2,768 matches
-
Înnourate. Dar, ajutat de pâlpâirea unei lumânări de ceară dintr-un sfeșnic masiv de argint, Simeon putu desluși curând un pat pe care zăcea o făptură omenească, Înfășurată În mai multe cuverturi. La capătul patului stătea În pi cioare părintele stareț, cu Înfățișarea lui severă, iar alături, Într un jilț, un alt călugăr, necunoscut. Avea barba albă, părul așijderea, și pe piept Îi atârna o cruce simplă de lemn. Cioplitorul Îl cercetă atent, cu precizia ochiului de artist. Înfățișarea lui simplă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Simeon Își spuse că moșneagul era desigur o persoană Însemnată. Heribert Îl trase mai aproape, astfel ca lumina să cadă pe fața lui. Urmă o clipă de tăcere, În care Simeon se simți cercetat până În ultima cută a sufletului. Apoi starețul se Întoarse spre pat și Întrebă: — El e? Urmă o clipă de tăcere. La un semn al starețului, Heri bert apropie lumânarea de fața cioplitorului, ca să-i deslușească tră săturile. Părintele Urban Întrebă iarăși: — El e omul? Un sunet slab
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să cadă pe fața lui. Urmă o clipă de tăcere, În care Simeon se simți cercetat până În ultima cută a sufletului. Apoi starețul se Întoarse spre pat și Întrebă: — El e? Urmă o clipă de tăcere. La un semn al starețului, Heri bert apropie lumânarea de fața cioplitorului, ca să-i deslușească tră săturile. Părintele Urban Întrebă iarăși: — El e omul? Un sunet slab ca un oftat veni dinspre pat și Simeon recunoscu În mogâldeața de sub cuverturi pe cavalerul pe care Îl
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dinspre pat și Simeon recunoscu În mogâldeața de sub cuverturi pe cavalerul pe care Îl ajutase. Avea fața suptă și palidă, iar nasul i se ascuțise. Tânărul Încercă să-și miște buzele și clipi cu mare greutate: — Da, el e! Atunci starețul se Întoarse spre cioplitor: — Omule, să nu te temi. știm acum că n-ai mințit. Spu ne-ne tot ce s-a-ntâmplat. Simeon tăcu. Călugărul care ședea pe jilț spuse și el: — Ești Între prieteni. Nu știm ce te-a-ndemnat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În care l-au trezit dimineața strigătele de ajutor până În clipa În care s-a târât istovit până aproape de mânăstire. Cu excepția lui Bodo, care zăcea leșinat În patul lui, cei prezenți Îl ascultară fără să scoată un sunet. Când sfârși, starețul Întrebă: — Încotro s-a Îndreptat Adelheid când v-ați despărțit? — Nu știu. Mi-a pus agrafa În mână, a sărit pe cal și a dispărut În pădure. Credeam că s-a Întors la castel... Părintele Bernhard clătină din cap: — De
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nou s-o prindă pe Adelheid și chiar s-o ucidă... Părintele Bernhard se ridică din jilț, plimbându se neliniștit prin Încăpere. După un timp, șopti: — Bodo nu trebuie să afle nimic. și așa, cine știe dacă mai scapă... Părinte stareț, trimite imediat pe careva la schim nicul din Lenzkirch. Nu vreau să pun la Îndoială meș teșugul vostru doftoricesc, dar nimeni nu se pricepe ca el la leacuri tămăduitoare. Măcar să-l scăpăm de moarte pe bietul tânăr. și poate mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
alt sfat bun. Sihastrul știe multe. Străine! adăugă el Întorcându-se către Simeon, te rog să nu pleci. Cine știe, poate vom mai avea nevoie de tine. Dumnezeu știe ce ne mai așteaptă. Rămâi aici ca oaspete bine-venit al mânăstirii. Starețul Încuviință: — Da, fără doar și poate. Oricum trebuie să te Însă nătoșești cu totul. Nu vorbi cu nimeni despre cele aflate acum. Mai e nevoie să-ți spun asta? După cum văd, știi să păstrezi o taină. Heribert, Încalecă pe dată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pentru păcatul lăudăroșeniei, dar mereu greșesc. Adevărul e că pe tânărul domn Bodo l-au atacat niște tâlhari, pe când călărea fru mos pe sub pădure, nu știu Încotro. Ne-am Încrucișat pe drum, eu mergeam spre Säckingen, cum am spus, unde starețul mă trimisese cu niște veșminte. Domnul Bodo m-a salutat cu bunăvoință, am fost mișcat până la lacrimi că un călăreț atât de falnic m-a băgat În seamă pe mine, umilul Gregor. I-am răspuns cu respect și am călărit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
târâte peste podeț În curtea castelului. VIII Planul ministerialului Eglord reușise pe deplin. Bodo zăcea grav rănit, aproape mort, la mânăstirea Sfântul Petru. și iată, acum fusese capturată și frumoasa Adelheid. Fără Îndoială, numai cu ajutorul unei minți iscusite ca a starețului Otto fuseseră puse lucrurile la cale astfel Încât amândoi să ajungă În această stare nefericită. Eglord aspirase dintotdeauna la dragostea fiicei nelegitime a lui Bertold. Fata era fermecătoare și dorită de toți. Mai mult, era și unicul copil al ducelui, care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
țineau lanț. Nu lipseau nici Încercările de asasinat. și nu trecea nici un an fără noi raiduri neașteptate, care lăsau În urmă sânge și tăciuni aprinși. Prinții Zähringer plăteau cu aceeași monedă. Erau adversari temuți, care nu cedau niciodată. Conflictul cu starețul Otto din Schaffhausen, unul dintre dușmanii lor cei mai Înverșunați, durase mulți ani În șir. Din cauza pizmei cu care Îl urmărea pe episcopul Gebhard din Konstanz, unchiul celor doi prinți, al cărui tron tare ar fi poftit să-l ocupe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fărădelege a uciderii unei fecioare nevinovate de sânge nobil. Nici Curtea Imperială n-ar fi aprobat o asemenea crimă, cu toate că nu-i iubea pe cei doi Zähringer. Otto nu era sigur că, până la urmă, ucigașii prințesei vor supraviețui. De aceea starețul din Schaffhausen se opri asupra bucății de iască aprinsă În urechea calului, metodă de care auzise mai de mult și care ar fi reușit fără Îndoială, dacă nu ar fi apărut străinul În ultimul moment. Pentru Bodo măsurile nu trebuiau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
calea. și, mai ales, fiți prevăzători! Părintele Bernhard Îi sfătui pe tineri să nu se mai Întâlnească Între zidurile castelului. El le mijloci câteva Întâlniri sus la mânăstirea Sfântul Petru, unde se puteau vedea din când În când. Prietenul său, starețul Urban, era un om deosebit de tăcut și de prudent. Înalta lui slujbă, de mai mare al lăca șului de Îngropare a familiei princiare, Îl făcea Înalt dem nitar al Curții. El știa foarte bine că, pentru un curtean, discreția era
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
scrisul nu părea măsluit, cei doi primiră misivele cu Încre dere. Fără să piardă timp, Bodo porni spre mânăstirea Sfân tul Petru, unde fusese chemat, iar Adelheid se Îndreptă spre Lenzkirch. În cele din urmă, uneltirile izbândiseră. * * * În timp ce, din porunca starețului Urban, Heribert se Îndrepta spre chilia sihastrului, un curier ieșea cu repeziciune pe poarta mânăstirii, cu destinația Zürich. Schimbând caii la fiecare han, așa cum i se poruncise, curierul ajunse fără Întârziere și În aceeași seară bătu la poarta uriașă a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
asemenea deznodământ. Moartea prematură a fetei n-ar fi servit planurilor lui. Neștiind ce să spună, se Întoarse pe călcâie și pă răsi odaia, trântind ușa cu furie În urma lui. Jos, În sala cea mare, așteptau doi bărbați. Unul era starețul Otto, tolănit Într-un jilț căptușit cu piei de urs și bându-și alene cupa de vin. Celălalt, un cavaler cu fața lată, pe care o cicatrice adâncă o făcea și mai hidoasă, Întrebă cu glas zeflemitor: — Ei, pe când nunta
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Bodo căzuse Într-o capcană și acum zăcea grav rănit la mânăstire la Sfântul Petru. — Nu pricep de ce treaba asta trebuie să rămână se cretă, spuse el. Curierul m-a conjurat să nu spun nimănui nimic. În același timp, părintele stareț mă roagă să mă duc acolo, În cea mai mare grabă, dar În mare taină. În grabă, da, dar de ce În mare taină? Cine ce are cu Bodo al meu? și de ce nu trebuie să afle nimeni nimic? Mai cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
buzele Învi ne țite să-i zâmbească tatălui său. Bancherul se cutremură. De la moartea soției nu mai simțise o asemenea durere. „Doamne, Îmi iei iarăși ceea ce mi-e mai drag pe lumea aceasta?“ Întrebă el. „Unde-i dreptatea Ta?“ Când starețul Îl scoase cu blândețe din chilie, bogatul zürichez nu mai simțea decât o ură cumplită, așa cum nu-și Închipuise nicicând că poate simți. — Părinte Urban, ucigașii trebuie să plătească. Toată averea mea, toată influența, da, toată viața mi le dau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
picioare, un bărbat slab și Înalt, cu Îmbrăcăminte modestă de burghez, Își mângâia gânditor bărbia și, se vedea, aștepta cu nerăbdare, numărând clipele. Urs, care nu-l cunoștea, se Întrebă cine putea fi și ce rol juca el acolo. Părintele stareț Îl trase pe negustor către fereastră și, arătând spre necunoscut, spuse: — Iată. Jupâne Urs, străinul pe care-l vezi ți-a salvat fiul de la moarte. Fără el, lucrurile ar sta mult mai rău. — Domnule, oricine ai fi, Începând de azi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
au ajutat mai mult. Sentimentele de recunoștință și prietenie pe care mi le arăți mă onorează și sunt mândru de ele. Asta e cea mai mare răsplată! Un zgomot surd, aidoma unei păduri pe timp de furtună, Îi tăie vorba. Starețul se apropie neliniștit de fereastră, privind prin geamul Îngust. Curtea, galeriile, ferestrele mânăstirii erau pline de călugări care priveau uluiți spectacolul neobișnuit ce li se Înfățișa: pustnicul de sus, din Lenzkirch, călare pe un măgar scund, trecea printre ei, fără
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fluturând În boarea ușoară a muntelui, se ținea drept În șaua scorojită de vremuri, murmurând ceva de neînțeles. În fața lui, sutanele cafenii se dădeau grăbit deoparte, alcătuind o adevărată uliță vie. Călărețul se Îndreptă spre scara cea mare, unde părintele stareț se grăbi să-l Întâmpine cu onoruri, ca și cum ar fi fost cel puțin episcop. Starețul se Întreba cum de-a putut bătrânul să găsească drumul printre mulțimea de clădiri, foișoare și scări, deși nu fusese niciodată la mânăstire. Sihastrul se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ceva de neînțeles. În fața lui, sutanele cafenii se dădeau grăbit deoparte, alcătuind o adevărată uliță vie. Călărețul se Îndreptă spre scara cea mare, unde părintele stareț se grăbi să-l Întâmpine cu onoruri, ca și cum ar fi fost cel puțin episcop. Starețul se Întreba cum de-a putut bătrânul să găsească drumul printre mulțimea de clădiri, foișoare și scări, deși nu fusese niciodată la mânăstire. Sihastrul se Înclină În tăcere și se pregăti să-l urmeze, fără nici o sfială sau mirare, și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tăcere și se pregăti să-l urmeze, fără nici o sfială sau mirare, și privi drept Înainte, ca și cum vederea impunătoarei mânăstiri i-ar fi fost cunoscută dintotdeauna. — N-am timp de vorbit, vreau Înainte de toate să văd rănitul. — Îndată, preacuvioase, răspunse starețul și toți priviră mirați. Niciodată nu se purtase părintele Urban ca un novice oarecare. Îndată, numai o scurtă convorbire, avem lucruri importante de spus. — Nu, mai Întâi vreau să-l văd pe rănit. După aceea știu ce e de făcut
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lucruri importante de spus. — Nu, mai Întâi vreau să-l văd pe rănit. După aceea știu ce e de făcut. Fu condus În chilia În care zăcea Bodo, Îl privi o clipă dând din cap și apoi Îl urmă pe stareț În bibliotecă. Ceilalți așteptau acolo și, după ce se Înclină scurt, se așezară În jilțurile pregătite. — Deoarece toți cei care avem de-a face cu Întâmplarea aceasta suntem de față, spuse părintele Bernhard, și cu toate că dorim ca această taină teribilă să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Deoarece toți cei care avem de-a face cu Întâmplarea aceasta suntem de față, spuse părintele Bernhard, și cu toate că dorim ca această taină teribilă să rămână Între noi, după o Îndelungată chibzuială am Împărtășit-o ducelui Conrad. — De ce? Întrebă uluit starețul. Părinte duhovnic, nu te Înțeleg. Puteai să te duci de-a dreptul la ducele Bertold, să-i povestești totul! Ce-o să se Întâmple acum? Nu te-ai gândit la urmări, nu numai pentru cei doi tineri, dar și pentru noi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
el către sihastru. Îngăduiți să cercetăm drumurile În jurul acelui loc. Eu, ca străin, pot s-o fac fără să bat prea tare la ochi. — și dacă te Întâlnești iar cu oamenii lui Eglord? Ei te cunosc, nu-i așa? Întrebă starețul cu prudența lui bine-cunoscută. Ai scăpat o dată de la moarte, dar nici răbdarea lui Dumnezeu nu trebuie ispitită. A doua oară poate nu mai scapi. — A treia oară, suspină străinul. Dacă nu mai scap Înseamnă că voia Domnului a fost să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
are un gând bun și e cinstit și de Încredere. Cu ce mai află el, cu ce mai bănuim noi, vom dibui până la urmă, cu ajutorul Domnului, ascunzătoarea unde puiul de viperă o ține pe copilă. Se ridică și-i ceru starețului să-l ducă la căpătâiul lui Bodo; Îi spuse lui Simeon să-l aștepte până va fi gata de plecare. Toți fură de părere ca jupân Urs să rămână pe loc, În aștep tarea veștilor de la iscoadele lui, iar părintele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]