4,031 matches
-
femeie îți poate înfrumuseța viața. Știind că, numai mediocre, soțiile rămîn credincioase, dînsul accepta și felul în care coana Sofica începea de dimineață o conversație, ca s-o continue către seară. - Ăla nu ți-a mai zis nimic? Goilav înălța sprînceana. Între timp dînsul fusese plecat aiurea. Pe coana Sofica nătîngia lui o exaspera. - Ăla, dragă, de care vorbeam azi-dimineață. - Aha, se dumirea dînsul. Oricît de înțelepți, bărbații fac greșeli. Coana Sofica o știa, de aceea ocolise cu perseverență împotrivirile lui
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
l-au găzduit pe proscris, pictorul intra la el să-și expună dubiile. - Tinere, dacă dumneata n ai fi intrat în conflict cu lumea, nimeni nu te ar fi tulburat. - Ești chiar atît de sigur de pacea dumitale? Goilav ridică sprînceana. - Nu mă pot plînge. Deocamdată... - Asta se cheamă iluzie. Cine se poate bucura de liniște?... - Nu mi-am pus astfel de întrebare. - Ce importanță are că nu ți-ai pus-o dumneata? Și-o pun doar cei care știu răspunsul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
dăduse acesteia orele de agricultură din cauza lui Fărocoastă. Plină de nuri, suplinitoarea de limbă franceză, care cîndva abordase prima clasă de liceu, s-a trezit între timp exmatriculată. Cu un obraz proaspăt, soția felcerului se credea miss cancelarie. Își rădea sprîncenele la rădăcină iar nasul cîrn și plin de haz o deosebea de alte dăscălițe ce ședeau ca niște cloște îmbufnate în paie. Singura care își da silința, întocmindu-și în cancelarie planurile de lecție, era domnișoara Cașcaval care rotea doi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Încurcat, parcă sfâșiat Între porunca lăuntrică de a păstra taina pe care o știa și dorința de a nu-și dezamăgi ascultătorii. Se lăsă de pe un picior pe altul, Își dădu, nehotărât, pălăria mai pe ceafă și-i măsură pe sub sprâncene pe cei din jur. Dincolo de chipurile lor nemișcate, omul citi nerăbdarea ce stătea, parcă, să sară la el și să-l sfâșie. Se hotărî cu greu, oftă iarăși și Începu cu o voce adâncă și grijulie, ca ăilalți să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
una care n-o să mă lase să fac ce vreau cu ea Înainte de nuntă. E, și m-am trântit și eu de-a dreptul pe nisip, că n-aveam la mine cearceaf ori prosop. Mă făceam că dorm, dar pe sub sprâncene trăgeam cu ochiul la domnișoara Lori, care juca șeptica pe o pătură. Stătea cumva cu genunchii la gură și, când mă uitam printre gleznele ei, aproape că i-o vedeam, ascunsă după cusătura aia subțire. Chiloții intraseră puțin În crăpătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
venetic -, s-a apucat să dea lecții la toate materiile pe bani puțini ori pe mâncare cui voia să-și vadă odrasla mai răsărită prin cataloage. Oamenii Îi arătau Încredere, că părea hotărât și pus pe treabă: avea privirea Întunecată, sprâncenele Încruntate și cu o cută Între ele, vorba cumpănită și apăsată, pantofii văscuiți, dungă la pantalon, cuvinte alese, ce să mai una-alta - om dintr-o bucată, domnule! Azi așa, mâine așa, prin odăița În care ședea cu chirie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fusese cel care mânuise arma, cu un curaj de care nici el Însuși nu se crezuse În stare. Când trăsese primul foc, nu pusese cum trebuie opritoarea și capsa, aprinzându-se, o pornise Înapoi ca o rachetă, trecuse, fierbinte, pe lângă sprânceana dreaptă - pe care o și pârlise puțin - a lui Ectoraș și spărsese un ochi de geam de la ușa fânăriei. Nici cu acest prilej curajul celui ce de obicei se dovedea fricos nu se ostoise. Ba, mai mult, văzându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe ele prin târgurile, bâlciurile și oboarele ce se țineau În jurul marelui oraș. În acea după-amiază, Cap de Șobolan trecuse pârleazul către Valea Puțului, mergea liniștit printre buruienile Înalte, cu o țigară aprinsă În gură, cu două cute adâncite Între sprâncene, semn că era muncit pe dinăuntru sau că dorea cu tot dinadinsul să pară serios, ca atunci când - ca să râdă apoi de el pe ascuns - dracii de copii de prin vecini Îl rugau să le spună cum deosebea un iepuroi de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
apa cu ciutura - și o revărsam deasupra privirilor tale Care abia se zăreau, dedesubt, sub pânza de nou ri. Mai culegeam câte un fir de iarbă de pe buza izvorului și ți‐ l dădeam și îți spuneam fără de vorbe: „Acestea sunt sprâncenele copilului nostru, Iar aceștia sunt ochii” - îți mai spuneam în tăcere Stropindu‐ ți pântecele cu boabe de rouă. Eu eram fericit, ca o primăvară timpurie 175 și‐mi plăcea să mă topesc asemeni zăpezilor și să contopesc apele mele cu
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
mama cu broboada ei cea grea. A venit aseară mama și‐i atâta de‐nstărită, Încât nici nu poate spune tot ce are‐ntr‐ adevăr, Are astm, contracte, noră, pensie, nepoți, fleb ită, și argint din cel mai strașnic în sprâncene și în păr. A venit aseară mama, bună seara, sărutmâna, A simțit că nu te doare și că te‐ a și indispus, Îi citeai în ochi căderea și‐ i vedeai în trup țărâna, A venit aseară mama, s‐ o ajute
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ca războinici, pe emisari. În chip ciudat, simțeau chiar și un fel de compasiune pentru ei. După ce trecură de palisadă și de poarta castelului, Kanbei și fiul său ajunseră rapid la poarta principală, unde Goto și trupele sale alese pe sprânceană îi așteptau, cu o indiferență solemnă. „Acum îmi dau seama cum a fost apărat castelul de acești oameni,“ își spuse Kanbei, în timp ce se apropia de poartă. „Castelul nu va cădea, chiar dacă nu mai există mâncare. Vor rezista, cu orice preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mâncărurile sau desfătările extravagante. Fusese înzestrat cu o înfățișare ca aceea a unui șoim tânăr, crescut pe vânturile șuierătoare care suflau peste munții și câmpiile din Kai. La vârsta de treizeci și trei de ani, semăna cu tatăl lui, Shingen: păr des, sprâncene stufoase și o gură largă. — Ei bine, crezusem că azi avea să plouă, dar s-a înseninat frumos. Cu florile de cireș pe munții din depărtare, anotimpul ne dăruiește o zi minunată pentru a muri. Cu siguranță, nu ne vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de puțin să-l întâlnească. Omul era îmbrăcat într-o robă călugărească, de culoare cafeniu-verzuie, cu glugă de aceeași culoare, și purta jambiere albe și sandale de paie. Avea peste șaptezeci de ani, dar buzele îi păstrau o roșeață tinerească. Sprâncenele lui erau de un alb pur și arăta ca o barză îmbrăcată în sutană de călugăr. Îl însoțeau doi slujitori și un copil. — Senior Mitsuhide? Ei, ei, nu m-aș fi așteptat nici un moment să vă văd aici, stăpâne. Auzisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
puternic. În timp ce corpul de trăgători al clanului Akechi apărea prin stufărișul de pe malul din miazănoapte și trăgea în rândurile forțelor lui Hideyoshi care stăteau pe malul de la miazăzi, câteva grupe de oameni în armuri - soldații batalionului de lăncieri, aleși pe sprânceană, din armata clanului Akechi - năvăliră spre țărmul celălalt, stârnind jerbe de apă. — Trimiteți compania de lăncieri! strigă un ofițer al unității lui Takayama, sărind pe mal. Întrucât râul era atât de îngust, pușcașii nu serveau mai la nimic. Pe când rândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trupul său masiv îl punea în inferioritate pe Hideyoshi cel scund și cu înfățișare plăpândă. Genba, însă, nu avea chipul ciupit de vărsat al unchiului său. Deschis la ten, era totuși robust și se observa, din primul moment, că avea sprâncene de tigru și trup de leopard. Hideyoshi îl servi cu o ceașcă: — E de înțeles că Seniorul Katsuie are tineri atât de reușiți în clanul său. Poftim, ia o ceașcă. Genba, însă, clătină din cap: Dacă tot e vorba să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spui? Consideri că abuzez de șiretenie? — E obiceiul dumitale permanent. Ești... ești un idiot!... N-o zic numai eu, Unchiule. Toată lumea vorbește. „Seniorul Katsuie pune oamenii în gardă, fiindcă niciodată nu se poate ști ce ticluiește.“ Katsuie tăcu, încruntându-și sprâncenele negre și stufoase. Mult timp, legătura dintre unchi și nepot fusese mult mai caldă decât aceea dintre senior și vasal. Dar tocmai această intimitate erodase autoritatea și respectul din sânul relației, care lipseau acum, cu desăvârșire. În dimineața aceea, Katsuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cărarea prin iarba câmpiei era încă întunecată. În timp ce ceața se învolbura în jurul steagurilor, al armurilor și lăncilor, toți oamenii păreau că ar fi mers prin apă. Erau apăsați de gânduri care le crispau piepturile. Pâcla rece li se aduna pe sprâncene și pe firele de păr din nări. Dinspre malul lacului se auzeau plescăituri, râsete și glasuri animate. Iscoadele trupelor atacatoare se lăsară imediat în patru labe, pornind târâș înainte pentru a cerceta să vadă cine se afla în mijlocul ceții. Găsiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
e extrem de neliniștit din cauza planului dumitale de a rămâne cu tabăra aici. Dorește să te retragi de pe teritoriul inamic până diseară cel târziu și să te întorci la tabăra principală. — Nu-ți face griji, Dosei. Când trupele mele alese pe sprânceană înaintează, au o putere explozivă; când stau pe loc să apere o poziție, sunt ca niște ziduri de oțel. Încă nu ne-a făcut nimeni de râs. — Seniorul Katsuie a avut, de la bun început, încredere în dumneata, dar, când privești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe marginea orizontului se târăște pe alee... În cele din urmă, din dosul tufei de liliac se ivește siluieta călugărului. Inima îmi tresare cu putere... În fața mea se află bătrânul... Albul pletelor și al bărbii contrastează puternic cu negrul anteriului. Sprâncenele căzute deasupra ochilor par mai lungi. Umerii lăsați îl fac mai scund decât îl știam. Merge sprijinindu-se într-un toiag. M-a descoperit și toată ființa lui s-a aprins parcă! Ochii au căpătat lumină din razele asfințitului, zâmbetul
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Chip de voinic abia ieșit de sub dalta unui neîntrecut meșter. Mânecile cămășii albe ca helgea suflecate. Chimir lat și ghintuit. Cizme în care pare turnat... Pălărie cu zagara întinsă... Ochii două țăndări de cer așezați sub fruntea înaltă, umbriți de sprâncene groase... Mă săgetează cu privirea, măsurându-mă din creștet până în tălpi. Sâneața și-a sprijinit-o pe îndoitura brațului stâng, ca pe un copil mic... Sub pielea arsă de soare, mușchii îi joacă ca niște șerpi. Văzându-mă atât de
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
prea multă tocmeală, pornesc cu grabă spre mănăstire... „Acolo, în chilioara lui, mă așteaptă - de câtă vreme? - bunul și răbdătorul călugăr”... - gândesc eu. Parcă îl am în fața ochilor: chip de sfânt, părul și barba argintii, ochii blânzi, adumbriți de niște sprâncene stufoase și acelea albe. Ușor adus de spate, parcă mereu are să-ți destăinuie ceva numai de el știut...Întreaga lui făptură revarsă bunătate și răbdare. Tot timpul ai credința că te îmbie să-l urmezi...Și pașii mă poartă cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Podul Vechi, aproape de biserica Sfântul Nicolae. Mulțumim tejghetarului și pornim spre Podul Vechi, pentru că tot avem treabă acolo. Din om în om, aflăm casa călărașului. Batem în poartă. Din casă iese un bărbat vânjos, cu fața smeadă, umbrită de niște sprâncene bogate...Ne privește cercetător și de sub mustața albă cât doi hulubi mijește un zâmbet cald când întreabă: Cărui fapt datoresc bucuria cercetării casei mele de către sfinția ta, părinte? Fii pe pace, omule. Nu-i nici o pricină anume, ci doar acest
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
vreo întrebare sau a făcut vreo nouă descoperire...Sunt liniștit că bătrânul mă lasă să-mi trag sufletul. Dar bucurie în mână străină, după cum se spune, mai rar. Uite-l cum se întoarce, cu bărbia în piept, privindu-mă pe sub sprâncenele cât două vrăbii. Sunt sigur că pe buze îi șade o întrebare. Și nu m-am înșelat: Știi ceva despre Maria Bojogănița? Apoi dacă tot m-ai întrebat, părinte, am să-ți răspund că știu ceva-ceva. Poate te aduni și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
bine, În vremurile de față există mult prea multe lucruri care să ne distragă. Nu e vina noastră. I-am făcut cu ochiul Mariei și ea a izbucnit În râs. ― Serios? Cum ar fi? mă chestionă tata. Am ridicat din sprâncene. ― Încearcă să ghicești! ― Aș miza pe băieți. ― Destul de adevărat, râse Maria. Am ridicat din umeri. Nu voiam să-mi amintesc de Victor. ― Scumpo, cum Îți mai merge cu Victor? Întrebă mama. La fix! M-am uitat urât la ea. ― Perfect
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Hei, Alisia! Maria pocni din degete. ― Ce-i? am tresărit. ― La ce te gândești? Nu i-am răspuns. Nu voiam să dezbat subiectul cu voce tare. ― Înghețata e foarte bună, am spus sec În cele din urmă. Maria ridică din sprâncene. ― Entuziasmul tău e molipsitor, știi asta? ― Da, sunt sigură. ― Uite, știu că ești supărată, dar dispoziția asta nu te ajută la nimic. Mi-am Încrucișat brațele. Pur și simplu nu aveam chef să fiu drăguță. Fericirea era prea departe de
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]