7,855 matches
-
și, deși bine aranjat, continuă să danseze țeapăn în următoarele ore. Muzica avea succes și nimeni nu-și propunea să o lase mai moale; hip-hop, trash metal, jazz, dance, trash disco, nu-mi păsa, așteptam doar să cad în dulcea uitare de sine, împingându-mi corpul dincolo de limită. în aer era un miros greu, un amalgam de parfum dulce de hașiș și fum de țigară cu aromă de bere; a se gusta numai când e proaspăt, pentru că nu ține. îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cum făceam când eram mică. Salteaua era veche și moale; corpul mi s-a încolăcit pe ea ca o pisică ce se cuibărește într-o poală caldă și până dimineață n-am mai știut de nimic. Nici măcar un vis, doar uitare de sine. * * * M-am trezit când au început să cânte păsările. Lumina din cameră era limpede și palidă; soarele răsărea sau răsărise de puțin timp. încă îmi zvâcnea capul de la amfetamină, iar combinația între amfetamină și alcool îmi producea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
nevoie. Urma să fie o anchetă pe baza morții lui Nat, dar toată lumea m-a asigurat că nu am de ce să-mi fac griji. Clifford Hammond urma să depună mărturie în numele meu. Toate fuseseră rezolvate și urmau să fie date uitării în câteva zile. Toate în afară de una. Și acum o așteptam. Paharul se golise. Am făcut un gest chelnerului. într-un minut era lângă mine, ștergând orice urmă din vechea mea băutură. Luând și hârtia care stătea sub vechiul pahar, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vreme, mă încălzisem de la mers și de la votcă, și nu mai băgam în seamă gerul din aer. încercam să nu mă gândesc la Nat, dar nu prea reușeam. Poate ar trebui în schimb să mi-l amintesc. Primul pas spre uitare e să-ți aduci aminte de cineva cum trebuie - așa cum sunt ei, nu cum vrei tu să-i vezi -, să mai iei din luciul de romantism cu care le-ai pictat chipul. Am început să îmi aduc aminte de prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
întrebă Feifel. - Soțul ei a murit într-un accident de zbor. Acum e singură cu două fetițe. M-am gândit imediat la tine. Invit-o la Stockholm, cu fetițele, bineînțeles! Ca să trăiești din nou ca un evreu normal. Dă-o uitării pe flușturatica de nevastă-ta! Pune-te repede la masă, scrie o scrisoare și o invitație! Feifel a rămas cu gura căscată. Ca de obicei, Hanna era dictatorială. Vocea ei semăna atât de mult cu vocea Riteiă Oare nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mult timp ca într-un cerc, sesizase ultima rotație și depindea de el, de puterea fanteziei lui să pună roata în mișcare pentru o nouă rotație. Oricum, pustiul era mare - nu-l mai căuta nimeni, prieteni și cunoscuți îl dăduseră uitării. În locul lor, demoni și spirite rele așteptau să-l ia în ghearele lor din nou. Și într-adevăr asta s-a întâmplat - într-o seară când, zăpăcit de singurătate, a alergat ca un nebun de-a lungul șoselei Sveavagen după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nu-l prea deschisese de mult. Cuvintele erau concrete, aproape că le putea lua între degete, jucându-se cu ele. Așa cum făcea vântul jucându-se cu firele de păr de pe capul oamenilor îndrăgiți. Mai înainte dorea să caute bucurie și uitare fără să înțeleagă nimic. Acum îi era imposibil să distingă între fericire și durere. Mai înainte luase iubirea prea în serios. Ca un copil profund. Și eu, demonul mic al lui Zaharel, văzându-l așa de împăcat cu sine, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să spună: „Eu sunt Rudi“! Dar în schimb a întrebat-o: - De unde vine mirosul ăsta de cafea? După aceea s-au sărutat și s-au dus îmbrățișați la o cofetărie din apropiere ca să se uite unul în ochii celuilalt până la uitare. Fusese ca și cum iubirea venise ca să-i caute și să-i ducă în spațiul albastru de deasupra lumii noastre. Să le dea o nouă piele - cea a iubirii. Credeau brusc, ca toți îndrăgostiții, că vor fi mereu împreună și nimeni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dea satisfăcător. Am coborât treptele de piatră, lungi de șaptezeci de metri, pentru a zări licărind o altă lume. Ca în Divina Comedie a lui Dante, viața semăna cu o poveste despre o călătorie de la starea de rătăcire și de uitare disperată către trezire, înțelepciune și speranță. Ca niște oaspeți plini de teamă și neliniște, puteam să ne întoarcem privirea spre interior pentru a ne vedea imperfecțiunile care ne făcuseră să rătăcim pe cărări neluminate. Ceva ne spunea că numai în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
trebuie să fac mai multe descinderi în adânc ca să înțeleg ce nu era de înțeles, ci doar de văzut cu pătrunzătorii ochi de pe întregul trup. Călătoria în lumea fantastică de sub pământul Castellanei culminase cu Grota Albă unde totul era albire, uitare în puritate. Frumusețea cristalelor sunau cuvinte din gura lui Augustinus sau din gura oricărui om cu bun simț: creația e o reflectare a divinului. Asta ne includea, desigur, chiar și pe noi, oamenii care am urcat din nou scările, întâlnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cartea putea să ajungă doar clandestin, nu aveai voie să citești un asemenea roman și cu atât mai puțin era posibilă publicarea unui comentariu privitor la el. Nu e de mirare, atunci, că Romanul cocainei pare să fi intrat în uitare cam vreo patru decenii, până în 1983, când a fost redescoperit de cineva la un anticariat și apoi repus rapid în circulație, pentru cititorii din Rusia sovietică el devenind o noutate absolută și o tristă dovadă a faptului că li s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
care-și Încheiaseră călătoria lumească și acum se Îndreptau spre cea veșnică. (Fiindcă ei cred În minunea reînvierii biblice, iar prin imensa cartotecă vin În Întîmpinarea acelei clipe. Astfel Încît fiecare Își putea regăsi apropiații, și chiar propriul trecut dat uitării. Acel registru ar fi putut deveni atunci, În clipa reînvierii, un adevărat tezaur al aducerilor aminte și unică mărturie.) Desigur, pentru ei nu există diferențieri cînd e vorba de viața cuiva, fie că e a unui negustor din Bania ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
făcut odată cu mîna În semn de rămas bun. Nu cred că lipsește ceva, n-a scăpat nimic; nici priveliștea drumului, nici nuanța cerului, iar inventarul gospodăriei lui Marko era Înșirat pînă la ultimul capăt de ață. Nimic nu fusese dat uitării, nici numele autorilor vechilor manuale și cărți de citire pline de Învățăminte Înduioșătoare, povești moralizatoare și parabole biblice. Fiecare perioadă din viață, fiecare eveniment, toate fuseseră Înregistrate, fiecare pește prins În undiță, fiecare pagină citită, numele fiecărei plante culese de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămînilor, care le Înghețase susurul sîngelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vîltoarea vedeniilor, lor le creștea părul, ca și barba, ca și puful de pe trup și de la subsuori, iar pe nevăzute, așa cum doar apa zidește și năruie pe nevăzute, noaptea le trosneau unghiile, creșteau și ele. 2. Cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lucrare de drept roman sau un studiu de ihtiologie sau mai știu eu ce, oricum ceva trebuincios lui, dăduse de o lucrare oțioasă, pe care o Înghite praful și o roade mucegaiul, În ale cărei file Îngălbenite se insinuează cenușa uitării, Încît ajunge să semene cu o urnă de gînduri moarte. Astfel cugeta cititorul descumpănit. CÎnd Întîmplarea, destinul și timpul se vor afla Într-o constelație favorabilă, interferența acestor trei forțe se va proiecta peste acea carte străluminînd-o precum razele soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
gînduri moarte. Astfel cugeta cititorul descumpănit. CÎnd Întîmplarea, destinul și timpul se vor afla Într-o constelație favorabilă, interferența acestor trei forțe se va proiecta peste acea carte străluminînd-o precum razele soarelui, cu „o văpaie uluitoare“, izbăvind-o, astfel, de uitare. 13 Într-o zi la Biblioteca Muzeului Britanic Își vor face apariția doi ziariști cu pălăriile trase pe ochi, ca detectivii, și cu scrisoarea lui Graves În buzunar. Nu era nimic mai ușor ca avînd numele autorului, al lui Joly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vad din vale de biserică” știind că acea biserică veche a fost peste drum de cea construită în 1854 și refăcută de preotul Antohi, o sută de ani mai târziu. Schimbarea condițiilor politice și economice se constituie drept cauză în uitarea unor denumiri uzuale. Zeci de ani, locuitorii din Slobozia, Lunca, Valea Boțului au folosit apelativul „La curte”, indicând curtea boierească, sediul administrativ, centrul puterii locale. La Sterian, La Boteanu, La Curtea Vojniței, La Sofița, La Vasilică, La via popii, La
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
îmbrăcăminte. Despre mașinile de cusut „Ileana”, făcute la Cugir, unde era de fapt fabrică de armament, se spunea în glumă că oricum ai întoarce-o, tot mitralier iese! Când fabricile de confecții au produsă îmbrăcăminte de serie, a căzut în uitare și meseria de croitor și croitoreasă. 3.2 Alte activitșți neagricole. Comerțul și comercianții Producția gospodăriei țărănești nu era o producție pentru piață, deoarece în toată perioada evului mediu și pânăă în prima jumătate a secolului al XIX-lea au
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
erau întâmpinați cu vedrele pline cu vin, dar nu știm dacă erau vărsate sau dacă erau împărțite la cei din alaiul de nuntă. Nu se mai știu versurile din orațiile de nuntă, nici de către cei mai bătrâni; toate intră în uitare! X X X Nu-i om întreg acela care, din lumea aceasta, nu se gândește la lumea de dincolo, la marea trecere, considerată viața veșnică, de dincolo, la care însă ar vrea să ajungă cât mai târziu. Cei care și-
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
siguranță de cînd există, sau cine au fost cei care l-au creat. Am să-ți spun ceea ce tatăl meu mi-a spus mie. CÎnd o bibliotecă dispare, cînd o librărie Își Închide porțile, cînd o carte se pierde În uitare, cei care cunoaștem acest loc, paznicii, aveau grijă să ajungă aici. În locul acesta, cărțile de care nimeni nu-și mai amintește, cărțile care s-au pierdut În timp, trăiesc pentru totdeauna, așteptînd să ajungă Într-o bună zi În mîinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
vechiul său prieten de la chioșcul de cărți de pe malul Senei Îl Întrebă dacă Îl mai interesa Carax. Monsieur Roquefort afirmă că el nu Închina niciodată steagul. Era deja o chestiune de Încăpățînare: dacă lumea se străduia să-l Îngroape În uitare pe Carax, el n-avea nici un chef să Înghită gălușca. Prietenul său În explică cum, cu cîteva săptămîni În urmă, circulase un zvon În privința lui Carax. Se părea că, În sfîrșit, soarta lui se schimbase. Urma să ia În căsătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pentru ca mai apoi să se Îndepărteze, șchiopătînd. În scena la care tocmai asistasem, străinul acela putea fi un noctabul oarecare, o figură fără chip și fără identitate. În romanul lui Carax, acel străin era diavolul. 6 Un somn dens de uitare și perspectiva de a o revedea pe Clara În acea după-amiază mă convinseră că viziunea nu fusese decît o Întîmplare. Poate că acea neașteptată izbucnire de imaginație febrilă era doar presimțirea promisei și mult doritei creșteri bruște care, potrivit tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
va putea rămâne ascuns; discreția, considerată până acum o condiție a vieții în societate, nu va mai avea rațiuni de a subzista. Oricine va ști totul despre celălalt; mentalitatea va evolua spre mai puțină culpabilitate și mai multă toleranță. Ieri, uitarea era însoțită de remușcări; mâine, transparența va incita la dispariția lor. Curiozitatea, bazată pe secret, va dispărea și ea, spre marea nemulțumire a ziarelor de scandal. Dar și celebritatea. Ceva mai târziu, prin 2050, piața nu se va mulțumi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
căuta chiar să depășească specia umană printr-o formă de viață și de inteligență diferită, superioară. în această ultimă versiune a hiperimperiului, moartea va fi amânată până la dispariția ultimei clone a sinelui care va avea conștiință de sine, chiar până la uitarea tuturor clonelor rezultate din propria ființă de către toate celelalte clone rezultate din altcineva. Apoi omul, fabricat în sfârșit ca un artefact, nu va mai cunoaște moartea: după modelul tuturor produselor industriale, el nu va mai putea muri, pentru că, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
singur ochi văd îndoit, nu au altul care să-i distragă sau care să se încăpățâneze să vadă altceva, am spus deja ceva similar mai înainte, dar adevărul trebuie repetat de multe ori ca să nu cadă, sărmanul de el, în uitare. Și eu ce fac, se întrebă comisarul. Chemă ospătarul, căruia îi dădu înapoi ziarul, achită nota și plecă. Pe când se așeza la volan, aruncă o privire spre ceas. Zece și jumătate, gândi el, e o oră bună, exact cea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]