2,691 matches
-
târziu, când toți erau deprimați la evacuarea Bucureștilor. Mama se afla la Florica, unde Vintilă îi trimisese pe Lia cu fiul lui și cu ai lui Dinu, copiii fiind foarte impresionați de bombardările aeriene. Circulația seara era imposibilă, felinarele fiind stinse și geamu rile căptușite cu hârtie neagră ca să nu poată repera orașul Zeppelinurile germane. Proiectoarele brăzdau cerul și, de câte ori semnalau vreunul, clopotele sunau, gardiștii fluierau, populația trebuia să se coboare în subsoluri, trecătorii să intre în pivnița unde îi îndreptau
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cu mojicie au stat tot timpul jos, pe când noi eram în picioare sau în genunchi... Slujbele de Paște la mănăstire sunt teribil de lungi; aceasta din ajunul Floriilor a ținut de la 7 la 10 1/2. Mai tot timpul lumânările stinse, o maică citea cazaniile, mormăind atât de încet, încât nu înțelegeam nimic; [aproape toate călugărițele, cu starița în cap, mo țăiau în strane. Din când în când numai, se deșteptau auzind un zgomot și mârâiau; „Asta are potcoave la picioare
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
descoperă farsele sumbre, atroce, pe care societatea țaristă le joacă oamenilor. Acțiunea pervertitoare a banului în societatea burgheză nu poate să scape acestei viziuni critice: arginții corup, murdăresc, umilesc. Banul și exercițiul abuziv al puterii au prefăcut oamenii în inimi stinse și reci, lipsite de orice căldură umană, de orice sensibilitate la suferința aproapelui. Ceea ce este mai rău, însă, este faptul că, de cele mai multe ori, viciul poartă masca virtuții, determinându-l pe om să înșele și să se autoînșele. în acest
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
convins că o să-mi plesnească. Într-un târziu adorm totuși, dar dorm puțin, chinuit, întrerupt, agitat, bântuit de tot soiul de coșmaruri pe care nu le țin minte. Când se crapă de ziuă, nu mai rezist și strig cu voce stinsă: Mamă, mi-e rău, mi-e foarte rău. Speriată, mama vine alergând înspre patul meu. Și, alături de ea, mă înconjoară tata și frații mei. Vorbesc cu mare greutate, deja cred că am febră, le povestesc poticnit, cum nimeresc, în câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a fost frapat de fața ei albă, cu trăsături perfect conturate și cu ochi aurii strălucitori. Rapid, ca și când și-ar fi reprimat un sentiment indecent care o clipă îi încolțise în inimă, a plecat privirea și a rostit cu glas stins: -Da, sunt brigadier în comuna Steagul Roșu. Acum sunt brigadier... Dar de ce? Doctorița, în loc să continue dialogul, a chicotit cristalin. În locul ei, a adus explicații asistenta medicală: -Doamna doctor se miră, fiindcă nu arătați a brigadier, de-aia!... Tata a surâs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fumez. Se vedea din intonația lui, dar și din întreaga expresie a chipului său că îi este recunoscător tovarășului Cameniță, fiindcă a renunțat la violență și îl tratează civilizat. -Mata ești poet? s-a interesat Cameniță tot așa, pe ton stins, inofensiv. Subit însuflețit, Vlad a început să dea explicații pe larg despre activitatea sa literară. În vreme ce se prefăcea că-l ascultă (nu distingea decât un fel de susur fără sens), tovarășului Cameniță i-a încolțit în minte planul pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
acum. Acum eram doar doi autostopiști cu rucsacuri În spate, cu salopetele noastre În care se Îmbibase tot jegul străzilor - eram doar umbrele aristocraților care fuseserăm. Camionul ne lăsase la marginea de sus a orașului, la intrare, și, cu pași stinși, ne-am tîrÎt bagajele pe străzi, pe sub privirile amuzate sau indiferente ale trecătorilor. În depărtare, portul radia de strălucirea atrăgătoare a vaselor sale, iar marea, neagră și Îmbietoare, ne chema - mirosul ei cenușiu ne dilata nările. Am cumpărat pîine - care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nimbul strălucind al Cucii S-adune suflete-n topaze Ce răspândi-vor mii de raze Pe altare ... Din tot creatul își găsește: Prieteni, frați, surori și rude ... Un lup dușman, smerit s-aude Și prietenos cu laba-ntinsă Declară dușmănia stinsă ... Ba chiar și moartea îi e soră Că-i dă în cea din urmă oră Paradisul ... Din ploaie, vânt sau chiar furtună Din păsări, flori și limpezi ape Nu e nimic ce să îi scape ... Pe cer cu stele, soare
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
alungită, la gâtul zvelt poartă un lănțișor de aur ce-i atârnă alături de breteaua stângă a cămășii de noapte. Nu știu de ce culoare îi sunt ochii, din moment ce misiunea ei în compartiment era să doarmă. Perna și pătura - de un galben stins. Primul lucru ce mi-a reținut privirea după ce m-am așezat la geam cu fața în direcția de mers a trenului a fost tocmai cămașa ei albă de noapte. Una cu bretele late de trei degete, așa cum mi-o cususe
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pentru «țărișoara» lor, trebuie să-și justifice într-un Cunoscut ca un mare adversar fel șederea prelungită pe meleagurile străine și atunci, la termene fixe, se înjghebează câte un astfel de congres unde asemenea corbi își mai încearcă vocile din ce în ce mai stinse. E cu totul evident că nu de dragul culturii române s-au adunat acești domni la Mainz. Sub acoperișul Universității Gutenberg s-au rostit invective cu care ne am obișnuit, fraze sublime despre libertatea de-a nu spune nimic într-o
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
am văzut că ex presia se folosește.) Mă simțeam un mic dumnezeu ce tutelează de la înălțimea etajului cinci exis tențele mizere și inconștiente, animalice de-a dreptul - căci ce e mai animalic decît somnul sau foielile transpi rate, pe lumina stinsă, din așternuturi ? Nu m-am gîndit niciodată că, prin forța împrejurărilor, fiind la etajul cinci, mai existau oameni și deasupra mea. Că eu însumi, contemplîndu-i pe ceilalți, incon știenții, puteam să fiu contemplat, la rîndul meu, de unul de la etajele
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
la lumina lumînării, iar după ceva vreme taică- meu făcuse rost de o baterie de tractor care alimenta un bec mic, ca de frigider. Dar eu nu rămîneam niciodată în casă. Ieșeam cu băieții și fetele în fața blo cului. Lumina stinsă ne oferea o intimitate pe care altfel nu am fi găsit-o. Vorbeam cîte în lună și-n stele, mai și flirtam, dar activitatea principală era fumatul. Întunericul ne ținea la adăpost de privirile babacilor. Cînd se aprindea lumina, la
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de respiro că pe hol era o foială de nedescris. Uși trîntite, vociferări, rîsete și, din cînd în cînd, vocea dirigului, care mai ieșea (dirigul, nu vocea) și punea lucrurile la punct. Dă-i încolo ! Ușa e închisă, lumina e stinsă - să nu ne repe reze inamicul -, noi sîntem aici împreună, ei acolo. Iar eu o să fiu în noaptea asta un bărbat adevă rat. Numai că ei erau acolo, dar la un moment dat un grup de inițiativă (format, probabil, din
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Atunci bunica închidea ochii și răs pundea pe nerăsuflate, dînd cu înțeles din cap : nici nu avusese timp de așa ceva. În momentul acela, nepotul simțea nevoia să se indigneze. Spunea de fiecare dată același lucru, cu o voce calmă și stinsă. Bunica nu mai putea de mîndrie, îl sorbea din ochi și își lua și ea un răgaz pentru a duce la bun sfîrșit lucrul pe care îl începuse. Se foia puțin, pentru a-și face loc mai bine, și își
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cea mare”, și cea din dreapta, cu plita, cuptorul, două paturi și o masă între ele, așezată în dreptul geamului dinspre miazăzi, ambele încăpeir cu pâmânt pe jos, fețuite înaintea Crăciunului și Paștelui, atunci când erau văruiți și pereții cu zeamă de var stins amestecată cu chindrus. Așa le vede și acum bărbatul împlinit și arătos, așa le va păstra în suflet toată viața. Înainte de a părăsi „casa” și ograda devenite amntiri, canadianul de 40 de ani și noi, însoțitorii lui, ne-am așezat
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Soarele era strălucitor, de un galben deschis, aproape alb incandescent. Copacii erau înmuguriți, iar pământul se pregătea să explodeze cu toată forța lui într-un verde proaspăt. Vântul adia ușor peste pământul fără margini, iar apusul era de un roșu stins. Mirosul ghioceilor dispăruse demult. Diamantul o conduse acasă și stabilise o eventuală întâlnire. - Aș vrea să le spui alor tăi ce am stabilit. - Da. Sigur le voi spune. Stai fără grijă. - Vin ambii părinți. Ei sunt la aproape patruzeci de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
continuând s-o sărute și s-o mângâie dulce, ca un copil care nu vrea decât să-și păstreze jucăria. Lipindu-se cu mâinile peste mijlocul lui, tremurând ușor și fremătând de plăcere, zise într-un târziu cu un glas stins: - Mi-e frică! În același timp, brațele și trupurile lor se cuprinseră într-o îmbrățișare plină de iubire, de promisiuni și de dorință. - Vreau să fii a mea, nu vreau să te pierd! Ești iubirea mea, jumătatea mea, te iubesc
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să o vadă sau i-ar fi reproșat mai degrabă cu ce drept mai calcă în acel loc. Carlina venise să vadă copiii, nepoata și alte persoane dragi. Acum zorile îi păreau plumburii iar apusul de un roșu cărămiziu și stins. Altădată, când toate erau bune, îi păreau cele mai frumoase și bogate locuri, iar acum era lipsită de strălucirea lor. Se simțea ca o persoană săracă, fără casă și care trăiește în umbra ei ducând un trai discret. Era mama
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Mulțumesc! le spun. Mecanicii pleacă înfrigurați de vîntul rece. Eu rămîn lîngă ușă și-mi plimb privirea peste traseele de la sol. Vederea contrafluxului de hidrogen mă înfioară. Urc treptele scării metalice pînă la tabloul de comandă, mort, cu toate becurile stinse, înregistratoarele înțepenite și acele indicatoare în poziție de zero. Mă bate gîndul să bag tensiune în circuitele tabloului de comandă și să verific funcționarea ventilelor pneumatice. Aș face-o imediat, dar, nu știu de ce, acum nu am chef. Mai bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din oraș. Te-a rugat să-i telefonezi imediat ce vii aici. Am notat numărul ei. Părea tare agitată. Indiferent, ce naiba mi se mai poate întîmpla?! formez numărul notat pe hîrtie și cer interiorul notat acolo: 604. Da, aud o voce stinsă, de femeie. Sărut mîinile, bună seara! spun. Vă rog să mă iertați! Mi s-a spus să dau telefon la numărul ăsta. Sînt... Mihai! Bună seara, Mihai! mi se adresează vocea din telefon ca o explozie de fericire. Doamne, credeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
București și un borcănel cu piper măcinat, cumpărat tot din București, se va bucura mai mult pentru piper... Dacă ea nu crede în idealul tău, vei sfîrși ori prin a nu mai crede nici tu, ori odată flăcările primei iubiri stinse, vei începe să te distanțezi de ea tot mai mult, între voi interpunîndu-se un zid rece. Și dacă o atrag eu pe Livia de partea mea? Dacă o fac să iubească teatrul? Să iubească literatura... Vlad surîde: Taci, măi Mihai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Fiindcă, sincer, sunt convinsă c-o să fie bine. L-ai auzit doar. A fost doar un semnal de alarmă. Nici unul nu mai zicem nimic un timp, apoi Luke întoarce capul. — În timp ce tu te-ai dus la toaletă, zice cu glas stins, i-am cunoscut pe părinții celui din camera vecină cu a lui Michael. Săptămâna trecută a făcut atac de cord. Știi câți ani are? — Cât? întreb stresată. — Treizeci și trei. — Dumnezeule, pe bune? E groaznic. Luke are doar cu un an mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-i spun și despre aia de la Kleinfeld. Christina își dă capul pe spate și râde zgomotos. — Becky, nu poți purta mai mult decât o rochie! Până la urmă, tot va trebui să te hotărăști la una singură. — Știu, zic cu glas stins și dispar în cabina mea de probă, înainte să apuce să mai zică ceva. Prima mea clientă este Laurel, care a venit pentru că e invitată într-un weekend cu corporația ei, iar ținuta trebuie să fie „casual“. Și ideea ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pline de ură ale unei neveste ofuscate, dornice de răzbunare. Ceea ce, evident, chiar eram. Se privește în oglindă și însuflețirea i se șterge încet de pe față. — Știi, am crezut sincer că o să-i vină mintea la cap, spune cu glas stins. Că o să dureze o lună. Poate două. După care se va târî în patru labe la picioarele mele, eu am să-l trimit la plimbare, el se va târî din nou, după care o să ne certăm ca la ușa cortului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
scări, unde un bărbat în salopetă vopsește balustradele; pe palier sunt încă doi, pe o scară, care fixează un candelabru. Peste tot, numai miros de vopsea și de nou. Și de bani cheltuiți. Ați aranjat toată casa, zic cu glas stins. Pentru nuntă! spune mami, radioasă. — Mi-ai zis... Înghit în sec. Ai zis că n-ați făcut mare lucru. — Am vrut să fie surpriză! — Ei, ce părere ai, Becky? zice tati, arătând în jur. Îți place? E pe gustul tău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]