58,131 matches
-
2000, 1). Valorile diferitelor construcții vor fi desigur analizate și descrise cît mai pertinent de lingviști; oricum, prezumtivul rămâne un instrument comod, care accentuează dubiul și exprimă poziția epistemică a vorbitorului cu mare economie de mijloace. Prin extinderea oralității în scris frecvența sa nu face decît să sporească.
"Un straniu mod..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16131_a_17456]
-
Pompiliu Constantinescu era cronicarul prin vocație al generației lui. Nici n-a scris altceva. Cartea despre Arghezi din 1940 nu-l caracterizează absolut deloc, nici ideatic, nici stilistic. Un Arghezi văzut prin Blaga e, orice am zice, o ciudățenie în scrisul criticului. Toate volumele antume (Mișcarea literară, 1927, Critice, 1933 etc.) sînt culegeri de cronici. Poate doar Figurile literare din 1943 să fie o excepție, în măsura în care cuprind sinteze și nu recenzii propriu-zise). Citindu-i cronicile la rînd (deși ediția nu e
Criticul fără însușiri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16153_a_17478]
-
să se transforme într-un avocat insistent și agasant, obsedat să răspundă tuturor adversarilor și tuturor argumentelor lor. Ar fi păcat ca George Pruteanu să-și piardă seninătatea de intelectual umanist care făcea - și încă face în mare măsură - farmecul scrisului său. P.S. În volumul Cronica unei dezamăgiri este reprodus și un articol al meu în care apare o nefericită greșeală de tipar: Dacă nu suntem în stare să extindem românofobia în lume, măcar să nu permitem ca harta limbii române să
Recital George Pruteanu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16155_a_17480]
-
face muzică. Asta voiam să spun, există și muza asta în tine. Cam multe muze în același trup, nu? Dă-mi voie să-ți spun că deja coexistența - e adevărat pașnică - în ființa mea a celor două muze, pictura și scrisul, atît de antinomice, e trăită ca o dramă. Nu de puține ori dureros-dihotomică. Prin neadecvare. Cele două persoane - ca Voltaire cu bunul Dumnezeu - se salută dar nu-și vorbesc. Sau frăsuirea lui Faust: Ah, două suflete-mi sălășluiesc în piept
Val Gheorghiu : "Mă bucur de această flanare benevolă, în spirit, pe trotuar" by Liviu Antonesei () [Corola-journal/Journalistic/16101_a_17426]
-
Saint-Nazaire, de a petrece, în apartamentul oferit, pe rând, unor scriitori din multe părți de lume, la un etaj 10 deschis către estuarul Loarei la întâlnirea cu Atlanticul și spre marele șantier naval al orașului, un fragment de timp dedicat scrisului și lecturii. Am găsit în vicepreședintele Casei (care este și directorul literar al revistei înscrise sub inițialele instituției - MEET - și al colecției de cărți publicate sub aceeași emblemă) o gazdă foarte ospitalieră și generoasă, dar și un scriitor de excelentă
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
Cordon-Bleu și Cei doi, totul pare "manipulat" de instanțe oculte ce controlează, spionează, urmăresc și adesea ucid, conducând "jocul" și comedia spre dramă. Ecourile critice, numeroase și foarte favorabile, la apariția ultimei cărți a scriitorului oferă formule valabile pentru întreg scrisul său atunci când vorbesc despre "un roman ludic și mișunând de acțiuni, malițios exotic și aproape oulipian" - trimițând adică spre "atelierul" artei combinatorii a grupului Oulipo al lui Raymond Queneau -, ori despre un "roman rapid și strălucitor, parodic și tragic"... Ați
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
80 de Jean Echenoz la Minuit, pe care Jean-Philippe Toussaint și cu mine le citeam pe când nu eram încă publicați, - abia începusem să scriem... Ne întâlneam foarte des și ne puneam întrebările pe care și le puneau debutanții, cu privire la tehnica scrisului, la ceea ce puteam să facem, iar lectura prozatorilor de la Minuit aducea pentru noi un aer proaspăt... Mi-am scris, așadar, primele cărți oarecum în urma acestor experiențe de lectură... Ce vă plăcea în proza ce se scria în acei ani și
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
a publica ori de a nu publica, apoi cea cu privire la ce scrii... Scriem, desigur, într-un anumit loc, într-o anumită limbă, într-un moment anume, aparținem în mod obligatoriu unui proces, istoriei literare, iar lucrul cel mai interesant în scris este să încerci ceva nou, care să nu semene decât cu sine. Și, desigur, înainte de a fi scriitor ești cititor și ții, evident, seama într-o mare măsură de ceea ce citești. Se întâmplă ceva asemănător cu ceea ce biologii numesc sau
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
credem că orașul Nantes, în care s-a născut Jules Verne, faptul că ați trăit pe malul unui mare fluviu ca Loara, în apropierea Oceanului, a jucat vreun rol în fascinația pe care o aveți pentru călătorie? Căci există în scrisul Dv. o fascinație a călătoriei... Da, desigur... Dar în același timp mi-e groază să călătoresc... Nu știu... există orașe în care n-am pus niciodată piciorul... Mă gândesc, știu eu, că într-o zi sau alta va trebui să
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
Îmi face însă o foarte mare plăcere și mi se par foarte îmbogățitoare contactele cu anumiți scriitori... Am fost dintotdeauna convins că scriitorii care m-au răscolit cel mai mult ar fi putut să fie prietenii mei... Cred că în scris există ceva foarte apropiat de prietenie, fiindcă este vorba, fără s-o mărturisești, vorbind despre altceva, spunând altceva, de a comunica totuși cu cineva, cu un cititor, de a-i spune ceva ce nu poți comunica în mod direct - și
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
nu poți comunica în mod direct - și tocmai de aceea scrii... Adică, să faci cunoscut, să faci să se înțeleagă din interior ce este acea subiectivitate și cum se situează ea în lume, și așa mai departe... Scopul principal al scrisului, al creației artistice în ansamblul ei este, cred, acela de a reuși să dejoace finitudinea, de a exterioriza o subiectivitate care altminteri e absolut incomunicabilă... Tocmai de aceea simt, sunt sigur că prieteniile între scriitori sunt foarte bogate. Pentru că atunci când
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
luptă cu pagina albă, că "mi se pare că inspirația e mai ales concentrare. Firește, concentrarea aceasta nu vine totdeauna. Multe ori te apucă dimineața (scriitorul scria numai noaptea, n.m.) fără a fi putut așterne pe hîrtie două fraze mulțumitoare. Scrisul e o plăcere chinuitoare". Și tot aici o mărturisire revelatoare pentru laboratorul său de creație: "A scrie un roman nu e totuși atît de greu cît sînt transcrierile. Întîia așternere pe hîrtie are toate plăcerile necunoscutului. Transcrierea înseamnă muncă meticuloasă
Integrala Rebreanu spre final by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16145_a_17470]
-
să scriu, am avut să lupt cu un adevărat haos. Limpezirea, coordonarea, construcția întreagă a venit scriind. Scheletul general însuși a suferit schimbări radicale. Nouăzeci la sută din notițele pregătite au fost înlocuite cu amănunte și scene apărute spontan în timpul scrisului. Toată așa-numita "documentație" n-a făcut decît să germineze în subconștient atmosfera necesară. Scriind aveam adesea senzația stranie că personajele mele se află în odaie, iar în anumite scene îmi răsunau în urechi cuvintele lor sau le vedeam, cîteva
Integrala Rebreanu spre final by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16145_a_17470]
-
ca președinte al S.R.R., se pronunța despre realitatea unei crize a cărții, declarînd: "ca s-ajungem la efect trebuie să pornim de la cauză. Criza cărții sau, mai exact, problema cărții, se compune, ca să zic așa, din mai multe crize: a scrisului, a tipăritului, a cititului și a colportajului". La S.S.R., el, ca președinte, a încercat să rezolve componenta scrisului și, implicit, a tipăritului, optînd pentru importul de hîrtie, care e mai ieftină. Stăruia asupra aproape inexistentei acțiuni de publicitate pentru răspîndirea
Integrala Rebreanu spre final by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16145_a_17470]
-
trebuie să pornim de la cauză. Criza cărții sau, mai exact, problema cărții, se compune, ca să zic așa, din mai multe crize: a scrisului, a tipăritului, a cititului și a colportajului". La S.S.R., el, ca președinte, a încercat să rezolve componenta scrisului și, implicit, a tipăritului, optînd pentru importul de hîrtie, care e mai ieftină. Stăruia asupra aproape inexistentei acțiuni de publicitate pentru răspîndirea cărții (el numea asta colportaj). Și adăuga: Ne trebuie aici o inițiativă particulară. Sforțarea trebuie făcută de editori
Integrala Rebreanu spre final by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16145_a_17470]
-
nu mai puțin de 118 în culegerea herediană) îl va fi ambiționat pe Macedonski care creează, de asemeni, cîteva bijuterii ale genului". Putem vedea lucrurile și mai în profunzime. Datorită parnasienilor, inclusiv a predecesorului lor, Theophile Gautier, se produce în scrisul poetului o disciplinare a materiei romantice informe prin cultul formei, al cizelării și migalei pline de rîvnă. Idealul macedonskian e mărturisit drept unul curat estetic: "Astfel cine a putut fi în Franța mai amănunțit și tot într-o vreme mai
Un conspect Macedonski by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16172_a_17497]
-
rău văzut, cu renume prost" sau "prea din cale afară, exagerat" (ib.). Sensurile derivate par destul de vechi: în Dicționarul limbei române al lui Laurian și Massim (în fascicula apărută în 1873), ele se întrevăd deja în definirea verbului a deochea-deocheare (scris, după principiul latinizant al autorilor, și deoclare); pe lîngă "a causá unu reu, unu morbu prin cautatur'a cu ochii, a fasciná, a fermecá cu ochii", apare și sensul figurat al construcției reflexive: a se deocla - "a se face mai
"Deocheat" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16192_a_17517]
-
domiciliul la Breaza. Primele sale cărți de proză au apărut (în versiune franceză) la Geneva, la Editura Eboris: Tango-Béquille, 1995 (roman) și La densité expressive du mangeur de banane, 1996 (proză scurtă). În România a publicat, la Editura Mașina de scris, romanele Ca sfântul Lazăr târâș-grăpiș, 2000, și Tango în cârje, 2001. În prezent lucrează la un nou roman, Mecanismul complicat al dorinței. Este Jean Celeste Dimitrescu o Nina Berberova a noastră? Nu. Proza sa n-are nimic din sentimentalismul narațiunilor
Pățaniile unui român în România și în Elveția, povestite de el însuși by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16204_a_17529]
-
târziu în competiția literară, dar care recuperează rapid și luptă, cu șanse, pentru unul dintre primele locuri. Jean Celeste Dimitrescu, Tango în cârje, roman, traducere din limba franceză de Christiane D. Schütz și Jean Celeste Dimitrescu, București, Ed. Mașina de scris, 2001. 240 pag. P.S. Îi mulțumesc lui Mircea Iorgulescu pentru răbdarea cu care mi-a explicat - de acolo, de la Paris, de unde, după cum ține să precizeze, vine rar în România - cum se consultă un dicționar, cum e cu deontologia profesiei de
Pățaniile unui român în România și în Elveția, povestite de el însuși by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16204_a_17529]
-
făcuse praf Rusia la întoarcerea din voiajul istoric, egalat doar de "Întoarcerea din U.R.S.S" a lui André Gide, în dîra acestor scrieri de dezgust aflîndu-se mai tîrziu și Panait Istrati al nostru cu Vers l'autre flamme, oamenii scrisului erau curtați în felul în care și astăzi se încearcă ademenirea ziariștilor și comentatorilor de renume pentru a se creea o bună imagine unei anumite țări, cum fac și politicienii români cu musca pe căciulă. Așa și Rusia. Jignită, profund
Balzac în Rusia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16196_a_17521]
-
a universului... cînd îmi trebuie, vine un text... așa, din aer, prin poștă, prin e-mail. Ce defecte trebuie să aibă un scriitor? Nu știu ce "trebuie," dar le au ei, scriitorii, multe. Singurul care mi se pare necesar este pofta. Pofta de scris, pofta de oameni, de cărți... curiozitatea. Sînteți un cititor asiduu de... cîți ani? De la opt ani, cînd citeam pe Jules Verne la Sibiu. Ce mai citiți? Totul... ziarele... contemporanii... clasicii (din păcate, ei sînt prea mulți... din fericire, eu îi
Andrei Codrescu despre Scris, citit și supremația bunicii by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/16218_a_17543]
-
cu gândul (ca acum) n-aș/ putea decât să pășesc, și n-aș respira (comunica/ e mult spus) decât printr-un soi de tunel extrem de îngust, cât deschiderea normală/ a gurii (când nu strigi, când nu caști..."). Dimensiunea existențială a scrisului este fundamentală și ține de înseși fundamentele morale și de proteismul, schimbarea perpetuă a realității :"Suntem ținuți departe de numele noastre, nimeni nu moare, nimeni nu se îndepărtează. Când ai ajuns să simți nevoia să dai/ nume - gata. A început
"Singura revelație - limbajul" by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/16249_a_17574]
-
noastre, nimeni nu moare, nimeni nu se îndepărtează. Când ai ajuns să simți nevoia să dai/ nume - gata. A început./ Răul așteaptă întotdeauna nume noi. Este avid după noutate, după schimbare. Răului nu-i mai ajung oamenii." În același timp scrisul e însăși frivolitatea, "comerțul" cu viață: "Noaptea scrii bancnote mici, contravaloarea ființei tale pe care, poate, vrei s-o cumperi, s-o răscumperi. Nu mai bați monedă - gesturi zgomotoase de împietrire în efigie: dar în cuvinte." Poemele lui Bogdan Ghiu
"Singura revelație - limbajul" by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/16249_a_17574]
-
dar n-am avut curiozitatea, să-i spunem. E atît de complet în ce a scris, încît mie îmi ajunge. Ce spune alături de ce scrie, nu-mi mai pare atît de strălucitor. La cît conținut are verbul lui Cioran în scris, vorbele omului pălesc. Mi-ar fi plăcut să-i fiu în preajmă lui Țuțea. Opera lui Țuțea era însăși oralitatea. Ușița pe care Cioran a întredeschis-o după '90 nu cred că i-a făcut bine. A fost scos în
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]
-
Work), nu rezistați tentației de a inventa paralelisme ironice. Bradbury se află exact în aceeași situație, și, ca și dvs., a fost universitar. Ați predat o vreme la Birmingham împreună. Cu ce ochi priviți statutul dvs. de universitar? Ajută la scrisul romanelor? Sau al criticii? Mai predați? Ce? D.L.: Am fost profesor universitar între 1960-1987 (cu jumătate de normă în ultimii ani), apoi m-am pensionat mai devreme pentru a mă dedica scrisului. Mi-a plăcut să fiu universitar, mai ales
David Lodge - Nu obiectez la caracterizarea "romancier comic afectuos by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16242_a_17567]