4,646 matches
-
umeri și i-a răspuns cu un zâmbet prietenos: Așa lucrează timpul, nu? Trece fără să-ți dai seama, și, Între timp, unii cresc mari, iar alții Îmbătrânesc. Sigur arăt asemenea cuiva pe care n-aveai cum să-l cunoști. Schiță un zâmbet trist. Nu contează. Ca toată lumea, am vrut doar să te salut, mă bucur că te-ai Întors. Știa acel râs. Sherleen, femeia care Îl Învățase ce Înseamnă sexul. Pe vremea aia, avea șaisprezece ani, jumătate din vârsta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
din nou pentru că ne-ați acordat interviul, cu toate că nu v-a fost ușor. La începutul conversației am pus întrebări despre date personale - locul nașterii, educație, interese, slujbă, familie. Am discutat mai pe larg despre locul de muncă. Am vrut să schițez o imagine cât de cât clară a figurii fiecărei victime în parte, de aceea am strâns atât de mult material cu datele personale. N-am vrut un grup de voci fără trup. Probabil că este un defect profesional, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nu mai plânge.» Și am început să plângem împreună. Pentru că părinții mei sunt de modă veche, nu dau frâu liber sentimentelor. Dar, după ce s-au întors acasă, s-au pus amândoi pe plâns. Cât au stat la spital nu au schițat nici un gest. Mi-am luat concediu o săptămână. La fel și soția mea. Miercuri, pe data de 22, doctorul a putut să ne dea câteva explicații. Presiunea sângelui și respirația se îmbunătățiseră și starea ei se stabilizase oarecum, dar încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mă stabilesc într-un punct și să scriu povești în japoneză. Despărțirea de țara natală a fost o prioritate atât pentru mine, cât și pentru japoneza mea (de la început mi s-a părut un lucru normal); m-am străduit să schițez diverse metode și figuri, pentru a reuși - în mod conștient sau nu - să mă confrunt cu fiecare frază japoneză în parte (sau cu lucrurile ce țin de Japonia). Spre marea mea surprindere, de-abia în ultimii doi ani de „exil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să fiți fericiți, casă de piatră" și-l dădu pe gât "întru Domnul". Apoi urmă o scenă jenantă, cu gesturi neîndemânatice, când Filip, cu melonul într-o mână și farfurioara în cealaltă, nu știa cum ar putea gusta din cozonac. Schiță un gest să-și pună pălăria pe cap. Renunță însă, căci nu se cădea să mănânci cu capul acoperit și încă în fața unei femei. Domnișoara S încercă să-l ajute, dar o făcu cu greu căci ținea cu mâinile tava
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
din motive de inabilitate stilistică apare o dioptrie involuntară la ochelarii prin care își filtrează textul. Gheorghe Bălăceanu este un povestitor. Deloc sofisticat și nărăvit la păcatele intrainframeta-textualiste. El povestește, atîta tot, și te ia de mînecă dacă nu ai schițat măcar un surîs la istorisirea lui. Fie că este vorba despre puricii pe care a dormit pînă i-a făcut lați la prima sa gazdă din perioada apostolatului, de bonomia directorului sub care se mai ascunde cîte o lecție de
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
întinderea dealurilor molcome. Fără să stăm prea mult pe gânduri, parcă de teama de a nu pierde acea lumină în care totul părea că face parte dintr-o lume asupra căreia timpul nu-și pusese amprenta, am început amândoi să schițăm febril. în mai puțin de o oră era gata eboșa și începuserăm să punem luminile și umbrele, când, dându-ne binețe, trei țărani au început să încarce liniștiți într-o căruță fânul din căpițe. - Apăi, ce treabă-i asta dacă
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: "Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spus". Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzînd-o indiferentă? În
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
serbările orășelului, care se făceau la grădină, era bătut de toți cu confeti, pe jumătate ironic, el răspundea tuturor grațios merci, și își lăsa confetile pe haine, pe pălărie și în urechi. Când cineva îi atrăgea atenția să se scuture, schița un gest de supremă plictiseală, se peria vag cu mâna de câteva ori și adăuga: - Închipuiește-ți, mon cher, nu știu ce să mă mai fac! Și apoi, la prima ocazie, iarăși merci! Acest "fleac" purta în el o tragedie autentică. Inima lui
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fi hipnotizați de flacăra lămpii. Zboară capricios, pierd timpul în aer, fără altă țintă decât frumusețea zborului. Acum Ahmed mi-a luat locul. Este delicios cum urmărește atent, cu ochii sclipitori, pe câte un fluture. Încearcă să-l prindă, uneori schițează o săritură, alteori sare chiar la înălțime, și, dacă prinde vreunul, îi dă drumul, ca să continue jocul. Un pisic între fluturi. Ce imagine poate fi mai armonioasă? Ce ușurică este Ioana uneori! Preocupări grave și, deodată, pornită pe cochetării puerile
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
reînnoia în fiecare an. Însă actul exemplar al victoriei divine era repetat și cu prilejul oricărei construcții, pentru că orice construcție nouă reproducea Facerea Lumii. Acest al doilea tip de cosmogonie este mult mai complex, așa că ne vom mărgini să-l schițăm doar. Nu-l putem trece cu vederea, pentru că de o asemenea cosmogonie sânt legate nenumăratele forme de sacrificiu de construcție, care nu este de fapt decât o imitație, adesea simbolică, a jertfei primordiale care a dat naștere Lumii. Într-adevăr
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
parte regimul lichida partidele democratice, iar pe o altă parte le îngăduia lor, naționaliști și monarhici, destulă libertate ca să-și continue în liniște "îndoctrinarea" țării. Deja trecuseră numai trei ani de când Sardinha începuse, în revista "Naçao Portuguesa", critica demoliberalismului și schițase programul revoluției integrale - este ales în Parlamentul din 1918 împreună cu alți câțiva camarazi de luptă. Integralismul își făcea încet loc, amenințând să cucerească în câțiva ani forțele vii ale națiunii. Sardinha nu urmărea atât convingerea vechilor monarhiști, politicianizați, cât convertirea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în Portugalia. Antonio Granjo începe să fie suspectat de "sidonism" de către incoruptibilii republicani, geloși pe tradiția revoluționară și anticipată a mișcării. Șeful Guvernului e învinuit că se aliază cu monarhiștii și catolicii, îndepărtînd pe adevărații republicani. La 30 septembrie se schițează o mișcare revoluționară, repede sufocată de garnizoana din Lisabona. Granjo hotărăște dezarmarea gărzilor republicane și a marinarilor. Un mare număr dintre ofițerii de marină sunt arestați. Un ziar de stânga, Impresa da Manha, se indignează: "Domnul Granjo, după ce s-a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
citea nici cel mai mic semn de satisfacție ori de cordialitate. — Oricum, băiatul a scăpat. Era fiul lui, așa-i? Și în car cine era? în ochii vicleni ai burgundului se aprinse o scânteie de îngrijorare. Ridică din umeri și schiță un surâs forțat: — Carul nu era prevăzut; dar oamenii miei vor face tot ce se poate ca să-l oprească și să-l verifice. Cât despre băiat, mi se pare că era rănit, așa că n-o să ajungă nici el prea departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi străbătu pe burgunzi. Gualfard, care făcea eforturi ca să-și revină după cele ce aflase, suspină adânc, pe un ton răgușit, încărcat de mânie: — Așadar, trăsnetul v-a lovit numai pe voi. Hunul răspunse, ridicând din umeri. — E limpede, spuse, schițând un zâmbet resemnat. Zeul creștin îi ocrotește. Și de bucata asta de frânghie ce ai să-mi spui? Gualfard ridică brațul și îl întinse înainte, lăsând să se legene înaintea ochilor săi sfoara cu care fusese legată Frediana. Balamber își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
i s-a alăturat și un contingent numeros de huni. Tatăl meu s-a luptat acolo, dar a fost înfrânt și se retrage spre Aventicum. Sapaudia e invadată. Pentru o clipă, Sebastianus se simți ca paralizat: din câteva cuvinte, Chilperic schițase cadrul unui dezastru. — Dar... Spuneai că Reinwalt e un mare războinic și că își dovedise din plin fidelitatea! Chilperic, descumpănit, desfăcu brațele și ridică din umeri: — Ce vrei să-ți spun? Dacă nu teama, atunci aurul lui Atila l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Vitalius? — Vitalius, da! Probabil că e foarte atașat de tine, fiindcă mesagerul a spus că atunci când Gundovek i-a asigurat că erai încă în viață... în sfârșit, acela, de bucurie, s-a pus pe plâns ca un copil. Sebastianus abia schiță un zâmbet. Ceea ce-l interesa era să aibă, în sfârșit, vești de la Magister militum: — Mesajul?... Privirea Fredianei se înnegură. — Etius e în marș către Arelate. Poate că a și ajuns. Cât despre tine, presupunând că Vitalius va ajunge aici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de birou, pe care, fără ezitare, îl goli de toate hârtiile, măturându-l cu un singur gest larg al brațului și dezvelind astfel o hartă desenată pe piele în diferite culori: cu verde erau trasate contururile Galiilor; cu negru erau schițate sumar râurile, în vreme ce câteva pete roșii indicau principalele cetăți. Așadar, ceea ce, luminat dinspre cadrul unei ferestre larg deschise, se oferea privirii lui Sebastianus era teatrul operațiunilor. — Privește aici, îi spuse Etius, făcându-i după aceea semn să se apropie. Armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să fiți fericiți, casă de piatră" și-l dădu pe gât "întru Domnul". Apoi urmă o scenă jenantă, cu gesturi neîndemânatice, când Filip, cu melonul într-o mână și farfurioara în cealaltă, nu știa cum ar putea gusta din cozonac. Schiță un gest să-și pună pălăria pe cap. Renunță însă, căci nu se cădea să mănânci cu capul acoperit și încă în fața unei femei. Domnișoara S încercă să-l ajute, dar o făcu cu greu căci ținea cu mâinile tava
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Însemnări literare" (2 febr. - 21 dec.), continuând într-o formulă redusă fizionomia "Vieții romînești". 1920 La 1 martie reapare "Viața romînească". La rubrica Miscellanea, sub pseudonimul P. Nicanor et comp. (cu care G. Ibrăileanu a semnat numeroase intervenții, precizări, polemici), criticul schițează un bilanț: Anul XII, încheiat cu câteva linii de perspectivă în sensul conduitei democratice. Sub titlul Note și impresii, adună în volum articole, cronici și note consacrate unor scriitori români (Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Creangă, Dobrogeanu-Gherea, Brătescu-Voinești, Topîrceanu, Hortensia Papadat-Bengescu ș. a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un ceai, potrivindu-și mereu pelerina, încercînd niște mănuși, deschizând în răstimpuri ochii mari - ca în fața unor surprize - gândurilor ce i se perindau prin cap, într-o solilocvie mută... La un moment, privindu-mă serios și fix, plecă ușor capul, schițând gestul care înseamnă "da"! La plecare, m-a condus până la poartă. Când eram destul de departe, ca să nu audă cei din cerdac, am întrebat-o, afectând un interes pur intelectual, de informație, ce a voit să-mi spună cu semnul ei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
măruntă și vie din infinit se ivea mereu prin coroana unui plop de lângă cerdac, jucîndu-se cu frunzele copacului ca o ființă mică și grațioasă. Mă simțeam pus acolo să păzesc somnul Adelei, să-i apăr viața pe lângă care trecuse moartea, schițând gestul de a se opri. ... Dar scăderea temperaturii putea să indice curba normală a unei boli care abia începe!... Ideea asta îmi strecură în suflet o neliniște mai chinuitoare decât spaima, goală de idei, de la început. Se lumina de ziuă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
poate de golașe, invariabil neînzorzonate. Totuși, acum șase luni, când sora mea mai mică, Franny, m-a vizitat într-un weekend și a scotocit întâmplător prin sertarele biroului, a dat peste poemul cu văduvul, pe care tocmai vi l-am schițat (în mod criminal); fusese detașat din colecție pentru a fi redactilografiat. Din rațiuni care nu interesează în acest moment, Franny nu citise niciodată poemul respectiv, așa încât, firește, l-a citit pe loc. Mai târziu, vorbindu-mi despre el, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
palma nemișcată deasupra paharului cu spirt până pielea Îi lua foc. Hamalii Îl aplaudau. Marinarii de pe vase le țineau și ei isonul. Mirosul de carne arsă se amesteca Învălmășindu-se cu alte mirosuri iuți, specifice unui oraș portuar. Ippolit nu schița nici un gest, lăsând ca fascicolul de lumină să-i perforeze carnea până la os. După care, tușind scurt, dădea pe gât un pahar de spirt Royal. Nici unul dintre hamali, ca să zic așa, nu se Încumeta să facă o astfel de figură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
i le aruncă alături! Socotind afacerea Încheiată, hoțul de buzunare Îi mai administră un picior În spate, scuipîndu-l În plină față. „Scârnăvie...!!” - Îl mai gratifică el, dispărând În labirintul aleelor. Luat prin surprindere, Tony Pavone, primi loviturile fără măcar a schița un gest de apărare, minunându-se cum de n’a murit Încă! Se ridică binișor, privind bănuitor În toate direcțiile și, cu un efort de voință, se retrase către marginea drumului. Nopțile pierdute, loviturile acelea diabolice, le simțea acum din
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]