2,898 matches
-
mi cotropește sexul” Și mai departe: „Îi șopteam să pună mâna pe umflătura pantalonilor și să înregistreze cu atenție pulsațiile sângelui, să observe cum zvâcnirile venelor produc duritatea și forma ce-i aprindeau odinioară focuri în ochi. Ea mă fixa uimită. Fusesem oare prea direct? Nu-mi mai păsa, tot ce fusese între noi, cearta, anii de despărțire, întâlnirile scurte de pe stradă, totul se prăbușea ca un decor, totul părea inconsistent, un trompe l’oeil ce ne răpise prea mult unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și înfloreau câmpiile. Totuși rămăsese un fel de ceață. - Cine e? am întrebat. Nu-l cunosc. - Cum să nu-l cunoști, e frate-meu, v-ați mai întâlnit la cheful Adinei. Bogdan, frate-meu, a repetat văzând că o privesc uimit. Primăvara se reîntorsese. Am băut berea rămasă, mi-am mai comandat una și am restabilit contactul vizual. Ea îmi susținea privirea și-mi răspundea cu un persifleu caracteristic, așa cum proceda când urma să facă pe cineva cu nervii. Totuși, ironia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
aluzie din naivitate (sau din „delicatețe”, cum spunea ea), și cu toate că vinovăția lucra cu folos, sondându-mi conștiința strat după strat, nu găseam nici un motiv valabil pentru această întunecare bruscă. - Te-am supărat cu ceva? am întrebat. M-a privit uimită. - A, nu, Doamne ferește, Doamne ferește, Mian, nu m-ai supărat cu nimic, râse zgomotos, ceea ce voia să-mi transmită faptul că problema ei nu era gravă sau alarmantă, ci pur și simplu complicată. Mă gândeam la o chestie de-a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pe la mine la câteva zile după ca să mă ajute să-mi încarc uneltele în camionetă și să le duc la teatru. Îmi povesti cum că Violet Tranter nici nu apăruse, nici nu dăduse încă telefon; impresarul ei se arăta la fel de uimit ca toți ceilalți. A sunat cineva la prietenii ei? zisei. Sally ridică din umerii săi mici și eleganți. —Știi, Violet nu e genul care să aibă amici. Cel puțin nu prietene care să știe che cosa1 face ea. —Femeia-bărbat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Titania se certară; țăranii începură să repete piesa în piesă; iar în momentul în care Marie coborî triumfătoare pe mobil, sărind în brațele lui Hugo, un copil aflat la câteva rânduri în fața noastră scoase un: „A! Mamă!“ pe un ton uimit, după care un val de amuzament cuprinse rapid sala. Acum Puck o vrăjea pe Titania pentru ca aceasta să se îndrăgostească de prima creatură pe care o vede în momentul în care se trezește. Când coborî Tabitha, lumina se stinse complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mâncarea, la care ea îi răspunse automat cu un zâmbet orbitor și cu un „mulțumesc“ murmurat, pe tonul ei cel mai cald. Când Violet își punea farmecul în acțiune, făcea ravagii; chelnerița s-a dat un pic în spate, vizibil uimită. Hugo se năpusti cu voluptate asupra fripturii. Violet se uita în gol la farfuria din față, încă abătută. —Ei, hai Vi, nu mai fi supărată, îi zise Hugo încurajator. E clar că farsorul și-a schimbat acum ținta. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
răsărit de soare, plin de parfumuri și de o lumină atât de curată, și asfințitul, cu cerul colorat într-un roșu intens, papagalii luându-și rămas-bun de la lumina zilei și stârcii trecând spre apus, căutându-și somnul. Clipi din ochi uimit: Kano, cel cu picioarele diforme, cel cu o sarbacană nemaipomenită, se ivise în mijlocul luminișului și îl privea drept în ochi. Sări de pe creangă și merse în întâmpinarea lui. Se opri dinaintea lui și yubani își întinse brațul, desfăcând palma, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ușoara legănare a femeilor obișnuite să care mari greutăți pe cap. Dispăru între bananieri, se auziră lovituri și gâfâituri și, după câteva clipe, reveni târând un mănunchi mare de banane. Colțurile gurii ei se vedeau pătate cu verde și înțelese, uimit, că în lipsa macetei, desprinsese mănunchiul de tulpină mușcând cu dinții. — Ce animal! exclamă el. Era de ajuns să rupi una... Sau vrei să le mănânci pe toate? Fata ajunse cu mănunchiul până la marginea hamacului, îl ridică de pe jos, sprijinindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
facă nici un gest. În cele din urmă, se întoarse sub copac, se așeză pe vine în poziția în care rămăsese toată dimineața și începu să înfulece banane. Puțin timp după aceea, râgâi cu zgomot. Încetă să mai citească și privi uimit imensa grămadă de coji. Clătină din cap, pesimist: — Păi, chiar că am făcut o afacere bună! comentă el cu glas tare. Jivina asta se hrănește cât opt... Nu voiau să-l creadă: — Ați înnebunit, domnule locotenent? Vă dați seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
puf-puf“ se apropia și mai că i se putea ghici itinerarul din zburătăceala pe care o pricinuia viețuitoarelor din desișuri. Lângă apă, unde spăla vasele de la prânz, fata rămase nemișcată, ca o stană de piatră, cu urechea atentă și expresia uimită, încercând să cerceteze semnificația acelui zgomot pe care nu-l mai auzise niciodată înainte. Părăsi hamacul, închise cartea și înaintă foarte încet spre mal. Privi spre gura râușorului. Întâi, apăru prova lungă și ascuțită; apoi, un negru pe jumătate gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cârmaciul. N-a mai văzut niciodată un motor. — Sălbatică! întinse o mână murdară de ulei. Mă numesc Cristo și ăștia sunt Lucas și Rafalo. Cum vă zice? — Poftim? — Cum vă zice... Numele dumneavoastră... — N-am nume. Numitul Cristo îl privi uimit; zâmbi ironic și se întoarse spre tovarășii săi: — N-are nume! exclamă el. Ați auzit? „Domnul“ nu se coboară să ne spună numele lui... se întoarse brusc. Ce v-am făcut? Cine credeți că suntem de refuzați... se întrerupse de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
glasul. Doar nu vreți să dați de belea din pricina unei yubani, nu-i așa? N-o să stricăm prietenia pentru „asta“... Se întoarse să o arate cu degetul pe indiancă, dar malul lagunei se vedea pustiu. Rămase cu brațul în sus, uimit, și căută de jur-împrejur. — Unde s-a băgat? întrebă el. Făcu un gest spre o umbră care fugea prin hățișuri, pe malul lagunei. — Acolo. Ați reușit s-o speriați și fuge acum la tabăra yubani. Fratele ei e mare șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lege mai bine de optzeci de ani putea să înceteze pe neașteptate să mai fie astfel. Se născuseră și crescuseră cu această lege, la fel cum crescuseră cu soarele, cu noaptea sau cu stelele... Își dădea seama că erau la fel de uimiți cum ar fi putut fi dacă, într-o dimineață, soarele ar fi încetat să mai apară de la răsărit. Încercă să se înarmeze cu răbdare și să le explice cât mai bine situația, pe cât îl lumina și pe el Dumnezeu. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și femeile de când lumea și pământul. Erau râsete, și oftaturi, și gâfâituri, și tânguiri... Erau perechi normale și altele care adoptau poziții ciudate și chiar unele care intrau clar în ceea ce s-ar putea considera drept perversiune. Și descoperi, ușor uimit că, în pofida a tot ceea ce crezuse mereu, „rafinamentele“ nu erau rodul progreselor unei civilizații decadente. O rasă, atât de înapoiată precum yubani-i, care nu cunoștea utilizarea metalului, nici măcar a pietrei șlefuite, și care își întemeia întreaga ei cultură pe folosirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Pérez-Galdós, și Istoria Romei de Indro Montanelli, trecând printr-un manual de chiromanție, trei cărți de șah, două geografii și nenumărate romane de toate genurile. Se întoarse spre femeie: — La cât le lăsați dacă le iau pe toate? Îl privi uimită. Închise cartea și își părăsi locul de refugiu din spatele tejghelei. Avea o siluetă frumoasă pe care părea că nu voia s-o scoată în evidență. Era îmbrăcată prost și neîngrijit, într-o culoare maro ce nu o avantaja. Înaintă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Nu veniți? — De ce? Mi-am îndeplinit misiunea. Refăcu pachetul și îl depuse în bena camionului. Muncitorii se dădură la o parte sărind în colțul opus. Dați-i asta lui Planchart. Șeful de echipă scoase capul pe geam și îl privi uimit: — O să trăiți mai departe cu sălbaticii ăia după tot ce au făcut? — N-au nimic împotriva mea. — Sunteți nebun? Sunt niște animale și nu gândesc. Într-o zi, ca să se distreze, o să vă micșoreze capul precum acelor nefericiți. Le știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
acele mijloace erau folosite pentru găsirea ucigașului. Aș prefera să continui cu asta, domnule. Nu cred că a fost o tâlhărie. — Eu am hotărât că a fost, commissario, și așa o vom trata. — Ce Înseamnă asta, domnule? Patta se simți uimit. — Înseamnă, commissario, și vreau să fii atent la asta, Înseamnă exact ce-am spus, că o vom trata drept o crimă ce s-a petrecut În timpul unei Încercări de tâlhărie. — Oficial? — Oficial, repetă Patta, apoi adăugă, accentuând puternic: Și neoficial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mai bine de o sută săptămâna asta. — Cu ce rezultate? — O, Încă nici unul. Toate mostrele trebuie trimise În Germania, la spitalele de acolo, să fie analizate. Apoi rezultatele se Întorc după o lună sau așa ceva. — Și sunt precise? Întrebă Brunetti, uimit că o organizație, oricare ar fi ea, ar avea Încredere În rezultate ce-au trecut prin atâtea mâini, de-a lungul unei perioade atât de mari de timp. — Ei așa pare să creadă. Dacă testul e pozitiv, pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
trebuit să-l scrie pentru cursul de engleză, spuse Paola. Văzându-i surprinderea, adăugă: Vino-ți În fire. A Întrebat și dacă poate avea o nouă jachetă de toamnă. — Nouă, cum ar fi s-o cumperi din magazin? Întrebă Brunetti, uimit. Asta din partea unui băiat care, În urmă cu două săptămâni, ținuse un crâncen discurs de condamnare a sistemului capitalist și-a felului cum acesta creează false nevoi de consum, că inventase ideea de modă doar ca să creeze nesfârșita cerere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
șerpuia în fața ei, pentru a explora minunata pădure fermecată. Începu să adie vântul. Acesta împrăștia, prin toată pădurea, miresme îmbietoare, se amestecau astfel, în aer, aromele tartelor cu gutui, căpșuni, caise, mere și pere. Fetița își continuă drumul, tot mai uimită, dorind să ajungă la locul de unde veneau miresmele acestea. Pe neașteptate, îi tăie calea un arici făcut din bronz. Acesta o salută pe Sonia politicos. Domnule arici, știți cumva de unde vine acest parfum îmbietor? întrebă Sonia. Regina pădurii gătește tarte
Călătorie în pădurea fermecată. In: ANTOLOGIE:poezie by Oana-Maria Nuţu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_684]
-
Gheț Iarna, anunțată de vânt și frig încă de acum o săptămână, și-a arătat colții în satul bunicilor mei. Ninge mereu, iar steluțele argintii ale fulgilor se aștern ca o mantie albă, strălucitoare și rece. Privind zăpada, mă gândesc uimită că fiecare pas al meu ar fi ca mersul pe nori pufoși. Nu știu de ce, dar asta nu mă sperie deloc! Flori de gheață minunate împodobesc ferestrele casei, dar înăuntru e cald și miroase a gutui geruite. Bunica mea, cu
Poveste la gura sobei. In: ANTOLOGIE:poezie by Sabina Turcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_696]
-
gândit că era o întrebare bună. —Pot să vă ajut? Vocea de deasupra capului său era la fel de sonoră ca aceea a Arhanghelului Gavriil. Hugo a ridicat privirea către chipul unei roșcate cu o față frumoasă, prelungă, dar necăjită. A sesizat, uimit, că femeia avea mai degrabă o expresie amuzată și înțelegătoare decât una ofensată și dezgustată. — Știu cum e cu bucățile astea de plastic, a spus ea. Sunt dificile. Am și eu unele la fel, a adăugat ea arătând spre cutia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu care alcătuiește un perete. Privindu-se uimit de la distanță - nu știam că am plecat de-acasă în impermeabil, plecasem pentru o repriză de jogging, cu Magicianul după mine, toată această nebunie nu va aduce nimic bun, până la urmă -, descoperă uimit cum umbrela din mâna sa crește din ce în ce mai mare apoi trosnește și se închide peste el. Înainte de a anunța că următorul tren trebuie să sosească la peron, angajatul căilor ferate se apleacă, apucă umbrela de pe mal, o deschide și o așază
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
tu să crezi, nu există. Du-te acasă, Scriitorule, urmează o nouă zi. Ultima. Ridică ușor capul, căutându-l cu privirea pe Magician. - Ultima? Îți iei concediu sau ieși la pensie? Magicianul deschise umbrela, iar luminile se stinseră. Scriitorul văzu uimit un cortegiu funerar care se apropia din capătul străzii. Dar nu se ridică. Nu putu să se ridice, inițial. Dricul era tras de patru cai mascați, cu pampoane negre prinse între urechi. Vizitiul era chiar Magicianul, bineînțeles, nici nu se
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și își menține cu foarte mare greutate echilibrul, o vede în fața lui, întinde mâinile, este ferm convins că urmează să o ajungă din urmă, își imaginează, deja, cum o va strânge în brațe, cu patimă, iar apoi își dă seama, uimit, că femeia s-a îndepărtat și mai mult, trasă de mâini nevăzute (mâini care nu se văd, gratii care nu se văd, realități paralele care se intersectează, se amestecă, apoi se despart din nou, dar numai pentru o scurtă perioadă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]