3,677 matches
-
cu glas amar: Ah! drag mi-a fost să trăiesc și eu pe lumea asta și n-am avut parte!... Și și-a dus amândouă mânile la ochi. Atât a fost plânsul ei: câteva clipe. Toți stăteau încremeniți. Ca o suflare de foc trecuseră vorbele ei pe deasupra capetelor. Atuncea i-a pus călăul juvățul de gât. Ea și-a lăsat mânile în jos și privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i. Ș-au tras ștreangul! Cuconu Ștefan Leu tăcu. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
partea câmpului“, și zările parcă ardeau, tremurau într-o flacără alburie. Nici arbori, nici case nu se zăreau cât bătea ochiul. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfârâiau cosași. Vântul câteodată venea ca o suflare fierbinte. Deodată simțirăm umbra și mirosul pădurii. Doctorul răsuflă de două ori adânc, cu nările larg deschise, și îndată scoase capul. —La stânga pădure... La dreapta văd un fel de sat... Pe-aici trebuie să fie casele cucoanei Roza, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu Neculai Dragoș vătaful și cu feciorii boierești. La amiază mă repezeam acasă și îmbucam în fugă mâncarea; iar sara, trudit, lăsam calul să mă ducă domol, în pas legănat, spre hodină. Pe întinderi nu adia nici cea mai ușoară suflare de vânt, și sus, pe muncelul sterp, cele două mori negre stăteau încremenite, tăind cu spetezele linii negre pe cer. Îl știam și pe Neculai Dragoș singur. Avusese el o femeie acolo unde fusese, la o moșie pe malul Prutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tine nu mai am ce face... Mai bine stăi aici liniștit lângă vatră, că eu mă duc să-mi împlinesc slujba... Boierul mi-a dat o poruncă și eu trebuie s-o plinesc... Petrișor simți o aburire de vin, o suflare pe gura gârliciului. Hangiul sta neclintit la pământ, rumenit de jarul din vatră. Trecu pe dinaintea gârliciului, deschise ușa din fund. Ș-acolo erau obloanele puse - și trei lumânări de seu ardeau într-un sfeșnic cu trei crengi. Anița hangiului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întrebă bătrânul mai subțire, clătinând din cap și râzând. Apoi am auzit devale... Am mai fost pe la curte... —Așa-i... hm! un om la vite are să trebuiască... încheie bătrânul, foarte încredințat. Niță Lepădatu era trudit de drum lung și de suflarea secetei; dar apa și hodina în bordei, precum și mâncarea gătită de fata moșneagului, îl mai înviorară. Începu și el a spune câte ceva, despre alt boier și despre altă moșie, de unde venea, lăsa apoi pe moș Nastase să vorbească și privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl puse pe vătaf la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe urmă ieșea. Bătrânii vorbeau c-un fel deglasuri îngrijorate, și-și aminteau de iernile grele din trecut. Parcă vorbeau despre războaie și cumpene grele. În răstimpurile de tăcere, s-auzea afară șuiet de ape; și gazornița tremura, atinsă de suflările care intrau pe horn. Viscolul se potoli a doua zi dimineață, dar ninsoarea mai ținu o zi ș-o noapte. Când stătură fulgii, se întări frigul. Bordeienii ieșeau ca din fundul pământului și tăiau cărări. Fumuri se înălțau drept în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dulce dar de la împărăție. Mi l-a încredințat cu mânile sale însăși mărita doamnă-sultană. Mi-a spus: Dă-l fiului nostru, și să ospăteze sănătos. Să-i fie cu priință Allah! — Așa a spus doamna-sultană? — Întocmai așa, mărite stăpâne. Toată suflarea împărăției îți dorește sănătate și ani îndelungați. Să spui că ai adus darul. Cum te chiamă? —Omar mă chiamă, prea slăvite. Să spui, Omar, că ai adus darul; l-am primit și mulțămesc frumos. —De la Stambul până aici la Amasia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era înconjurat de alți patru militari castilieni în mod vizibil amețiți și înarmați la fel ca el, cu impunătoare halebarde; toți ceilalți trecători se dăduseră în lături, spre a asista la scenă fără să se amestece. Warda explică dintr-o suflare: — E fratele meu! Apoi îi zise tânărului care rămăsese fără grai: — Juan, eu sunt Esmeralda, sora ta! Rostind aceste cuvinte, și-a desprins brațul din pumnul încleștat al lui Mohamed și și-a ridicat ușor vălul. Soldatul s-a apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
strâns-o cu furie, fără să-mi descleștez pumnii, de parcă aș fi continuat să izbesc în pereți. S-a lăsat moale în brațele mele. Lacrimile îi curgeau pe gâtul meu; părul ei îmi cădea peste ochi, nu mai respiram decât suflarea ei fierbinte, umedă și parfumată. Nu mă gândeam la ea. Ea nu se gândea la mine. Trupurile noastre nu existau pentru noi. Dar existau dintr-odată de sine stătătoare, încinse de mânie. Niciodată până atunci nu mă mai simțisem bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-i palmele, una după alta, la buzele mele. — Ai uitat de noaptea noastră la Tombuctu, ai uitat de toate nopțile noastre și de făgăduielile că nu ne vom despărți niciodată? Un vânt răcoros pătrunsese prin fereastra dechisă, stingând dintr-o suflare sfeșnicul de bronz. Era întuneric, era trist, nu mai vedeam ochii Hibei. Vocea ei ajunsese până la mine venind parcă de departe, întretăiată, ca și cum ar fi îngânat o veche melopee a deșertului: — Adesea cei ce se iubesc se țin de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care să-i cumpăr de mâncare. Punând mâna pe un ciomag, îi trase animalului câteva lovituri zdravene pe spinare. Hai, acuma sus! Dar măgarul nu se clinti din loc. Măscăricul continuă: — Locuitori din Cairo, sultanul a dat un edict: toată suflarea trebuie să iasă mâine cu mic cu mare ca să asiste la intrarea sa triumfală în oraș. Măgarii sunt luați spre a le duce în spate pe doamnele din lumea bună. Atunci măgarul țâșni în picioare și începu să-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o blasfemie. Așa că m-am mulțumit să spun: — Să-I mulțumim în orice clipă. Dar de ce ai vrea să-I mulțumești taman în împrejurarea asta? — Că m-a scutit să trag la vâsle ca nenorociții ăia de ocnași a căror suflare plină de gemete se aude până aici. Îi mai mulțumesc și pentru că m-a lăsat în viață și în bună tovărășie. Oare nu-s astea trei motive evidente ca să spun Alhamdulillah? S-a ridicat. — Nu-I cer niciodată lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în suferință. Părul ei avea acea culoare de negru profund pe care doar Andaluzia știe s-o dea la iveală, printr-o alchimie de umbră răcoroasă și de pământ ars. Până ce avea să devină soția mea, era deja sora mea, suflarea ei fiindu-mi familiară. Mai înainte chiar de a se așeza, a început să-și spună povestea, toată povestea. La întrebările pe care renunțasem să i le pun, ea se hotărâse să răspundă. Bunicul ei aparținea unei ramuri sărăcite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sunt mâinile Sale și inima Sa. Nu șovăi niciodată să pleci departe, peste mări și țări, dincolo de orice fruntarii, patrii sau credințe. Cât despre mine, eu am ajuns la capătul călătoriei mele. Patruzeci de ani de aventuri mi-au îngreunat suflarea și pașii. Nu mai am altă dorință în afară de aceea de a trăi, înconjurat de ai mei, îndelungi zile liniștite. Și de a fi, dintre toți cei pe care-i iubesc, cel dintâi care o să plece. Spre acel Loc din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Tu nu ești roman. — M-am născut în Gallia, în apropiere de Tolosa. Ni s-a acordat cetățenia romană, după cum știi. Privea mâna ridicată a celtului și și-o imagina în jurul gâtului său, strângându-l până când avea să-și piardă suflarea. Sau poate că barbarul avea să-i taie și lui capul cu daga cu care îi decapitase pe cei doi soldați. Tarosh șovăi o clipă, apoi, cu un gest hotărât, își duse mâna la șold și scotoci sub haină. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adversarii nu îl atacau; îl împungeau doar și se fereau de el. Daga lovea de fiecare dată în gol. Când unul dintre cei trei se afla în primejdie, altul îl ajuta, și în scurt timp Antonius să prăbuși epuizat, fără suflare. O nouă lovitură de bici - bărbatul mascat era tot în spatele lui - îl făcu să se ridice furios și să se repeadă înapoi, spre adversarul cel perfid. Încă o dată lanțurile îl împiedicară, încă o dată căzu, încă o dată bărbatul mascat îl biciui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu mai fusese niciodată până atunci și cuprins de o furie rece, de dorința violentă de a-l face bucăți pe celălalt. Zâmbi în timp ce-l urmărea pe Flamma, și-și aminti sfatul lui Marcus: „Obosește-l“. „O să te las fără suflare!“, râse. Începu să alerge mai repede, și i se părea că zboară, că și scutul, și coiful erau ușoare ca pana, la fel ca toate celelalte. Parcă fiecare parte a echipamentului se lipise ca prin farmec de trupul său. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scufundă din cauza armurii grele și dădu zadarnic din mâini pentru a ieși la suprafață; începu să înghită apă. Valerius ieși pe malul celălalt, cu mâna încleștată în părul lui Flamma, care, aproape leșinat, se zbătea fără vlagă, tușind, trăgându-și suflarea și scuipând apă. Valerius ajunse sub pulvinar și se uită spre Vitellius. Întâlni o clipă privirea lui Listarius, care stătea în picioare lângă împărat. Deodată, Valerius își aduse aminte unde îl văzuse pe băiat: în pulvinar, la Augusta Rauricorum, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-și ia privirea de la Valerius. În sfârșit! - gura i se lăți într-un zâmbet plin de cruzime. Tu mă pui în umbră. Tu l-ai ucis pe Salix. Continuau să se uite unul la altul cu ură. Mulțimea își ținea suflarea. Deodată, Skorpius ridică mâna și-i arătă lui Valerius brățările care-i acopereau brațul stâng de la încheietură până la cot și care îi reprezentau pe gladiatorii uciși de el. — Le vezi? rânji. Astăzi îmi voi mai pune una, pe care o s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vultur-în-Zbor, care plutea către țărm, adus de flux; și astfel Dolores O’Toole a fost scutită de corvoada de a-l asculta. Uneori oamenii care încearcă să se sinucidă reușesc s-o facă într-un fel care-i lasă fără suflare de uimire. Vultur-în-Zbor, purtat acum în grabă pe creasta unui val, era pe cale să descopere acest lucru. în momentul de față era inconștient. Tocmai căzuse printr-un tunel în mare. Marea fusese Mediterana. Acum nu mai era - sau nu tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ca niște gheare scheletice nu-l slăbeau niciodată. în intimitate stătea veșnic cu capul în poala lui și-și strângea picioarele cu mâinile până când închieturile i se albeau. în pat îl apăsa cu atâta putere, încât adesea îl lăsa fără suflare. Dacă-l vedea vorbind cu o altă femeie, se repezea la ei și, cu o voce dogită, le arunca insulte izbitor de vulgare, care o făceau pe biata femeie să fugă cât vedea cu ochii. Apoi Livia îi cerea scuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de apă îi împroșcau cu sare pe obraji, înțepându-i și răcorindu-i. O mare de cețuri, nori și valuri cenușii, ondulate, ascunse în spatele pânzelor. O mare pe care să te pierzi, o mare mișcătoare și neschimbată. Vultur-în-Zbor zăcea fără suflare, pe jumătate amețit, pe scândurile aspre ale plutei și nu pricepea nimic. Virgil Jones, un punct golaș pe orizonturile privirii altui om, stătea în picioare, la pândă, lângă pânza zdrențuită și valurile emoției îi curgeau împrospătate prin vene. Imaginea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
astfel de dojană, ca și cum Teodora îi descânta sau îi ghicea. Am încercat să o întreb atunci ce-i cu Mocofanul acela pe care tot îl urmărea. Abia catadicsi Teodora să mă privească și-mi aruncă, peste umăr, dintr-o singură suflare, privind întruna prelungile degete ale lui Ester: „DACĂAIFICITITLEVIȘTROSNAIMAI ÎNTREBATÂMPENIIÎNCLIPEDEONIX“. Teodora a rămas și ea pe Bulevard. A îmbătrânit (eu ce-am făcut?), bântuie acum de la Cercul Militar până la Cișmigiu. Intră prin prăvălii (nu cred că mai bea, n-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îi mulțumești și-i spui tot ceea ce nu te-ai rușina să le spui și oamenilor. Rugăciunea, m-a învățat Biblioteca, este libertatea supunerii depline, a mersului tău liber condus întruna pe drumul deja scris. Nu cunosc, mărturisesc acum, când suflarea Morții este în ceafa mea, altă libertate decât a supușeniei și a ascultării față de Domnul zilelor tale. El te îngăduie și-ți lasă toate răzvrătirile, toate semețirile, toate rătăcirile, îți lasă toți spinii și toate biciuirile, durerile și disperările toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]