel ce dorește mai crâncen libertatea. Cel mai supus va fi și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
perpetuare a raportului comandă-supunere de dragul raportului însuși. Întrucât posibilitatea oricărui alt proiect dispare, libertatea, ca parcurgere a secvențelor de depășit-de atins (deci ca naștere a proiectului și realizare a lui), dispare la rândul ei. Agentul puterii pervertite și pacientul ei sânt prinși și blocați în proiectul unic al perpetuării puterii. Din liberi și meniți eliberării, ei devin neliberi în încleștarea lor. Primejdia pe care o ascunde în sine libertatea ține de însăși fragilitatea esenței ei, de ușurința cu care ea poate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
unui lucru a cărui absență i-a devenit de mult familiară. Pentru a umple vidul unei inițieri care nu a mai avut loc, puterea pervertită nu face astfel decât să spună ceea ce de fapt ar trebui să facă. Întrucât nu sânt capabili de eliberare și de educarea libertății, agentul și pacientul puterii pervertite vor vorbi despre eliberare și libertate. Pe măsură ce scenariul inițierii dispare, ei vor mima verbal etapele inițierii în libertate. Prin blocarea mecanismului puterii și prin pervertirea ei apare în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a acestui scenariu. Însă astfel a fost izolată o situație ideală, în care se presupune că cei doi termeni ai scenariului au consimțit aceluiași țel: omogenizarea libertății prin actualizarea optimă a posibilului celui călăuzit. Or, în lumea reală a istoriei sânt mai frecvente alte două scenarii, în care hotărâtoare este tocmai neconsimțirea la călăuzire în vederea dobândirii libertății. Într-un prim caz e vorba de o lume în care, în afara călăuzitorului, nimeni nu are, nici măcar auroral, conștiința libertății, și în care călăuzirea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ca eu gol, care premerge oricărui proiect și oricărei preluări în proiect, se produce în frică. Tocmai pentru că, prin amenințare, hotarele mele sânt puse în discuție, ele nu se revelă în pozitivitatea lor decât pe o cale negativă: știu că sânt pentru că, fiindu-mi frică, sânt amenințat să nu mai fiu. Frica mă face să mă adun în mine și să-mi măsor întinderea în această supremă concentrație de ființă. Constrâns să mă retrag în mine și să mă "reculeg" între
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
supus, aducîndu-l la gradul lui de libertate, aici libertatea lipsește și este dobândită în aceeași măsură. Fiind deopotrivă cel ce iubește și cel iubit, eu mă supun și sânt liber în aceeași măsură în care celălalt comandă și se supune. Sânt rând pe rând stăpân și sclav și hotărăsc și sânt hotărât în aceeași măsură în care celălalt hotărăște în privința mea și se lasă hotărât de mine. El îmi acceptă supunerea, ca premisă a eliberării mele, și îmi acceptă libertatea, ca
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]