15,306 matches
-
plăsmuit în ființa sa, i se topea acum încet, dar sigur. Dureros de sigur! La o vreme, i s-a întâmplat să rămână văduv. A fost singurul care s-a bucurat la înmormântarea soției sale. Adică situația aceea, atât de tristă și de nedorită pentru ceilalți, era întocmai viceversa pentru el. Asta, căci pasărea Phoenix era acum vie în inima lui, văzând cum îi parcă deodată renaște idealul din cenușa răposatei, fiindcă toate acele neîmpliniri și zbateri supărătoare, pe care le
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
decât că minte, căci, de multe ori, nici femeile nu se pot înțelege pe ele însele! „În plus, greu mai este să pătrunzi total în sufletul copiilor!”, își mai spunea dânsul des. Dacă, înainte de isprava cu Carla, bărbatul se simțea trist și descurajat, acum el era de-a binelea prostit și distrus în mândria lui de sine. Orgoliul masculin este inestimabil! Greșesc cumva, domnilor? N-aș prea crede. Tocmai de aceea, el se învrăjbea din ce în ce mai tare, căci primise o sentință aspră
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și timidă, gata oricând, la o primă atingere ușoară, să se desprindă și să cadă; și unde zăbrelele au menirea de a rugini sub ochii întemnițatului - toate acestea laolaltă n-au avut defel puterea să mă pătrundă cu priveliștea lor tristă și lugubră și să mă înspăimânte, fiindcă mă aflam într-o minunată stare de echilibru: să mă știu închis și, în același timp, să fiu încredințat că merit pe deplin să fiu închis... În astfel de momente ale vieții, cel
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
luni de la revenirea tânărului acasă, mama sa își pronunță cele de pe urmă cuvinte față de el, lăcrimând amarnic: - M-ai răpus... Muri. Și totuși, nimic nu se sfârși aici, așa cum s-ar crede, căci moartea mamei lui Osvald, ei bine, avu triste urmări nu numai pentru el în sine, ci și pentru imaginea lui în ochii celorlalți; fiindcă, atunci când se cunoaște că ești în conflict deschis cu un om, moartea acelui om îi va determina pe toți ceilalți să-și întoarcă aspra
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
nefericită. Cel mai potrivit moment al vieții, în care omul poate și trebuie să se preocupe de el însuși, este abia atunci când se simte nefericit. De aceea, analizându-se atent pe sine însăși, femeia își zicea cu regret: „Sunt din ce în ce mai tristă și mai abătută. Simt că-mi lipsește ceva și nu știu ce. Nu-mi este bine deloc. Ciudat lucru! Zac, văd, de o boală fără nume și la care nu mă pricep nici cât negrul de sub unghie; este ceva nedeslușit, dar dureros
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
detașarea remarcabilă a omului care se știe, de departe, superior în situații delicate sau limită. Tocmai de aici, izvora la ea un dispreț cu totul suveran și o conduită neabătută din drumu-i, ca o locomotivă. Poate, de aceea, vorbele de tristă emoție și însoțite și de câteva lacrimi ale Adrianei nici nu părură că-i aduc ei vreo atingere, măcar cât de mică... - Și de ce, mă rog, a murit, știi? - Pare-se, a murit în timp ce dormea, pur și simplu. După ce au
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ea rosti șoptit aceste cuvinte la final, nemaicontând deloc că Luiza nu se mai afla, de câteva clipe deja, acolo, lângă ea: - M-ai prăfuit... Ei bine, de ținut minte este că, dacă înainte de discuția cu vecina sa, Adriana era tristă și abătută, dar, totodată, oarecum optimistă în inimă, cu eterna speranță că cineva sau ceva, o persoană hărăzită sau o întâmplare fericită, o vor salva din amestecul tulbure de stări sufletești, pe care le încerca tot mai des, iată că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ajuns acum la vârsta de cincizeci și cinci de ani, iar eu, în toate amintirile mele, nu am întipărit decât biroul meu jalnic, la care lucrez mereu, și cușca aceea de ghișeu zidită prost și zugrăvită în culori cenușii și triste. N-am alte amintiri. N-am fost niciodată într-un concediu, nici măcar într-unul medical. N-am călătorit nicăieri până acum, lucru pe care, poate, cei mai mulți oameni îl fac, pur și simplu, din obișnuință, văzând în asta ceva cum nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ochilor: până nu le înlături complet, te împiedică să privești totul limpede! iunie, 2013 Experiență aparte cum câțiva ani - imposibil de spus cu precizie câți anume -, un lucru cel puțin interesant, pentru toate categoriile de oameni, s-a petrecut în tristul și prăfuitul nostru orășel de provincie, lucru care, în foarte scurtă vreme, a ațâțat întreaga opinie publică, dar, bineînțeles, mai ales pe cea din rândurile clevetitorilor eterni (care sunt atât de numeroși și de înverșunați întotdeauna și de care n-
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
programul religios, dar mă ascundeam după biserică. Cu cinci minute Înainte de terminarea programului, ieșeam În fuga mare pe poarta bisericii și o luam pe scurtătură ( o uliță Îngustă) spre casă. Nimeni nu bănuia nimic. Doar sufletul meu era zbuciumat și trist. Nopțile nu aveam somn, mă frământam până În zori cu gândul că se va Întâmpla o minune. Mă obseda aceeași Întrebare: „Cum să nu iau „sfânta Împărtășanie!”. Este imposibil! Ar fi o blasfemie pe capul familiei și cine știe ce se va Întâmpla
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
lăsat să-și facă bagajele. De ce nu s-a despicat pământul, să ne Înghită pe amândoi, nelăsându-ne timp să conștientizăm ruptura definitivă... De ce?! Nu știu dacă universul a rămas surd și orb la zbuciumul meu sfâșietor... Ningea bezmetic, ningea trist și Înduioșător peste Întregul decor al risipirii fără de rost. A doua zi, În jurul orei 11.00, m-a sunat să mă anunțe că pot veni pentru a-mi lua În primire cheile de la casă. Am alergat cât am putut, alunecâd
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Înnăscută, se va dărui cu totul, se va arunca, pur și simplu, În focul purificator, foc din care va rezulta opera desăvârșită. Am Încercat să cuprind Într-un poem câteva gânduri privind această nobilă trudă: Mă zvârcolesc În chinuri ... / sfârșește trista-mi soartă./ce-i arta? // ce-i scrisul? / o dulce și amară vină/ prin care / eu - umilul serv - / /mă nărui .../ Zadarnică mi-e truda / și stânca ce rostogolesc // spre vârfuri ecou În noapte - / ce alungă liniștea pădurii / crescută din/ iertări
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
a întâmplat până la moarte. Erau tineri și viața continua. În următorii treisprezece ani, în familia lor se mai născură încă cinci copii, doi băieți și trei fete, dintre care eu eram ultima. Sărmana mama, era mai întotdeauna foarte necăjită și tristă: avea o casă cu copii care trebuiau îngrijiți, și ea, care nu putea să facă mai multă mișcare, decât să se schimbe de pe un scaun pe altul... Era de felul ei aprinsă și foarte muncitoare. Avea o inimă, că le-
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
permanent această tânără doamnă, o salut și mă stărui s-o încurajez cu un zâmbet. Mâ gândesc atunci, că fiecare din noi poartă ceva în suflet, fiecare din noi are o istorie a sa, mai mult sau, poate, mai puțin tristă. Fiecare din cei prezenți vine cu un mesaj în suflet pentru Dumnezeu: fie că este un mesaj de cerere, de mulțumire, de regret și pocăință sau de așteptare, sau, pur și simplu, de a fi împreună cu Dumnezeu câteva ore, care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dădu mama era atât de clară, că eu înțelesesem că, nu numai atunci nu puteam avea o păpușă, ci poate chiar niciodată. Mă durea mult sufletul meu de copil. Mă ascunsesem sub pat și plângeam. Din acel moment, devenisem foarte tristă și gura mea, care niciodată nu tăcea, acum nu se mai auzea. A doua zi, o petrecusem la fel, ascunsă sub pat, tristă și tăcută. Mama mă striga din când în când, întrebându-mă ce fac. La început, nici nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
durea mult sufletul meu de copil. Mă ascunsesem sub pat și plângeam. Din acel moment, devenisem foarte tristă și gura mea, care niciodată nu tăcea, acum nu se mai auzea. A doua zi, o petrecusem la fel, ascunsă sub pat, tristă și tăcută. Mama mă striga din când în când, întrebându-mă ce fac. La început, nici nu bănui că eu sufeream atât de mult din cauză că nu aveam o păpușă, dar când își dădu seama cât de mult mă schimbasem - nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sărmana! Seara, o auzisem povestindu-i tatei despre suferința mea. „Câte nevoi avem noi în casă, dar ea e mică și nu știe, zise tata. Tare mult mi-aș dori să-i putem cumpăra una, dar...” Eu adormisem și mai tristă. Dimineața, când mă trezisem, aveam în pat, alături de mine, o păpușă. Credeam că visez, dar nu visam. Mama și sora mai mare, se sfătuiseră să se trezească mai devreme și să-mi facă o păpușă. Cum o făcuse? Mama, căutase
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
-i spună Anei despre cele întâmplate. Își dădea seama ce suferință și ce durere o să-i provoace. Dar fu nevoit să o facă, era vorba despre ceva ce nu putea fi ocolit. Intră în casă îndurerat și îi spuse vestea tristă. Ana ieși repede să vadă și ea, căci nu putea să creadă că era adevărat ceea ce auzea. Când văzu că era adevărat, începuse a plânge și ea. Se îmbrățișară ambii și așa au plâns împreună, până se mai liniștiră. Ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
din aceasta nu-și puteau ajuta copiii să facă studii la Chișinău. Într-o dimineață, intră la ea în magazin o doamnă necunoscută care, după ce cumpărase câte ceva, începu să o întrebe pe Tatiana cum îi merge și aceasta îi descrise tristă situația. Doamna o ascultă, tăcând până la urmă, privind-o drept în față. După ce termină Tatiana jelania, doamna zise către ea: - Este îndreptare pentru această situație! - Cum? - Îndreptarea e în tine însăți. De acum înainte, ia seama tu însăți cum le
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ani și care semăna cu acea biserică, pe care Sfântul Grigore Dialogul o compara cu „o luntre veche sfărâmată de furtună, în care intră apa din toate părțile, fiindcă scândurile ei sunt putrede și roase de zilnicele talazuri”. Singură și tristă, învechită de timp, de ploi și ninsori, biserica semăna cu un cerșetor ce nu-și ia ochii lui, rugători și triști, de la mâna trecătorului, așteptând în orice clipă un gest de milostenie din partea lui. Părăsită și uitată de mulți, cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în care intră apa din toate părțile, fiindcă scândurile ei sunt putrede și roase de zilnicele talazuri”. Singură și tristă, învechită de timp, de ploi și ninsori, biserica semăna cu un cerșetor ce nu-și ia ochii lui, rugători și triști, de la mâna trecătorului, așteptând în orice clipă un gest de milostenie din partea lui. Părăsită și uitată de mulți, cu zidurile ce o înconjurau pe jumătate dărâmate, fără poartă, biserica mai păstra chipul smerit și curat, adierea sfințeniei care trezea fiorul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
păsări negre înăuntrul bisericii, care se simțeau cum se simte o stăpână în casa ei, o făcea să pară înfricoșătoare. După ce am privit înăuntru, m-am ferit într-o parte și nu am mai avut dorință să mă joc, devenind tristă și tăcută. Mă simțeam vinovată de ceva, ca atunci când faci ceva rău și te mustră conștiința. Am plecat acasă cu acest sentiment în suflet, dar nu le-am spus părinților nimic, de frică să nu mă certe. Mi-am zis
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
-și încheia lecția cu un moment educativ. Când începuse a citi, observă că elevii fură imediat atrași de conținut: „...La vârsta de 88, de ani se trecuse din viață mătușa Ecaterina Bujor. În aceste clipe, Șurca, cățelușa ei, era deosebit de tristă... Toată noaptea lătra, ba uneori urla cu o deosebită durere. Uimitoare a fost ultima clipă a petrecerii în ultimul drum a stăpânei sale. Când au fost aduse năsăliile, pe care a fost pus sicriul cu stăpâna sa, Șurca s-a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în urma sicriului, și în privirea ei se simțea o „neînțelegere” pe care o putea exprima cu adevărat numai câinele credincios. După înmormântare, s-au dus toți pe la locurile lor. Iar Șurca, credincioasă, păzea ograda zi și noapte... Sărmănica! Adesea era tristă, poate flămândă, poate înghețată... dar cea mai mare greutate pentru ea era singurătatea pe care greu o suporta. În una din zile, venise feciorul mătușei Ecaterina, Nicolae, care plecase la cimitir să tămâieze mormântul mamei sale. Șurca se furișase neobservată
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să tămâieze mormântul mamei sale. Șurca se furișase neobservată după el. Atunci, sosită, ea a mirosit îndelung țărâna proaspătă a mormântului stăpânei sale, apoi, uitându-se trist când la mormânt, când la cel ce pleca la drum, s-a îndreptat tristă de tot spre casa ei... Atât au mai văzut-o vie. Când venise iarăși domnul Nicolae cu cei trei copii ai săi, au găsit-o moartă pe un braț de paie galbene și mirositoare. Avea ochii închiși și gura ei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]