3,223 matches
-
iar soția lui cu hârjonelile acelea de bordel. În schimb, încheie în gând, cuprins de o ură violentă, amândoi erau instrumentele lui josnice, oarbe, demne de dispreț, dar indispensabile. Îi zâmbi. Misenum Iarna era pe sfârșite. — Oamenii mei stau de veghe, spuse Sertorius Macro, care venea de la Roma și pleca înapoi la orele cele mai neașteptate. Peste o zi și o noapte, toate legiunile vor trebui să știe că tu stăpânești imperiul. Pe întregul teritoriu, din Mauritania până în Arabia, din Hiberia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
terminase noaptea aceea. Urcară pe clivus Palatinus; Împăratul se gândi că era îngrozitor să se înconjoare de străini înarmați când se afla printre ai săi. Asta era puterea? Străbătu sălile unde așteptau liberți, sclavi, funcționari și Augustinieni, epuizați de o veghe plină de spaimă. Nu-i aruncă nici măcar o privire lui Helikon, încremenit într-un colț al atriului. Intră în camera lui și le porunci tuturor să iasă; pentru prima oară, Milonia îl urmă fără ca el s-o cheme și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ritmul existenței în doi se tulburase și trebuia găsit altul, în care nu noi, adulții, eram cei ce stabileau regulile. Așa am aflat, experimentând, că viața nu se mai măsura după ceas, ci după orele de somn și cele de veghe ale copilului meu, că, de multe ori, cel mai mic semnal de inconfort sau de suferință pe care îl dădea mica Laura putea declanșa instantaneu un atac de panică unei mame începătoare, neîncrezătoare în capacitatea ei de a gestiona noua
Substanța zilelor și nopților unei mame. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Carmen Mușat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1777]
-
transformând-o într-o stare de grație. Îmi aduc aminte cum, atunci când fetele aveau febră și trebuia să le țin temperatura sub control și să le administrez tratamentul recomandat de medic, stăteam în camera lor, în fotoliu, și, profitând de veghea nocturnă, citeam sau scriam, netulburată decât de respirația lor. Mai târziu, când ne-am mutat în casa în care stăm și azi, mi-am amenajat biroul chiar lângă camera Georgiei - lipită de camera Laurei -, cu intrare directă dintr-o încăpere
Substanța zilelor și nopților unei mame. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Carmen Mușat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1777]
-
pregătea continuu, fără să-și cruțe sănătatea; toate energiile ei se canalizau spre noi, ne ocroteau și ne dirijau reacțiile, ne baricadau liberul arbitru, sufocându-ne din dragoste și interzicându-ne, astfel, să scăpăm de sub tutela-i tiranică. Tocmai această veghe maternă, această formă de implantare a unui complex de superioritate În fața celorlalți, pe care mama mea mi l-a impus În mod cât se poate de natural, m-a făcut să constat, În diferite prilejuri, că Îmi lipseau unele reacții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mi se părea fascinant. (vineri) Azi Îmi cade În gheară profesorul S.V. Are o predispoziție permanentă către studente cu picioare lungi, pe care le ademenește la cercul de teorie. Acum a Înhățat-o pe V. chiar În spațiul meu de veghe; o vrăjește de mama focului, iar ea Își dă ochii peste cap, fâțâindu-și șoldurile apetisante la fiecare privire mai coborâtă a profului. „Dar bine dragă“, mă apropii eu, „ai uitat că azi am camera liberă numai până la ora 6
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Această imobilitate e o formă a non-cunoașterii, o reîntoarcere spre virtualitatea embrionară, spre Întuneric, spre somn. Sunt Împăcat. Nu intru În panică. În somnul simțurilor, mă simt bine, retrăiesc starea naturală, când Întunericul mă ocrotește, scoțându-mă din starea de veghe activă. Orice gest al meu În lumină este pragmatic: reduc mișcarea la minimul posibil, lărgesc Întunericul. Modelizarea spațială a lumii divulgă o ontologie a ochiului. (acum) Într-o duminică de 1 mai, când eram la școala din Clocociov, am ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Petrescu Între notația despre existența cotidiană și meditația asupra literaturii. Reușit se dovedește și planul rememorărilor, cu câteva bune scene din copilărie (mai ales episodul „percheziției“ năstrușnicului copil, pp. 336-338) și cu indicarea unei surse a comportamentului său ulterior: „această veghe maternă, această formă de implantare a unui complex de superioritate În fața celorlalți, pe care mama mea mi l-a impus În mod cât se poate de natural“ (p. 77). M. transcrie și câteva pagini „dintr-un jurnal În versuri regăsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
prevestire a morții lui, imaginea micului său suflet care se alătura sufletului mai mare al lumii muribunde. Aceste jocuri și halucinații continuară pînă după-amiază tîrziu, cînd un raid aerian la Hongkew lumină din nou stadionul. Jim zăcea Între vis și veghe, simțind cum pămîntul saltă sub spinarea lui ca ringul de dans de la country club-ul din Shanghai. Izbucnirile luminoase se mutau dintr-o secțiune În alta a tribunelor, transformînd mobilele Într-o serie de tablouri luminate de reflectoare, ilustrînd viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
material plastic. Adormi În iarba jilavă a primăverii, adoarme o parte din tine, partea subconștientă (aia cu libidoul) și probabil și astăzi doarme acolo În curtea Închisorii Doftana, citadela de luptă a eroicei noastre clase muncitoare. Restul, În stare de veghe, e frenetic și zburdă ca un pui Într-un incubator. În jurul tău, medici, ingineri zootehniști, brigăzi de muncitori de Înaltă calificare, specialiști și fetele În halate albe, operatoarele de incubație. Un cântec duios se coboară peste toți: Privesc prin Doftana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Vișinica. Împreună, mâncați o ciorbă de burtă la un birt pe la capătul tramvaiului 10, apoi hălăduiți pe nesfârșitele maidane din spatele fabricii de cărămidă de la Dămăroaia, dincolo de Casa Scânteii spre Băneasa. Vorbiți despre Lucian Blaga și despre un roman american De veghe În lanul de secară. Lovindu-se de un ciot, Vișinica Își scrântește piciorul, Călin Îi leagă glezna cu o batistă și, În timp ce o sărută, acolo, lângă niște tufe de măceș, tu te Întorci cu spatele și Îți aprinzi o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
devastată de o liniște absolută. Locomotiva ucigașă a trecut pe aici precum glonțul prin ceață. Departe, aproape insesizabil, ciobanul cu oaia lui, Încremenit În timp și spațiu. Câmpie În față, câmpie În spate, câmpie În dreapta, câmpie În stânga. Fără să tulbure veghea câinelui, care doarme alături de copilul, pe care Îl ține În brațe, ci poate doar a oii, a cărei talangă aruncă În aer un susur liniștit, o vibrație aproape insesizabilă de metal moale, neputincios. Prin apropiere trece un drumeț, un străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și arunc bucata aceea de carne pe trotuar, unei pisici, Italiei, dacă este acolo. Uite, Buruiană, prinde-l pe tatăl copilului tău. Și strâng picioarele cât pot de tare. Ce oroare, Angela, viața mușcată noaptea, o mușcătură dată stării de veghe, alta fantasmelor! Soneria telefonului făcea un zgomot monoton în receptor, suna în gol în cocioaba aceea. Departe de mine, de mâna mea, de urechea mea. Nu era acasă la zece. Nu era la prânz. Nu era la șase după-masa. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
scut. Lipsea mai puțin de o lună. Elsa răsufla tot mai greu. Seara, după cină, o masam încetișor deasupra stomacului. Dormea puțin, când se întindea, tu păreai că te trezești. Noaptea o surprindeam deseori trează și tăcută, cufundată în gânduri. Veghea la urzeala aceea de dorințe din care peste puțin te-ai fi desprins. O priveam în penumbră și nu îndrăzneam s-o deranjez, simțeam că vroia să rămână singură. Pe stradă se sprijinea de brațul meu, avea o apariție impunătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o dată... — Să nu glumesc, da? Ei bine, o să glumesc. Pentru asemenea ocazii a fost inventată gluma. — Ești caustic. — Așa și trebuie să fii, caustic. Și să produci confuzie. Să produci confuzie în toate privințele, în tot. Să confunzi somnul și veghea, ficțiunea și realitatea, adevărul și minciuna; să confunzi totul într-o singură ceață. Gluma care nu e caustică și derutantă nu e bună de nimic. Copilul râde la tragedie; bătrânul plânge la comedie. Ai vrut să o faci broască, te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scoale imediat, În două-trei minute, un sfert de oră cel mult, dar adormea uneori din nou și nu se trezea până pe la opt-nouă, fiindcă nu Începea lucrul la clinică decât pe la ora unu. Somnul i se părea mai cinstit decât veghea. Deși ajunsese de mult la concluzia că adevărul e intangibil, voia să se distanțeze cât mai mult de micile minciuni care Îi umpleau viața zilnică asemenea unui praf fin, ce pătrundea până În cele mai tainice spărturi. Luni, dis-de-dimineață, când niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mai puțin Întinat de minciună decât veghea, iar alteori exact invers, tocmai nesomnul dus la extremă se transforma În cea mai fierbinte dorință a sa. Ajunse la ideea că poate nu era vorba de două stări, ci de trei: somnul, veghea și lumina asta care Îl Învăluia complet, pe dinafară și pe dinăuntru, Încă de la Începutul dimineții. Negăsind un nume potrivit, defini pentru sine lumina aceasta prin cuvintele: A Treia Stare. Și simți că nu era vorba doar de lumina limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cu un picior îndoit sub el, cu celălalt întins de durere. Își ține cu mâna brațul, rana îi sângerează din cauza săgeții care l-a nimerit. În același timp, valurile se sparg de parapet, se crapă lemnul rășinos al focului de veghe, sar scântei, iar din cerul nopții privesc în jos constelațiile cu întruchipările vremurilor primordiale, captive acolo pentru eternitate, Apollo trece odată cu vântul prin așezările acelea, el, atât de pur, de transparent, ca aerul alb al mării, încât curând, curând, corăbiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
subțire, Tinichele negre fără untdelemn. Câteva zile mai târziu, schilodul din mine îmi făcuse cunoscut că mai are de spus o vorbă. El îmi ciocănise inima pe la miezul nopții, trezindu-mă din somnul adânc. - Scrie! Poruncise după un răstimp de veghe, frățiorul alungându-mă din așternut. Fiindcă n-am găsit chibriturile, să-mi aprind lampa și nici măcar creionul, ca să scriu prin întuneric, fătălăul m-a belferit până dis de dimineață. Învățasem pe de rost nocturna lui marină: O bate cineva, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ora. Dacă era numai trei sau patru și un sfert, avea să fie deprimat la gândul numeroaselor ore care mai rămâneau până când Smith să Îi bată la ușă și să Îi aducă apa caldă. Se simțea perfect treaz. Urma o veghe Îndelungată, asta era de-acum evident. Și avea să dureze până În clipa În care cortina avea să se ridice În seara aceea În sala de la St James... nu, mai mult, pentru că nu avea intenția să stea și să sufere În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
plăcere, la fel ca și iedera și violetele care creșteau În valuri pe marmura fină și albă. Iar Fenimore. Dat fiind că părea că nu se va putea opri să nu se gândească la ea În această noapte lungă de veghe, era mai bine să Își economisească eforturile. Dacă ar fi fost adevărat că nu avea inimă sau că avea doar una secată de mania pentru fraze, ar fi fost atât de tulburat de moartea ei și ar fi petrecut atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
a unui astfel de veșnic prezent. E ca o pauză de respirație. Nemîntuirea. O sufocare de milenii, fără durere; înghețată în simțire. Incapabil să mă mișc, să strig. Oprită, poate mi-e chiar și inima în mijlocul energiei. Un hău al veghii veșnice golită de sens. Coșmar. Trupul întins pe pat iarăși, tresare. Îl văd pe tînărul Doctor fericit. „-Da!“-zice el-„-Am soluția. Am cumpărat recent un clei care, într-o fracțiune de secundă, lipește orice de orice. Chiar pe îngerul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
zeii. „-Cumva, spui adevărul”-exclamă prietenul meu. „-Nu știu cum faci dar lîngă tine toate se văd strîmb. E adevărat: fericirea și suferința sînt aceeași lumină privită altfel. Căldura raiului cu sărăcia duhului său ne amintește visul fericit ce-n veghe nu pare decît o prostie. Dar, nu e. E bulbul zemos al gîndului treaz și ne înalță pentru a ne îngenunchea.. Pentru că ne proiectăm înălțimea pe care n-o vom atinge niciodată. Căci, dacă durerea e un galben greu în
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
părinților mei în care dăinuie sufletul ETERNITĂȚII. Sub umbra nucului îmbătrânit de veacuri ce suspină cu-n EROS tăcut și vinovat de atâtea asfințituri. Îmi iau ADIO, de la plopul de vise, unde priveam mormintele suferinde. Clopotnița bisericii ce rămâne de veghe în plâns de veșnicii. Turnul bisericii ce se ascunde, după marginea asfințitului și mi se pare atât de ciudat, când retrăiesc un pământ de uitare a unui ȚINTIRIM DE SAT. Dar școala în care am învățat, nu va fi fără
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
la ore mute. Cum se ducea prin patul de ceruri suferind Că mi-am pierdut iubirea din morminte Și cerul meu de stele dansa pe-un veșnic vânt Din doruri sfâșiate priveam la taina ce te vinde. Dar CANDELA TĂCERII, veghea spre asfințit Cum muguri de iubiri se tălmăceau prin sfere Din cerul meu de doruri, voi face așternut Să pot iubi, iubirea din trupul de plăcere. Tu cel ce porți trecutul meu schițat, În mantiile albe de versete, Ești un
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]