4,267 matches
-
el este descoperit și de aceea apocalipsă înseamnă revelație; acum pecețile cărții lui Moise sunt ridicate” (5, 2). De asemenea, Apocalipsa recapitulează toate profețiile anterioare: per hanc scripturam coniungit omnes priores prophetas. Dar Cristos este și Cuvântul întrupat în cuvintele Scripturii. Doctrina teologică a recapitulării presupune deci, în egală măsură, o doctrină hermeneutică, perfect complementară. În cazul lui Irineu, hermeneutica se subordonează teologiei, prin aceea că justifică, o dată în plus, unitatea divină (Dumnezeul lui Isus vorbește de asemenea prin gura profeților
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Nero rediuiuus, a împăratului roman, dar care va reveni din Orient. Exegetul știe exact cum și până la ce punct să invoce această legendă. Principala sa intenție nu este de a prezenta amănunțit evenimentele eshatologice, ci de a desprinde sensul Scripturii. Inserarea legendei Anticristului clarifică o enigmă importantă legată de identitatea personajului, enigmă ce se reduce la următoarea întrebare: cum este posibil ca un împărat roman să fie recunoscut ca Mesia printre iudei? Iată explicația judicioasă și coerentă a lui Victorin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
află împlinirea numai în descoperirea lui Isus. Aceste două idei sunt sprijinite de un ansamblu vast de citate în care păgânii apar ca „popor” privilegiat în raport cu iudeii: „Vedeți deci voi cei ce călătoriți încă pe marea îndoielilor,/ Că, după cum spun Scripturile, neamurile au fost cele care au crezut mai întâi în Domnul/ Acum deci drept este să credeți în Cel descoperit de Scripturi/ Și nu în idolii cei deșerți, cinstiți zadarnic în locul Vieții” (vv. 433‑436). Păgânii trebuie să părăsească idolii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ca „popor” privilegiat în raport cu iudeii: „Vedeți deci voi cei ce călătoriți încă pe marea îndoielilor,/ Că, după cum spun Scripturile, neamurile au fost cele care au crezut mai întâi în Domnul/ Acum deci drept este să credeți în Cel descoperit de Scripturi/ Și nu în idolii cei deșerți, cinstiți zadarnic în locul Vieții” (vv. 433‑436). Păgânii trebuie să părăsească idolii, dar nu pentru a îmbrățișa ulterior religia iudaică. Argumentul cel mai puternic rămâne exemplul personal, altfel spus, convertirea lui Commodian însuși (vv
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
întâii născuți îl vor copleși de laude, înșelați, Din pricină că profetul său cel mincinos va face nenumărate minuni. Și mai ales, pentru ca ei să creadă în el, chipul său va grăi. Cel Atotputernic îi va îngădui să ucidă sfinții. Atunci, citind Scripturile cu de‑amănuntul, iudeii Vor striga într‑un glas către Cel Preaînalt că au fost înșelați.) Dacă în Carmen... adevăratul Anticrist este regele venit ab oriente, aici, confuzia între Nero și Anticrist pare totală. Altfel spus, cei doi Anticriști din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mulțimea îngerilor care îl însoțesc pe Cristos la cea de‑a doua venire; f) Judecata de Apoi (cap. 25-26). Secțiunea a patra Erezia care neagă veșnicia împărăției lui Cristos (cap. 27-32): a) prezentarea ereziei (cap. 27); b) confruntarea cu mărturiile Scripturii (Dan. 2,44; Ps. 101,26‑28) (cap. 28); c) falsa exegeză a ereticilor (cap. 29-30); d) respingerea ereziei (cap. 31-32). Epilog Binecuvântarea și exortația finală; mărturisirea lui Cristos și respingerea Anticristului (cap. 33). Analiza noastră se va concentra asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a doua. Dacă întâia dată Cristos vine pentru a fi judecat, la a doua sa venire, el va fi cel care va „judeca pe judecătorii Lui”. Acestor argumente teologice se adaugă o serie de citate alese din diferite cărți ale Scripturii. Ne aflăm, probabil, în fața unui volum de testimonia de dimensiuni reduse, instrument prezent în arsenalul oricărui predicator, cu atât mai mult al unui catehet. Pasajele invocate sunt următoarele: Mal. 3,1, referitor la prima parusie; Mal. 2,3 și 5
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
FA 1,7). Isus va veni „la sfârșit”, sfârșit care va fi anunțat prin diferite semne; unele dintre ele s‑au arătat deja, altele nu. Foarte precaut, catehetul nu își atribuie calitatea de profet, numindu‑se simplu propovăduitor al cuvintelor Scripturii. De ce este necesar creștinilor să cunoască aceste semne? Pentru a nu fi înșelați de diavol, capabil oricând să se arate în chip de „înger de lumină” (2Cor. 11,14), să imite, așadar, înfățișarea adevăratului Cristos. Urmând lui Iustin, Chiril spune
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe alții se vor urî” (Mt. 24,10). Să nu te tulburi auzind de episcopi [care se ridică] împotriva episcopilor, preoți împotriva preoților, mireni împotriva mirenilor, făcând chiar vărsare de sânge. Căci acestea toate au fost scrise. Ia seama la Scripturi și nu la cele din jurul tău. Dacă voi pieri eu, cel ce te învăț, nu înseamnă că tu vei pieri odată cu mine. Căci este îngăduit ucenicului să‑și întreacă învățătorul, iar celui din urmă să fie cel dintâi, de vreme ce Învățătorul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se autoproclamau cristoși, acum el insistă asupra acestui punct, făcând unele precizări. Alături de impostori trebuie amintiți trădătorii care, din păcate, provin din toate categoriile de creștini: episcopi, preoți, simpli credincioși. Singurul criteriu infailibil pentru înțelegerea și încercarea dreptei credințe rămâne Scriptura, pe care credinciosul se vede nevoit, într‑o oarecare măsură, să o descifreze singur. Cu toate acestea, apostazia episcopilor, mai exact, „ura între frați”, nu trebuie să ne mire foarte tare, de vreme ce „trădarea” exista deja chiar printre apostoli, altfel spus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dar nu în aceasta constă originalitatea anticristologiei lui Chiril. Este adevărat că ea reproduce, până la un anumit punct, scenariul tradițional, dar aceste elemente bine cunoscute sunt inserate într‑o viziune teologică inedită. Să ne oprim deocamdată asupra scenariului inspirat „de Scriptură” (cap. 12): Or, acest Anticrist, de care tocmai am vorbit, trebuie să se arate atunci când se vor plini zilele Imperiului Roman și se va apropia sfârșitul lumii. Zece regi romani se vor ridica deopotrivă, poate în locuri diferite, dar vor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticristului. Acesta se va naște în tribul lui Dan, va avea o descendență bine stabilită, va purta un nume, ca orice muritor, și va avea o anumită evoluție ale cărei etape vor putea fi schițate dinainte, grație datelor oferite de Scriptură. Aceeași intenție de a oferi o biografie a Anticristului, cea mai completă cu putință, este întâlnită și la Hipolit. Chiril evită sistematic și intenționat acest subiect. În cateheza sa, adversarul eshatologic nu are nici origine terestră, nici nume, nici arbore
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atunci și Fiul i se va supune celui care i le‑a supus lui pe toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul întru toate. În replică la interpretarea literară a lui Marcel, Chiril opune două tipuri de obiecții: canonice (citate din Scriptură care contrazic fragmentul paulin: In. 8,35; Lc. 1,35; Dan. 7,13‑14; 2,44; Ps. 101,26‑28 etc.) și hermeneutice. În opinia sa, banala expresie ΠΔ4 ≅®椀 „până ce” sau „până în momentul în care” nu ar avea aici
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cristos” (Mt. 24,24). Ei vor înșela pe mulți și mulți vor alerga de la Răsărit la Apus și din Nord la mare zicând: „Iată, aici este Cristos! Sau: Iată, acolo” (Mc. 13, 21). Dar cei mândri și care nu citesc Scripturile cu luare aminte vor căuta să afle un nume sigur, căci ei nu gândesc drept, dar nu îl vor putea afla. Trebuie să se împlinească mai întâi aceste lucruri, pentru ca „fiul pierzării” (2Tes. 2,3), adică diavolul să se arate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
născut din neamul lui Iuda, tot astfel și Anticristul se va naște din neamul lui Dan. Și așa cum Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost închipuit prin natura împărătească și măreață a unui leu, tot astfel Scriptura a profețit despre diavol de această dată prin natura tiranică și sălbatică [a aceluiași animal]. Înșelătorul vrea să imite în toate pe Fiul lui Dumnezeu. Leu, Cristos, leu, Anticristul. Rege al tuturor celor cerești și pământești, Cristos; rege al pământului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înviat a treia zi; și celălalt va face să fie ridicat un templu din pietre la Ierusalim. Uneltirile sale amăgitoare se vor arăta limpede tuturor celor care știu să ne asculte cu pricepere, în cele ce vom spune mai departe. Scripturile ne învață că sunt două parusii ale Mântuitorului nostru, Cristos. Cea dintâi, cea după trup, a fost lipsită de slavă; el s‑a arătat în chip smerit. În schimb, a doua parusie a fost profețită ca una slăvită: el se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îi va îndepărta și pe cei aleși de la iubirea lui Cristos. La început el se va arăta bun, milostiv, blajin, pios, iubitor de pace, dușman al nedreptății. Va respinge darurile ce‑i vor fi făcute, idolatria, va pretinde că iubește Scripturile, va arăta respect preoților, va cinsti pe bătrâni, nu va accepta depravarea, adulterul, nu va ține seama de calomnii și nu va crede în jurăminte. Va fi iubitor spre cei străini și spre cei săraci și milos. Apoi, va săvârși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
am făcut? Ce dezamăgire uriașă! Cum a reușit mincinosul să ne amăgească? Cum de l‑am urmat noi? Cum ne‑am lăsat prinși în plasa lui? Cum de am căzut în mreaja lui cea murdară? Cum oare nu am înțeles Scripturile, deși le‑am auzit?”. Într‑adevăr, cei lipiți de lucrurile pieritoare și de patimile trecătoare se vor apropia cu mare ușurință de diavol și vor primi pecetea lui (Apoc. 6,16), pe când cei care au citit Scripturile și le‑au
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu am înțeles Scripturile, deși le‑am auzit?”. Într‑adevăr, cei lipiți de lucrurile pieritoare și de patimile trecătoare se vor apropia cu mare ușurință de diavol și vor primi pecetea lui (Apoc. 6,16), pe când cei care au citit Scripturile și le‑au avut aproape, înțelegând sensul lor, aceia vor ști să evite capcanele. Ei vor descoperi neîntârziat uneltirile și fanfaronadele Amăgitorului și vor reuși să scape din mâinile lui. Se vor ascunde în munți și în crăpăturile pământului, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vor fi făcute grânare (cf. Is. 1,8) iar scumpul trup și sângele lui Cristos nu se vor mai arăta în acele zile. Liturghia va înceta, cântarea psalmilor va înceta și ea și nu se va mai auzi nici citirea Scripturilor. Oamenii vor trăi în întuneric; o plagă va urma altei plăgi, un geamăt va urma altui geamăt. Aur și argint vor zăcea în piețele publice, dar nimeni nu se va atinge de nimic, căci totul este urâciune. Toți vor voi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
avant la lettre, marchează o etapă intermediară între demersul tradițional și cel al unui Augustin sau al unui Theodoret al Cyrului. Odată cu Ieronim, milenarismul este categoric respins ca opinie primejdioasă, lipsită de fundament scripturistic (Com. Dan. 7, 17), iar mărturiile Scripturii referitoare la „vremurile din urmă” sunt cernute de critica textuală. Înainte de a aborda cele două opere menționate, se impune să amintim principiile exegezei lui Ieronim, precum și atitudinea sa față de Biblie, în general, și față de Vechiul Testament, în special. Să începem prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răspunde cuvintele adevărului celor ce te întreabă”. Adverbul tripliciter, din versiunea latină, inspiră mica teorie - o calchiere, de altfel, a pasajului din De principiis IV, 2, 4 - expusă mai departe: „Există în inima noastră o triplă descriere; aceasta este regula Scripturilor. Cea dintâi presupune înțelegerea potrivit sensului istoric, cea de‑a doua, potrivit tropologiei, cealaltă, potrivit inteligenței spiritului. În istorie, se păstrează ordinea a ceea ce este scris. În tropologie, ne ridicăm de la nivelul literei spre considerațiuni mai înalte: tot ceea ce s
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și analizate de cercetătorii moderni, printre care Pierre Jay, în articolul său din 1980. Însă practica exegetică a lui Ieronim, după cum arată Pierre Jay, nu urmează aproape niciodată principiile acestei concepții teoretice însușite de la dascălul său, Origen. Într‑adevăr, comentând Scriptura, exegetul nu urmează o schemă ternară, ci mai curând, una binară, degajând mai întâi sensul istoric sau literal al fiecărui pasaj și propunând apoi un sens moral sau alegoric, atunci când contextul o impune. Se poate spune astfel că teoria „sa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vină la sfârșitul veacurilor”. Iar celor care ar obiecta sau ar întreba: „Cum se explică faptul că profeția face un salt peste un interval atât de mare, de la Seleucus la sfârșitul lumii”, Ieronim le răspunde: „Este un lucru obișnuit ca Scripturile sfinte să nu vorbească decât despre evenimentele de cea mai mare importanță” și să lase deoparte detaliile mai puțin semnificative (11, 21). La începutul expunerii sale anticristologice, exegetul menționează două „obișnuințe” ale Scripturii: prezentarea selectivă a evenimentelor istorice, despre care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
le răspunde: „Este un lucru obișnuit ca Scripturile sfinte să nu vorbească decât despre evenimentele de cea mai mare importanță” și să lase deoparte detaliile mai puțin semnificative (11, 21). La începutul expunerii sale anticristologice, exegetul menționează două „obișnuințe” ale Scripturii: prezentarea selectivă a evenimentelor istorice, despre care tocmai am vorbit, și ambivalența anumitor personaje sau a anumitor simboluri, cum ar fi acest rege despectus care se poate referi tot atât de bine la Antiochos Epiphanes și la Anticrist. Ieronim nu respinge deci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]