2,230 matches
-
canoe de la un liman la altul. Los Negros are formă de potcoavă, formând un dig natural pentru limanul Seeadler, din care restul este încadrat de insula Manus și de o serie de insule mai mici. Principala intrare era printr-o strâmtoare de lățime printre insulele Hauwei și Ndrilo. Limanul Seeadler avea o lățime de de la est la vest și de la nord la sud, cu o adâncime de până la . În iulie 1942, Joint Chiefs of Staff a aprobat o serie de operațiuni
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
de Tratatul de la Lausanne. Frontiera irako-turcă așa cum este azi, a fost stabilită în iulie 1926. Articolul 63 al tratatului prevedea garanții speciale minorității asiriano-chaldeană. Aceste prevederi nu au fost niciodată puse în practică, fiind eliminate prin Tratatul de la Lausanne. Regiunea Strâmtorilor urma să acopere Bosforul și Dardanelele. Unul dintre cele mai importante puncte ale tratatului a fost prevederea conform căreia navigația prin Dardanele urma să fie liberă în timp de pace și război pentru toate vasele comerciale și militare, indiferent de
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
mai importante puncte ale tratatului a fost prevederea conform căreia navigația prin Dardanele urma să fie liberă în timp de pace și război pentru toate vasele comerciale și militare, indiferent de pavilionul sub care navigau, ceea ce făcea ca navigația prin strâmtori să fie pusă sub regimul navigației în ape internaționale. Aceste ape nu puteau fi supuse blocadei și aici nu putea fi comis niciun act de război, cu excepția celor decise de Liga Națiunilor. Prevederile tratatului cuprindeau nu doar strâmtorile Bosfor și
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
navigația prin strâmtori să fie pusă sub regimul navigației în ape internaționale. Aceste ape nu puteau fi supuse blocadei și aici nu putea fi comis niciun act de război, cu excepția celor decise de Liga Națiunilor. Prevederile tratatului cuprindeau nu doar strâmtorile Bosfor și Dardanele, dar și regiunea litorală a Mării Marmara. Unele regiuni urmau să fie declarate de interes internațional. Liga Națiunilor urma să decidă în privința acestor regiuni. Aceste regiuni au fost numite „regiuni libere”. S-a hotărât ca aceste regiuni
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
Alexandretta, Haifa, Basra, Trabzon și Batumi. Tracia până la Çatalca, insulele Imbros și Tenedo și insulele Mării Marmara treceau sub controlul Greciei. Apele teritoriale ale acestor insule au fost declarate ape internaționale și administrarea lor a fost lăsată în seama „Regiunii Strâmtorilor”. Armenia a primit un teritoriu important, în conformitate cu frontierele fixate de președintele SUA, Woodrow Wilson. Această zonă avea să fie cunoscută cu numele de „Armenia Wilsoniană" și includea provinci care nu mai aveau după război o populație armeană importantă, așa cum era
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
maritim situat în Nordland la 30 km est de orașul Bodø, Norvegia. Canalul îngust conectează fiordul Saltfjord cu Skjerstadfjord. Este cel mai puternic curent maritim din lume. Până la 400 milioane m³ (tone) de apă marină își croiesc drum printr-o strâmtoare de 3 km lungime și 150 m lățime la fiecare șase ore, cu viteze, ale apei, care ajung la 22 de noduri (aproximativ 40 km/h). Vârtejurile cunoscute sub numele de "maelstroms" au până la 10 m în diametru și 5
Saltstraumen () [Corola-website/Science/320217_a_321546]
-
Niciun împărat până la Heraclius nu a fost în măsură să țină sub control aceste teritorii astfel încât Imperiul bizantin s-a retras din zonă în următorii 75 de ani. Piers Pavel Read scrie că, prin 1025, teritoriul bizantin „"se întindea de la Strâmtoarea Messina și nordul Adriaticii în vest, până la Dunăre și Crimeea în nord, și până la orașele Melitine și Edessa dincolo de Eufrat în est."” Sub conducerea lui Vasile al II-lea, bizantinii au format o serie de provincii bizantine (themata) noi, care
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
dată în 1982 de o echipă a Alpin Speo Club Polaris Blaj condusă de Teodor Ludușan. El explorează și cartează avenul până la -48 m pe o lungime de 68 m. Anii următori, o echipă de la Speotelex Cluj Napoca descoperă pe o strâmtoare dintre bolovanii de pe podea, continuarea Avenului din Piatră Ceții. Pe o galerie verticală și îngustă reușesc să atingă cota de -86 m. Lungimea totală a galeriilor este de 120 m. Avenul din Piatră Ceții s-a dezvoltat prin dizolvare pe
Avenul din Piatra Cetii () [Corola-website/Science/320263_a_321592]
-
intrare se prezintă că o dolina spartă, după care un puț larg, întrerupt de o treaptă la -30m, ajunge la -48m. Intrarea este împărțită în două de o arcada de calcar rămasă într-un echilibru precar. De la -48 m după strâmtoarea dintre bolovanii podelei se coboară un șir de puțuri strâmte până la -86 m unde o galerie scurtă și ușor descendentă se închide într-o fisură impenetrabila. Un izvor temporar curge pe ultimii metri unde apar și câteva speleoteme firave: stalactite
Avenul din Piatra Cetii () [Corola-website/Science/320263_a_321592]
-
Neapolelui. În 1501, regele Ferdinand al II-lea al Aragonului, fiul lui Ioan al II-lea, a cucerit Neapole și a reunificat cele două regate sub autoritatea coroanei Spaniei. Titlul de „Rege al Siciliei și al celor Două Coaste ale Strâmtorii” a fost purtat de regii Spaniei până la Războiul Succesiunii Spaniole. La capătul acestui război, tratatul de la Utrecht (1713) a dat Sicilia ducelui de Savoia, până când tratatul de la Rastatt din 1714 a lăsat Neapole împăratului Carol al VI-lea. În 1720
Regatul celor Două Sicilii () [Corola-website/Science/320374_a_321703]
-
al II-lea să garanteze constituția dar promulgarea ei a fost urmată de tulburări în Neapole și de demisia mai multor miniștri; Liborio Romano a devenit șef al guvernului. Dezintegrarea armatei și marinei a urmat rapid. Garibaldi, care a traversat strâmtoarea Messina, avansa spre nord și era primit pretutindeni de către oameni ca un "eliberator". După lungi ezitări și chiar un apel la Garibaldi și la sfatul lui Romano, Francisc al II-lea a părăsit Neapole la 6 septembrie împreună cu soția sa
Francisc al II-lea al Celor Două Sicilii () [Corola-website/Science/321121_a_322450]
-
descărcate fără a suferi pagube majore. Douăsprezece avioane japoneze au fost doborâte de artileria anitaeriană de pe navele americane sau de avioanele care au decolat de pe aerodromul Henderson Field. Flotele comandate de Abe s-au reunit la 130 km nord față de Strâmtoarea Indispensable și s-au îndreptat spre Guadalcanal pe 12 noiembrie, estimându-se că navele de război vor atinge ținta în dimineața zilei de 13 noiembrie. Convoiul de nave lente și cele 12 distrugătoare din escortă, sub comanda lui Raizo Tanaka
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
îndreptat spre Guadalcanal pe 12 noiembrie, estimându-se că navele de război vor atinge ținta în dimineața zilei de 13 noiembrie. Convoiul de nave lente și cele 12 distrugătoare din escortă, sub comanda lui Raizo Tanaka, au început călătoria prin Strâmtoarea Georgia plecând din Insulele Shortland. Sosirea acestora la Guadalcanal era estimată pentru noaptea de 13/14 noiembrie. În afară de cuirasatele "Hiei" și "Kirishima", flota condusă de Abe includea crucișătorul "Nagara" și 11 distrugătoare: "Samidare", "Murasame", "Asagumo", "Teruzuki", "Amatsukaze", "Yukikaze", "Ikazuki", "Inazuma
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
Sound, situată între Insula Savo și Insula Guadalcanal, și s-au pregătit să bombardeze Henderson Field cu muniție explozivă special adusă pentru acestă misiune. Navele au venit dinspre vestul Insulei Savo și au intrat în zonă dinspre nord-vest, direct din Strâmtoarea Noua Georgie, și nu dinspre nord, așa cum se așteptau americanii. Spre deosebire de navele americane, navele japoneze mai participaseră la alte lupte intense de noapte, efectuaseră trageri și exerciții în timpul nopții, iar această experiență ar fi putut fi decisivă nu doar în
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
zilei de 14 noiembrie. Submarinul "Flying Fish" a observat navele inamice, a lansat cinci torpile, dar niciuna nu și-a atins ținta, și a raportat prin radio întâlnirea cu japonezii. Flota lui Kondo s-a apropiat de Guadalcanal venind prin Strâmtoarea Indispensable aproape de miezul nopții pe 14 noiembrie, iar luna aflată în primul pătrar făcea ca vizibilitatea să fie de aproximativ 7 km. Flota era compusă din: cuirasatul "Kirishima", crucișătoarele grele "Atago", "Takao", crucișătoarele ușoare "Nagara" și "Sendai" și nouă distrugătoare
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
echipajul de pe "Kirishima". Au murit în această luptă 242 de soldați americani și 249 de soldați japonezi. A fost una din cele două lupte din întregul Război din Pacific în care navele s-au înfruntat direct, cealaltă fiind Bătălia din Strâmtoarea Surigao. Cele 4 nave de transport japoneze au tras la mal la Tassafaronga pe Insula Guadalcanal la ora 04:00 pe 15 noiembrie, iar Tanaka și escorta de distrugătoare au plecat în viteză înspre Strâmtoarea Noua Georgie, în ape mai
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
direct, cealaltă fiind Bătălia din Strâmtoarea Surigao. Cele 4 nave de transport japoneze au tras la mal la Tassafaronga pe Insula Guadalcanal la ora 04:00 pe 15 noiembrie, iar Tanaka și escorta de distrugătoare au plecat în viteză înspre Strâmtoarea Noua Georgie, în ape mai sigure. Navele de transport au fost atacate începând cu ora 05:55 de avioanele de pe Henderson Field și de pe alte baze, precum și de artileria din Insula Guadalcanal. Mai târziu, distrugătorul "Meade" s-a apropiat și
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
Imperiale Japoneze, care încă sperau că mai pot recuceri insula, Statul Major General, cu aprobarea Împăratului Japoniei, a fost de acord, pe 31 decembrie, cu evacuarea tuturor forțelor de pe insulă și stabilirea unei noi linii de apărare pentru Insulele Solomon în Strâmtoarea Noua Georgie. Astfel, a fost ultima încercare importantă a japonezilor de a prelua controlul asupra mării din jur și de a recuceri insula. Marina Statelor Unite ale Americii a fost capabilă să aprovizioneze armata din Guadalcanal, inclusiv cu două divizii cu forțe proaspete
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
a porni un raid împotriva convoaielor din Atlantic. Cum nu existau alte nave disponibile, cuirasatul Bismarck și crucișătorul greu Prinz Eugen au fost desemnate pentru raid. Raidul din Atlantic presupunea ieșirea din Marea Baltică, înaintarea spre nord-nord-vest, apoi spre vest, spre Strâmtoarea Danemarcei, și spre sud-sud-vest, înspre Groenlanda și apoi Oceanul Atlantic. Comandamentul german spera ca cele două nave să intercepteze cel puțin un convoi britanic încărcat cu petrol, muniție, hrană, pe care să îl atace și să îl distrugă. <br>Există și
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
portul Brest, la acea dată aflat sub influență germană. Pe baza acestui plan, la începutul lunii mai 1941, Bismarck și Prinz Eugen au început pregătirile de misiune. Navele au plecat din port la 19 mai 1941, înaintând spre nord-est până în strâmtoarea Danemarcei. Royal Navy a fost anunțată de plecarea lor încă din data de 21 Mai, astfel că Amiralitatea Britanică a avut timp să întindă o rețea de intercepție, compusa din crucisatoare si distrugatoare. În seara zilei de 23 Mai, crucișătoarele
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
Mai, astfel că Amiralitatea Britanică a avut timp să întindă o rețea de intercepție, compusa din crucisatoare si distrugatoare. În seara zilei de 23 Mai, crucișătoarele grele Norfolk si Suffolk au luat contact radar cu navele germane în apropiere de Strâmtoarea Danemarcei. În același timp, radarele de pe Bismarck au detectat navele britanice, iar căpitanul a ordonat intercepția imediată. Bismarck a tras primele proiectile către Norfolk, care s-a retras foarte rapid într-un banc de ceață. Sesizând pericolul, căpitanul englez a
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
era un cuirasat foarte nou, din clasa King George Vth, echipat abia în martie 1941. Avea un deplasament de 43.000t și atingea o viteză maximă de 29 de noduri, fiind înarmat cu 10 tunuri de 356mm L45. Bătălia din Strâmtoarea Danemarcei În dimineața zilei de 24 Mai, cele doua cuirasate britanice au interceptat navele germane, având loc Bătălia din Strâmtoarea Danemarcei. "Hood" si "Price of Wales " au atacat dinspre est spre vest, în timp ce navele germane navigau în coloană, pe direcția
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
000t și atingea o viteză maximă de 29 de noduri, fiind înarmat cu 10 tunuri de 356mm L45. Bătălia din Strâmtoarea Danemarcei În dimineața zilei de 24 Mai, cele doua cuirasate britanice au interceptat navele germane, având loc Bătălia din Strâmtoarea Danemarcei. "Hood" si "Price of Wales " au atacat dinspre est spre vest, în timp ce navele germane navigau în coloană, pe direcția generală sud-sud-vest. Astfel, cuirasatele britanice își puteau folosi doar artileria din provă, în timp ce navele germane puteau dezlănțui toate tunurile. "Hood
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
mare (262m lungime și aproape 50.000 tone deplasament), "Hood" era depășit din punct de vedere material și moral față de alte nave din conflictul al doilea mondial. Hood a participat la atacul de la Mers-el-Kebir din 1940 și la Bătălia din Strâmtoarea Danemarcei din 1941. Aici a întâlnit nava-amiral a Flotei Germane, cuirasatul Bismarck, care l-a scufundat pe Hood într-o bătălie de 8 minute. Peste 1400 de ofițeri și marinari și-au pierdut viața când Hood s-a scufundat. HMS
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
fiind publicat apoi în volum pe 15 noiembrie același an. Kéraban este un negustor turc care trăiește în Istanbul. Într-o zi, invitându-l pe partenerul său de afaceri olandez la cină în locuința sa situată de cealaltă parte a strâmtorii Bosfor, află că s-a instituit un impozit pentru fiecare traversare cu barca a strâmtorii. Ultragiat de o asemenea decizie, Kéraban refuză să plătească impozitul și alege în schimb să înconjoare Marea Neagră pentru a ajunge la locuința sa. După ce supraviețuiește
Kéraban Încăpățânatul () [Corola-website/Science/321311_a_322640]