1,997 matches
-
grupurilor individuale. Fenomenul poate fi Încadrat În religiozitatea populară care are tendința de a se detașa de cultul public. Trebuie ținut cont și de faptul că „Zeul Anonimxe "Zeul Anonim"” este un zeu sùnnaos, adică lipsit de sanctuar propriu, dar venerat În templele altor divinități. Într-adevăr, credincioșii i se adresează doar lui pentru a-i cere ajutorul și protecția În sfera problemelor individuale ale existenței. Tot În cadrul religiozității populare intră și G#innayê (plural de la Êinn), spirite tutelare sau geniixe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cult) sunt foarte puține. Totuși suntem În fața unei probleme interesante, de vreme ce Vechiul Testament - spre deosebire de atitudinea adoptată În cazul amoniților și moabiților - nu condamnă obiceiurile religioase edomite și nici nu menționează vreo divinitate (singura excepție fiind 2Cronici 25, 24 sqq., unde Amasia venerează divinitățile edomite, aprinzând astfel mânia divină). S-a considerat totuși că religia edomită era asemănătoare cu aceea practicată În Israel și Iuda și că ar fi fost răspândit inclusiv cultul lui YHWHxe "YHWH" (legat În special de toponime idumee). De
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ascalon, unde, după Herodot (I 105), fusese ridicat cel mai vechi sanctuar al Afroditei Urania, În timp ce la Beth-Shean exista un templu dedicat unei Astarte războinice, probabil din cortegiul lui Anatxe "Anat" (1Samuel 31,10). La Eqron (2Regi 1, 1-16) era venerat cultul lui Baalxe "Baal" Zebulxe "Baal Zebul", cu caracter probabil oracular și tămăduitor. La Ghaza era venerat Într-un templu al său zeul Marnasxe "Marnas" (În aramaică „stăpânul nostru”), identificat cu Zeusxe "Zeus" Kretagenesxe "Zeus Kretagenes" și legat de marile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Beth-Shean exista un templu dedicat unei Astarte războinice, probabil din cortegiul lui Anatxe "Anat" (1Samuel 31,10). La Eqron (2Regi 1, 1-16) era venerat cultul lui Baalxe "Baal" Zebulxe "Baal Zebul", cu caracter probabil oracular și tămăduitor. La Ghaza era venerat Într-un templu al său zeul Marnasxe "Marnas" (În aramaică „stăpânul nostru”), identificat cu Zeusxe "Zeus" Kretagenesxe "Zeus Kretagenes" și legat de marile fenomene cosmice. Tot la Ghaza există Încă urme ale cultului pentru Herakles/Melqartxe "Melqart" și Apolloxe "Apollo
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divinități. La Ashdod, săpăturile au scos la iveală existența unui loc de cult dedicat unei zeițe (soție a lui Dagonxe "Dagon"?), ale cărei figurări evocă Îndeaproape așa-numita „zeiță mamă” răspândită În lumea miceniană. Tell Qasile (În care era probabil venerat zeul Horonxe "Horon") este unicul sit care a scos la lumină, prin intermediul unor descoperiri de edificii sacre, o planimetrie de templu caracteristică acestei culturi, pe lângă o așa numită „Înălțime”; alte așezăminte cultuale au fost descoperite și la Akko și Tell
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unor morminte miceniene, situate În apropierea Artemisionului și scoase din nou la lumină de arheologie, au suferit În epoca istorică efectele unei evidente reinterpretări. Leagăn al unui străvechi cult funerar, În epoca lui Herodot (IV, 33-35) acestea erau Într-adevăr venerate de către locuitorii insulei ca „mormintele fecioarelor Hiperboreenexe "Hiperboreene"”, Hiperochexe "Hiperoche" și Laodicexe "Laodice", Augexe "Auge" și Opixe "Opi", ajunse din Îndepărtatul și misteriosul ținut al hiperboreenilor ca să aducă daruri la Delos, unde au murit și au fost Îngropate. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
reflectările sale religioase. În perioada lor clasică, romanii au formulat caracteristicile fundamentale ale religiei lor folosind trei categorii: - Cultele patrius ritus; limba cultului este latina; semnul exterior caracteristic este aducerea jertfei cu capul acoperit (capite velato); prin acest rit sunt venerați, printre alții, Ianusxe "Ianus", Vestaxe "Vesta", Jupiter, Martexe "Marte", Quirinusxe "Quirinus"; ele sunt oficiate de rex și regina sacrorum, flamines, pontifices și virgines Vestae. - Cultele graecus ritus; limba cultului este (În parte) greaca; semnul caracteristic este purtarea unei cununi atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
practicile barbare și scitice. În ciuda originii diferite și a adaptării locale, În el se poate Întrezări același model ca și la Roma: sanctuarul este așezat În afara cetății (Aventin/lacul Nemi), le oferă un azil foarte limitat sclavilor (străinilor), zeița e venerată de către femei; pentru o anumită perioadă, acesta a fost centrul sacru al unei federații latine. În ambele cazuri se Înfăptuiește „programul” indicat prin numele „Artemisxe "Artemis"-Dianaxe "Diana"”. Această adoptare multiplă a „aceluiași” cult din surse diferite este un exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
urme ale lui Iasonxe "Iason" și ale argonauților (Strabon, 5, 2, 6). Drumul pe care Își mână Herakles boii duce la Roma, unde Herculexe "Hercule" Îl ucide pe Cacusxe "Cacus", și, trecând prin Poseidonia, ajunge la Crotona, unde eroul este venerat ca „Întemeietor” (oikistàs) (Strabon, 5, 3, 3; Vergilius, Eneida, 8, 213-279; Ovidiu, Metamorfoze, 15, 12 sqq.). Prima operă epică romană, pe care o cunoaștem fragmentar, a fost scrisă de un grec din Tarent. Nu trebuie să ne mire faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
le este oprit să se reunească pentru practicarea cultului, cu condiția ca, În acest fel, să nu se acționeze Împotriva decretului senatului, care interzice colegiile ilicite”. În acest sens, sunt cunoscute o mică societate (sodalicium) de sclavi domestici care o venerează pe Isisxe "Isis", o camaraderie (contubernium) de adoratori ai lui Martexe "Marte" (Marticultores), un colegiu (religios?) care se reunește În casa Sergiei Paulina (o asemănare importantă cu „bisericile domestice” creștine) și, pe lângă acestea, asociații de adoratori ai zeilor: Lari, Dianaxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dacă sunt făcuți din foc, din numere sau din atomi. Cel de-al treilea tip de teologie Învață ce trebuie să cunoască și să săvârșească În oraș cetățenii și mai ales preoții; ea precizează și care zei trebuie să fie venerați din pricina Statului și prin ce fel de acțiuni (RD I fr. 6-10, În Augustin, De civitate Dei 4, 27; 6, 5). Teologia mitică este foarte răspândită prin intermediul artiștilor, poeților și, mai ales, al teatrului, dar, din punct de vedere filozofic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
linie „neostoică”. Critica pe care o aduce religiei este radicală, religiozitatea lui filozofică este morală, subtilă și intensă: a trăi În prezent, a trăi pentru noi Înșine; Zeul e bun și nu poate să vrea răul; pe Zeuxe "Zeu" Îl venerează cel care Îl cunoaște; În „religia sa lăuntrică” (animi religio), Înțeleptul nu se Îndreaptă către o mulțime de zeități, așa cum „simulează”, În schimb, prin gesturile sale rituale 2. M. Tullius Cicero, consul În 63 Î.Hr. și augur (din 53
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
asume mai ales rolul care astăzi este exprimat prin termenul „teolog”. b) M. Terentius Varro provine de la Reate (Rieti), din Sabina, și deci este predestinat pentru teologie deja prin originea lui: Într-adevăr, pentru Varro, sabini derivă din sebesthai - a venera (Varro, În Festus, s.v. Sabini). Explicația numelor și derivarea genetică a tradiției romane din cea greacă se numără printre principiile fundamentale ale gândirii lui Varro, a cărui viață se Întinde pe toată perioada republicii târzii. Teama că vechea lui Romă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
putea spera o reformă religioasă. Într-adevăr, În ciuda titlului de antichități, teama și zelul reformator Îl Îndeamnă pe acest om cult la muncă: zeii nu trebuie uitați (I fr. 2a), poporul nu trebuie să Îi disprețuiască, ci trebuie să Îi venereze (I fr. 12). Textul acestei Summa theologica a religiei republicane s-a pierdut la sfârșitul antichității și are nevoie să fie reconstruit pe baza unor citate. Augustin l-a citit Încă În secolul al V-lea și ne oferă și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
curios observator al cutumelor și obiceiurilor popoarelor barbare, notează că „nu toți egiptenii Îi cinstesc În același fel pe aceiași zei, În afară de Isisxe "Isis" și Osirisxe "Osiris", despre care spun că ar fi Dionysosxe "Dionysos"; pe aceștia În schimb Îi venerează toți, fără deosebire” (II, 42), istoricul ia act de o situație deja consolidată, efect al unei evoluții milenare. În decorul pestriț al vieții religioase egiptene, caracterizată de o nenumărată mulțime de figuri divine și culte locale, perechea alcătuită de Isis
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unor formule religioase originale, specifice panoramei scenariului agitat al elenismului, nu freamătă În nici un alt mediu atât de viu ca În acel fenomen complex - nelămurit Încă pe deplin În originile și În motivațiile sale - reprezentat de cultul prin care erau venerați suveranii, nu numai cei morți, ci și cei aflați Încă În viață, atât În interiorul diferitelor dinastii elenistice, cât și În unica persoană a lui Augustus, conducătorul Imperiului Roman. Cercetarea istorică a pus În lumină o serie de factori ce au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a propus reconstituirea complexă a două figuri divine distincte, una indo-iraniană și una de origine occidentală, Încercând să explice afirmația lui Herodot (I, 131) despre originea mesopotamiano-semitică (asiriană și arabă) a Afroditei Urania, pe care persanii au preluat-o și venerat-o printr-o influență străină (În inscripțiile ahemenide An³hit³xe "Ana>hita>" apare Începând din timpul domniei lui Artaxerxes I) și căreia Herodot Îi dă din greșeală numele de Mithraxe "Mithra" (cf. Boyce, 1975a, pp. 71 sqq.; 1985). Verethraghnaxe "Verethraghna", „cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Uștvaitș G³th³), 47-50 (Spent³-mainyu G³th³), 51 (Vohu khșathr³ G³th³) și 53 (Vahișt½iști G³th³). Prima G³th³ Își are numele de la o formulă sacră imediat anterioară, În timp ce următoarele sunt numite după cuvintele lor inițiale. G³th³ constituie nucleul cel mai sfânt și mai venerat din toată Avesta. Ele diferă de majoritatea textelor din culegerea avestică prin limbă, dar și prin stilul complex și tipic pentru o tradiția indo-europeană a poeziei sacre, al cărei sens și natură sunt uneori dificil de Înțeles din cauza artificiilor retorice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
concepției dualiste iraniene (cf., mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 3.2). Unele personaje demoniace nu sunt altceva decât divinități antice indo-iraniene, cum ar fi: Indra, Saurva (În India: Œarva) și N³nhaithyaxe "Na>nhaithya" (În India: cei doi N³satyaxe "Na>satya"), venerate probabil de populații „protoindo-ariene” cu care iranienii au venit În contact (Burrow, 1973; Gnoli, 1980, pp. 73 sqq.) 8. De la dualism la escatologie: aspecte etice și socialetc "8. De la dualism la escatologie \: aspecte etice și sociale" O viziune dualistă care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aspecte sau modalitățile sale de manifestare și acțiune (cf. supra, „Religiile Iranului antic și Zoroastrului”, subcapitolul 2.7). Este evident caracterul celest al zeului, subliniat de Înțelepciunea și atotcunoașterea sa. Unic În G³th³, el pare a fi și unicul zeu venerat de Darius I și zeul suprem al zoroastrismului În toată istoria sa. Ahura Mazd³xe "Mazda>" este considerat, nu fără motiv, unicul „zeu” adevărat al zoroastrismului (confirmându-i-se În acest fel monoteismul), prin faptul că este și creatorul unor divinități
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cf. Hartman, 1980, p. 21 și tav. IXa). Celelalte temple de prim rang ale parsilor au fost Întemeiate Între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea: trei la Bombay, două la Surat, unul la Udwada și unul la Naosari, venerat În mod special, Sanj³na Âtaș Bahr³m „țr³nș³h” (cf. Boyce, 1979, pp. 166 sq., 171 sq., 188 sq.). La ritul de inițiere și cultul adus În templele focului se adaugă numeroase alte practici liturgice, care țin de purificare, chiar și de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Mazda>", alte două divinități iraniene, Mithraxe "Mithra" și An³hit³xe "Ana>hita>". Dacă acestei date, semnificative prin ea Însăși, i se adaugă și informația lui Herodot despre influențele asiriene și arabe care trebuie să-i fi determinat pe persani să o venereze pe Afroditaxe "Afrodita" Urania, precum și cea a lui Berossos (cartea a III-a, fragm. 65; cf. Boyce, 1982, p. 217; 1985) despre răspândirea cultului zeiței susținute de Artaxerxes În diferite regiuni ale imperiului, având statui În Babilon, Susa, Ecbatana, Pasargrade
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Grigore Taumaturgul, conform căreia câțiva slavi care ajunseseră pe insula acestuia din urmă, au adus jertfă lângă un stejar imens; iar benedictinul Herbord (secolul al XII-lea) amintește În Viața lui Otto, episcop de Banberga, că mulțimea din Stettino venera un stejar. Așadar, faptul că stejarul era obiect de venerație și centru al practicilor cultuale, Întărește ipoteza unei legături etimologice Între numele zeului slav suprem și numele stejarului. b) Velesxe "Velesu"ú (Volosúxe "Volosu^") Cu privire la zeul Velesxe "Velesu"ú (Volosúxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
termenii În care sunt amintiți acești zei: rușii jură pe „Perunúxe "Perunu^", zeul nostru” (Perunúm¹ bogúm¹ svoim¹) și pe „Volosú, zeul animalelor” (Volosúm¹ skot¹em¹ bogum¹); În mod analog, În jurământul din 971 sunt invocați Perenú „zeul pe care noi Îl venerăm” și Volosú „zeul animalelor”. Se pare deci că cei doi zei aveau domenii de competență diferite, dar complementare, unul ca stăpân peste oameni, iar celălalt ca stăpân peste animale, astfel Încât pomenirea lor Împreună În cadrul jurământului are semnificația unei invocări ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
profetic, care avea drept scop prezicerea recoltei, În cadrul acestui rit folosea doar un corn ce conținea vin. 9. Temple și jertfetc "9. Temple și jertfe" Fără Îndoială că În perioada cea mai veche religia slavă nu avea temple; zeii erau venerați În locuri sacre (cum ar fi, de exemplu, o pădure) sau erau puși În legătură cu un arbore sacru. Obiceiul de a construi edificii speciale pentru cultul divin se poate să fi fost adus de germani, și odată cu obiceiul de a ține
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]