2,974 matches
-
îi apăru în toată splendoarea lui, în orbitoarea lui lumină. Osiris îi vorbi și fiecare cuvânt apărea înscris în spațiu cu litere de foc, pe un ecran enorm. -Îți dăruiesc esența vieții, să vezi cu ochii nevăzuți. Rup barierele și vălul scăldat în tină. -Acum te voi propulsa către sferele traslucide generatoare de credință. De aici vedea căzând sămânța luminoasă a vieții de sus din Calea Lactee. Atrasă de efemere lăcașuri și în temnițe de foc infame, scânteia divină se volatilizează ca
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
lumina lor de noapte, bătătura tăcută. Abia mult mai târziu, când l-am citit pe Tolstoi, am înțeles că nu numai cuvintele exprimă sufletul uman, ci și lumea în care el se proiectează în afară sau îl acoperă ca niște văluri și cum natura și mediul social în mijlocul cărora își duce viața, obiectele și animalele care îi aparțin, chiar propria lui înfățișare, mustața pe care și-o lasă, hainele pe care le poartă (și le poartă într-un anumit fel) îl
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mare și albă, obrazul și gura adormită și am uitat și eu de mine... Nu-și învelise frumosul ei picior gol. Și-l întinse fratern peste ale mele. "Ești urât, îmi șopti, dar ceva te transfigurează... o, ceva terifiant... toate vălurile cad în fața ta..." N-am înțeles aceste cuvinte fără noimă, dar îmi plăcea că era supusă, fericită, toropită și pierdută... Am apucat-o de umeri și am ridicat-o și ea și-a dres părul fără să-și deschidă pleoapele
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
că deocamdată romanul meu merge greu și să-i solicit să mă angajeze la el la Flacăra, unde era director. Dar o obsesie abandonată și mintea odată eliberată de presiunea unei întrebări chinuitoare, revelația se produce tocmai prin eliminarea acelor văluri de care vorbește Tolstoi, care ascund adâncimile sufletului. Incursiunea mea nu era încheiată, dar se oprise în curgerea ei spre prezent. De ce? Îmi făcusem geamantanul și o luasem încet spre gară. Eram liniștit și încrezător, asemeni copiilor care trăiesc protejați
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ÎȘI FĂCU NICI UN PLAN ÎN LEGĂTURĂ CU ACEASTA, MÂNIA LUI SUSȚINUTĂ SFÂRȘI PRIN A AVEA EFECT ASUPRA ANCHETATORILOR SĂI. ÎNSĂȘI CRUZIMEA ACESTOR OAMENI, CRUZIMEA CARE FĂCUSE DIN EI AGENȚI AI CONTROLULUI, ERA PUNCTUL LOR SLAB. SLĂBICIUNEA LOR ÎNCEPEA ACUM SĂ SE MANIFESTE. VĂLURILE CALMULUI LOR APARENT CĂZURĂ UNUL CÂTE UNUL, DÂND LA IVEALĂ O TERIBILĂ DRAMĂ INTERIOARĂ. Brusc, unul din ei urlă. Ceilalți îl scoaseră afară, deși se zbătea și dădea din picioare ca un copil cuprins de isterie; din cauză că era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
fi sigură că ăsta n-a văzut în viața lui un motor. - Liniștește-te! spuse Janine. Deodată tresări. Pe marginea drumului, chiar lângă mașină, se înălțau, neclintite, câteva forme înfășurate în veșminte largi. Pe sub gluga burnusului și de sub pavăza de văluri nu li se zăreau decât ochii. Tăcuți, veniți nu se știe de unde, priveau la cei din mașină. - Păstori, spuse Marcel. În autobuz domnea liniștea cea mai deplină. Cu capetele plecate, călătorii păreau că ascultă glasul vântului, slobozit pe podișurile fără de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Înăuntru, în plasele de bagaje, nu zăreai decât bâte noduroase și coșuri. Oamenii aceștia din sud plecau, pare-se, la drum, cu'mâinile goale. Dar iată-l pe șofer întorcându-se, cu același pas sprinten. Numai ochii îi râd deasupra vălurilor sub care și el și-a ascuns fața. Îi vestește că sunt gata de plecare. Închise ușa, vântul amuți, și ploaia de nisip se auzi și mai deslușit izbind în geamuri. Motorul tuși, apoi se opri de-a binelea. Îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
spuse Janine. Din partea cealaltă a pieței venea către ei un arab slab, vânjos, înfășurat într-un burnus albastru, încălțat cu cizme galbene și moi, cu mănuși în mâini, și purtându-și mândru fața arsă de soare, cu trăsături puternice. Numai vălul răsucit în chip de turban îl deosebea de acei ofițeri francezi de la Afacerile indigene, pe care Janine îi admirase uneori. Înainta cu pas măsurat în direcția lor, dar părea că privește undeva dincolo de ei, în timp ce-și scotea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
singură ploaie! Domnesc peste casele lor sterpe, peste sclavii lor negri care trudesc până la moarte în măruntaiele pământului, fiecare bulgăr de sare smuls din munte e plătit în ținuturile din miazăzi cu viața unui om, ei trec, tăcuți, înfășurați în vălurile lor de doliu, prin albul mineral al străzilor, și când se lasă noaptea și orașul întreg pare o umbră albă intră, încovoindu-și umerii, în bezna caselor, la adăpostul zidurilor de sare cu slabe licăriri. Se culcă și dorm, somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
apărați-vă, da, loviți, loviți, mai întâi în mine, adevărul e de partea voastră, o, stăpânii mei. Îi vor birui pe soldați, vor birui cuvântul și dragostea, vor ieși din pustiuri și vor trece dincolo de mare, întunecând lumina Europei cu vălurile lor negre, loviți-mă în pântece, așa, loviți-mă în ochi, or să înece întreg continentul în sare, nu va rămâne nici fir de iarbă, tinerețea va pieri, mulțimi tăcute, cu picioarele înlănțuite, se vor târî alături de mine prin desenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
înainte de a se fi îndepărtat cu totul. Un alt bărbat intră după el în grotă, încovoindu-și spinarea. D'Arrast se întoarse și privi. În jurul lui pelerinii așteptau, fără să-l vadă, neclintiți sub ploaia care curgea din copaci în văluri subțiri. Aștepta ca și ei, în fața grotei, în aburul ploii, și nu știa ce. De o lună, de când venise în această țară, aștepta întruna ceva. Aștepta, în căldura roșie a zilelor umede, sub stelele mărunte ale nopții, în ciuda meseriei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
stare semihipnotică, dansau cu mișcări lente, mereu gata parcă să se lase depășite de ritmul tobelor. Cu ochii închiși, drepte, se legănau ușor înainte și înapoi, aproape fără să se clintească din loc. Două, obeze, aveau chipul acoperit cu un văl de rafie. Între ele se afla o negresă înaltă și subțire, pe care d'Arrast o recunoscu de îndată ca fiind fata gazdei sale. Era îmbrăcată cu o rochie verde și purta o pălărie de vânătoare dintr-o mătase albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mă lași”? „Te las printre gândurile melancolice. Ele îți vor ține de cald și de singuratate până la primăvară când voi veni îmbrăcat într-o haină nouă... Atunci, numai tu mă vei recunoaște...” Gânduri Într-o zi, stăteam ghemuită într-un văl de ceață dens . Simțeam greutatea gândurilor; unele numi dădeau pace, mă incomodau doream să scap de ele dar ceva mă împiedica... Atunci am vrut să le pun în ordine. (pentru că se băteau cap în cap ca într-un război psihologic
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ger și alunecuș, natura parcă-i moartă, în jur totul stagnează. Afară este liniște, îngerii și-au făcut culcuș Pe-acoperișul lumii, de-acolo ne veghează. Pe cer nu sunt stele și nici luna nu apare; totu-i ascuns sub vălul întunecat al nopții. Doar ielele dansează cu foc și nu au stare, învârt pe călcâie, destinele în fața morții. Tristețea mă cuprinde, nu mai am vlagă... Mai ninge iarnă în sufletu-mi rănit, să-ți simt mângâierea fulgului pe plagă; trezește
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
pe când se pregătea să iasă în cerdac, se pomeni cu notarul Pălăgieșu, cu care se întîlnise o singură dată, în prima zi, și de-abia schimbase, în piață, câteva vorbe. Peste prietenia lor dinainte de război se întinsese, pe nesimțite, un văl cenușiu. De altfel, de când ajunsese notar, Pălăgieșu își luase, încetul cu încetul, o purtare sfidătoare chiar față cu surtucarii mai în vârstă. Fecior de țăran din Năsăud, sărac și umilit prin școli, s-a îndoit și s-a căciulit până
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
prin ce forță tainică a Universului, din automobilul acela negru s-au putut ivi ochii aceia mari, mai negri decật bezna biblicului “ Și s-a făcut lumină !”. Știu doar atật că începusem să-mi simt ființa plenar și continuu; un văl inefabil mă înălța din nimic, fără să mă depărteze totuși de mine însămi. Ochii noștri își spuneau deodată totul și o singură atingere înlocuise parcă o noapte fierbinte de dragoste.Yoane! Yoane!...Vorbește-mi cu ochii, Yoane, înteleg totul! Nu
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
cu ele! Vậntul toamnei alunga nemilos frunzele moarte, stậncile deveneau singuratice și pustii ca și sufletul meu însetat de dor, soarele se pregătea să apună, iar biserica își priveghea melancolică morții pe melodia gậndurilor mele care mi-au anticipat existența. Vălul tristeții acoperea parcă întregul sat, iar eu mă retrăsesem iarăși în forul meu lăuntric. Cele două lumi antagonice, atật cea exterioară, cật și cea interioară erau luminate acum de același soare neputincios al toamnei plăpậnde. Aș fi vrut să îmi
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
pretutindeni ne pậndește neantul. Simțim că niciodată nu vom atinge perfecțiunea, dar curajul cu care mergem spre ea e impresionant. Cậtă vreme suntem tineri, avem pretenții trufașe față de puterile care ne conduc viața și le cerem să ni se dezvăluie. Vălul tainic ce învăluie forțele lor ne ofensează, fiindcă vrem cu orice preț să controlăm și să reparăm chiar marele mecanism al lumii! - Cật e de atunci, Yoane? Au trecut rậnd pe rậnd anii și eu am trăit sorbind aureola de
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
de vară Vezi pe luciul vagabond, Cum pescaru-n luntre sboară Cu-al ruinei geniu blond. {EminescuOpIV 7} HORIA Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine Ca-a robit copiii-i pe sub mâni streine. Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață, Își ascunde tristă galbena ei față. Horia pe-un munte falnic stă călare: O coroană sură munților se pare, iar Carpații țepeni îngropați în nori Își vuiau prin tunet gândurile lor. Eu am - zise-un tunet - suflet mare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ce se nalță rece, sur, Cu fantasticul lui mur, Printre stânci cu poala-n mare 10Și cu fruntea-n cer de-azur; În castel isbind de nouri, Stă-n fereastra ca un arc, Într-a mărei lungi ecouri, Fața-n văl de gând și nouri - 15Al seraphilor monarc. Un monarc cu fața pală Și cu păr de-un aur blând, Iar în ochiu-i, rătăcind, Vezi lumina matinală - 20Stele-albastre strălucind. {EminescuOpIV 23} Cine-i îngerul pe maluri, Ce visează în castel, Când
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ce, superb în haina-i albă, barba-n vânturi, fruntea ninsă, Rece suflă, -n nori aruncă, vocea-i turbure și plânsă, Îmbătat de mândre stele și cântat de-al mării-acord. Reci și triști petreceau soții; iarna-n zilele-i eterne Văl de-argint peste pustiuri ca lințoliu îl așterne. Vânturi reci îs respirarea undelor ce-au amorțit; Arfa lui prin nouri strigă - inima-i e ger și ghiață - Marea ca să delireze, vânturi să mugească-nvață - Stelele s-oglindă-n neauă pe pustiul nesfârșit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
eu pe-un țărm pustiu murii în pace. De-asupra frunți-mi luna-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și luminând o lume care tace. La miezul nopții vezi pustia plană Născând de suptu-i mândră caravană De morți în văluri lungi și, trează, Mergând încet spre-un vis: Fata-Morgana. Într-adevăr: adânca depărtare: Arată un palat numai splendoare. Printre ferești pătrunde o lumină; Perdelele-i păreau muiate-n soare. De prin deșerturi lungi și depărtate, În șiruri vin scheletele uscate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
celor morți, lumina lor adâncă, Li dă viața nopții trecătoare. Deci vin și tu pe un schelet să-ncalici, "Să vezi palatu-i în lumini opalici; De șirul nostru să te ții în urmă Pîn-la grădina ei cu flori italici. "Și iată vălul meu ți-l dau - pe față "Să-l pui, s-acoperi ochii tăi de ghiață, Ca nu cumva să se topească iute "De a privirei ei tiranică dulceață". Mă sui și plec... o umbră sunt din basme 50Și o fantasmă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Pîn-al tău suflet ochii va deschide. "L-al tău mormânt tu ești în pragul porții, "Dar să te stingi nu este voia sorții, "Ci-n fața mea să lași încet să-ți cadă "De pe-ai tăi ochi de ghiață vălul morții ". Îngenunchind atunci am zis în sine-mi: "O, dulce chip, cu mâna fruntea ține-mi "Și de pe ochi ia-mi vălul trist și rece, Căci simt bătaia renviatei inimi ". Și de pe ochi-mi cade ceața sură Și noi minuni
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sorții, "Ci-n fața mea să lași încet să-ți cadă "De pe-ai tăi ochi de ghiață vălul morții ". Îngenunchind atunci am zis în sine-mi: "O, dulce chip, cu mâna fruntea ține-mi "Și de pe ochi ia-mi vălul trist și rece, Căci simt bătaia renviatei inimi ". Și de pe ochi-mi cade ceața sură Și noi minuni uimiții ochi văzură, 115Căci înaintea mea stai vrăjitoare Și basmu-asculți cu zâmbetul pe gură. Ș-atuncea pier anticele portale. În jurul meu iluminate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]