4,690 matches
-
e un fel de distracție, războiul? Un fel de glumă grozavă pe care s-o faci cu părinții tăi? ― Nu, tată. ― O să vezi tu ce glumă bună e. ― În Marină! continua Între timp să se vaite Desdemona. Dacă ți se scufundă vasul? ― Vezi ce faci? dădu Lefty din cap. O faci pe mama ta să se Îmbolnăvească de Îngrijorare. ― N-o să pățesc nimic, spuse Milton. Privindu-și fiul, Lefty văzu acum o imagine dureroasă: pe el Însuși cu douăzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
prima oară În ultimele săptămâni. Părintele Mike mă ridică din nou În aer... ― Și al Fiului, Amin... ...și mă mai băgă o dată la fund. De data asta am deschis ochii. Moneda Capitolului Unsprezece scânteia prin Întuneric În cădere liberă. Se scufundă, ajungând pe fundul unde -observam acum - se adunaseră o grămadă de lucruri: de exemplu, alte monede, agrafe de păr, un leucoplast uzat. În apa verde, spumoasă, sfințită, mă simțeam liniștită. În jur era liniște. În părțile laterale ale gâtului, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
acolo unde oamenii avuseseră cândva branhii, simțeam o furnicătură. Eram vag conștientă că acest Început Îmi indica, Într-un fel, restul vieții. Familia era În jurul meu și eram În mâinile lui Dumnezeu. Dar eram și În elementul meu propriu, separată, scufundată În senzații rare, sondând abisurile evoluției. Acest gând Îmi trecu repede prin minte și apoi părintele Mike din nou mă trase la suprafață... — ...și al Sfântului Duh, amin... Mai era o singură scufundare. În jos cu mine și-apoi iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ochii ei somnoroși Închizându-se, buzele ei dulci țuguindu-se și toate celelalte sunete ale lumii amuțind... Foșnetul rochiilor noastre, mama ei numărând extensiile de picioare la parter, avionul de afară făcând un semn de exclamare pe cer - toate se scufundă În tăcere când buzele supereducate, de opt ani, ale Clementinei le Întâlnesc pe ale mele. Și apoi, undeva sub toate acestea, inima mea reacționând. Nu chiar o zbatere. Nici măcar un salt. Ci un fel de clipocit, ca o broască sărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Râde isteric, ținându-și mâna la gură. Ochii i se măresc și Îmi spune la ureche: ― Simte-te bine. Țipă ca o maimuță și mă trage Înapoi, pe o poliță din bazin. Cad Între picioarele ei, cad pe ea, ne scufundăm... și apoi facem piruete, răsucindu-ne În apă, eu deasupra, apoi ea, apoi eu, chicotind și țipând ca păsările. Aburul ne Învăluie, ne acoperă, lumina scânteiază pe apa agitată; și ne răsucim În continuare, așa Încât la un moment dat nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
vechea fabrică de ciment Medusa, am auzit un șuierat lung și m-am gândit ca yia yia mea, care stătea alături de mine, suspina din cauza nenorocirilor care se abătuseră asupra ei. Dar apoi am observat că bancheta se mișca. Desdemona se scufunda. Ea, care se temuse Întotdeauna de mașini, era Înghițită de bancheta din spate. Era sistemul de suspensii Air-Ride. Nu trebuia să-l pornești dacă nu mergeai cu cel puțin cincizeci de kilometri la oră. Distras de amărăciune, Milton avusese doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
copaci. M-am oprit și eu, privind În desiș și așteptând ca Jerome să facă același lucru. Însă el n-o făcu. În schimb, intră direct În mlaștină și apoi se topi Încet, până sub genunchi. ― Aoleu! strigă. Ajutor! Mă scufund! Vă rog, ajutați-mă... glub-glub-glub-glub-glub. Înaintea noastră, deja invizibili, Rex și Obiectul râdeau. Mlaștina dintre cedri era veche. Aici nu se făcuse nici un fel de exploatare forestieră. Pământul nu era adecvat pentru construcția de case. Copacii trăiau de sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
acolo. Acum Îmi băgam picioarele În apă. Le legănam Încoace și Încolo, pe măsura ce povestea continua. ― Salmacis Îl privi pe chipeșul băiat și dorința i se aprinse. Înotă mai aproape, ca să-l vadă mai bine. Acum Începeam să-mi scufund corpul În apă, centimetru cu centimetru: gambele, genunchii, coapsele. Dacă o făceam suficient de Încet, așa cum mă instruise Presto, paravanele se Închideau exact În acest moment. Unii clienți plecau, dar cei mai mulți băgau alte fise În aparate. Paravanele de pe hublouri se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
departe! O eternitate de-ar fi trecut și nu ar fi atât de departe. Dar ce știu eu despre eternitate? Mă așteaptă. O simt. Mă pândește și dorește doar un motiv ca să mă ia de pe lumea asta și să mă scufunde în abisurile uitării. Abisurile de care eu fug cu atâta spaimă. Mi-e teamă că până și notițele astea vor fi uitate. Vor fi măcinate de timp până când tot ce va rămâne din ele va fi doar un praf alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cât de curând în ea. Nu m-am uitat înapoi. Eram atât de nervos încât nu am băgat de seamă când am ajuns înapoi în subsolul colegiului. Știam însă că undeva în străfundurile pământului, un tată își jelea singurul fiu, scufundându-se încet, încet în abisurile nebuniei, înconjurat fiind de aburii beției. Mi-era milă de el. E teribil să-ți pierzi singurul fiu, zise călăuza noastră în momentul despărțirii noastre. Nu-l judeca prea aspru. În trecut a fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și acum imaginea mi se pare respingătoare asemeni unui miros urât și deprimantă precum norii plumburii ce cândva atârnau greu de cerul toamnei. Coborâsem scările ce dădeau la primul nivel al subsolului. Vladimir era încă în spatele meu. Un adevărat labirint scufundat într-o lumină slabă mă aștepta. Holuri la stânga, holuri la dreapta, holuri în față. Slavă Domnului că nu erau și în spate! Am început să merg oriunde m-au dus pașii și curând am luat-o la dreapta și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
că Guvernul sacrifică oricât și orice pentru un om de-al lor. Interesant. Timpul trecea și statu quo-ul rămânea neschimbat, cel puțin din câte știam noi. Câțiva dintre cei mai isteți au reușit să distrugă releul de comunicare al colegiului scufundându-i pe cei dinăuntru și blocurile din jur în tăcere. Astfel, ei nu puteau cere întăriri decât trimițând pe cineva dinăuntru, caz pentru care noi eram pregătiți. Mulțimea de elevi nu se îndura să plece acasă, căci simțea că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
modelat după forma dealurilor din depărtare și a micuțelor case și biserici, o linie portocalie apăru ca o sabie de flăcări în noapte. Despică întunericul, separându-l în pământ și cer. Atunci mi se făcu frig! Ca și cum aș fi fost scufundat într-o apă înghețată, pielea mi se făcu ca de găină și totul începuse să încetinească în jurul meu. Creierul îmi înghețase! Inima îmi pompa gheață prin venele cristaline. Totul în jurul meu se mișca mai greu, încetinit, parcă, de frigul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
laudă și e întru totul cucerit și din nou încrezător în sine. "Fatală combinație", zise unul dintre sutele de glasuri din mintea mea, un strateg. Am coborât și la al doilea nivel al subsolului și apoi la treptele care se scufundau și mai mult în întuneric. Am aprins o lanternă de fosfor și am continuat încrezător. Încrederea lui vine de la mine. Dacă eu șovăi, așa va face și el... dar cum să nu mă întreb dacă nu greșesc când totul începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de aproape de eternitate. Lipsit de gânduri, ținând cu dinții voinței de acel pliu al conștiinței, umplut de teama uitării și de o frică fără margini, mă apropiam de suprafața "apei". Eram cât pe ce s-o sparg și să-mi scufund existența la neființă, când fusesem prins ca într-o menghină. Reușise să mă prindă! Dar era prea strâns. Trebuia doar să mă frâneze, nu să fie capabil să mă aducă și înapoi. Nu reușea să mă țină. Era forțat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
meu? Trecea prin mine. Prin fiecare om, ființă, material, particulă, trece un izvor neîntrerupt. Timpul curge prin noi. Și se adună în râuri din ce în ce mai mari. Se varsă unele în altele, până ajung la cel principal. Oceanul curgător al Timpului! Eram scufundat în el și vedeam cum de pretutindeni se scurgea alt Timp în el. Altele și altele, mii și mii de râuri care se vărsau necontenit în el! Muream! Mă nășteam! Prin mine nu mai trecea un mic izvor, ci întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Mă nășteam! Prin mine nu mai trecea un mic izvor, ci întreg oceanul mă consuma acum! Mă rodea și mă refăcea în același timp! Nu aveam vreme de pierdut. Căutam ceva! Ce căutam? Oare ce căutam? Nu trebuie să mă scufund! Nu trebuie să fiu înghițit! Cu nici un preț! Supraviețuire indiferent de situație! Alternativa era prea îngrozitoare pentru a o lua în considerare. Fiecare ocean trebuie să aibă una! Altfel ce-ar fi? O monstruoasă monotonie. Și cine altcineva să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se varsă în alte râuri, care se varsă în ocean. Și din sus și din jos... de peste tot! Din moment ce la suprafață totul e la fel, voi încerca în adâncuri! Nu știu de ce am tras aer în piept înainte de a mă scufunda... doar nu mă puteam îneca în Timp, dar nu-mi puteam asuma riscuri. Deși părea a fi apă, nu era. Era doar un lichid... care nu uda. Deși scufundat total în el, nu eram ud. Am lăsat acest semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
încă aștepta. Poate mai era ceva... poate urma cel de-al doilea val... poate... dar nu mai era nimic. Corvium știa! Stătuse impasibil tot timpul, făcând nimic altceva decât să se minuneze de armonia înfricoșătoare a înghețului care i-a scufundat pe ceilalți în teroare. Totul înghețase! Totul încremenise afară! Deci de asta am alergat... mersi, Corvium! Sergheiov se ridică de jos și se uită uimit la geamul de lângă el, gândindu-se la ce soartă ar fi avut dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să trăiască. Nu mai avea rost. Știa că ceilalți îi așteptau conducerea, dar asta nu mai conta pentru el. Nimic nu mai conta! Era deprimat. Îi venea să dărâme colegiul cu mâinile goale! Cărămidă cu cărămidă! Îi venea să se scufunde în abisul Timpului și să-l grăbească. O eternitate să devină o secundă și să se facă praf sub puterea sa! Dar nu putea... Timpul, cel osândit și păcălit, îl păcălea acum pe el și îl osândea la durere! N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
grădina reprezintă în sine ogorul omului înțelept. Îți furnizează o hrană atât de nevătămătoare! Narcissus, însă, crede că e un semn de mare distincție să te înroșești ca racul stând tolănit la soare, apoi să-ți trimiți oamenii să se scufunde în adâncuri - riscând să naufragieze, ba chiar să-și piardă viața -, după diferite specii de stridii sau în căutarea unor păsări de care nu pomenesc nici măcar legendele înspăimântătoare. Suspină nefericit. Sărmanul lui copil! Atât de mult își dorește să fie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
asemenea comoară, îi trece tatălui prin minte în timp ce coboară scările cu ea în brațe. Se rușinează imediat. Ce gând prostesc! Doar n-o s-o hărăzească Vestei. Îi dă drumul ușurel și spune cu convingere: — Cei ce uită de credință se scufundă cu iuțeală în mocirla păcatelor și greșelilor. Pomponia întărește: — De aceea, pe lângă zeii poporului nostru, trebuie să-i ado răm în fiecare zi pe lari și penați. Ajunși la parter, Germanicus este surprins de zumzetul înă bu șit din spatele ușii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fiecare dată când aude pași venind spre ea, se întoarce, dar se pare că Ben nu e în birou. Ea și-a petrecut ziua dând telefoane. A descoperit cea mai bună cale de a îți usca rapid lacul de unghii (scufundă-ți unghiile într-un bol cu apă rece ca gheața), cea mai bună cale de a păstra lăptucile proaspete (pune-le într-un bol cu apă rece ca gheața, cu o felie de lămâie și bagă-le în frigider) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
că vreau să aud mai multe, nu mai vreau să aud despre ei doi îndrăgostiți. Vreau doar să aud răspunsurile la întrebările la care nu mi s-a răspuns. În cele din urmă toată chestia asta sordidă începe să se scufunde, și vocea mea iese în șoaptă: ― Și atunci de ce sunt eu aici? Vocea lui Jenny se înăsprește din nou. ― Crezi că e ușor să arăți cum arăt eu, într-un oraș ca ăsta? spune ea. Crezi că nu știu ce gândește lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Ștefan cel Mare", "România", "Fulgerul" și "Rândunica" pentru a contribui la distrugerea vaselor otomane 205. La 19 aprilie/1 mai 1877 bateriile ruse de la Brăila au distrus cuirasatul otoman "Lufti-Djelil", iar la 12-13/24-25 mai 1877 șalupa torpiloare "Rândunica" a scufundat torpilorul otoman "Hivzi-Rahman"206. În aceste condiții, la 9 mai 1877 parlamentul României a decis ruperea legăturilor cu Imperiul Otoman și proclamarea independenței 207. Adunarea Deputaților adopta în acea zi următoarea moțiune: "Camera, mulțumită de explicațiile guvernului (...) ia act de
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]