KorAP: Find »[drukola/base=senior & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...78 79 80 ...198 >

4,941 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

Goto. — Nimic, domnule. — Zău? le arătă generalul o săgeată. În seara asta, la un moment dat, această săgeată a fost trasă de inamic în castel. Avea legată de ea o scrisoare, cerându-mi să mă întâlnesc cu unul dintre generalii Seniorului Hideyoshi, Kuroda Kanbei, aici, astă seară. — Vine Kanbei aici! Un om care și-a trădat seniorul pentru Oda. Nu e demn să fie samurai. Când apare, îl vom tortura până la moarte. — E emisarul Seniorului Hideyoshi și nu se cuvine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
această săgeată a fost trasă de inamic în castel. Avea legată de ea o scrisoare, cerându-mi să mă întâlnesc cu unul dintre generalii Seniorului Hideyoshi, Kuroda Kanbei, aici, astă seară. — Vine Kanbei aici! Un om care și-a trădat seniorul pentru Oda. Nu e demn să fie samurai. Când apare, îl vom tortura până la moarte. — E emisarul Seniorului Hideyoshi și nu se cuvine să ucidem un om a cărui sosire a fost anunțată dinainte. Între războinici există înțelegerea de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mă întâlnesc cu unul dintre generalii Seniorului Hideyoshi, Kuroda Kanbei, aici, astă seară. — Vine Kanbei aici! Un om care și-a trădat seniorul pentru Oda. Nu e demn să fie samurai. Când apare, îl vom tortura până la moarte. — E emisarul Seniorului Hideyoshi și nu se cuvine să ucidem un om a cărui sosire a fost anunțată dinainte. Între războinici există înțelegerea de a nu ucide mesagerii. Așa ceva ar merge, chiar și cu un general inamic, dacă ar fi altcineva. Dar, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
atât, dar când acel Kanbei îl salută pe Goto, ceru în grabă ca lectica să-i fie coborâtă la pământ și, ridicându-se în picioare, îi vorbi zâmbitor: — Generale Goto, sunt Kuroda Kanbei și mă aflu aici ca trimis al Seniorului Hideyoshi. Mă simt îndatorat că toată lumea mi-a ieșit în întâmpinare. Kanbei era complet lipsit de afectare. În calitate de emisar al inamicului, făcuse o impresie foarte favorabilă. Asta pentru că li se adresase din inimă, lăsând la o parte orice gând de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-i convinge să capituleze. Kanbei discută cu Goto într-o cameră a castelului neluminat, timp de o oră, apoi se ridică de pe pernă, spunând: — Ei bine, atunci am să vă aștept răspunsul. — Vi-l voi da după ce mă sfătuiesc cu Seniorul Nagaharu și cu ceilalți generali, replică Goto, ridicându-se și el. Astfel, modul cum se desfășurase întrevederea din noaptea aceea sugera că negocierile urmau să fie încununate cu un succes mai presus chiar și de speranțele lui Kanbei și ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se spusese. După ce merseseră ceva, Kuriyama abordă subiectul: — Stăpâne, comandantul postului de la poale v-a invitat astă seară? — Ce? Credeai că am fost poftiți la masă? chicoti Kanbei. Cât crezi că durează Anul Nou? Până și ceremoniile de ceai ale Seniorului Hideyoshi s-au sfârșit. — Bine, dar atunci, unde ne ducem? — La palisada de lângă râul Miki. — Palisada de la râu? Dar e un loc periculos! Sigur că este periculos. Însă și inamicul îl consideră periculos. Exact acolo se întâlnesc cele două tabere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și un copil. — Un copil? — Întocmai. Nu înțeleg. — Veniți și voi, dar în liniște. Nu că nu v-aș putea spune, dar e mai bine ca, deocamdată, să păstrez secretul. După căderea castelului, îl voi informa despre asta și pe Seniorul Hideyoshi, cred. — Va cădea castelul? — Și ce facem dacă nu cade? Înainte de toate, probabil castelul o să cadă în următoarele două sau trei zile. S-ar putea întâmpla chiar și mâine. — Mâine! Cei doi vasali îl priviră pe Kanbei cu ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lui Kanbei, ștergându-și ochii de lacrimi, făcu o plecăciune și se retrase iarăși. — Numele lui? întrebă Kanbei, iar de astă dată răspunse tatăl băiatului: — Se numește Iwanosuke. Mama lui a decedat deja, iar tatăl va muri și el, curând. Senior Kanbei, vă însărcinez să vă ocupați de viitorul acestui copil. Nu vă faceți griji. Și eu sunt tată. Vă înțeleg prea bine sentimentele și voi veghea, cu strășnicie, să fie crescut sub ochii mei. După ce se va maturiza, numele familiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ai dori să ai parte de iubirea mamei tale și să fii lângă tatăl tău. Dar acum lumea e plină de bătălii ca asta. Nu putem evita să fii luat de lângă mine și e firesc ca eu să mor alături de seniorul meu. Însă, de fapt, nu ești chiar atât de nefericit. Ai avut norocul de a fi cu mine până în seara asta și ar trebui să le fii foarte recunoscător zeilor din cer și de pe pământ pentru acest mare noroc. Ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe cap și-i vorbea, Iwanosuke tot încuviința din cap, tăcut, cu lacrimile prelingându-i-se pe obraji. Ceasurile Castelului Miki erau de-acum numărate. Cele câteva sute de oameni din castel juraseră, cum era de așteptat, să piară împreună cu seniorul lor și erau hotărâți să moară vitejește. Goto avea o voință îndărătnică și nu șovăia câtuși de puțin. Dar avea totuși un fiu mic și nu suporta să vadă un copil nevinovat murind. Iwanosuke era mult prea tânăr pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sfârșitul și nu se putu opri să nu verse o lacrimă nestăpânită. În sfârșit, se ridică și-i ordonă ferm să pornească în direcția lui Kanbei, ca și cum ar fi alungat biata făptură. — Iwanosuke, ar trebui să ceri și tu favoarea Seniorului Kanbei. — Fii cât se poate de liniștit, îl încurajă Kanbei, în timp ce lua copilul de mână. Îi ordonă unui vasal să-l ducă înapoi la tabără. Pentru prima oară în noaptea aceea, vasalii lui Kanbei înțeleseră intențiile stăpânului lor. Mori îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
era greu să se despartă. Kanbei își dădu toată silința să fie dur și să plece cât mai repede, dar, deși găsea că ar fi fost cel mai bun lucru, ezita. În cele din urmă, Goto spuse, cu un surâs: — Senior Kanbei, mâine, când ne vom întâlni pe câmpul de luptă, dacă vom fi amândoi reținuți de sentimentele personale și nu se vor toci lăncile, ne vom face de rușine până la sfârșitul veacurilor. Dacă se va ajunge la tot ce poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
numai atât. Ca recompensă pentru „taxa de vizitare“, Nobunaga dădu voie să se deschidă unele părți din curtea castelului, în care, de obicei, accesul publicului era interzis. Hanurile din Azuchi fuseseră rezervate, cu mult timp înainte, de către amatorii de atracții - seniori, negustori, cărturari, medici, artiști, meșteșugari și samurai de toate rangurile - care așteptau, cu nerăbdare, să vadă Templul Sokenji, să intre pe Poarta Exterioară și să se apropie de Poarta a Treia, iar, de acolo, să treacă prin apartamentele rezidențiale, intrând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-i împărți printre săracii din Azuchi. Astfel, Nobunaga dorea să creadă că, de acel An Nou, nu avea să existe în Azuchi nici un om flămând. Când Nobunaga îi vorbi funcționarului însărcinat cu încasarea taxei, care, la început, fusese îngrijorat că seniorul se implica în asemenea acțiuni plebee, omul fu nevoit să recunoască: — Ați avut o idee cu adevărat excelentă, stăpâne. Oamenii care au venit să viziteze castelul vor avea ce povesti toată viața, iar săracii care au primit „contribuțiile“ vor răspândi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
excelentă, stăpâne. Oamenii care au venit să viziteze castelul vor avea ce povesti toată viața, iar săracii care au primit „contribuțiile“ vor răspândi vestea. Toată lumea spune că aceste monede nu sunt bani de rând, ci au fost atinse de mâinile Seniorului Nobunaga însuși și, ca atare, ar fi un sacrilegiu să le cheltuiască. Au spus că le vor păstra drept capital. Până și funcționarii superiori sunt încântați. Cred că o asemenea faptă bună va stabili un precedent de calitate pentru viitorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Și mii de baloturi de orez, transportate pe drumurile de uscat, cu convoaie șerpuitoare de cai și căruțe, urcau și ele, în susul coastei, spre nord. Ca întotdeauna, străzile din Azuchi forfoteau de circulația călătorilor și de venirile și plecările feluriților seniori. Nu trecea nici o zi în care să nu fie văzut câte un mesager galopând pe drum sau să nu treacă un sol dintr-o altă provincie. — Nu vii? îi strigă încântat Nobunaga lui Nakagawa Sebei. Unde, stăpâne? — La vânătoare cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Nobunaga nu făcea nimic pe jumătate. În cazul luptelor sumo, de exemplu, când la Azuchi se organiza câte un basho, aduna mult peste o mie cinci sute de luptători din Omi, Kyoto, Naniwa și alte provincii îndepărtate. În final, diverșii seniori se adunau în număr mare să asiste, iar Nobunaga rareori se plictisea de spectacol, chiar dacă orele erau înaintate. În schimb, alegea oameni dintre propriii săi vasali și le ordona să intre în ring, în meciuri interminabile. Vânătoarea cu șoimi din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Nobunaga ordonă ca grupul să se înapoieze la Azuchi. În timp ce intrau în cetate, Nobunaga își struni calul și se întoarse spre o clădire cu aspect străin, din mijlocul unui pâlc de copaci. De la o fereastră se auzea sunet de vioară. Seniorul descălecă pe neașteptate și intră, urmat de câțiva dintre însoțitori. Doi sau trei iezuiți îi ieșiră grabnic în întâmpinare, însă Nobunaga înainta deja prin casă cu pași mari. — Domnia Voastră! exclamară preoții, surprinși. Aceea era școala care fusese construită lângă Biserica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Nobunaga înainta deja prin casă cu pași mari. — Domnia Voastră! exclamară preoții, surprinși. Aceea era școala care fusese construită lângă Biserica Înălțării. Nobunaga fusese unul dintre binefăcătorii școlii, dar toate materialele de construcție, de la cherestea și până la mobilier, erau contribuții din partea seniorilor provinciali care se convertiseră la creștinism. Aș dori să văd cum țineți cursurile, anunță Nobunaga. Presupun că toți copiii sunt aici. Auzind ce voia Nobunaga, preoții aproape că intrară în extaz și-și spuseră unii altora ce onoare le făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pentru un moment, la catedră și privi clasa, gândindu-se ce școală ciudată era. Pupitrele și băncile din sală erau de model străin, iar pe fiecare pupitru era pus câte un manual. Așa cum era de așteptat, elevii erau fii de seniori și vasali provinciali. Se înclinară solemn în fața lui Nobunaga. Copiii aveau între zece și cincisprezece ani. Cu toții făceau parte din familii nobile și întreaga scenă, pătrunsă de exotismul culturii europene, era ca o grădină de flori cu care nu putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în ziua a douăzecea. — Vărul tău? — Se numește Ito Anzio. — N-am mai auzit niciodată numele „Anzio“. Nu are un nume japonez? — Este nepotul lui Ito Yoshimasu. Numele lui e Yoshikata. — A, acela este? O rudă a lui Ito Yoshimasu, seniorul castelului Obi. Și tu? — Eu sunt fiul lui Yoshimasu. Nobunaga era amuzat în chip straniu. Privindu-l pe acel tânăr impertinent și fermecător, educat în grădina de flori a culturii creștine, nu putea decât să-și închipuie chipul mustăcios și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe acel tânăr impertinent și fermecător, educat în grădina de flori a culturii creștine, nu putea decât să-și închipuie chipul mustăcios și nepăsător al tatălui, Ito Yoshimasu. Cetățile de pe litoralul insulei Kyushu, în Japonia de apus, erau conduse de seniori ca Otomo, Omura, Arima și Ito. În ultima vreme, deveniseră tot mai influențați de cultura europeană. Nobunaga accepta, cu recunoștință, tot ceea ce se aducea din Europa - arme de foc, praf de pușcă, telescopuri, doctorii și echipamente medicale, pielărie, produse împletite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
asta. A și plecat? întrebă el. Unul dintre preoți răspunse: — Părintele Valignani însoțește o misiune care pleacă din Japonia. — O misiune? repetă bănuitor Nobunaga. Insula Kyushu încă nu se afla sub controlul lui, așa că prietenia și comerțul dintre Europa și seniorii provinciali de pe acea insulă îl preocupau destul de mult. — Părintele Valignani consideră că, dacă fiii japonezilor influenți nu văd, măcar o dată, civilizația Europei, adevăratele relații diplomatice și comerciale nu vor începe niciodată, cu adevărat. A comunicat cu diverșii regi din Europa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
spunea că ar fi fost bine să-i întâlnească și, ca dar la despărțire, să le vorbească puțin despre spiritul și despre credința sa proprie. Oare de ce doreau, cu atâta entuziasm, regii europeni și cineva ca Valignani ca fiii unor seniori provinciali să viziteze Europa? Nobunaga le înțelegea intențiile, dar le întrezărea și motivele ascunse. — Când a plecat din Kyoto, cu această misiune, Valignani și-a exprimat regretele... în legătură cu dumneavoastră, sire. — Regrete? — Pentru faptul că urma să se înapoieze în Europa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și să-l privească pe vasalul prosternat în fața lui. Palpitațiile din pieptul lui Shoyoken n-aveau să se calmeze prea ușor, iar agitația i se simțea în glasul tremurător: — Scrisoarea! Să vedem scrisoarea! — Mesagerul mi-a spus să-i transmit Seniorului Katsuyori că problema era atât de urgentă, încât n-a fost nici un moment de pierdut, spuse vasalul, și că să așteptăm o scrisoare care va sosi cu următorul mesager. În timp ce se îndepărta cu pași mari, Katsuyori trecu drept pe lângă vasalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]