KorAP: Find »[drukola/base=vasal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...78 79 80 ...125 >

3,120 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

treptat, pasul. Dintr-o colibă, se revărsa lumina unei lămpi. Era cea În care locuia Takenaka Hanbei și, chiar În acel moment, acoperișul Începu să strălucească palid, În lumina lunii. Medicul pe care-l trimisese Hideyoshi era lângă pat, Împreună cu vasalii lui Hanbei. Coliba era abia Înjghebată dintr-un gard de lemn, dar, peste rogojinile de stuf, fuseseră așternute cuverturi albe și, Într-un colț, stătea un paravan pliant. — Hanbei, mă auzi? Eu sunt, Hideyoshi. Cum te simți? Hideyoshi se așeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
nu putu răspunde. Hideyoshi Înțelese ce dorea Hanbei. — Ce e? Vrei să te ridici? De ce nu rămâi În pat? Îl Întrebă el, alinându-l ca și cum ar fi fost un copil. Hanbei clătină Încet din cap și, din nou, Își mustră vasalii. Nu putea vorbi tare, dar dorința i se citea clar În ochii adânciți În orbite. Oamenii ridicară Încetișor partea de sus a trupului pe care boala Îl slăbise ca o scândură, dar, când Încercară să-l ajute să stea În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
oaselor, Hanbei Îi Împinse la o parte. Mușcându-și buzele, se ridică, Încet, din pat. Această faptă necesita, În mod vădit, un efort enorm din partea unui bolnav care abia mai putea să respire. Încremeniți de ceea ce vedeau, Hideyoshi, medicul și vasalii lui Hideyoshi nu puteau decât să privească, ținându-și respirația. În sfârșit, după ce se târî câțiva pași de la așternut, Hanbei Îngenunche cum se cuvine pe rogojina de trestie. Cu vârfurile ascuțite ale umerilor, genunchii slabi și mâinile străvezii, Hanbei părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
curenți submarini ai situației prezente. În anii cât servise În statul major de campanie al lui Hideyoshi, În mintea lui se conturase o vedere generală asupra dezvoltării Japoniei. Își ținuse secrete concluziile. Nu era Hideyoshi „omul următor“? Chiar și printre vasali, care se aflau În apropierea lui zi și noapte, astfel că-l vedeau certându-se periodic cu soția lui, bucurându-se pentru câte un mărunțiș, arătând abătut și vorbind aiureli - sau care Îl comparau la Înfățișare cu seniorii altor clanuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
muri și tovarăși de drum pentru escladarea muntelui morții. Dar, dacă ar fi ca În acest punct să amânați, un timp, atacul și, după ce le lăsați răgaz să judece la rece, trimiteți o scrisoare explicându-le problema Seniorului Nagaharu și vasalilor săi, nu mă Îndoiesc că războiul se va Încheia Înainte de sfârșitul anului. Kanbei Înțelese că Hideyoshi avea Îndoieli cu privire la șansele de reușită ale planului lui Hanbei, iar acum, adăugă și un argument propriu: — Adevărul este că Hanbei a vorbit despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
am putut face nimic. Inima lui Oyu se Înmuie ca zăpada topită, cu trupul zguduit de suspine convulsive. Nu mai plânge; nu se cade. Hideyoshi Își pierdu calmul, aproape neștiind ce să facă. Cu toate că nu mai era nimeni de față, vasalii se aflau imediat lângă cort și se simțea constrâns de gândul la ceea ce puteau auzi. — Hai să mergem Împreună la mormântul lui Hanbei, propuse el, Începând s-o conducă pe Oyu de-a lungul cărării de munte din spatele taberei, spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
spre mormântul fratelui ei, Împreună cu Kumataro și alți doi slujitori. Copacii Își pierduseră frunzele, iarba de ofilise, iar muntele avea o Înfățișare mohorâtă. Pământul se vedea alb la lumina lunii, ca și cum s-ar fi depus chiciura. Unul dintre cei șase vasali din suita lui Hideyoshi anunță sosirea lui Oyu. — Îți mulțumesc că ai venit, Oyu, Începu Hideyoshi, cu blândețe. Am fost atât de ocupat cu problemele militare, de când ne-am văzut ultima oară, Încât n-am mai reușit să te vizitez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Mai bune decât paiele, răspunse omul și mai culese una. Dintr-o dată, arătând Îngrețoșat, tuși de câteva ori și vomă frunzele pe care tocmai le mâncase. — Generalul Goto! anunță pe neașteptate cineva și toți luară poziția drepți. Goto Motokuni, principalul vasal al clanului Bessho, venea către soldați dinspre fortul Întunecat. — Ceva de raportat? Întrebă Goto. — Nimic, domnule. — Zău? le arătă generalul o săgeată. În seara asta, la un moment dat, această săgeată a fost trasă de inamic În castel. Avea legată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Îi mâncau păduchii. Începură să râdă și să danseze cu toții. Chiar atunci, un soldat privi, din afara cortului, spre tinerii care râdeau veseli și spre vălătucii de fum cald. — Shojumaru e aici? — Da, aici sunt, răspunse Shojumaru. Soldatul era unul dintre vasalii tatălui său. — Dacă nu ești ocupat, tatăl dumitale ar dori să te vadă. Shojumaru Îi ceru permisiunea lui Hideyoshi. Cum de obicei, nu-i făcea asemenea cereri, Hideyoshi se arătă surprins, dar Își dădu repede consimțământul. Shojumaru plecă În fugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Dacă nu ești ocupat, tatăl dumitale ar dori să te vadă. Shojumaru Îi ceru permisiunea lui Hideyoshi. Cum de obicei, nu-i făcea asemenea cereri, Hideyoshi se arătă surprins, dar Își dădu repede consimțământul. Shojumaru plecă În fugă, Însoțit de vasalul tatălui său. În fiecare dintre micile campamente ardeau focuri și toate unitățile erau foarte vesele. Turtele de orez și sake-ul li se terminaseră, dar mai rămăsese o parte din spiritul Anului Nou. Seara aceea Însemna a cincisprezecea zi din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
să alunecați pe zăpada care se topește. — Curge pe undeva prin apropiere un pârâu de munte, nu-i așa? — Să vă traversez? Îi oferi Mori spatele său. Kanbei se lăsă dus În cârcă peste pârâu. Încotro se Îndreptau? Cei doi vasali Încă n-aveau habar. Cu câteva ore În urmă, văzuseră un războinic coborând dinspre palisada de la poale, pentru a-i da lui Kanbei ceva ce părea o scrisoare, iar, peste scurt timp, fuseseră chemați, pe neașteptate, să-l Însoțească pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
voi informa despre asta și pe Seniorul Hideyoshi, cred. — Va cădea castelul? — Și ce facem dacă nu cade? Înainte de toate, probabil castelul o să cadă În următoarele două sau trei zile. S-ar putea Întâmpla chiar și mâine. — Mâine! Cei doi vasali Îl priviră pe Kanbei cu ochi mari. Chipul său strălucea alburiu-difuz În reflexele apei limpezi. Trestiile uscate foșneau lângă maluri. Mori și Kuriyama se opriră speriați. Vedeau o siluetă stând Între tulpini, pe malul opus. — Cine e? A doua surpriză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Kanbei se dusese la castel ca trimis al lui Hideyoshi, cerând capitularea. Cu acea ocazie, discutaseră amical. — L-ai adus, la urma urmei? Vreau să-l cunosc. Spune să-l aducă aici. La gestul blând de chemare al lui Kanbei, vasalul lui Goto ieși, ezitant, din spatele stăpânului său, desfăcu legăturile care-l ținuseră pe copil În cârca lui și Îl lăsă jos. — Câți ani are? — Doar șapte. Probabil că vasalul Îl Îngrijea pe copil, de câtva timp, ca păzitor; Îi răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-l aducă aici. La gestul blând de chemare al lui Kanbei, vasalul lui Goto ieși, ezitant, din spatele stăpânului său, desfăcu legăturile care-l ținuseră pe copil În cârca lui și Îl lăsă jos. — Câți ani are? — Doar șapte. Probabil că vasalul Îl Îngrijea pe copil, de câtva timp, ca păzitor; Îi răspunse lui Kanbei, ștergându-și ochii de lacrimi, făcu o plecăciune și se retrase iarăși. — Numele lui? Întrebă Kanbei, iar de astă dată răspunse tatăl băiatului: — Se numește Iwanosuke. Mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ferm să pornească În direcția lui Kanbei, ca și cum ar fi alungat biata făptură. — Iwanosuke, ar trebui să ceri și tu favoarea Seniorului Kanbei. — Fii cât se poate de liniștit, Îl Încurajă Kanbei, În timp ce lua copilul de mână. Îi ordonă unui vasal să-l ducă Înapoi la tabără. Pentru prima oară În noaptea aceea, vasalii lui Kanbei Înțeleseră intențiile stăpânului lor. Mori Îl săltă pe Iwanosuke În cârcă și porni, alături de Kuriyama. — Ei bine... spuse Kanbei. — Da, a sosit momentul să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Iwanosuke, ar trebui să ceri și tu favoarea Seniorului Kanbei. — Fii cât se poate de liniștit, Îl Încurajă Kanbei, În timp ce lua copilul de mână. Îi ordonă unui vasal să-l ducă Înapoi la tabără. Pentru prima oară În noaptea aceea, vasalii lui Kanbei Înțeleseră intențiile stăpânului lor. Mori Îl săltă pe Iwanosuke În cârcă și porni, alături de Kuriyama. — Ei bine... spuse Kanbei. — Da, a sosit momentul să ne luăm rămas bun, replică Goto. În timp ce-și rosteau aceste cuvinte, le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
singur, ca o maimuță de munte care căzuse din copac. În sfârșit, sosi și ziua fatală: se anunță căderea. Era a șaptesprezeceea zi din Luna Întâi, În al optulea an al lui Tensho. Nagaharu, fratele său mai mic Tomoyuki și vasalii lui superiori Își spintecară burțile, porțile castelului fură deschise, iar Uno Uemon Îi trimise lui Hideyoshi o scrisoare de capitulare. Am rezistat timp de doi ani și am făcut tot ceea ce puteam ca războinici. Singurul lucru pe care nu l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
rezistat timp de doi ani și am făcut tot ceea ce puteam ca războinici. Singurul lucru pe care nu l-aș putea suporta ar fi moartea câtorva mii de luptători curajoși și loiali și a membrilor familiei mele. Mă rog pentru vasalii mei și sper că le veți arăta milă. Hideyoshi Încuviință această cerere bărbătească și acceptă capitularea Castelului Miki. OAMENII LUI DUMNEZEU Deși Hideyoshi și Nobunaga erau postați la distanță unul de altul, Hideyoshi considera că una dintre responsabilitățile sale militare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
sute de luptători din Omi, Kyoto, Naniwa și alte provincii Îndepărtate. În final, diverșii seniori se adunau În număr mare să asiste, iar Nobunaga rareori se plictisea de spectacol, chiar dacă orele erau Înaintate. În schimb, alegea oameni dintre propriii săi vasali și le ordona să intre În ring, În meciuri interminabile. Vânătoarea cu șoimi din Luna Întâi la râul Echi, Însă, era extrem de simplă. Nu Însemna nimic mai mult decât o ieșire În natură, iar șoimilor nu li se dădu drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
moment, la catedră și privi clasa, gândindu-se ce școală ciudată era. Pupitrele și băncile din sală erau de model străin, iar pe fiecare pupitru era pus câte un manual. Așa cum era de așteptat, elevii erau fii de seniori și vasali provinciali. Se Înclinară solemn În fața lui Nobunaga. Copiii aveau Între zece și cincisprezece ani. Cu toții făceau parte din familii nobile și Întreaga scenă, pătrunsă de exotismul culturii europene, era ca o grădină de flori cu care nu putea rivaliza nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
soția lui și numeroasele doamne din suită care-i serveau, și continuând cu acelea ale mătușii lui și fiicei acesteia, lecțiile lăcuite ale feluriților nobili și doamne numărau, probabil, sute și sute. În mijlocul acestei nesfârșite procesiuni de priveliști - samuraii și vasalii, slujitorii personali, funcționarii superiori cu șeile lor aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
diverse soiuri. O pasăre cântătoare zbură foarte aproape de pământ, de parcă ar fi căzut, bătu din aripi și fugi speriată. În același timp, dinspre un șir de pruni se auzi, pe neașteptate, un glas: — Sunteți acolo, stăpâne? Am vești importante. Chipul vasalului păli. — Adună-te. Un samurai trebuie să vorbească stăpânit despre problemele importante, Îl mustră Shoyoken. Shoyoken nu făcea numai să-l admonesteze pe tânăr, ci Încerca și să-și liniștească nepotul. Spre deosebire de obișnuita sa manieră decisă, Katsuyori pălise, fiind surprins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
trădat! — Kiso? Glasul lui Shoyoken exprima un șoc care era jumătate Îndoială, jumătate refuz. Cât despre Katsuyori, el probabil ghicise deja că avea să se Întâmple acest lucru. Nu făcea decât să-și muște buzele și să-l privească pe vasalul prosternat În fața lui. Palpitațiile din pieptul lui Shoyoken n-aveau să se calmeze prea ușor, iar agitația i se simțea În glasul tremurător: — Scrisoarea! Să vedem scrisoarea! — Mesagerul mi-a spus să-i transmit Seniorului Katsuyori că problema era atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
se calmeze prea ușor, iar agitația i se simțea În glasul tremurător: — Scrisoarea! Să vedem scrisoarea! — Mesagerul mi-a spus să-i transmit Seniorului Katsuyori că problema era atât de urgentă, Încât n-a fost nici un moment de pierdut, spuse vasalul, și că să așteptăm o scrisoare care va sosi cu următorul mesager. În timp ce se Îndepărta cu pași mari, Katsuyori trecu drept pe lângă vasalul Încă prosternat la pământ, strigând, În urmă, spre Shoyoken: — Nu-i nevoie să vedem scrisoarea lui Goro

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Seniorului Katsuyori că problema era atât de urgentă, Încât n-a fost nici un moment de pierdut, spuse vasalul, și că să așteptăm o scrisoare care va sosi cu următorul mesager. În timp ce se Îndepărta cu pași mari, Katsuyori trecu drept pe lângă vasalul Încă prosternat la pământ, strigând, În urmă, spre Shoyoken: — Nu-i nevoie să vedem scrisoarea lui Goro. În ultimii ani, s-au văzut destule semne suspecte din partea lui Yoshimasa și Baisetsu. Știu că e foarte complicat, Unchiule, dar voi avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]