3,448 matches
-
înapoi, în rastel! Nu după ultima vîslă grea, nici cînd vă îndreptați spre mal. Numai atunci cînd barca este uscată și pusă deoparte! Disziplin, meine Herren, nimic nu va fi dobîndit fără disciplină!" Am încuviințat, firește că am încuviințat, încă uzi leoarcă. Am mai învățat ceva în după-amiaza aceea: să nu-mi fie frică de apă. Sau mai degrabă, am învățat că nu de apă trebuie să-mi fie frică. Apa era udă și cam rece, exact cum te-ai fi
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
testa numai unul împotriva altuia, împotriva noastră înșine, cum încă nu ne dădusem măsura. Toamna și-a intrat în drepturi, vîntul a devenit mai aspru, iar valurile mai înalte. Zilnic ne lăsam și ne ridicam barca de pe apă, zilnic eram udați de apa rîului ori de ploaie. Uneori îmi scoteam jacheta pentru că gîndeam că mușchii mei se încălziseră destul ca să poată înfrunta frigul. O așezam în fața mea, în spațiul de sub panoul pentru picioare, unde în cîteva minute devenea de nefolosit. Stofa
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
a două sau trei valuri care se revărsau în barcă, apă care rămasă la fundul bărcii se înclina încoace și încolo, în ritmul bătăilor noastre, dar în direcție opusă, ca un pendul de apă aflat dedesubtul laborioasei noastre mașini. Ne udam în fiecare zi, dar visul din ziua cu ploaie din mai nu s-a repetat niciodată. Cel mult, am dobîndit un fel de stabilitate în truda noastră, o așezare în a ține și a trage vîslele, un fel de a
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
spre sol într-un arc, trăsăturile lui rămîneau aceleași. Poate se ascuțeau puțin cînd trăgea aer în piept. Și se dilatau pe chipul lui deja ferm, totuși nu excesiv, cînd expira și-și flexa mușchii. Am văzut transpirația care-i udase gulerul tricoului cînd l-am ajutat să-și pună bara după gît. Respirația lui mi-a venit în față cînd i-am ținut picioarele ca să-și poată face exercițiile abdominale. Deci așa arată cînd vîslește din greu, m-am gîndit
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
ale Dunării unde și se odihnesc tocmai pe piscurile Pindului ? Și pentru ce nu am putea spera si realizarea acestuilalt vis, și închipui un stat românesc sau o confederație purtată nu numai de Carpați, dar încă și de Balcani, și udându-și poalele în cele trei mări: Neagră, Egea si Adriatica ? Dacă până acum natura a predomnit asupra destinelor poporului român, dacă ea explică până acum trecuta lui istorie, să credem că trezirea spiritului său spre viață și propășire îi va
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
aburi, care-i fac să asude. Sciții iubesc foarte mult această baie de aburi și țipă cînd o iau. Femeile urmează o altă metodă: ele iau lemn de chiparos, cedru și de un arbor ce produce tămâie, pisează acele lemne udate cu apă și fac o pastă cu care se ung; apoi o iau după 2 sau 3 zile (IV, 73, 75). Se văd la Sciți un mare număr de vrăjitori care se slujise de vărguțe de salcie pentru a profetiza
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
și câte unul din suta de prinși făcuți in răsboi, nu ca jertfe ordinare, dar cu ceremonii deosebite. După ce au turnat vin pe capul prinșilor ei îi taie deasupra unui vas; ducând apoi acest vas pe grămada de vreascuri ei udă iataganul cu sângele ce conține. După ce fac această stropire pe podișul clădirii ei se coboară, taie umărul și mâna dreaptă a tuturor oamenilor jertfiți, a căror corpuri au rămas la pământ, aruncă în aer aceste membre și le lasă acolo
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
pînă cînd reflectară cerul străveziu, iar un pescăruș care zbura deasupra străzii păru că plutește sub ea. Orașul părea suspendat între întinderi de aer cenușiu, iar ferestrele se ridicau și mîini puneau pe pervaze ferigi în ghivece pentru a fi udate. Ploaia îndulci suferința lui Thaw. începu să se simtă încrezător și să-și imagineze cum o să vină adesea spre Laird’s. Chiar și atunci cînd o să fie foarte bogat, o să meargă pe străzile astea atît de regulat, că lumea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
spatele, spuse Lanark. — Și chiar vrei ca soțul matale să stea aici? Unii bărbați suportă asta cu multă, multă, multă greutate. — Spune-i să tacă din gură! spuse Rima, și peste o clipă adăugă cu amărăciune: Spune-i c-am udat cearșaful. — Nu-i ceea ce credeți, zise sora. E perfect normal. întoarse salteaua și schimbă cearșafurile, în timp ce Rima stătea pe o pernă, înfășurată într-o pătură. — O să nasc o fată, zise Rima. — O, spuse Lanark. — Nu vreau băiat. — Atunci eu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
uși și să urlăm pînă ne dau o pipă. — Dar nu fumez, zise Lanark, depărtîndu-se. Sentimentul care-l încerca acum era de mizerie fizică. Apa din toaletă fu trasă brusc și el o studie. Părea și mirosea curată. Se dezbrăcă, udă un colț al păturii și se frecă peste tot. Apoi își răsuci o pătură uscată în chip de togă, își spălă lenjeria de corp de mai multe ori în vasul de toaletă și o atîrnă pe margine pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe spate, băgă de seamă că zgomotul care-l trezise, acum încetase. Surprins, își coborî privirea și tocmai când voia să se întoarcă, deasupra lui se auzi un pleoscăit. Un torent de apă i se prăbuși în cap și-l udă până la piele. Parcă ar fi fost un semnal. De jur împrejurul lui turna cu cofa. Din penumbră auzea din toate părțile șiroind apa, iar el fu scăldat încă de dcuă ori; ca niște dușuri gigantice, crengile de deasupra lui filtrau torente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
m-am oprit lângă un pâlc de salcâmi. știam că acolo era locul : o groapă, un fel de șanț adânc și nu prea lung. Am sărit în groapă, m-am ghemuit pe fundul ei, eram leoarcă de sudoare, burnița îmi udase hainele, mi se lipeau ochii de somn și oboseală. După un timp, cerul s-a limpezit; tresăream din când în când și mă uitam în sus, stelele scăpărau și săreau parcă de colo colo, întreaga boltă se răsucea, tăcută, deasupra
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
sau nevăzuți, când vor să-mi dea să înțeleg câte ceva din ce se spune numai la ureche, se mulțumesc să clatine din cap, senini, afectuoși... „Dacă ai chef să plângi pe umărul meu“, i-am spus, „vezi să nu-mi uzi cămașa“. Pielea de pe față și de pe mâini i se înverzise. Un verde sumbru, bătând în albastru, ca al pădurilor văzute de departe. „Te crezi mare deștept !“, a bombănit el. Nu mă credeam deștept. Culpabilitatea inteligenței mă îndemna, încă de pe atunci
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pe spate, băgă de seamă că zgomotul care-l trezise, acum încetase. Surprins, își coborî privirea și tocmai când voia să se întoarcă, deasupra lui se auzi un pleoscăit. Un torent de apă i se prăbuși în cap și-l udă până la piele. Parcă ar fi fost un semnal. De jur împrejurul lui turna cu cofa. Din penumbră auzea din toate părțile șiroind apa, iar el fu scăldat încă de dcuă ori; ca niște dușuri gigantice, crengile de deasupra lui filtrau torente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
în cele patru zări, se topea în soarele amiezii. Țurțurii păreau dați cu ulei și începeau, ici-colo, să picure în capul trecătorilor. Străzile erau destul de animate, cum sunt mereu în zilele dinaintea Crăciunului. Cu ochii pe sus, ca să nu-l ude, Nicu se pomeni întins în zăpadă, supărat ca atunci când se trezea cu fața la cearșaf. — Vasăzică mata’ iar ai căzut! a spus cu glas tare băiatul, scuturându-și chipiul roșu, de comisionar. Ți am zis de-atâtea ori să te uiți pe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nu se interesă cel puțin despre ce avea să urmeze. Doar simțea că prietenul îi e din nou fericit, chit că nu avea să dureze. După o vreme, se miră totuși de ce nu le răsare gazonul. — Poate nu l-ai udat? Dar Omar făcea pe misteriosul. În septembrie, când căldura se mai stinsese, peste locul în care nu crescuse nimic așezase lespezi de râu și pusese nisip. Comandase pietrarilor care ciopleau cruci în sate din preajmă o masă cu două bănci
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
strălucește în lume și nu poți ascunde lumina lui. Lumea este oglinda care-ți arată câtă iubire pui în ceea ce faci, câtă iubire sălășluiește în tine. Iubirea e ca o floare de care trebuie să ai grijă zilnic, să o uzi, să aibă lumină, pământ fertil. Nu contează cât de mult dăruim, ci câtă iubire punem în dăruire!"(Maica Tereza) Există o poveste foarte frumoasă despre iubire se numește “Cele trei circuite”: “-Va să zica ai venit pentru fericirea vesnica - întreba
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
ta atunci când darul tău e îmbrăcat în iubirea ta. Lumea este oglinda care-ți arată câtă iubire pui în ceea ce faci, câtă iubire sălășluiește în tine. Iubirea e ca o floare de care trebuie să ai grijă zilnic, să o uzi, să aibă lumină, pământ fertil. Nu poți să spui că ai iubire și în același timp să judeci aproapele. Ce iubire e aceasta? Nu poți să spui că ai iubire și să fii furios pe darurile zilei, pe ceea ce-
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
de departe vede - albind Și aude glasul mândru al pădurilor de-argint. Noaptea-n rouă e scăldată, lucioli pe lacuri sboară, Lumea umbrei, umbra lumei se amestec, se - nfășoară, (330) În pădurea argintoasă iarba pare de omăt, Flori albastre tremur ude în văsduhul tămîet, Pare că și trunchii mândri poartă suflete sub coajă, Ce suspină pintre ramuri cu a glasului lor vrajă, Crengile sunt ca vioare pintre care vântul trece, (335) Frunze sun ca clopoțeii, trezind ceasul doisprezece Și pin albul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
El nu mișcă, nici se-ncreață, Ca o floare-i aninată De oglinda cea măreață. El din trestii o privește, Nici se mișcă,... - ncremenește L-arătarea ei cea crudă. Și când lacul părăsește Pe-al ei corp ea tot nu-i udă. 79 {EminescuOpVI 80} Ea s-a dus. Dar el rămas-a În adânc rănit de dânsa, Uită lumea, uită casa, Îmblă drumurile - ntinsă. Ea îi pare că-i mai mare N-astă lume trecătoare, Că-i ceva desăvârșit Și să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
eu la maica? El din grai iarăși grăia: - Chivuța neichii, Chivuță, Așa maică-ta să-i zici: Știi taurul satului, " Cel mare și bălțat, El în coarne m-o luat Și-n baltă m-o aruncat " Și rochița mi-am udat " Și eu, maică, că mi-am stat " De rochița mi-am uscat " Zi de vară Pîn'n sară". 144 Dragul meu cinstit iubit, Bine-mi pare c-ai venit, Eu tot la tine - am gândit Cât mai de tot m-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
apă și stinge para asta verde. Da CĂLIN - NEBUNUL zice: - Împărate Pre-nnălțare, moaie-ți aripa ta-n apă și stinge para asta roșie. Cioara când a auzit - știi d-ta, a urcat-o - îndată s-o dus. După ce-a udat-o, a-nceput a ciupi dintr-însa, ș-atîta sânge a-nceput a curge de îmblai pîn-în genunchi. De acolea el s-a luat cu fetele și s-a pornit. A agiuns în pădurea de aur ș-a luat și pe
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
singur gelat - Simțiri nu mi-au mai lăsat, 419 {EminescuOpVI 420} Mințile mi le-au luat, Oi să mor spre pildă dat, Osândit și înșălat. No. 10 Suspin cu durere și-nnecare, pier Și n-am mângâiere la cine să cer, Ud fața cu lacrimi, ne-ncetat oftez Și n-am unde dorul să-mi încredințez; L-a cui îndurare stând mă năzuiesc D-această mâhnire să mă mântuiesc, Toat-a mea nădejde e la un noroc: Or să mă ajute sau să mor
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Cu-atîta tinereță, cu-atît amor nebun, Ca tine - a mea drăguță, ca tine să-mi zâmbească, Să-mi zică-n fața lumii: ah, ești al meu nebun. Adesea lângă tine uimit de fericire, Rezimat pe sînu-ți fraged simțeam că eu trăiesc, Udat de-a tale lacrimi ce-mi lasă suvenire, Dormeam, pe nesimțite, zicîndu-ți: te iubesc. Îmi mai aduc aminte c-odată pentru mine Viața ți-ai depus-o, că trebuia să mor, Onoarea și viața au fost atunci de tine De
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
că de promptitudinea și discreția dumneavoastră depinde viața lor. Accentuez! Viața lor! În consecință, nu luați legătura cu nimeni și grăbiți-vă. ― Dar ce se întîmplă, pentru numele lui Dumnezeu? Mâna îi transpirase pe receptor, își simțea spatele și ceafa ude. ― Alo! Cine ești dumneata? ― Nu părăsiți vă rog aparatul. Vocea se depărtă de microfon: Poftiți doamnă... Alexandra scoase nervos o țigară, încercînd s-o aprindă. Auzi glasul lui Florence, apatic, ruginit. ― Tu ești, mamă? Ce se întîmplă cu voi? ― Vino
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]